Conflict of jurisdiction over civil action to cease criminal asset seizure resolved in favor of first-instance civil court
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ruling that the Iași Court of Appeal, Civil Section I, is the competent authority to adjudicate the case. The dispute concerned a request by a defendant, acquitted in criminal proceedings where the civil action was left unresolved, to establish the legal cessation of an asset seizure measure (sequestration) instituted up to 8,000 euros to guarantee potential civil damages; while the first-instance court initially declined jurisdiction arguing the appellate court that imposed the measure was competent, the appellate court countered that the first instance held material competence, leading to the conflict. The decisive legal basis relied on Articles 954(1), 956, and 957 of the Code of Civil Procedure, which stipulate that the court competent to judge the underlying claim in first instance is also competent to rule on the establishment or cessation of precautionary measures, thereby overriding the fact that the sequestration was originally ordered by the appellate court acting as a court of judicial control during retrial.
Legislator headnote
AI generatedart. 249 C. proc. pen, art. 397 alin. (5) C. proc. pen, art. 25 alin. (5) C. proc. pen, art. 397 alin. (2) C. proc. pen, art. 954 alin. (1) din C. proc. civ, art. 954 alin. (1) C. proc. civ; Conflict of jurisdiction over civil action to cease criminal asset seizure resolved in favor of first-instance civil court: , au fost invocate dispoziţiile art. 250 alin. (8), art. 397 alin. (5) C. proc. pen., dispoziţiile art. 954 alin. (1), art. 956-957 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 16.09.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., C., D. şi E. F., constatarea încetării de drept a măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare, instituită prin decizia penală nr. 966/16.12.2016, definitivă, în baza dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 397 alin. (5), coroborat cu art. 249 C. proc. pen., până la concurenţa sumei de 8.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile, în privinţa cărora acţiunea civilă a rămas nesoluţionată (persoane vătămate B., D., C., E. luliana F.). A mai solicitat şi radierea notărilor privind măsurile asigurătorii amintite anterior din CF nr. x G. - poziţia C1 - Partea III, Sarcini, respectiv din CF nr. x Iaşi - poziţia Cl -Partea III, Sarcini.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 250 alin. (8), art. 397 alin. (5) C. proc. pen., dispoziţiile art. 954 alin. (1), art. 956-957 C. proc. civ.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa nr. 2273/29.10.2021, Tribunalul Iaşi, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
A reţinut instanţa că în cauză, instanţa penală, urmare a pronunţării soluţiei de achitare a inculpatului, prin decizia penală nr. 966/2019 (pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2016), a dispus lăsarea, ca nesoluţionată, a acţiunii civile formulată de partea civilă, în baza dispoziţiilor art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., însă în baza art. 404 alin. (4) lit. c), rap. la art. 397 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 249 C. proc. pen. a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, ceea ce a determinat ca inculpatul, reclamantul din prezenta cauză, să se adreseze cu o cerere distinctă instanţelor judecătoreşti pentru constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurator.
Competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri aparţine judecătorilor specializaţi în materie civilă însă, potrivit dispoziţiilor art. 956-957 C. proc. civ., instanţa competentă a dispune instituirea, este competentă a constata şi desfiinţarea de drept, respectiv a dispune ridicarea sechestrului asigurator. Aşadar, instanţa care a instituit sechestrul este competentă să dispună şi încetarea de drept al acestuia.
Este adevărat că potrivit art. 954 alin. (1) din C. proc. civ., "Cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în prima instanţă", însă în speţă sechestrul asigurator nu a fost înfiinţat de prima instanţă, ci de către instanţa de apel.
Prin sentinţa nr. 61/18.11.2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Iaşi, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A reţinut instanţa că, potrivit art. 954 alin. (1) C. proc. civ., instituirea sechestrului asigurator revine instanţei competente să analizeze, în primă instanţă, cererea prin care se tinde la obţinerea titlului executoriu, iar dispoziţiile art. 956-957 C. proc. civ., prevăd că instanţa competentă a dispune instituirea este competentă a constata şi desfiinţarea de drept, respectiv a dispune ridicarea sechestrului asigurator.
Rezultă, din aceste dispoziţii, că regula în materie civilă este că instituirea sechestrului asigurator revine instanţei competente să analizeze, în primă instanţă, cererea prin care se tinde la obţinerea titlului executoriu.
În cauză, instanţa competentă material şi teritorial să judece, în primă instanţă pricina, a fost Tribunalul Iaşi, secţia penală.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală a dispus în apel sechestrul asigurător în temeiul art. 404 alin. (4) lit, c raportat la art. 397 alin. (5) şi 249 C. proc. pen., ca rezultat al lăsării nesoluţionate a acţiunii civile, iar acest lucru s-a datorat desfiinţării sentinţei primei instanţe şi rejudecării cauzei. Pe cale de consecinţă, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală s-a pronunţat ca şi instanţă de control judiciar, iar nu ca primă instanţă. Cum prevederile art. 954 alin. (1) din C. proc. civ. fac referire la instanţa competentă să analizeze, în primă instanţă, sechestrul asigurător şi nu la instanţa care a dispus măsura respectivă, în cauza de faţă competentă material şi teritorial să soluţioneze cererea formulată de reclamant este Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., "În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.".
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 397 alin. (5) C. proc. pen. "În cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii."
Pentru a garanta protecţia drepturilor părţilor civile, legiuitorul a prevăzut în art. 397 alin. (5) C. proc. pen., dispoziţia de menţinere a măsurilor asiguratorii pentru o perioadă de timp limitată de 30 de zile, timp în care partea civilă să aibă posibilitatea sesizării unei instanţe civile cu analizarea pretenţiilor civile. Dacă partea civilă nu ia măsuri pentru sesizarea instanţei civile în termenul dat, acelaşi text legal prevede că măsura sechestrului asigurator încetează de drept.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile. Însă, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, există situaţii în care instanţa penală lasă nesoluţionată latura civilă, urmând ca prejudiciile să fie recuperate, separat, pe calea unei acţiuni adresată instanţelor civile.
Referitor la instanţa competentă să soluţioneze o astfel de cerere, dispoziţiile art. 954 alin. (1) C. proc. civ. reţin că "Cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă."
Reiese, aşadar, că, regula în materie civilă este că instituirea sechestrului asigurator revine instanţei competente să analizeze, în primă instanţă, cererea prin care se tinde la obţinerea titlului executor.
De asemenea, dispoziţiile art. 956-957 C. proc. civ., prevăd că instanţa competentă a dispune instituirea, este competentă a constata şi desfiinţarea de drept, respectiv a dispune ridicarea sechestrului asigurator.
Cum în speţă, instanţa competentă material şi teritorial să judece, în primă instanţă pricina, a fost Tribunalul Iaşi, secţia penală, care a pronunţat soluţia de achitare şi de lăsare, ca nesoluţionată, a acţiunii civile, în aplicarea prevederilor legale mai sus arătate, rezultă că secţia civilă a Tribunalului Iaşi este competentă material, teritorial şi funcţional să soluţioneze cauza pendinte.
Împrejurarea că sechestrul asigurător a fost instituit de către Curtea de Apel Iaşi nu are relevanţă asupra competenţei astfel stabilite, întrucât această măsură a fost dispusă urmare a desfiinţării sentinţei nr. 517/22.05.2018 a Tribunalului Iaşi şi rejudecării cauzei, rejudecare ce s-a produs în calea de atac exercitată. În această situaţie Curtea de Apel Iaşi s-a pronunţat ca instanţă de control judiciar, iar nu ca instanţă de fond, astfel cum este aceasta avută în vedere prin dispoziţiile art. 954 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 957 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, întrucât în speţă instanţa competentă să judece procesul în primă instanţă este Tribunalul Iaşi, rezultă că aceleiaşi instanţe îi revine competenţa să soluţioneze şi cererea de constatare a încetării de drept a măsurii asigurătorii a sechestrului, în aplicarea principiului simetriei formelor juridice. Aceasta întrucât, cererea este una într-o materie specifică (a măsurilor asigurătorii), competenţa în ridicarea măsurii, respectiv constatarea încetării de drept a acesteia, aparţinând, pe raţiuni de identitate (mutatis mutandis) instanţei care a instituit măsura.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.