Revocation of a conditioned art donation for breach of preservation and exhibition obligations: scope of expert verification and interpretation of cultural heritage transfer restrictions

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 august 2008 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii comuna Topalu, Muzeul B. Topalu şi Muzeul de Artă Constanţa pentru ca instanţa să dispună revocarea donaţiei făcută de D. în favoarea pârâtei comuna Topalu prin contractul de donaţie cu sarcini încheiat la 27.08.1960, autentificat de Notariatul Principal de Stat al Regiunii Constanţa sub nr. x/1960, pentru neîndeplinirea sarcinilor, şi să-i oblige pe pârâţi să îi predea piesele colecţiei de artă plastică denumită B..

În fapt, s-a arătat că prin contractul de donaţie cu sarcini încheiat între reclamant, în calitate de donator, şi Sfatul Popular al comunei Topalu, în calitate de donatar, s-a transferat în patrimoniul comunei Topalu dreptul de proprietate asupra unei colecţii de 228 de lucrări de artă plastică de o deosebită valoare.

Prin clauzele contractuale, în sarcina donatarului au fost instituite mai multe obligaţii, fiecare dintre ele esenţială pentru însăşi valabilitatea donaţiei, care au vizat, în esenţă, pe de o parte, interdicţia de înstrăinare a colecţiei ce a făcut obiectul donaţiei, iar pe de altă parte, asigurarea condiţiilor necesare pentru expunerea şi conservarea în bune condiţii a lucrărilor de artă donate.

În perioada 1962-1978 au fost efectuate lucrări de extindere a clădirii în care funcţionează şi în prezent Muzeul B. Topalu, precum şi investiţii pentru întreţinerea lucrărilor de artă plastică donate, fiind achiziţionată aparatură tehnică necesară conservării acestora. După decesul donatorului, în anul 1978, Muzeul de Artă Constanţa a iniţiat o serie de demersuri pentru transferarea din patrimoniul comunei Topalu a colecţiei ce a făcut obiectul donaţiei, prin preluarea treptată a lucrărilor şi substituirea acestora cu altele, mai puţin valoroase, din patrimoniul acestui muzeu.

În acelaşi timp, a fost sistată acordarea de fonduri destinate lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a imobilului în care funcţionează Muzeul B. Topalu, nefiind executate nici măcar lucrări de reparaţie sau întreţinere, astfel că, în timp, acesta a ajuns într-un grad avansat de degradare, iar mare parte a pieselor s-au deteriorat ca urmare a lipsei unor lucrări corespunzătoare de conservare.

A mai susţinut reclamantul că, deşi în perioada 2006- august 2007 au fost efectuate o serie de lucrări de reparaţie/reamenajare a clădirii în care funcţionează Muzeul B. Topalu, starea imobilului nu asigură nici măcar în prezent condiţii corespunzătoare pentru expunerea şi conservarea lucrărilor de artă rămase în patrimoniul comunei Topalu.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 832 C. civ.

I. Primul ciclu procesual

1. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 397 din 24 martie 2009, Tribunalul Constanţa, secţia civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Muzeul " Dinu şi C." Topalu.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Muzeul B. Topalu, ca rămasă fără obiect.

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Topalu prin primar şi Muzeul de Artă Constanţa, ca prescrisă.

A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Muzeul B. Topalu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat apel, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a prescripţiei dreptului de a cere revocarea donaţiei.

2. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 289/C din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul formulat de reclamant, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.

S-a constatat că reclamantul a formulat acţiunea de revocare a donaţiei în termenul legal de prescripţie, raportat la ultima reamenajare din anul 2007, întrucât pentru perioada ce s-a scurs între majoratul reclamantului şi anul 2007- anul ultimei reamenajări, reclamantul nu a fost interesat de gestionarea colecţiei şi nici nu mai poate invoca aspecte ce ţin de neexecutarea sarcinilor donaţiei. În schimb, pentru starea colecţiei intervenită după ultima reamenajare, reclamantul este în termenul legal de prescripţie de a cere revocarea donaţiei, revenindu-i instanţei de judecată competenţa exclusivă de a aprecia dacă există vreo cauză de neexecutare a sarcinii şi, eventual, dacă gravitatea acestei neexecutări determină revocarea donaţiei.

3. Hotărârea instanţei de recurs:

Prin decizia nr. 5068 din 7 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de pârâţii comuna Topalu prin primar şi Muzeul de Artă Constanţa.

II. Al doilea ciclu procesual - rejudecare fond

1. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1621 din 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Topalu prin primar şi Muzeul de Artă Constanţa.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Muzeul B. din Topalu, pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acestei entităţi.

2. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 9/C din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant împotriva încheierii de şedinţă din 13 martie 2012 şi a sentinţei civile nr. 1621 din 27 martie 2012, pronunţate de Tribunalul Constanţa.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia nr. 5519 din 27 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 9/C din 21 ianuarie 2013 şi a încheierii de şedinţă din 10 decembrie 2012, pronunţate Curtea de Apel Constanţa.

Au fost casate hotărârile atacate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

III. Al treilea ciclu procesual

1. Hotărârea pronunţată în apel

În rejudecare, prin decizia nr. 80/C din 15 iunie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din 13 martie 2012 şi a sentinţei civile nr. 1621 din 27 martie 2012, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi comuna Topalu prin Primar, Muzeul de Artă B. şi Muzeul de Artă Constanţa.

2. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 1706 din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierilor de şedinţă din datele de 16.06.2015, 22.06.2015, 23.12.2015, 24.02.2016 şi 25.05.2016 şi, cu opinie majoritară, s-a admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 80/C/2016 a Curţii de Apel Constanţa, care a fost casată, şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

IV. Al patrulea ciclu procesual

Prin încheierea din 21 februarie 2018, Curtea de Apel Constanţa a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Galaţi, având în vedere că prin încheierea nr. 522 din 20 februarie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea cauzei.

1. Hotărârea şi încheierile recurate pronunţate în apel

1.1. Prin încheierea din 10 septembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis în parte probele solicitate de apelantul-reclamant A. şi de intimatul-pârât Muzeul de Artă Constanţa respectiv a admis în totalitate proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică în specialitatea "conservare şi restaurare artă românească", sens în care a pus în vedere pârâtelor Comuna Topalu, prin Primar şi Muzeul de Artă Constanţa să depună la dosar următoarele înscrisuri:

- fişele de inventor ale Comunei Topalu cu privire la operele de artă din B. " (220 din cele 228, respectiv fişele care nu au fost depuse în recurs, la dosarul ÎCCJ);

- fişele de buget ale Comunei Topalu privind cheltuielile alocate şi realizate cu întreţinerea Muzeului B. şi cu piesele Colecţiei de Artă plastică;

- dosarele/documentele de clasare a pieselor B.;

- extras din Registrul informatizat pentru analiza analitică a bunurilor culturale ce aparţin Colecţiei mai sus menţionate, reglementat de art. 1 din Normele metodologice aprobate din Ordinul Ministerului Culturii nr. 2035/2000, pentru 5 din cele 228 lucrări care nu au fost depuse în recurs, la dosarul ÎCCJ;

- documentele care au permis scoaterea din Muzeul Topalu şi circulaţia unor lucrări din B.";

- mandatul Muzeului de Artă Constanţa în baza căruia a demarat procedura de clasare a unor piese din Colecţia mai sus menţionată;

- documentele din care rezultă operele care au fost relocate Muzeului de Artă Constanţa, titlul şi temeiul juridic în baza căruia Muzeul de Artă Constanţa deţine fiecare din operele ce fac parte din B.;

- lista persoanelor desemnate pentru conservarea şi restaurarea B. (în perioada 2007-prezent) însoţită de dovada acreditării acestor persoane de către Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, a certificatului de liberă practică şi a autorizaţiei eliberate de Ministerul Culturii.

A dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea "conservare şi restaurare artă românească", având următoarele obiective:

- să se determine dacă toate lucrările ce au făcut obiectul contractului de donaţie sunt expuse publicului;

- să se determine starea fizică a fiecăreia dintre cele 228 piese ale B., precum şi dacă acestea au fost întreţinute corespunzător şi dacă le-au fost asigurate condiţiile optime de păstrare, în raport de specificul acestora;

- să se stabilească dacă, în prezent, fiecare piesă a colecţiei este întreţinută corespunzător şi dacă sunt asigurate condiţiile optime de păstrare, în raport de specificul fiecăreia;

- să se determine dacă imobilul ce aparţine Comunei Topalu şi în care funcţionează muzeul prezintă o stare tehnică adecvată pentru păstrarea şi expunerea în condiţii optime a pieselor colecţiei, precum şi dacă existent igrasiei în respectivul imobil afectează starea fizică a pieselor colecţiei;

- să se determine dacă imobilul în care funcţionează Muzeul B. Topalu a suferit vreo renovare iar, în caz afirmativ, să se precizeze data când au fost efectuate lucrările;

- să se stabilească dacă în incinta Muzeului B. există dotări tehnice care să asigure conservarea corespunzătoare a pieselor colecţiei, inclusive dacă există aparatura corespunzătoare pentru menţinerea unui microclimat cu temperatură şi umiditate controlate, precum şi dacă piesele colecţiei sunt protejate cu rame şi geamuri.

A încuviinţat pentru apelantul-reclamant participarea la efectuarea expertizei, a unui expert-parte.

A respins ca nefiind utilă cauzei proba cu interogatoriul pârâtelor solicitată de apelantul-reclamant A..

A respins ca nefondată cererea apelantului-reclamant A. de a se dispune sistarea procedurii de restaurare a pieselor din B. şi readucerea pieselor în Muzeu în vederea efectuării expertizei, până la finalizarea raportului de expertiză ce urmează a fi efectuat în cauză;

1.2. Prin încheierea din 18 martie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins ca nefondate obiecţiunile la raportul de expertiză, formulate de reclamantul A. şi pârâtul Muzeul de Artă Constanţa.

A respins ca inutilă cererea ca pârâţii să depună la dosar diagramele privind nivelul temperaturii şi a umidităţii din încăperile de expoziţie pentru perioada 2005-2018;

1.3. Prin decizia civilă nr. 88/A din 7 iunie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 13 martie 2012 şi a sentinţei civile nr. 1621 din 27 martie 2012 pronunţate de Tribunalul Constanţa.

A fost obligat apelantul-reclamant să plătească pârâtului-intimat Muzeul de Artă Constanţa suma de 39.257 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în toate etapele procesuale.

S-a luat act că pârâta Comuna Topalu va solicita pe cale separată stabilirea obligaţiei privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin încheierea din 13 martie 2012 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondate obiecţiile reclamantului la raportul de expertiză tehnică întocmit în acea etapă procesuală şi a considerat că nu se impune ca pârâţii să depună la dosar acte din care să rezulte condiţiile de expunere a operelor de artă sub aspectul microclimatului (temperatură şi umiditate).

Chiar dacă în ciclurile procesuale anterioare Înalta Curte a stabilit cu autoritate de lucru judecat că se impune întocmirea unui raport de expertiză cu anumite exigenţe, ceea ce s-a şi făcut şi în prezentul ciclu de judecată, a rămas în suspensie necesitatea depunerii înscrisurilor privind condiţiile climatice de expunere a operelor de artă.

Instanţa a reţinut că, pe de o parte există în expertizele tehnice trimiteri suficiente la respectarea normelor de expunere a Colecţiei sub aspectul temperaturii şi umidităţii, s-au depus în completare înscrisuri din care să rezulte valorile de umiditate şi temperatură, iar nu valorile temperaturii şi ale umidităţii din încăperile de expoziţie din anii 2005-2018 fac obiectul expertizării, ci starea de conservare a lucrărilor determinată inclusiv de respectivele valori, stare care a fost relevată de cei trei experţi prin coroborarea tuturor aspectelor ce ţin de obligaţiile stabilite prin contractul de donaţie.

Faţă de situaţia că s-a întocmit un nou raport de expertiză tehnică, Curtea a apreciat că nu este necesară depunerea diagramelor în discuţie, astfel încât nu se impune sancţionarea încheierii din 13 martie 2012, motiv pentru care apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat.

În aplicarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., Curtea a arătat că a fost realizată o nouă expertiză tehnică de specialitate, respectându-se şi obligaţia ca expertiza să fie întocmită de un expert în conservare şi restaurare artă românească, dar şi aceea ca fiecare piesă a Colecţiei să fie analizată în parte, cu folosirea luminii naturale şi a microscopului cu UV.

Din expertiza întocmită de expert E. rezultă că cele mai multe lucrări de pictură au o condiţie bună de conservare, o singură lucrare (poziţia nr. 70) are o stare mediocră de conservare şi una (poziţia 121) are o stare relativ bună de conservare, iar 4 lucrări (poziţiile 6, 8, 10 şi 50) au o stare satisfăcătoare de conservare. Totodată, 10 picturi (poziţiile 23, 45, 127, 131, 134, 136-137, 148, 155 şi 177) au o stare stabilă de conservare, dar nu sunt vernisate (procedură de lăcuire a picturilor pe pânză, cu dublu scop: de protejare şi pentru a se dobândi un luciu uniform, vibrant).

Instanţa a arătat că, aparent, unui număr de 8 picturi (poziţiile 25, 33, 41, 154, 172-173, 176, 178) şi 10 lucrări de grafică (poziţiile 10, 13, 16, 24, 27, 29-32) nu li s-a stabilit un gard de conservare în descrierea constatărilor condiţiei picturilor, pentru că în prezentarea concluziilor expertului, respectiv la liniuţa nr. 10, se menţionează expres că "... au fost lucrări la care nu s-a făcut menţiunea "obiectul este bine conservat". Deşi respectivele lucrări nu au degradări care să pună în pericol integritatea obiectului, acestea trebuie monitorizate mai atent şi trebuie să prezinte o prioritate pentru restaurare".

Aceeaşi idee a precizării stării de conservare este menţionată şi în celelalte concluzii (mai ales la liniuţele nr. 1, nr. 4 şi nr. 9), din care rezultă că în timp s-a intervenit cu restaurări ale lucrărilor de artă, unele mici intervenţii nu pot fi catalogate ca o conservare defectuoasă, pentru că sunt inevitabile (de exemplu, înrămarea), iar unele lucrări au fost anterior conservate mediocru, ceea ce a impus intervenţii ulterioare de conservare.

Mai mult decât atât, la pag. 112 din raportul de expertiză se menţionează expres cu pastă pix certificată prin semnătura şi ştampila expertului, că toate lucrările de grafică sunt bine conservate.

Este reală susţinerea că la unele poziţii ale operelor de artă sunt menţiuni făcute cu pastă pix şi certificate prin semnătură (de exemplu, poziţia 20 - N. Tonitza - "Tătăroaică cu copil"), dar la stabilirea stării de conservare trebuie reţinute tocmai aceste menţiuni ulterioare, care sunt certificate de expert, ceea ce demonstrează că la prima redactare a raportului de expertiză s-au strecurat unele erori, ce au fost îndreptate ulterior.

Prin obiecţiunile la expertiză formulate de către apelantul-reclamant s-a mai susţinut că iniţial s-a menţionat că lucrările de grafică sunt bine conservate, dar la analizarea fiecărei piese de grafică s-a menţionat că unele dintre ele au o stare "relativ bună" sau chiar o stare "mediocră" (poziţiile nr. 6, 8-10, 12, 13, 16, 20, 22, 24, 27 şi 29-32).

Instanţa de apel a reţinut că expertiza este clară sub acest aspect, întrucât se face expres cu pastă de pix menţiunea că lucrările sunt bine conservate, toate lucrările de grafică au fost restaurate, chiar dacă pentru 12 dintre ele nu s-au identificat fişe de conservare, la unele lucrări au fost menţionate "lacune mici pe margini", ceea ce nu se poate înscrie în conservare defectuoasă, iar pentru lucrările la care nu s-a făcut menţiunea "bine conservat" se impune o monitorizare atentă şi o prioritate la restaurare, aşa cum s-a arătat anterior.

Nu este reală obiecţiunea că expertul nu a menţionat despre păstrarea lucrărilor în trecut, această menţiune fiind făcută la liniuţa nr. 9 din concluziile raportului de expertiză. Aşa cum s-a arătat de către expert, într-un trecut ce nu mai poate fi precizat exact la acest moment, starea de conservare a obiectelor a fost mediocră, condiţiile de păstrare nu au fost conforme cu normele de conservare, dar s-a concluzionat că în prezent operele de artă, Colecţia... ca un tot, se prezintă în bune condiţiuni.

Curtea a arătat că nu neagă că unele lucrări impun noi intervenţii de curăţare, sau de consolidare a suportului, sau de revernisare, ori de schimbare a passpartout-ului, de chituire sau de integrare cromatică, operaţiuni ce sunt încadrabile în procedurile de restaurare, necesitate menţionată şi de expert E., şi chiar de expertul-parte al intimaţilor, expert F., alături de expert G., dar aceste lucrări nu conduc în niciun caz la concluzia că donatarul nu şi-a respectat obligaţia de menţinere în bune condiţiuni a Colecţiei.

Instanţa a subliniat că, în ciuda faptului că expertul desemnat în cauză a arătat că după unele opinii de specialitate protejarea cu geamuri a picturilor ar putea conduce la degradări ale pieselor, acest fapt nu poate determina concluzia că nu se respectă sarcinile donaţiei, deoarece chiar donatorul a solicitat protejarea Colecţiei cu geam, iar geamul nu este obişnuit, ci tratat pentru a fi folosit ca protecţie a pieselor de artă, este amplasat la 1 cm de pictură, iar nu lipit de ea, iar aprecierea că geamul ar putea contribui la deteriorarea stratului pictural apare ca fiind una dintre opiniile de specialitate, iar nu ca o opinie unanimă.

Referitor la existenţa unei nuanţe roz pe stratul pictural al unora dintre piesele Colecţiei, nuanţă relevată la analiza cu microscopul cu raze UV, aceasta nu este de negat, dar nu se poate ajunge la concluzia că este datorată proastei conservări a operei de artă, ea putându-se datora compoziţiei culorilor, a pigmenţilor din care au rezultat, aşa cum se precizează în concluziile raportului de expertiză.

Este reală susţinerea că pentru câteva opere de artă nu sunt întocmite fişe de restaurare cu respectarea exigenţelor prescrise de normele muzeale, dar acest lucru nu produce efecte în a constata că operele nu sunt corect conservate sau sunt deteriorate, ci doar pe tărâmul respectării normelor administrativ-disciplinare privitoare la curatorul expoziţiei sau a restauratorului.

Niciunul dintre experţi, cu excepţia expertului-parte al apelantului, nu a contestat că restaurările respective s-au făcut corespunzător şi nimeni nu a indicat greşeli de restaurare, ci doar că restaurarea nu a fost consemnată sau nu a fost consemnată complet (restaurator, laborator de restaurare etc.) în fişa de restaurare.

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză şi chiar şi din opiniile experţilor-parte, dar şi din expertizele anterioare, toate operele de artă din Colecţie sunt expuse publicului, astfel încât instanţa a constatat că se respectă şi sarcina impusă prin donaţie cu privire la acest aspect.

Faptul că cea mai mare parte a timpului, lucrările de grafică sunt păstrate în hârtie de tip Japon nu se datorează decât obligaţiei de conservare.

Starea bună de conservare a Colecţiei este relevată şi de o comisie a Ministerului Culturii, care la 20.03.2015 a concluzionat că, în urma examinării fiecărei lucrări în parte, a rezultat faptul că, cu o singură excepţie (în care cel mai probabil este vorba de degradări cauzate de natura tehnicii), starea de conservare a bunurilor culturale este una bună, ceea ce demonstrează că spaţiul de expunere a avut şi are o stabilitate microclimatică suficient de bună pentru a găzdui aceste bunuri culturale şi pentru a le asigura protejarea pe termen lung.

Punctul de vedere al expertului-parte desemnat la solicitarea apelantului-reclamant a fost considerat subiectiv, având în vedere că este într-o totală contradicţie cu constatările tuturor celorlalţi experţi care au întocmit expertize în cauză pe parcursul întregului proces. S-a arătat că expertul menţionează mai degrabă că nu se respectă şi nu s-au respectat niciodată regulile de restaurare, indiferent de epoca în care acestea au fost făcute, cu consecinţa deteriorării operelor de artă. Or, instanţa a arătat că nu pot fi făcute aprecieri cu privire la profesionalismul restauratorilor care au intervenit asupra Colecţiei în timp, ci doar să se constate dacă probele administrate, interpretate coroborat, conduc la concluzia că s-au respectat sau nu sarcinile donaţiei referitoare la păstrarea în bune condiţii a operelor donate. În condiţiile în care instanţa de judecată nu are cunoştinţele de specialitate necesare, iar opinia celorlalţi experţi este aproape diametral opusă faţă de cea a expertului-parte, a fost înlăturată opinia acestuia din urmă, în sensul că nicio operă de artă nu se prezintă nici măcar într-o stare acceptabilă, fiind practic în pragul distrugerii artistice.

Expunerea Colecţiei în Muzeul Topalu poate avea întreruperi normale, date de caracterul de opere din patrimoniul naţional cultural, cum ar fi organizarea de expoziţii itinerante în alte centre muzeale. De asemenea, donatorul a fost muzeograf principal la Muzeu în perioada 1969-1978, perioadă în care s-au organizat astfel de expoziţii itinerante în ţară, prilej cu care a aflat nemijlocit că unele lucrări nu mai sunt expuse temporar la Topalu, dar a considerat fireşti aceste acte culturale şi nu le-a apreciat ca fiind o nerespectare a sarcinii donaţiei.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că probele administrate în cauză demonstrează că Muzeul Constanţa a acţionat cu respectarea prevederilor legale care prevăd cerinţa acordului proprietarului, în raport de regimul juridic distinct pe care îl au bunurile clasate, prin raportare la bunurile care nu fac parte din această categorie.

S-a arătat că trebuie făcută distincţia între noţiunea de patrimoniu, ca ansamblu al drepturilor şi obligaţiilor unei persoane, şi cea de patrimoniu cultural naţional, aşa cum e el definit prin art. 1 alin. (2) şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 182/2000.

Conform art. 4 din Lege, bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, în care se includ şi operele de artă plastică, potrivit art. 3 alin. (2) pct. 2, indiferent de forma de proprietate, fac parte din fondul patrimoniului cultural naţional, textul art. 2 alin. (4) al legii definind ansamblul operaţiunilor menite să asigure protejarea acestui patrimoniu (între care inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securităţii, restaurarea). Art. 10 al Legii nr. 182/2000 arată în ce constă procedura clasării (stabilirea apartenenţei unor bunuri culturale la acest patrimoniu specific), iar art. 17 prevede că în timpul desfăşurării procedurii de clasare din oficiu a unui bun cultural mobil, acesta se află sub regimul de protecţie prevăzut, potrivit dispoziţiilor acestei legi, pentru bunurile clasate în "tezaur’’.

Legea nr. 182/2000 prevede şi că aceste bunuri pot face obiectul expoziţiilor (art. 34), cu procedurile prin care ele pot fi relocate în acest scop.

Prin urmare, operaţiunile realizate cu bunurile aparţinând fondului patrimoniului cultural naţional, ca în cazul de faţă, privind clasarea, transferul în laboratoarele specializate pentru conservare sau prezentarea în expoziţii nu au semnificaţia adusă de apelant, piesele acestei colecţii de artă nefiind apropriate de Muzeul Constanţa prin sustragerea lor din patrimoniul juridic al donatarului. Faptul că o parte din operele de artă au ieşit din aria teritorială a comunei Topalu pentru a fi prezentată în expoziţii organizate la Muzeul Constanţa ori pentru a fi supusă procedurii de conservare, în condiţiile legii, nu echivalează cu nesocotirea voinţei donatorului ca aceste valori culturale să aparţină din punct de vedere juridic comunităţii locale gratificate.

Cu privire la imobilul-muzeu, starea acestuia a fost permanent prezentată în toate fazele procesuale ca fiind bună, aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză din prezentul apel, dar şi din concluziile celorlalte rapoarte de expertiză şi a martorilor audiaţi la propunerea intimaţilor-pârâţi.

Lucrarea monografică "Muzeul Dinu şi C., Topalu, - Repere de identitate" demonstrează că preocuparea pentru transformarea clădirii în care muzeul de la Topalu a fost deschis - de care donatorul a avut cunoştinţă şi pe care a acceptat-o - într-un spaţiu optim pentru întreţinerea şi expunerea lucrărilor de artă donate s-a manifestat de la momentul efectuării donaţiei şi a avut caracter constant, demersurile efectuate fiind, însă, în acord cu condiţiile tehnice ale acelei perioade.

Starea tehnică a imobilului este bună (renovarea lui în mai multe perioade de timp, inclusiv în perioada 2006-2008, fiind demonstrată cu proba testimonială, lucrarea monografică din anii 60, rapoartele de expertiză, dar şi contractele de consolidare a Muzeului Topalu încheiate prin intermediul Consiliului Judeţean Constanţa şi facturile fiscale depuse în apel), spaţiile de expunere pot fi aerisite, sunt prevăzute cu geamuri acoperite cu draperii, ce împiedică lumina să degradeze spaţiul pictural, iar lumina artificială este de tip "rece".

Imobilul este îngrijit, curat, cu pardoseli de ceramică uşor lavabilă, pereţii sunt drepţi şi curaţi şi nu s-au identificat urme de igrasie.

Este adevărat că martora audiată la propunerea reclamantului la debutul prezentului proces (2008) a arătat că într-una dintre încăperi sub un calorifer era o "baltă" de apă de aproximativ 1/2 litru, dar acest lucru nu a mai fost niciodată observat ulterior şi o astfel de suprafaţă umedă nu a putut face convingerea instanţei că mediul expoziţional este afectat de umiditate, ceea ce ar conduce la degradarea lucrărilor.

Totodată, martora H. a declarat la începutul procesului că starea muzeului nu era cea pe care orice doritor de artă şi-ar dori-o, în ultima sală a văzut igrasie, a văzut urme de degradare a peretelui din cauza umidităţii excesive, o baltă sub un calorifer, însă lucrările de pictură nu erau afectate.

Relatările ambelor martore audiate la propunerea reclamantului referitoare la microclimatul din muzeu şi a condiţiilor de expunere a colecţiei au fost înlăturate de instanţa de apel, având în vedere constatările tuturor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, care au concluzionat unitar că Muzeul B. este capabil să asigure buna conservare şi prezentare a valoroasei colecţii donată şi că operele expuse sunt bine întreţinute.

Existenţa unor urme de degradare a pereţilor interiori (neindicate ca amploare) nu a putut fi interpretată decât ca o conjunctură nefericită şi imediat îndepărtată, iar nu ca o nerespectare a sarcinilor impuse donatarului.

Deşi s-a afirmat permanent că ar exista igrasie din cauza unui beci, prezenţa acestui beci este infirmată de lucrarea monografică, în care se arată că beciul a fost acoperit.

Faptul că pe pereţi sunt pozate ţevi de apă este un lucru mai puţin fericit şi, probabil, se va impune repoziţionarea lor, dar acest lucru nu a format instanţei convingerea pasivităţii şi lipsei de diligenţă a intimaţilor în prezervarea operelor de artă, cu concluzia că se impune sancţionarea contractului de donaţie pentru nerespectarea sarcinilor. S-a considerat că respectivele instalaţii nu au provocat niciun inconvenient tehnic ce a condus la o posibilă degradare a operelor de artă, iar pozarea unui sistem de stingere a incendiilor nu se poate face decât la nivelul superior al încăperilor, eventuala activare a stropirii afectând oricum materialul expus (consecinţa lipsei sistemului de stingere a incendiilor ar fi incendierea lucrărilor de artă).

Acelaşi lucru s-a constatat şi în ceea ce priveşte amplasarea operelor de artă deasupra unor calorifere, posibila degradare datorată căldurii degajate de radiatoare fiind înlăturată prin montarea unor deflectoare de căldură deasupra caloriferelor.

Totodată, din actele depuse la dosar, dar şi din rapoartele de expertiză întocmite în fazele procesuale anterioare, a rezultat că încăperile sunt prevăzute cu instalaţii de aer condiţionat, se controlează permanent umiditatea şi temperatura şi se intervine pentru menţinerea lor în parametrii necesari conservării Colecţiei, iar paza Muzeului se face video şi uman.

2. Recursul

2.1 Motivele de recurs

Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 88/A din 7 iunie 2021, a încheierii din 18 martie 2021 şi a încheierii din 10 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, criticile formulate vizând următoarele aspecte:

1. Instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), art. 311 şi art. 315 C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de apel a ignorat caracterul continuu al obligaţiilor asumate prin contractul de donaţie, stabilit irevocabil, şi în mod nelegal s-a pronunţat asupra respectării sarcinilor exclusiv în prezent.

Analiza şi stabilirea de către instanţa de apel a nerespectării sarcinilor donaţiei exclusiv în prezent se vădeşte nelegală, încălcând deciziile de casare prin care instanţa supremă a stabilit cu titlu de îndrumare obligatorie intervalul de timp (2005-prezent) în care trebuie să se analizeze respectarea continuă a sarcinilor instituite prin contractul de donaţie.

Instanţa de apel nu şi-a respectat obligaţia de a verifica dacă, în intervalul de timp 2005-prezent, în mod continuu, fiecare sarcină a donaţiei a fost respectată, reţinând superficial că "respectarea obligaţiei de conservare a Colecţiei rezultă măcar şi din faptul că la acest moment lucrările de artă (picturi, grafică, sculpturi) sunt bine conservate şi expuse corespunzător".

În acelaşi tipar nelegal de evaluare a sarcinilor exclusiv în prezent, instanţa de apel reţine că "toate operele de artă din Colecţie sunt expuse publicului, aşa încât nu putem decât să constatăm că se respectă şi sarcina impusă prin donaţie cu privire la acest aspect".

Raportat la calificarea irevocabilă a contractului de donaţie cu sarcini ca un veritabil contract cu titlu oneros în limita sarcinilor impuse, devine evident că încălcarea oricărei sarcini în acest interval de timp reprezintă o neexecutare care justifică revocarea donaţiei, indiferent dacă ulterior donatarul ar fi încercat să respecte sarcinile, concluzie fundamentată, pe de o parte, pe existenţa unor sarcini diferite impuse donatarului şi, pe de altă parte, pe caracterul de continuitate al sarcinilor, care obligă la îndeplinirea acestora în permanenţă, donatarul neavând dreptul ca în anumite perioade să respecte sarcinile, iar în alte perioade să le nesocotească.

Întrucât procesul a debutat în anul 2008, recurentul-reclamant invocând chiar la acel moment nerespectarea sarcinilor donaţiei, curtea de apel avea obligaţia sa facă o radiografie a cauzei ţinând cont de încălcarea sarcinilor la momentul promovării cererii de chemare în judecată şi pe tot parcursul litigiului.

Pronunţarea cu privire la respectarea sarcinilor donaţiei exclusiv în prezent încalcă principiul aflării adevărului în cauză, accesul la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, fiind o realitate dovedită că donatarul comuna Topalu, cu concursul Muzeului de Artă Constanţa a profitat de durata procesului şi, după fiecare casare, a încercat să înlăture probele care dovedeau neîndeplinirea sarcinilor donaţiei, probe a căror concludentă a fost confirmată de Înalta Curte.

Motivarea instanţei de apel lipseşte de conţinut voinţa donatorului D., care a stabilit prin contractul de donaţie obligaţia continuă a donatarului comuna Topalu de a asigura "condiţiuni bune" de expunere a operelor de artă, precum şi de a efectua întreţinerea lucrărilor, prin operaţiuni de conservare şi restaurare, astfel încât "operele de artă să reziste secolelor", fiind incident astfel, alături de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5, şi cel de la art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În mod nelegal instanţa de apel reţine că nu poate fi determinat momentul nerespectării sarcinilor, deşi stabileşte că starea de conservare a operelor a fost mediocră, iar condiţiile de păstrare au încălcat Normele de conservare.

În primul rând, momentul în care operele au fost într-o stare de conservare mediocră rezultă cu evidenţă chiar din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar E.:

"în trecut (după numărul mare de lucrări care au necesitat intervenţii de restaurare) starea de conservare a obiectelor a fost mediocră, iar condiţiile de păstrare nu au fost conforme cu normele de conservare."

Deşi expertul judiciar a stabilit că starea de conservare a colecţiei B. era una mediocră înaintea restaurărilor masive din anii 2018-2019, instanţa de apel, cu încălcarea flagrantă a deciziilor de casare, refuză să se pronunţe asupra momentului neîndeplinirii sarcinilor donaţiei.

În perioada 2018-2019, imediat după ce instanţa supremă a pronunţat, în al treilea ciclu procesual, decizia de casare nr. 1706/07.11.2017, fiind conştient că nu mai poate ascunde starea reală a operelor de artă, Muzeul de Artă Constanţa a procedat la conservarea şi restaurarea în bloc a unui număr impresionant de 78 de lucrări ale Colecţiei de artă.

Este evident că Muzeul de Artă Constanţa a ieşit din pasivitate doar ca urmare a deciziei de casare nr. 1706/07.11.2017, în care s-a reţinut expres obligaţia în sarcina instanţei de trimitere de a verifica dacă au fost realizate lucrări de conservare şi reabilitare a operelor de artă.

Curtea de Apel Galaţi refuză să confere valenţă juridică restaurărilor masive din perioada 2018-2019, cu implicaţii asupra verificării obligaţiei privind întreţinerea operelor, ignorând aspectele consemnate de instanţa supremă în decizia de casare din 2017, cu semnificaţie în aprecierea momentului în care operele se aflau în stare mediocră de conservare şi în îndeplinirea sarcinii donaţiei ca operele să fie întreţinute, încălcând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.

Cele 78 de opere nu se aflau într-o stare bună de conservare înainte de restaurările din anii 2018-2019 şi ar fi rămas în această stare, nerestaurate, dacă Înalta Curte nu ar fi dispus o a treia casare, întrucât Muzeul de Artă susţinea nereal şi în detrimentul operelor că acestea ar fi în stare foarte bună.

Soluţia instanţei de apel se vădeşte nelegală, cu atât mai mult cu cât, prin încheierea din data de 10.09.2018, a fost respinsă cererea reclamantului de a se dispune sistarea procedurii de restaurare a pieselor din Colecţie şi readucerea lor în Muzeu în vederea efectuării expertizei, până la finalizarea raportului de expertiză ce urma a fi efectuat în cauză.

Deşi reţine încălcarea a două dintre sarcinile menţionate în contractul de donaţie, respectiv că starea de conservare a operelor de artă a fost mediocră, iar condiţiile de păstrare nu au fost conforme cu normele de conservare, Curtea de Apel Galaţi refuză nelegal să stabilească momentul nerespectării sarcinilor donaţiei, ignorând adevărul judiciar relevat de restaurările masive din perioada 2018-2019 şi de probatoriul administrat.

În al doilea rând, instanţa de apel îşi întemeiază soluţia pe o motivare contradictorie şi străină de natura pricinii şi de cadrul procesual trasate de Înalta Curte, fiind astfel incident, alături de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., şi cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Deşi se pronunţă cu privire la respectarea sarcinilor donaţiei exclusiv în prezent, în încercarea de a-şi fundamenta raţionamentul, instanţa de apel face referire la o perioadă de timp ce excede cadrului procesual, anterioară decesului donatorului D..

În demersul nelegal de a-1 exonera de răspundere pe donatarul Colecţiei de Artă, instanţa face aprecieri nelegale asupra comportamentului donatorului D. în păstrarea Colecţiei anterior încheierii Contractului de donaţie, în dispreţul deciziei de casare din 2013, arătând că "nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul verificării îndeplinirii obligaţiilor la care s-a îndatorat donatarul, preluarea colecţiei prezumând că aceasta se prezintă, în contextul obligaţiilor asumate prin Contractul de donaţie, într-o stare bună, ceea ce face ca orice chestiune vizând acest aspect, ulterior momentului preluării, să nu mai prezinte nicio importanţă/relevanţă în ceea ce priveşte aspectele ce se cer a fi lămurite în cauză". În aceste condiţii, donatorului i-ar fi imposibil să demonstreze o neexecutare a sarcinilor donaţiei, raţionamentul nelegal al instanţei lipsind, practic, de efecte juridice însăşi voinţa donatorului, astfel cum a fost interpretată de Înalta Curte.

Încălcând îndrumările date în recurs şi voinţa donatorului, instanţa de apel nu a verificat şi nu a stabilit momentul în care sarcinile Contractului de donaţie au fost încălcate de către donatar, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile deciziei de casare, validând un raport de expertiză care nu stabileşte starea de conservare a fiecărei lucrări a colecţiei de artă. Prin decizia de casare nr. 5519/17.11.2013, Înalta Curte a impus instanţei de apel obligaţii privind readministrarea probelor şi a stabilit că donatarul răspunde pentru fiecare piesă a Colecţiei, iar prin decizia de casare nr. 1706/07.11.2017, Înalta Curte a stabilit irevocabil obligaţia determinării stării de conservare a fiecărei lucrări a Colecţiei. Dispunându-se astfel, este evident că sarcina instanţei de trimitere în cel de-al patrulea ciclu procesual era să realizeze o completă cercetare a cauzei şi să administreze un raport de expertiză care să stabilească starea de conservare a fiecărei lucrări a B..

În primul rând, în mod nelegal reţine instanţa de apel că sunt doar 18 lucrări cărora nu li s-a stabilit starea de conservare, întrucât raportul de expertiză întocmit de expert judiciar E. nu a stabilit starea de conservare pentru 40 de lucrări ale Colecţiei de Artă. Relevant este că toate părţile în cauză au formulat o obiecţiune comună cu privire la această concluzie a raportului de expertiză, considerând necesar ca fiecare lucrare a Colecţiei să primească un calificativ al stării de conservare, date fiind interpretările diametral diferite ale părţilor asupra concluziei raportului. Instanţa de apel a respins obiecţiunea comună a părţilor la raportul de expertiză, deşi, întocmit în această modalitate, raportul nu respectă îndrumările obligatorii date de instanţa supremă şi nu conduce la aflarea adevărului în cauză, hotărârile recurate încălcând astfel dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.

Inexistenţa unui calificativ care să precizeze starea de conservare pentru 40 din lucrările Colecţiei a împiedicat verificarea (impusă cu putere de lucru judecat prin hotărârile de casare) respectării sarcinii privind întreţinerea lucrărilor, stabilită prin Contractul de donaţie, instanţa de apel nesocotind astfel grav voinţa donatorului D., cu încălcarea inclusiv a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Tratând de o manieră superficială cauza cu care a fost învestită, instanţa de apel refuză să dea relevanţă unui adevăr judiciar, respectiv că aceste opere de artă se află într-o stare de conservare precară, concluzie care rezultă din descrierea stării de conservare a fiecărei opere coroborată cu imperativul priorităţii la restaurare reţinut de experţi.

Deşi reţine că doar "aparent" nu s-ar fi stabilit starea de conservare, instanţa de apel nu motivează ce stare de conservare au cele 40 de opere şi care sunt raţiunile pe care îşi întemeiază silogismul judiciar, fiind astfel incident, alături de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., şi cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanţa ignoră, de asemenea, că Înalta Curte a stabilit anterior irevocabil că descrierea operei reflectă starea de conservare, soluţia Curţii de Apel Galaţi fiind astfel contrară îndrumării obligatorii date de instanţa de casare.

Soluţia instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 2 lit. a) şi b) din Normele de conservare şi restaurare, astfel încât prioritatea la restaurare pentru cele 40 de opere conduce 1a concluzia că operele respective nu sunt în stare bună de conservare.

În al doilea rând, în dispreţul deciziilor de casare, instanţa de apel reţine nelegal concluzia generală a stării "bune" de conservare cu privire la toate lucrările de grafică, calificate global prin raportul de expertiză, deşi concluzia generală privind operele de artă a fost desfiinţată ca nelegală de Instanţa Supremă. În respectul deciziilor de casare, instanţa de apel avea obligaţia să se raporteze la starea de conservare a fiecărei opere de grafică şi la descrierea aferentă, fiind nelegală aprecierea globală a stării de conservare a lucrărilor, în ansamblul lor. Prin modificarea adusă raportului, dna expert a schimbat diametral concluzia stării de conservare în condiţiile în care descrierea operei a rămas aceeaşi, nefiind admisibil ca aceeaşi descriere să atragă două stări de conservare diametral opuse.

Relevant este că şi în această situaţie, toate părţile au formulat aceeaşi obiecţiune comună la raport, întrucât existenţa mai multor stări de conservare menţionate în raport nu respectă deciziile de casare, însă Curtea de Apel Galaţi a respins şi această obiecţiune.

Faţă de modalitatea efectuării expertizei specialitatea conservare, în dezacord cu dispoziţiile de casare care stabileau obligaţia de a stabili starea de conservare pentru fiecare lucrare în parte, este evident că această concluzie a raportului de expertiză şi interpretarea dată de instanţa de apel nu puteau servi la pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice în respectul deciziilor de casare.

Încheierile de şedinţă recurate sunt nelegale în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 10.09.2018, instanţa de judecată a respins solicitarea reclamantului privind administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor şi solicitarea de sistare a procedurii de restaurare a pieselor din B. şi readucerea lor în Muzeu în vederea efectuării expertizei dispuse de Înalta Curte prin decizia de casare. Această încheiere încalcă îndrumările instanţei de casare privind obligativitatea stabilirii stării de conservare a fiecărei opere de artă. Sistarea procedurii reprezenta garanţia aflării adevărului în cauză şi stabilirii stării de conservare reale a celor 79 de opere de artă, anterior restaurărilor masive efectuate în perioada 2018-2019 (ulterior pronunţării ultimei decizii de casare în cauză), cu implicaţii în ceea ce priveşte nerespectarea sarcinii ca operele să fie întreţinute.

În acelaşi tipar, prin încheierea de şedinţă din 18.03.2021, instanţa de judecată a respins solicitări care vizau lămurirea tuturor aspectelor în cauză, - obiecţiuni la raportul de expertiză şi solicitarea privind obligarea pârâtelor la depunerea diagramelor privind nivelul de umiditate şi temperatură înregistrate în Muzeul Topalu pentru perioada 2005-2018 - necesare pentru a se respecta îndrumările instanţei de casare, cu implicaţii în ceea ce priveşte nerespectarea sarcinii ca operele să fie păstrate în bune condiţii, fapt ce atrage incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a împiedicat aflarea adevărului, nepermiţând stabilirea obiectivă a valorilor de temperatură şi umiditate, astfel cum a stabilit irevocabil Înalta Curte, împiedicând, totodată, verificarea temeinică a respectării sarcinii ca operele să fie expuse în bune condiţiuni.

Instanţa de apel a refuzat în mod nelegal să aplice sancţiunea încălcării normelor privind securitatea şi integritatea operelor de artă, constatată irevocabil de Înalta Curte. Deşi instanţa de casare a stabilit încălcarea art. 4 lit. h) şi g) din Normele de conservare şi restaurare, instanţa de apel ignoră că operele de artă sunt situate în continuare deasupra caloriferelor şi în imediata apropiere a instalaţiilor cu apă, nefiind luate măsurile de securitate, deşi situaţia reclamă urgenţă. Decizia recurată încalcă decizia de casare, dispoziţiile legale şi sarcina ca operele să fie expuse în bune condiţiuni, spre a fi ferite de avarii şi intemperii. Prin amplasarea conductelor de apă deasupra exponatelor, întreaga incintă a Muzeului Topalu inclusiv toate operele colecţiei, prezintă risc ridicat de inundaţie.

Motivarea instanţei de apel este nelegală şi superficială, aceasta reţinând surprinzător că expunerea operelor de artă deasupra caloriferelor şi în imediata apropiere a instalaţiilor de apă reprezintă "un lucru mai puţin fericit şi, probabil, se va impune repoziţionarea lor", deşi normele legale interzic în mod expres expunerea operelor de artă în aceste condiţii. În acelaşi tipar, motivarea în sensul că "respectivele instalaţii nu au provocat niciun inconvenient tehnic ce a condus la o posibilă degradare a operelor de artă" este profund nelegală, întrucât un atare eveniment ar distruge iremediabil operele, respectarea sarcinii expunerii în bune condiţii implicând în mod firesc obligaţia donatarului inclusiv de a preveni orice pericol tocmai pentru ca operele de artă să reziste secolelor, conform ultimelor cuceriri ale ştiinţei muzeologiei.

Instanţa de apel nu a verificat dacă Muzeul de Artă Constanţa a acţionat cu încălcarea normelor legale care prevăd acordul proprietarului, Înalta Curte stabilind în sarcina instanţei de trimitere obligaţia de a analiza respectarea obligaţiei ca operele să nu iasă sub nicio formă din patrimoniul donatarului, în funcţie de regimul bunurilor donate.

În primul rând, din analiza considerentelor regăsite la pag. 54, paragraf final şi pag. 55, paragraf 1-3 din decizia recurată, rezultă în mod evident că instanţa de apel nu a respectat îndrumările obligatorii, preluând cuvânt cu cuvânt aceeaşi motivare din decizia civilă nr. 9/C/21.01.2013 a Curţii de Apel Constanţa, cu încălcarea dispoziţiilor art. 311 şi art. 315 C. proc. civ., întrucât decizia civilă nr. 9/C/21.01.2013 a fost casată de Înalta Curte.

În al doilea rând, Curtea de Apel Galaţi a încălcat dispoziţiile date prin decizia de casare, întrucât nu a făcut nicio distincţie între, pe de o parte, bunurile ce fac parte din patrimoniul cultural mobil pentru care procedura de clasare se realizează din oficiu şi, pe de altă parte, bunurile pentru care procedura de clasare se desfăşoară la cerere, cum este cazul în speţă.

Curtea de Apel Galaţi omite să observe că Muzeul de Artă Constanţa a iniţiat, la cerere, în nume propriu, procedura de clasare, deşi, potrivit art. 11 din Legea nr. 182/2000, procedura de clasare poate fi dispusă doar de către proprietarul bunurilor. În prezenta cauză, este vorba de o Colecţie de artă aflată în proprietatea privată a Comunei Topalu şi o parte însemnată a Colecţiei (120 de opere) a fost clasată fără a exista acordul donatarului/proprietarului Comuna Topalu, deşi sarcina donaţiei a fost ca "această colecţie de artă nu va putea ieşi niciodată, sub nicio formă, nici în total, şi nici în parte din patrimoniul Sfatului Popular al Comunei Topalu". Instanţa de apel nu indică nici măcar o singură probă de la dosarul cauzei care ar face dovada acestui acord, cu încălcarea art. 34 alin. (2) din Legea nr. 182/2000.

Interpretarea instanţei de apel a dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 182/2000 este nelegală, întrucât Muzeul de Artă Constanţa nu deţine un drept de administrare asupra Colecţiei de Artă specific proprietăţii publice, ci doar un drept de folosinţă/custodie în privinţa căruia nu s-a făcut dovada actului juridic civil în baza căruia este exercitat acest drept.

În mod nelegal Curtea de Apel Galaţi a ignorat şi dispoziţiile art. 57 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 182/2000, instanţa trecând peste faptul că raportul Ministerului Culturii din 2015 nu a fost solicitat de proprietarul Comuna Topalu.

Instanţa de apel preia în mod nelegal aceeaşi motivare din hotărârile casate de Înalta Curte în ciclurile procesuale anterioare, fără nicio analiză proprie sau o motivare suplimentară celor stabilite prin deciziile nelegale, încălcând dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5, art. 311 alin. (1), alin. (315) alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului de donaţie - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Curtea de Apel Galaţi, prin decizia recurată, a dat contractului de donaţie un înţeles în contradicţie vădită cu voinţa reală şi neîndoielnică a donatorului, în condiţiile neîndeplinirii corespunzătoare, de către donatarul Comuna Topalu, a sarcinilor impuse prin Contractul de donaţie. Instanţa de apel nu a analizat legal şi temeinic fiecare sarcină impusă prin contractul de donaţie, încălcând dispoziţiile art. 105 alin. (2), art. 315 alin. (1) C. proc. civ., art. 24 Constituţia României, art. 6 CEDO.

Instanţa de apel aduce o calificare nelegală a sarcinilor impuse prin contractul de donaţie, încălcând deciziile de casare din anii 2013 şi 2017, prin care Înalta Curte a stabilit irevocabil că în sarcina donatarului au fost impuse două obligaţii cu conţinut distinct:

"să asigure condiţiile necesare conservării lucrărilor ce fac parte din colecţia ce face obiectul donaţiei, atât în ceea ce priveşte expunerea acestora, cât şi în ceea ce priveşte întreţinerea lor. În cadrul expunerii publice, obligaţia de întreţinere a tablourilor presupune atât asigurarea integrităţii, securităţii, cât şi conservarea şi restaurarea bunurilor."

Instanţa de apel face o confuzie nelegală între sarcinile donaţiei reţinând că "starea de conservare a bunurilor culturale este una bună, ceea ce demonstrează că spaţiul de expunere a avut şi are o stabilitate microclimatică suficient de bună". În acelaşi tipar, instanţa apreciază nelegal că o stare bună de conservare în prezent a operelor de artă ar implica automat respectarea sarcinii privind asigurarea climatului optim de expunere.

Încălcând flagrant sarcina ca operele de artă să fie expuse în bune condiţiuni, Curtea de Apel Galaţi reţine că "nu valorile temperaturii şi ale umidităţii din încăperile de expoziţie din anii 2005-20l8 fac obiectul expertizării, ci starea de conservare a lucrărilor determinate inclusiv de respectivele valori". Prin crearea unei dependenţe nelegale şi artificiale între sarcinile donaţiei, instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al Contractului de donaţie, lipsind de efecte voinţa donatorului D. care a stabilit prin contract sarcini clare şi distincte. Un atare raţionament este profund nelegal, întrucât ignoră că operele de artă au fost supuse unor restaurări masive în perioada 2018-2019, ulterior deciziei de casare din 2017, astfel că starea actuală, în prezent, nu reflectă respectarea sarcinii privind asigurarea condiţiilor de expunere.

În pofida voinţei donatorului, instanţa de apel ignoră că donatarul nu a respectat sarcina ca operele "să fie expuse în bune condiţiuni, ferite de intemperii şi avarii".

Soluţia instanţei de apel este nelegală, contradictorie şi în vădită contradicţie cu dispoziţiile deciziilor de casare, Curtea de Apel Galaţi înlăturând fără motivare probe a căror concludenţă a fost stabilită irevocabil şi probe care dovedeau nerespectarea sarcinii donaţiei.

În primul rând, instanţa de apel înlătură nemotivat două categorii de probe a căror pertinenţă şi concludentă este indiscutabilă, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Procesul-verbal din 18 iunie 2008 întocmit de executorul judecătoresc I. care a constatat că exista igrasie în toate camerele în care erau expuse operele şi nu funcţionau aparatele de dezumidificare. Acest înscris autentic dovedeşte obiectiv că, chiar şi după efectuarea acestor pretinse reparaţii capitale din anii 2007-2008, starea imobilului era una precară, aspecte reţinute de executorul judecătoresc la doar câteva luni distanţă de la momentul acestora.

A fost ignorată Nota de fundamentare nr. x/04.06.2012, întocmită de Muzeul de Artă Constanţa, prin care recunoaşte că "la Muzeul Dinu şi C. din Topalu consumul de gaz a fost de două ori mai mare decât în alte ierni, deşi nici astfel nu am putut asigura temperatura prevăzută în normele de conservare", precum şi Nota de Fundamentare nr. x/29.01.2015 întocmită de Muzeul de Artă Constanţa, prin care recunoaşte că "la muzeul din Topalu Dinu si C. este necesară efectuarea unor lucrări de termoizolaţie la pereţii afectaţi de umezeală."

În al doilea rând, motivarea instanţei de apel că "nu s-au identificat urme de igrasie" este nelegală, fiind contrazisă de probele administrate, deoarece expertul judiciar E. a stabilit ex propris sensibus că exista igrasie în Muzeul de Artă Topalu în care este expusă Colecţia de artă. Deşi expertul judiciar a stabilit consecinţele grave pe care le va produce igrasia asupra Colecţiei de Artă, instanţa de apel ignoră concluziile raportului de expertiză.

Obiectivul nr. 4 al expertizei a fost stabilit în sensul ca expertul să precizeze "dacă existenţa igrasiei în respectivul imobil afectează starea fizică a pieselor colecţiei", iar expertul a stabilit că igrasia existentă şi în prezent în Muzeul din Topalu afectează starea fizică a lucrărilor, fiind evidentă neîndeplinirea sarcinii donaţiei de păstrare a operelor în "bune condiţiuni". Instanţa de apel ignoră că raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar a stabilit că nici în prezent starea tehnică a imobilului care adăposteşte Colecţia de Artă nu este bună, iar operele nu au fost păstrate în condiţii optime.

În al treilea rând, instanţa de apel ignoră complet faptul că raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar a stabilit că nici în prezent nu este asigurat climatul optim de păstrare a lucrărilor de pictură şi grafic.

În al patrulea rând, instanţa de apel nu a efectuat o cercetare completă a cauzei, neluând în considerare că mediul absolut impropriu în care au fost păstrate operele de artă este dovedit de atacurile de umiditate, urme de apă, mucegai care şi-au pus amprenta asupra lucrărilor.

În al cincilea rând, instanţa de apel a ignorat statuările definitive, din deciziile de casare anterioare, prin care s-a reţinut cu putere de lucru judecat că fotografiile de la debutul litigiului, depoziţiile testimoniale şi lucrarea monografică "Muzeul Dinu şi C. Topalu" dovedesc starea precară a condiţiilor de expunere, probe a căror relevanţă în aflarea adevărului a fost stabilită irevocabil de Înalta Curte.

Înlăturarea arbitrară a depoziţiilor martorelor J. şi H., prin preluarea cuvânt cu cuvânt a motivării Tribunalului Constanţa (pag. 6-7 în Sentinţa din 27 martie 2013), fără a observa coroborarea cu restul probatoriului şi fără a arăta motivele pentru care înlătură aceste probe, este contrară dispoziţiilor art. 311 şi art. 315 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel nu a respectat îndrumările deciziei de casare şi a încălcat voinţa donatorului, întrucât nu a cercetat şi nu a motivat cu privire la faptul că donatarul Comuna Topalu nu a alocat fonduri pentru stabilitatea microclimatului. Pârâţii nu au depus fişele de buget ale Comunei Topalu din care să rezulte cheltuielile alocate şi realizate pentru întreţinerea obiectelor colecţiei B. şi asigurarea controlului microclimatului în imobil, pe termen lung în cadrul Muzeului de Artă B., deşi aveau această obligaţie impusă de instanţa de casare.

În dispreţul deciziei de casare, instanţa de apel trece nelegal peste faptul că donatarul Comuna Topalu nu a avut niciodată şi nici nu are un buget alocat întreţinerii Colecţiei de Artă B., deşi Înalta Curte a reţinut irevocabil obligaţia acestuia de a avea un buget destinat întreţinerii permanente a Colecţiei. Chiar dacă Muzeul de Artă Constanţa are calitatea de custode al colecţiei B. şi acţionează în virtutea obligaţiilor sale legale, donatarul/proprietarul Comuna Topalu este obligat să acţioneze în temeiul obligaţiilor contractuale, întrucât şi-a asumat în contractul de donaţie îndeplinirea sarcinilor privind întreţinerea şi păstrarea operelor de artă în cele mai bune condiţiuni. Delegarea îndeplinirii obligaţiilor către Muzeul de Arta Constanţa nu poate echivala cu o degrevare totală de sarcinile asumate direct şi personal, prin contractul de donaţie, de către Comuna Topalu.

În pofida voinţei donatorului, instanţa de apel ignoră că donatarul nu a respectat sarcina ca operele să fie "întreţinute pe mai departe". Or, obligaţia donatarului de a efectua atât operaţiuni de conservare, cât şi de restaurare a operelor de artă a fost tranşată cu autoritate de lucru judecat. Pentru menţinerea Colecţiei într-o stare corespunzătoare, instanţa supremă a stabilit irevocabil că îndeplinirea acestor obligaţii presupune un proces continuu de conservare şi reabilitare.

În primul rând, instanţa a trecut nelegal peste faptul că raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar a stabilit că anterior restaurărilor masive din anii 2018-2019, starea de conservare a 78 de lucrări a fost mediocră. Fişele de conservare şi restaurare dovedesc că operaţiunile de conservare şi restaurare au fost amânate vreme de 15 ani pentru anumite opere, precum şi că există în continuare opere care nu au fost supuse acestor proceduri necesare de restaurare, în dispreţul obligaţiilor asumate prin contractul de donaţie.

În al doilea rând, instanţa de apel ignoră că raportul întocmit de expertul judiciar a stabilit că 40 de lucrări trebuie să prezinte o prioritate pentru restaurare, concluzie care confirmă că aceste lucrări nu sunt în stare bună de conservare.

În al treilea rând, instanţa de apel ignoră că raportul întocmit de expertul judiciar a stabilit că 27 de lucrări sunt în stare de conservare mediocră, stabilă, satisfăcătoare sau relativ bună, concluzie care confirmă că aceste lucrări nu sunt în stare bună de conservare. Sarcina donatarului era de a menţine operele de artă într-o stare bună, corespunzătoare. O stare doar relativ bună, mediocra, stabile sau satisfăcătoare nu dovedeşte îndeplinirea acestei sarcini ci, dimpotrivă, nesocotirea ei.

În al patrulea rând, Curtea de Apel Galaţi trece în mod nepermis şi peste faptul că 19 lucrări nu au fişă de restaurare, deşi obligativitatea fişelor a fost stabilită irevocabil. Instanţa încalcă deliberat decizia de casare nr. 1706/07.11.2017 prin care s-a stabilit irevocabil obligaţia proprietarilor de restaurare a bunurilor culturale, lipsind de efecte obligaţia Comunei Topalu de a întreţine Colecţia de artă. Instanţa de apel ignoră că restaurarea operelor fără fişă de restaurare încalcă deciziile de casare; voinţa donatorului D. ca operele de artă să fie păstrate şi întreţinute conform ultimelor cuceriri ale ştiinţei şi art. 23 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 182/2000, art. 30 din Normele de conservare şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 311/2003 care impun obligaţia proprietarului să restaureze operele şi toate intervenţiile să fie consemnate în documentaţia de restaurare.

Instanţa de apel trece nelegal şi peste raportul întocmit de expertul judiciar E. care stabileşte că fiecare intervenţie trebuie menţionată într-o fişă de restaurare, concluzie confirmată şi de expertul parte K. în raportul său.

În al cincilea rând, concluzia instanţei de apel privind operele în stare de conservare bună în prezent încalcă imperativul tranşat irevocabil conform căruia descrierea operei fundamentează starea de conservare. Din analiza descrierii fiecărei opere rezultă foarte clar tocmai contrariul, de vreme ce operele prezintă degradări grave incompatibile cu starea bună de conservare, astfel cum reţine chiar instanţa de apel. Este inadmisibil ca picturi interbelice de o valoare inestimabilă, de nereprodus, capodopere ale celor mai mari pictori naţionali să prezinte excremente de insecte, lacune, nuanţă roz-fluorescent, strat pictural uscat - fiind vorba de opere ale pictorului L. şi alţi maeştri ai artei picturale româneşti, clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, tezaur şi fond.

Nu în ultimul rând, în mod nelegal instanţa de apel încearcă să-şi fundamenteze soluţia privind starea de conservare a operelor pe raportul Comisiei din cadrul Ministerului Culturii, preluând cuvânt cu cuvânt aceeaşi motivare din decizia nr. 80/C/15.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, fără a prezenta o motivare suplimentară, care să ateste propria analiză. Instanţa de apel avea obligaţia să înlăture o atare probă.

Ignorarea de către instanţa de apel a caracterului grav şi însemnat al neexecutării sarcinilor a condus la încălcarea voinţei donatorului cât priveşte sancţiunea revocării donaţiei. Instanţa de apel a ignorat că neîndeplinirea obligaţiilor asumate de donatarul Comuna Topalu prin Contractul de donaţie este gravă, însemnată şi susţinută de materialul probator şi a refuzat nelegal să confere valenţă dispoziţiilor stabilite irevocabil.

În respectul deciziilor de casare, suntem în ipoteza unui pact comisoriu care determină o desfiinţare a contractului de donaţie atâta vreme cât se constată o neexecutare obligaţiilor contractuale. Măsura în care neexecutarea contractului a fost una însemnată sau nu trebuie analizată prin raportare la fiecare operă în parte, aspect tranşat irevocabil prin deciziile de casare pronunţate în ciclurile procesuale anterioare. Interpretarea Înaltei Curţi priveşte obiectul specific al donaţiei făcute de D., întrucât suntem în prezenţa unor opere de artă, iar nu a unor bunuri fungibile şi de aceeaşi valoare, astfel că sancţiunea revocării trebuie să reflecte criteriul calitativ, iar nu doar cantitativ al neexecutării sarcinilor.

Curtea de Apel Galaţi a ignorat că motivarea anterioară a Curţii de Apel Constanţa "prin raportare la numărul tablourilor analizate s-a considerat că procentul degradărilor nu este foarte important" a fost sancţionată ca nelegală de Înalta Curte, întrucât reprezenta o interpretare lipsită de suport real a voinţei donatorului.

Deşi reţine că starea de conservare a obiectelor a fost mediocră, iar condiţiile de păstrare nu au fost conforme cu normele de conservare, în mod nelegal instanţa de apel nu aplică sancţiunea revocării donaţiei pentru neexecutarea sarcinilor. Probatoriul administrat confirmă că neexecutarea sarcinilor donaţiei este gravă şi înseninată, prin raportare la ansamblul sarcinilor nerespectate, la importanţa fiecărei opere de artă, la pasivitatea şi neglijenţa condamnabilă a donatarului şi, mai ales, la perioada îndelungată în care sarcinile donaţiei nu au fost executate, instanţa de apel refuzând nelegal să dispună revocarea donaţiei. Măsurile luate după fiecare decizie de casare de Muzeul de Artă Constanţa nu reprezintă o îndeplinire a sarcinilor donaţiei de către Comuna Topalu, total absent în raport cu obligaţiile instituite în sarcina sa.

Simplul fapt al neexecutării sarcinilor atrage sancţiunea revocării donaţiei, cu atât mai mult cu cât neexecutarea a fost una continuă, de lungă durată, din anul 2005 şi până în prezent. Lucrările masive de restaurare efectuate în anii 2018-2019 dovedesc faptul că starea lucrărilor de artă a fost mediocră sau precară pe tot parcursul litigiului, însă donatarul nu a îndeplinit sarcina întreţinerii corespunzătoare a acestora, deşi necesitatea restaurării era constatată încă din anii 2004-2007. Ansamblul sarcinilor nerespectate şi perioada foarte lungă de timp în care donatarul Comuna Topalu nu a respectat obligaţiile impuse prin Contractul de donaţie imprimă neexecutării un caracter determinant şi însemnat.

Decizia recurată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Deşi prin decizia de casare Înalta Curte a apreciat că motivarea instanţei de apel este insuficientă, fără raportare Ia probele relevante sau la exigenţele legale invocate şi, prin aceasta neconvingătoare, în dispreţul îndrumărilor obligatorii date de instanţa supremă, Curtea de Apel Galaţi nu îşi motivează soluţia prin raportare la dispoziţiile legale sau le ignoră deliberat. Instanţa de apel era obligată să stabilească dacă au fost respectate normele legale, întrucât voinţa donatorului D. a fost ca operele Colecţiei de artă să fie păstrate şi întreţinute conform ultimelor cuceriri ale ştiinţei.

Instanţa de apel a încălcat normele legale privind condiţiile optime de păstrare a operelor de artă, respectiv art. 11 din H.G. nr. 1546/2003; art. 23 alin. (1) din Legea nr. 182/2000; art. 4 lit. h) şi g) şi art. 6 lit. b) din Normele de conservare; art. 11 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 311/2003 privind integritatea şi securitatea bunurilor expuse.

Soluţia instanţei de apel încalcă şi dispoziţiile legale prevăzute de art. 2,3,4 lit. b), c), h) şi g), 6,11,15,16 alin. (1), (18), (19), (21), (22), (25), (26) alin. (1), (27), (28), (30), (31), (32) din Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate şi art. 23 alin. (1), (28) alin. (1), (39) şi 30 din Legea nr. 182/2000. Instanţa a încălcat art. 8-3) Convenţia Vade-Mecum privind conservarea preventivă conform căreia intervenţia privind asigurarea microclimatului corespunzător se impune de urgenţă.

Instanţa de apel a încălcat normele legale privind conservarea şi restaurarea operelor de artă: art. 23 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 182/2000 şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 311/2003; art. 2, 5,15 şi 30 din Normele de conservare.

Prin neefectuarea operaţiunilor de conservare şi restaurare a operelor de artă, în interpretarea sarcinilor Contractului de donaţie, instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 2, 6,15,18,19, 21, 22, 25, 26, 27, 28, 30, 31, 32 din Normele de conservare a bunurilor culturale mobile şi ale art. 22, 28 alin. (1), (29), şi 30 din Legea nr. 182/2000.

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 829 şi 969 C. civ. prin refuzul de a le conferi relevanţă juridică, deşi a constatat o neexecutare însemnată, prin raportare la gravitatea sarcinilor contractului de donaţie.

Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde o motivare contradictorie şi străină de prezenta cauză - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nelegalitatea deciziei recurate este incidentă şi din perspectiva nemotivării sau a motivării contradictorii cu încălcarea art. 6 CEDO: înlăturarea nemotivată a probatoriului care dovedeşte neîndeplinirea sarcinilor donaţiei de către donatarul Comuna Topalu; respingerea nemotivată a obiecţiunilor la raport, a cererilor privind depunerea diagramelor şi sistarea procedurii de restaurare; reţinerea nemotivată a îndeplinirii tuturor sarcinilor donaţiei, înlăturarea nemotivată a caracterului grav şi continuu al neexecutării sarcinilor; reţinerea unui număr greşit al operelor pentru care nu s-a menţionat starea de conservare sau care sunt stare de conservare precară; lipsa pronunţării cu privire la dispoziţiile legale invocate de reclamant ca fiind încălcate; preluarea aceleiaşi motivări din hotărârile casate anterior de Înalta Curte.

2.2 Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Comuna Topalu şi Muzeul B. au depus întâmpinări, solicitând respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

Intimatul-pârât Muzeul de Artă Constanţa a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, precum şi excepţia lipsei de interes în promovarea recursului împotriva încheierii din 10 septembrie 2018. Pe fond, a solicitat respingerea petitului principal al recursului, ca inadmisibil (casarea/modificarea hotărârilor instanţei de apel şi, în rejudecare, admiterea apelului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată) şi respingerea petitului subsidiar al recursului, ca nefondat.

Cât priveşte excepţia nulităţii recursului, s-a arătat că motivarea recursului nu conţine argumente de fapt şi de drept susceptibile de a fi încadrate în dispoziţiile consacrate de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. 1865, ci argumentele expuse la aceste puncte din cererea de recurs constau, practic, într-o reiterare a situaţiei de fapt şi a interpretării unor probe, din perspectiva subiectivă a recurentului, care nu pot fi considerate motive de nelegalitate.

Excepţia lipsei de interes în recurarea încheierii din 10 septembrie 2018 a fost motivată prin aceea că procedura de restaurare a operelor ce a fost realizată în perioada 2018-2019, fiind finalizată la acest moment procesual. Eventuala admitere a recursului formulat împotriva încheierii nu ar putea produce niciun interes/niciun folos practic recurentului, întrucât restaurarea operelor a fost deja realizată şi nu ar putea fi reversată.

La 10 ianuarie 2022 intimatul-pârât Muzeul de Artă Constanţa a depus note scrise, prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări a recursului, solicitând instanţei să dispună obligarea recurentului-reclamant la plata taxelor judiciare de timbru aferente etapelor procesuale anterioare, prin raportare la valoarea Colecţiei, astfel cum rezultă din Inventarul nr. 652/01.10.2008 ori din Raportul de evaluare realizat în decembrie 2021.

2.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

2.3.1. Analiza excepţiilor

Excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu va fi admisă în mod distinct, prin dispozitivul prezentei decizii, cu consecinţa anulării în întregime a căii de atac. Aceasta, deoarece unele critici formulate în cuprinsul singurei cereri de recurs pot fi considerate ca vizând aspecte de nelegalitate a deciziei atacate, astfel cum se va arăta la momentul analizei lor. Împrejurarea că, într-adevăr, unele critici au ca fundament netemeinicia hotărârii, nu justifică anularea în întregime a căii de atac, ci doar a acelor motive, cu ocazia cercetării lor.

Excepţia insuficientei timbrări a recursului, precum şi obligarea recurentului-reclamant la plata taxelor judiciare de timbru determinate prin raportare la valoarea colecţiei donate, aferente etapelor procesuale anterioare, în condiţiile art. 11 alin. (1) şi art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, nu pot fi primite.

Astfel, prin încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Constanţa la 7 octombrie 2008, s-a reţinut precizarea făcută de apărătorul reclamantului în sensul că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de 520.000 RON. În cuprinsul aceleiaşi încheieri s-a reţinut că pârâtul Muzeul de Artă Constanţa a contestat această valoare, arătând că valoarea la care trebuie calculată taxa de timbru este cea care rezultă din reevaluarea efectuată în anul 2008 de Comisia de evaluare a Muzeului de Artă Constanţa, respectiv la suma de 15.388.000 RON.

În respectarea cerinţelor art. 5 alin. (2) din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, în care se arată că dacă valoarea prevăzută în acţiune sau în cerere este contestată sau apreciată de instanţe ca vădit derizorie, evaluarea se face pe cale de expertiză, dispusă din oficiu sau la cererea oricărei părţi, taxa calculându-se la valoarea rezultată din expertiză, la termenul din 17 februarie 2009 Tribunalul Constanţa a pus în vedere pârâtului să achite onorariul de expert.

Întrucât pârâtul a precizat că nu insistă în efectuarea expertizei în scopul stabilirii timbrajului, la acelaşi termen instanţa a revenit asupra necesităţii efectuării expertizei şi a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru la 8386,52 RON, în raport cu evaluarea obiectului litigiului făcută de reclamant. Această sumă a fost achitată, conform dovezii ataşate în dosar.

În apelul exercitat împotriva sentinţei civile nr. 397/2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa în primul ciclu procesual, reclamantul a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4194 RON, reprezentând 50% din taxa datorată la suma contestată, în condiţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În următoarele două cicluri procesuale, determinate de soluţiile de casare cu trimitere spre rejudecare a apelului reclamantului, instanţele nu au mai impus plata unei taxe judiciare de timbru.

Pentru prezentul recurs, exercitat în cel de-al patrulea ciclu procesual, instanţa a stabilit în sarcina recurentului reclamant o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4198,26 RON, calculată la valoarea indicată în cursul judecăţii în primă instanţă, aşa cum prevede art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. Obligaţia de plată a acestei taxe a fost îndeplinită.

Solicitarea intimatului Muzeul de Artă Constanţa, legată de taxa judiciară de timbru, formulată în etapa recursului din cel de-al patrulea ciclu procesual, nu este întemeiată, în condiţiile în care nu a dat curs cerinţei primei instanţe de achitare a onorariului pentru efectuarea expertizei prevăzute de art. 5 alin. (2) din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că problema timbrajului nu mai poate fi readusă în discuţie în acest moment procesual, fiind corect şi cu putere de lucru judecat stabilit cuantumul taxelor judiciare de timbru datorate în acest litigiu.

Pe cale de consecinţă, excepţia insuficientei timbrări a recursului, precum şi cererea de obligare a recurentului-reclamant la plata taxelor judiciare de timbru determinate prin raportare la valoarea colecţiei donate, aferente etapelor procesuale anterioare, vor fi respinse.

Excepţia lipsei de interes a recursului exercitat împotriva încheierii din 10 septembrie 2018, sub cuvânt că procedura de restaurare a operelor de artă donate a fost deja realizată în perioada 2018-2019, astfel încât eventuala admitere a recursului nu i-ar aduce niciun folos reclamantului, neputând fi dispusă restituirea restaurării, este întemeiată.

Soluţia se impune de vreme ce, într-adevăr, piesele din B. sunt restaurate la data judecării prezentului recurs, aspect pe care îl subliniază însuşi recurentul care arată că "cele 78 de opere nu se aflau într-o stare bună de conservare înainte de restaurările din anii 2018-2019 şi ar fi rămas în această stare, nerestaurate, dacă Înalta Curte nu ar fi dispus o a treia casare". Or, cerinţa interesului trebuie să existe pe tot parcursul procesului, până la finalizarea procedurii judiciare.

Se observă că recurentul nu mai poate obţine niciun folos procesual din admiterea recursului împotriva soluţiei de respingere a "cererii de sistare a procedurii de restaurare a pieselor din B. şi readucerea pieselor în Muzeu în vederea efectuării expertizei, până la finalizarea raportului de expertiză ce urmează a fi efectuat în cauză" pronunţată prin încheierea din 10 septembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

2.3.2. Analiza fondului recursului

Cât priveşte criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte, faţă de modalitatea prolixă de prezentare a acestora, a procedat la gruparea lor pe categorii de probleme subsumate unor motive de fapt şi de drept ce ar putea constitui bază de invocare a mai multor cazuri de nelegalitate, astfel cum sunt impuse de art. 304 C. proc. civ., examinarea deciziei şi a încheierilor recurate conducând la următoarele considerente:

1. Instanţa de apel a nesocotit cele statuate prin deciziile de casare nr. 5068/201, 5519/2013 şi 1707/2017, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la art. 315 C. proc. civ.

În primul rând, se susţine că deciziile de casare au fost încălcate prin analiza nerespectării sarcinilor donaţiei exclusiv în prezent, deşi prin aceste decizii s-a stabilit cu titlu de îndrumare obligatorie intervalul de timp 2005 - în prezent.

Critica nu este întemeiată.

În primul rând, este de subliniat că în prezentul recurs nu se mai poate verifica în ce măsură instanţele de trimitere din ciclurile procesuale anterioare au respectat sau nu cele impuse prin deciziile de casare nr. 5068/2010 şi 5519/2013. Astfel de critici trebuiau făcute împotriva hotărârilor pronunţate după fiecare casare cu trimitere, ceea ce face ca în prezent să se poată analiza numai dacă ultima instanţă de apel a respectat cele statuate prin decizia nr. 1706/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv în ce măsură chiar prin această ultimă decizie s-a impus respectarea celor statuate anterior.

Sub acest aspect se observă că, analizând critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. privitoare la neverificarea îndeplinirii sarcinilor în mod continuu, din 1960 până la momentul efectuării expertizei, instanţa de recurs care a pronunţat decizia nr. 1706/2017 a arătat că "nu se impune o analiză a stării lucrărilor în diferite momente din intervalul menţionat".

Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat în decizia sus-menţionată că "deşi instanţa de recurs din al doilea ciclu procesual a statuat că răspunderea pentru respectarea obligaţiilor fixate prin actul de donaţie privea fiecare piesă a colecţiei, iar nu colecţia în ansamblul său, această apreciere nu vine în contradicţie cu dezlegările irevocabile din primul ciclu procesual întrucât modalitatea în care au fost respectate sarcinile impuse prin contractul de donaţie este analizată exclusiv de către instanţă şi, deşi vizează fiecare exponat în parte, gravitatea neexecutării sarcinii, ca şi cauză de nulitate a contractului de donaţie cu sarcini, se va aprecia prin raportare la toate piesele colecţiei, iar nu a unei singure piese, aşa cum consideră recurentul".

Aşadar, contrar susţinerilor recurentului, prin decizia de casare nr. 1706/2017 instanţa nu a impus să se verifice nici care a fost starea operelor de artă donate în tot intervalul de timp cuprins între 2005-prezent, nici dacă respectarea sarcinilor donaţiei s-a făcut prin raportare la fiecare piesă a colecţiei în parte, ci, dimpotrivă, s-a decis că gravitatea neexecutării sarcinii trebuie să fie stabilită în raport cu toate piesele colecţiei, privite ca un tot.

În al doilea rând, se susţine că instanţa de apel a încălcat deciziile de casare nr. 5519/2013 şi 1706/2017 pentru că a validat un raport de expertiză care nu stabileşte starea de conservare a fiecărei lucrări a colecţiei de artă.

Nici această critică nu este întemeiată.

Procedând la analiza criticilor formulate împotriva deciziei nr. 80/C/2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, relative la nerespectarea deciziei de casare nr. 5519/2013 prin care s-a dispus "refacerea expertizei de către un expert de specialitate conservare sau restaurare artă românească, expertiză ce urma să aibă următoarele obiective: să se determine dacă toate lucrările ce au făcut obiectul contractului de donaţie sunt expuse publicului; să se determine starea fizică a fiecăreia dintre cele 228 piese ale B., precum şi dacă acestea au fost întreţinute corespunzător şi dacă le-au fost asigurate condiţiile optime de păstrare, în raport de specificul fiecăreia; să se stabilească dacă, în prezent, fiecare piesă a colecţiei este întreţinută corespunzător şi dacă sunt asigurate condiţiile optime de păstrare şi expunere a acestora; să se determine dacă imobilul ce aparţine comunei Topalu şi în care funcţionează muzeul prezintă o stare tehnică adecvată pentru păstrarea şi expunerea în condiţii optime a pieselor colecţiei, precum şi dacă existenţa igrasiei în respectivul imobil afectează starea fizică a pieselor colecţiei; să se determine dacă imobilul în care funcţionează Muzeul B. Topalu a suferit vreo renovare, iar în caz afirmativ să se precizeze data când au fost efectuate lucrările; să se stabilească dacă în incinta Muzeului Dinu şi C. există dotări tehnice care să asigure conservarea corespunzătoare a pieselor colecţiei, inclusiv dacă există aparatura corespunzătoare pentru menţinerea unui microclimat cu temperatură şi umiditate controlate, precum şi dacă piesele colecţiei sunt protejate cu rame şi geamuri", instanţa care a pronunţat decizia nr. 1706/2017 ajunge la concluzia că instanţa de apel, încălcând îndrumările date în recurs prin decizia nr. 5519/2013, nu a verificat temeinic modul în care a fost îndeplinită de către donatar sarcina referitoare la asigurarea condiţiilor necesare întreţinerii în bune condiţii a lucrărilor în ceea ce priveşte conservarea şi restaurarea lor. A impus instanţei de trimitere ca, în expertiza ce se va efectua, să se răspundă tuturor obiectivelor stabilite prin decizia civilă nr. 5519/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin referire expresă şi motivată la exigenţele impuse de lege, cu precizarea textului legal avut în vedere.

Or, tocmai în respectarea cerinţelor art. 315 C. proc. civ., înţelegând limitele impuse în rejudecare prin decizia de casare - aspect care se observă din chiar modul riguros de prezentare în hotărâre a dezlegărilor date de Înalta Curte - instanţa de trimitere a dispus o nouă expertiză tehnică de specialitate, respectând şi obligaţia ca expertiza să fie întocmită de un expert în conservare şi restaurare artă românească, precum şi îndrumarea ca fiecare piesă a colecţiei să fie analizată în parte, cu folosirea luminii naturale şi a microscopului cu UV.

Apoi, instanţa a analizat pe larg concluziile expertului desemnat de instanţă, cât şi opinia expertului-parte în ce priveşte conservarea lucrărilor colecţiei în litigiu, şi a motivat pe larg opţiunea sa pentru soluţia reţinută în dispozitiv.

Astfel, s-a arătat că "din expertiza întocmită de doamna expert E. rezultă că cele mai multe lucrări de pictură au o condiţie bună de conservare, o singură lucrare (poziţia nr. 70) are o stare mediocră de conservare şi una (poziţia 121) are o stare relativ bună de conservare, iar 4 lucrări (poziţiile 6, 8, 10 şi 50) au o stare satisfăcătoare de conservare. Totodată, 10 picturi (poziţiile 23, 45, 127, 131, 134, 136-137, 148, 155 şi 177) au o stare stabilă de conservare, dar nu sunt vernisate (procedură de lăcuire a picturilor pe pânză, cu dublu scop: de protejare şi pentru a se dobândi un luciu uniform, vibrant).

Este adevărat că, aparent, unui număr de 8 picturi (poziţiile 25, 33, 41, 154, 172-173, 176, 178) şi 10 lucrări de grafică (poziţiile 10, 13, 16, 24, 27, 29-32) nu li s-a stabilit un gard de conservare în descrierea constatărilor condiţiei picturilor, dar spunem că doar aparent, pentru că în prezentarea concluziilor expertului, respectiv la liniuţa nr. 10, se menţionează expres că "... au fost lucrări la care nu s-a făcut menţiunea obiectul este bine conservat. Deşi respectivele lucrări nu au degradări care să pună în pericol integritatea obiectului, acestea trebuie monitorizate mai atent şi trebuie să prezinte o prioritate pentru restaurare".

Aceeaşi idee a precizării stării de conservare este menţionată şi în celelalte concluzii (mai ales la liniuţele nr. 1, nr. 4 şi nr. 9), din care rezultă că în timp s-a intervenit cu restaurări ale lucrărilor de artă, unele mici intervenţii nu pot fi catalogate ca o conservare defectuoasă, pentru că sunt inevitabile (de exemplu, înrămarea), iar unele lucrări au fost anterior conservate mediocru, ceea ce a impus intervenţii ulterioare de conservare.

Mai mult decât atât, la pag. 112 din raportul de expertiză se menţionează expres cu pastă pix certificată prin semnătura şi ştampila expertului că toate lucrările de grafică sunt bine conservate.

Este reală susţinerea că la unele poziţii ale operelor de artă sunt menţiuni făcute cu pastă pix şi certificate prin semnătură (de exemplu, poziţia 20 - N. Tonitza - "Tătăroaică cu copil"), dar la stabilirea stării de conservare trebuie reţinute tocmai aceste menţiuni ulterioare, care sunt certificate de expert, ceea ce demonstrează că la prima redactare a raportului de expertiză s-au strecurat unele erori, ce au fost îndreptate ulterior."

În continuarea preocupării de a răspunde tuturor cerinţelor impuse prin decizia de casare, cât priveşte efectuarea unui nou raport de expertiză, instanţa de trimitere mai arată că "expertiza este clară sub aspectul stării lucrărilor de grafică de la poziţiile nr. 6, 8-10, 12, 13, 16, 20, 22, 24, 27 şi 29-32, întrucât se face expres cu pastă pix menţiunea că lucrările sunt bine conservate, toate lucrările de grafică au fost restaurate, chiar dacă pentru 12 dintre ele nu s-au identificat fişe de conservare, la unele lucrări au fost menţionate "lacune mici pe margini", ceea ce nu se poate înscrie în conservare defectuoasă, iar pentru lucrările la care nu s-a făcut menţiunea "bine conservat" se impune o monitorizare atentă şi o prioritate la restaurare, aşa cum s-a arătat anterior".

Nu este reală obiecţiunea că expertul nu a menţionat despre păstrarea lucrărilor în trecut, această menţiune fiind făcută la liniuţa nr. 9 din concluziile raportului de expertiză. Aşa cum s-a arătat de către expert, într-un trecut ce nu mai poate fi precizat exact la acest moment starea de conservare a obiectelor a fost mediocră, condiţiile de păstrare nu au fost conforme cu normele de conservare, dar în prezent s-a concluzionat că operele de artă, Colecţia... ca un tot, se prezintă în bune condiţiuni."

De asemenea, s-a insistat asupra faptului că "instanţa nu neagă că unele lucrări impun noi intervenţii de curăţare, sau de consolidare a suportului, sau de revernisare, ori de schimbare a passpartout-ului, de chituire sau de integrare cromatică, operaţiunii ce sunt încadrabile în procedurile de restaurare, necesitate menţionată şi de doamna expert E., dar chiar şi expertul-parte al intimatelor, d-nul expert F., alături de domnul expert G., dar aceste lucrări nu conduc în niciun caz la concluzia că donatarul nu şi-a respectat obligaţia de menţinere în bune condiţiuni a Colecţiei."

În fine, sub aspectul în discuţie, instanţa de apel mai reţine că "este reală susţinerea că pentru câteva opere de artă nu sunt întocmite fişe de restaurare cu respectarea exigenţelor prescrise de normele muzeale, dar acest lucru nu produce efecte în a constata că operele nu sunt corect conservate sau sunt deteriorate, ci doar pe tărâmul respectării normelor administrativ-disciplinare privitoare la curatorul expoziţiei sau a restauratorului."

Pe de altă parte, instanţa s-a pronunţat asupra validităţii raportului de expertiză şi a arătat care sunt textele de lege ce fundamentează în drept concluzia că donatarul şi-a îndeplinit obligaţia de menţinere în bune condiţii a colecţiei (în principal la filele x din hotărâre).

Faţă de cele mai sus-arătate, se constată că instanţa de trimitere a respectat îndrumarea dată prin ultima decizie de casare, în sensul că, urmare a expertizării în bloc a tuturor operelor de artă, a fost pronunţată o soluţie nelegală, ceea ce impune expertizarea în parte a fiecărei opere de artă donate, dar fără să fie exclusă posibilitatea aprecierii globale, prin raportare la ansamblul operelor de artă donate, a măsurii în care a fost respectată sarcina impusă donatarului de a conserva în bune condiţii aceste obiecte de artă.

În acest context, criticile formulate de recurent sub acelaşi motiv - nerespectarea deciziei de casare privitor la necesitatea efectuării unei expertize care să stabilească starea de conservare a fiecărei lucrări a colecţiei de artă - dar întemeiate în drept, după caz, pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - "inexistenţa unui calificativ care să precizeze starea de conservare pentru 40 din lucrările Colecţiei a împiedicat verificarea (impusă cu putere de lucru judecat prin hotărârile de casare) respectării sarcinii privind întreţinerea lucrărilor, stabilită prin Contractul de donaţie, instanţa de apel nesocotind astfel grav voinţa donatorului D., cu încălcarea inclusiv a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.-, pe art. 304 pct. 5 şi 7 - "deşi reţine că doar "aparent" nu s-ar fi stabilit starea de conservare, instanţa de apel nu motivează ce stare de conservare au cele 40 de opere şi care sunt raţiunile pe care îşi întemeiază silogismul judiciar, fiind astfel incident, alături de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., şi cel prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.-, în condiţiile în care nu se arată care este actul juridic interpretat greşit, astfel încât i-a fost schimbată natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, respectiv în ce constă nemotivarea hotărârii, nu pot fi privite decât ca reprezentând critici supraabundente, reluate sub aceeaşi formă în raport cu ceea ce se invocă în alte pagini ale cererii de recurs, deci fără să atragă obligaţia unei cercetări din partea instanţei de recurs.

În al treilea rând, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că soluţia instanţei de apel este nelegală, contradictorie şi în vădită contradicţie cu dispoziţiile deciziilor de casare, Curtea de Apel Galaţi înlăturând fără motivare probe a căror concludentă a fost stabilită irevocabil şi probe care dovedeau nerespectarea sarcinii donaţiei.

Recurentul grupează sub acest motiv de casare faptul că:

- instanţa de apel a înlăturat nemotivat două categorii de probe a căror pertinenţă şi concludenţă este indiscutabilă, respectiv procesul-verbal din 18 iunie 2008 întocmit de executorul judecătoresc I. care a constatat că există igrasie în toate camerele în care erau expuse operele şi nu funcţionau aparatele de dezumidificare şi înscrisurile prin care Muzeul de Artă Constanţa recunoaşte că nu a respectat temperatura şi umiditatea prevăzute în normele de conservare;

- motivarea instanţei de apel că "nu s-au identificat urme de igrasie" este nelegală, fiind contrazisă de probele administrate, deoarece expertul judiciar E. a stabilit ex propris sensibus că există igrasie în Muzeul de Artă Topalu în care este expusă Colecţia de artă;

- instanţa de apel ignoră complet faptul că raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar a stabilit că nici în prezent nu este asigurat climatul optim de păstrare a lucrărilor de pictură şi grafică:

"în muzeu umiditatea este cuprinsă între 50% şi 52%, iar temperatura este între 20°C şi 22°C. Totuşi, la lucrările de pictură şi grafică temperatura optimă de păstrare este de 18°C- 2O0C, iar umiditatea de55%-6o%";

- instanţa de apel nu a efectuat o cercetare completă a cauzei, neluând în considerare că mediul absolut impropriu în care au fost păstrate operele de artă este dovedit de atacurile de umiditate, urme de apă, mucegai care şi-au pus amprenta asupra lucrărilor;

- instanţa de apel a ignorat statuările definitive, din deciziile de casare anterioare, prin care s-a reţinut cu putere de lucru judecat că fotografiile de la debutul litigiului, depoziţiile testimoniale şi lucrarea monografică "Muzeul Dinu şi C. Topalu" dovedesc starea precară a condiţiilor de expunere, probe a căror relevanţă în aflarea adevărului a fost stabilită irevocabil de Înalta Curte.

Înalta Curte observă că niciunul dintre aceste aspecte nu poate fundamenta o critică de nelegalitate a deciziei recurate, în realitate prin motivele invocate fiind dedusă analizei interpretarea dată de instanţa de trimitere materialului probator administrat în cauză. Or, faţă de precizarea clară din debutul art. 304 C. proc. civ., aceste chestiuni ce privesc eventuala netemeinicie nu pot constitui obiect de analiză în recurs.

În al patrulea rând, sub motivul întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că "instanţa de apel nu a respectat îndrumările deciziei de casare şi a încălcat voinţa donatorului, întrucât nu a cercetat şi nu a motivat cu privire la faptul că donatarul Comuna Topalu nu a alocat fonduri pentru stabilitatea microclimatului. Pârâţii nu au depus fişele de buget ale Comunei Topalu din care să rezulte cheltuielile alocate şi realizate pentru (i) întreţinerea obiectelor colecţiei B. şi (ii) asigurarea controlului microclimatului în imobil, pe termen lung în cadrul Muzeului de Artă B., deşi aveau această obligaţie impusă de instanţa de casare".

Critica nu este întemeiată, nu doar pentru că aspectele invocate nu pot servi drept bază de analiză a unei nelegalităţi ce ar putea fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care recurentul nu a putut indica niciun moment care este actul juridic interpretat greşit, astfel încât i-a fost schimbată natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic - şi nici instanţa de recurs nu a putut identifica din cuprinsul motivelor de recurs, cât din prezentarea orală făcută de apărătorul reclamanţilor cu ocazia dezbaterilor în fond care este actul juridic a cărui natură ori înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic au fost schimbate de instanţa de apel -, ci şi pentru faptul că prin decizia nr. 1706/2017 nu s-a dispus casarea pentru ca donatarul comuna Topalu să facă dovada că a avut un buget alocat întreţinerii colecţiei de artă B., ci, reţinându-se că Muzeul de Artă Constanţa nu a înţeles să administreze proba din care să rezulte dacă sunt funcţionale pe termen lung dotările ori lucrările efectuate pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare păstrării şi expunerii colecţiei, inclusiv sub aspectul alocării de fonduri pentru încălzire şi electricitate, necesare menţinerii climatului optim pentru expunerea lucrărilor, Înalta Curte a dispus casarea deciziei şi rejudecarea cauzei şi sub acest aspect, prin refacerea raportului de expertiză de către un expert specializat în conservare şi restaurare artă românească, care să răspundă aceloraşi obiective pe care instanţa de recurs le-a stabilit în decizia civilă nr. 5519/2013.

Or, aşa cum s-a arătat în debutul prezentelor considerente asupra fondului recursului, instanţa de trimitere a respectat cele impuse prin decizia nr. 1706/2017, iar prin raportul de expertiză s-a stabilit că operele de artă sunt păstrate în mod corespunzător. Nemulţumirea recurentului în privinţa concluziilor expertizei trebuia exprimată în condiţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum, de altfel, s-a şi procedat în cauză.

Este însă locul a arăta că este nefondat şi recursul împotriva încheierii de şedinţă din 18 martie 2021, în raport cu art. 304 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. invocate de recurent.

Astfel, instanţa a motivat pe larg respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză, precum şi respingerea ca inutilă a cererii de depunere la dosar a diagramelor privind nivelul temperaturii şi a umidităţii din încăperile de expoziţie pentru perioada 2005-2018, arătând că "având în vedere că sunt elemente suficiente (acte şi opiniile celor trei experţi) care, coroborate, pot conduce la formularea unei concluzii în legătură cu starea de conservare a tuturor lucrărilor de artă în discuţie; având în vedere că nu este fondată susţinerea părţilor că expertul titular nu ar fi răspuns la toate obiectivele expertizei tehnice dispusă de Curte, chiar dacă răspunsurile nu sunt punctate/numerotate în sensul/ordinea celor încuviinţate de către instanţă, din cuprinsul raportului de expertiză rezultând aspectele necesare dezlegării litigiului; având în vedere că nu valorile temperaturii şi ale umidităţii din încăperile de expoziţie din anii 2005-2018 fac obiectul expertizării, ci starea de conservare a lucrărilor determinată inclusiv de respectivele valori, stare care a fost relevată de cei trei experţi prin coroborarea tuturor aspectelor ce ţin de obligaţiile stabilite prin contractul de donaţie; având în vedere că expertul nu este chemat să facă aprecieri asupra respectării normelor juridice aplicabile deţinătorilor de opere de artă, în vederea conservării corespunzătoare a acestora (acest aspect este analizat exclusiv de instanţa de judecată), ci este solicitat să exprime o poziţie cu privire la starea de conservare a bunurilor în discuţie".

Cum încheierea este motivată corespunzător, iar în cuprinsul considerentelor hotărârii s-a arătat motivat de ce obiecţiunile la raportul de expertiză nu sunt întemeiate, şi cum în recurs nu poate fi dedusă analizei decât nesocotirea textelor procedurale care reglementează probele, Înalta Curte consideră că motivul de recurs împotriva încheierii de şedinţă din 18 martie 2021 nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

În fine, s-a invocat faptul că instanţa de apel nu a respectat decizia de casare, preluând cuvânt cu cuvânt motivarea din decizia nr. 9/C/2013 a Curţii de Apel Constanţa, deşi aceasta a fost casată, astfel încât sunt incidente prevederile art. 315 C. proc. civ.

Critica nu poate fi primită, în condiţiile în care prin decizia nr. 5519/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus casarea deciziei sus-menţionate pentru refacerea ori completarea raportului de expertiză de către un expert cu specialitatea conservare/restaurare artă românească.

Cum şi instanţa de recurs care a pronunţat decizia nr. 1706/2017, a reţinut nelegalitatea deciziei nr. 80/C/2016 a Curţii de Apel Constanţa, dată după trimiterea spre rejudecare prin decizia nr. 5519/2013, din cauza nerespectării celor statuate prin această ultimă hotărâre cât priveşte expertiza, în prezentul ciclu procesual instanţa de trimitere a dispus efectuarea unei noi expertize de către un expert în conservare şi restaurare artă românească, precum şi analiza în parte a fiecărei piese a colecţiei, cu folosirea lumini naturale şi a microscopului cu UV.

Împrejurarea că, analizând noul raport de expertiză, dar şi cele arătate prin rapoartele de expertiză întocmite în etapele procesuale anterioare, precum şi înscrisurile administrate în cauză, şi ultima instanţă de apel a ajuns la concluzia că "donatarul şi-a respectat obligaţiile privind conservarea Colecţiei şi expunerea ei în binele cultural al membrilor comunităţii", arătând propriul raţionament care a condus la această apreciere, nu înseamnă că au fost ignorate cele impuse prin decizia de casare nr. 9/C/2013 a Curţii de Apel Constanţa. După cum, faţă de cele mai sus arătate, simpla identitate între câteva paragrafe din decizia nr. 80/C/2016 şi decizia nr. 9/C/2013, cu paragrafe din ultima decizie recurată, nu atrage temeinicia criticilor privitoare atât la nemotivarea hotărârii, cât şi la încălcarea cerinţelor art. 315 C. proc. civ., prezentarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor fiind substanţial şi temeinic făcută, în respectul cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În aceste condiţii, menţiunea suplimentară, plasată în finalul propriei argumentări raportate în principal la noul raport de expertiză, în sensul că "şi prezenta instanţă de apel îşi însuşeşte concluziile şi argumentarea acestora la care au ajuns instanţele anterioare cu privire la respectarea sarcinilor donaţiei, dar nu le va mai relua, o reluare a lor fiind inutilă", nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii, în sensul invocat de către recurent.

Au fost respectate prevederile art. 315 şi 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin faptul că, prin propriul raţionament, bazat pe analiza probatoriului administrat în cauză, instanţa de trimitere a ajuns la aceleaşi concluzii ca şi instanţele anterioare, ale căror hotărâri au fost casate. Faptul că, în condiţiile art. 311 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere, nu este de natură să excludă pronunţarea unei hotărâri care să conţină aceeaşi soluţie, prin prezentarea propriilor argumente în respectarea celor statuate prin decizia de casare.

Faţă de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

2. Instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului de donaţie - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Se susţine că, prin decizia recurată, instanţa de apel a dat contractului de donaţie un înţeles în contradicţie vădită cu voinţa reală şi neîndoielnică a donatorului, în condiţiile neîndeplinirii corespunzătoare, de către donatarul Comuna Topalu, a sarcinilor impuse prin contractul de donaţie, şi că "a adus o calificare nelegală a sarcinilor impuse prin contractul de donaţie". Instanţa de apel nu a analizat legal şi temeinic fiecare sarcină impusă prin contractul de donaţie, încălcând dispoziţiile art. 105 alin. (2), art. 315 alin. (1) C. proc. civ., art. 24 Constituţia României, art. 6 CEDO, fiind încălcate "deciziile de casare din anii 2013 şi 2017 prin care Înalta Curte a stabilit irevocabil că în sarcina donatarului au fost impuse două obligaţii cu conţinut distinct".

Dintru început, Înalta Curte subliniază că aspectele relative la nesocotirea deciziilor de casare pronunţate în celelalte etape procesuale au fost deja analizate în cadrul motivului de recurs subsumat prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte, fiind instanţă de recurs, Înalta Curte are a se pronunţa numai asupra criticilor a căror dezvoltare îngăduie încadrarea lor într-unul dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aşa cum rezultă din art. 306 alin. (3) C. proc. civ. În schimb, simpla menţionare în cererea de recurs a unor texte de lege, a căror relevanţă nu poate fi identificată din verificarea motivelor de recurs, nu are valoare de indicare greşită a motivelor de recurs, care să genereze în sarcina instanţei obligaţia de încadrare într-unul din motivele de la art. 304 C. proc. civ. În acest context, indicarea art. 24 Constituţia României şi art. 6 CEDO, nesusţinută de prezentarea unor argumente de nelegalitate a hotărârii eventual pronunţate cu nesocotirea acestora, nu are a fi analizată.

În condiţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat, raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificarea hotărârii poate fi cerută, pentru motive de nelegalitate, când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Verificând decizia recurată, prin raportare la cele impuse prin ultima decizie de casare, Înalta Curte observă că instanţa de trimitere nu a denaturat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al clauzelor contractului de donaţie, cât priveşte obligaţiile donatarului, întrucât, procedând la aprecierea probelor administrate în cauză nu a atribuit sarcinilor impuse prin contract un înţeles care nu s-ar sprijini pe termenii din contract, respectiv pe cele statuate prin deciziile de casare anterioare. Analiza măsurii în care instanţa de apel a considerat că donatarul comuna Topalu a respectat cerinţa de a expune în bune condiţii lucrările donate şi de a le întreţine nu a justificat concluzia că s-a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului de donaţie, recurentul însuşi neindicând în ce sens s-a făcut schimbarea impusă de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Împrejurarea că, instanţa de apel ar fi pronunţat o hotărâre care "a lipsit de efecte voinţa donatorului D. care a stabilit prin contract sarcini clare şi distincte" nu poate fi considerată drept o schimbare a naturii contractului de donaţie. Criticile vizând nerespectarea sarcinilor din contract au fost analizate în mod corect prin raportare strict la cele impuse prin deciziile de casare anterioare, din niciun considerent al deciziei recurate nerezultând că instanţa a ajuns la concluzia că obligaţiile părţilor au dat naştere unui alt contract decât cel de donaţie.

De aceea, aspectele sus-menţionate, ca şi celelalte critici subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - faptul că, în pofida voinţei donatorului, instanţa de apel ignoră că donatarul nu a respectat sarcina ca operele "să fie expuse în bune condiţiuni, ferite de intemperii şi avarii"; în pofida voinţei donatorului, instanţa de apel ignoră că donatarul nu a respectat sarcina ca operele să fie "întreţinute pe mai departe"; ignorarea de către instanţa de apel a caracterului grav şi însemnat al neexecutării sarcinilor a condus la încălcarea voinţei donatorului cât priveşte sancţiunea revocării donaţiei - nu pot fi verificate în lumina cerinţelor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci, prin raportare la textele de lege a căror încălcare a fost invocată prin motivele de recurs, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

3. Decizia recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În primul rând, se susţine că instanţa de apel a nesocotit voinţa donatorului care a stabilit prin contractul de donaţie obligaţia continuă a comunei Topalu de a asigura condiţii bune de expunere a operelor de artă, precum şi de a efectua întreţinerea acestora prin operaţiuni de conservare şi restaurare. De asemenea, în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că nu poate fi determinat momentul nerespectării sarcinilor, deşi stabileşte că starea de conservare a operelor a fost mediocră, iar condiţiile de păstrare au încălcat normele de conservare.

Pornind de la cele statuate prin ultima decizie de casare, în sensul că nu se impune o analiză a stării lucrărilor în diferite momente din perioada 2005-prezent, dar că este necesară efectuarea unei noi expertize de un expert în conservare şi restaurare artă românească, care să analizeze fiecare piesă a colecţiei, cu folosirea luminii naturale şi a microscopului cu UV, instanţa de trimitere a dispus efectuarea expertizei şi apoi s-a raportat la aceasta şi la restul materialului probator administrat, pentru a stabili dacă sarcinile donaţiei au fost sau nu respectate în sensul celor stabilite prin decizia de casare.

În pofida celor susţinute de recurent, instanţa de apel a verificat îndeplinirea în mod continuu a sarcinilor impuse prin contractul de donaţie, ceea ce rezultă din următoarele aspecte evidenţiate în hotărâre, respectiv:

- expertiza este clară, întrucât se face expres cu pastă pix menţiunea că lucrările sunt bine conservate, toate lucrările de grafică au fost restaurate, chiar dacă pentru 12 dintre ele nu s-au identificat fişe de conservare, la unele lucrări au fost menţionate "lacune mici pe margini", ceea ce nu se poate înscrie în conservare defectuoasă, iar pentru lucrările la care nu s-a făcut menţiunea "bine conservat" se impune o monitorizare atentă şi o prioritate la restaurare;

- nu este reală obiecţiunea că expertul nu a menţionat despre păstrarea lucrărilor în trecut, această menţiune fiind făcută la liniuţa nr. 9 din concluziile raportului de expertiză. Aşa cum s-a arătat de către expert, într-un trecut ce nu mai poate fi precizat exact la acest moment starea de conservare a obiectelor a fost mediocră, condiţiile de păstrare nu au fost conforme cu normele de conservare, dar în prezent s-a concluzionat că operele de artă, Colecţia... ca un tot, se prezintă în bune condiţiuni;

- dacă e să se facă aprecieri cu privire la păstrarea colecţiei în trecut, poate fi avută în vedere şi monografia "Muzeul Topalu - repere identitare", precum şi faptul că despre condiţiile de păstrare chiar şi donatorul avea cunoştinţă (anterior decesului era în conducerea Muzeului şi nu a promovat nicio acţiune de sancţionare a donaţiei), dar şi expertizele întocmite anterior în cauză, chiar dacă ele au fost apreciate ca fiind lacunare de către ÎCCJ. Din aceste expertize rezultă fără dubiu că lucrările de artă au fost suficient de bine păstrate (inclusiv prin păstrarea lucrărilor de grafică în hârtie de tip Japon pe perioade mai mari de timp, tocmai pentru a se evita degradarea, deşi ale fuseseră permanent expuse de către donator, ceea ce a atras o degradare prematură), iar faptul că se impune intervenţia specialiştilor conservatori nu este nimic nefiresc, chiar apelantul arătând că "...intervenţiile de restaurare sunt inerente, uzuale şi apar într-un număr mare de cazuri, în orice muzeu şi colecţie de lucrări de artă, în special în cazul unei colecţii cu vechime însemnată, precum cea care face obiectul analizei în prezentul dosar". Respectarea obligaţiei de conservare a colecţiei rezultă măcar şi din faptul că la acest moment lucrările de artă (picturi, grafică şi sculpturi) sunt bine conservate şi expuse corespunzător, iar problemele de conservare identificate nu sunt mari, pot fi rezolvate şi chiar se indică şi o ordine de prioritate de către experţi;

- Curtea nu neagă că unele lucrări impun noi intervenţii de curăţare, sau de consolidare a suportului, sau de revernisare, ori de schimbare a passpartout-ului, de chituire sau de integrare cromatică, operaţiunii ce sunt încadrabile în procedurile de restaurare, dar aceste lucrări nu conduc în niciun caz la concluzia că donatarul nu şi-a respectat obligaţia de menţinere în bune condiţiuni a colecţiei. Este adevărat că expertul desemnat în cauză a apreciat că, deşi picturile sunt protejate cu geamuri, această formă de protecţie (după unele opinii de specialitate) ar putea conduce la degradări ale pieselor, dar acest fapt nu a putut determina instanţa să considere că nu se respectă sarcinile donaţiei, deoarece, pe de o parte, chiar donatorul a solicitat protejarea colecţiei cu geam, geamul nu este obişnuit, ci tratat pentru a fi folosit ca protecţie a pieselor de artă, este amplasat la 1 cm de pictură, iar nu lipit de ea, iar aprecierea că geamul ar putea contribui la deteriorarea stratului pictural apare ca fiind una dintre opiniile de specialitate, iar nu ca o opinie unanimă;

- referitor la existenţa unei nuanţe roz pe stratul pictural al unora dintre piesele Colecţiei, nuanţă relevată la analiza cu microscopul cu raze UV, aceasta nu este de negat, dar nu se poate ajunge la concluzia că este datorată proastei conservări a operei de artă, ea putându-se datora compoziţiei culorilor, a pigmenţilor din care au rezultat, aşa cum se precizează în concluziile raportului de expertiză;

- este reală susţinerea că pentru câteva opere de artă nu sunt întocmite fişe de restaurare cu respectarea exigenţelor prescrise de normele muzeale, dar acest lucru nu produce efecte în a constata că operele nu sunt corect conservate sau sunt deteriorate, ci doar pe tărâmul respectării normelor administrativ-disciplinare privitoare la curatorul expoziţiei sau a restauratorului;

- niciunul dintre experţi, cu excepţia expertului-parte al apelantului, nu a contestat că restaurările respective s-au făcut corespunzător şi nimeni nu a indicat greşeli de restaurare, ci doar că restaurarea nu a fost consemnată sau nu a fost consemnată complet (restaurator, laborator de restaurare etc.) în fişa de restaurare;

- aşa cum rezultă din raportul de expertiză şi chiar şi din opiniile experţilor-parte, dar şi din expertizele anterioare, toate operele de artă din colecţie sunt expuse publicului, ceea ce conduce la concluzia că se respectă şi sarcina impusă prin donaţie cu privire la acest aspect;

- faptul că cea mai mare parte a timpului lucrările de grafică sunt păstrate în hârtie de tip Japon nu se datorează decât obligaţiei de conservare (grafica nu se expune permanent, aşa cum greşit a făcut-o donatorul anterior donaţiei);

- starea bună de conservare a colecţiei este relevată şi de o comisie a Ministerului Culturii, care la 20.03.2015 a concluzionat că, în urma examinării fiecărei lucrări în parte, a rezultat faptul că, cu o singură excepţie (în care cel mai probabil este vorba de degradări cauzate de natura tehnicii), starea de conservare a bunurilor culturale este una bună, ceea ce demonstrează că spaţiul de expunere a avut şi are o stabilitate microclimatică suficient de bună pentru a găzdui aceste bunuri culturale şi pentru a le asigura protejarea pe termen lung;

- cu privire la imobilul-muzeu, starea acestuia a fost permanent prezentată în toate fazele procesuale ca fiind bună, aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză din prezentul apel, dar şi din concluziile celorlalte rapoarte de expertiză şi a martorilor audiaţi la propunerea intimaţilor-pârâţi;

- starea tehnică a imobilului este bună (renovarea lui în mai multe perioade de timp, inclusiv în perioada 2006-2008, fiind demonstrată cu proba testimonială, lucrarea monografică din anii 60, rapoartele de expertiză, dar şi contractele de consolidare a Muzeului Topalu încheiate prin intermediul Consiliului Judeţean Constanţa şi facturile fiscale depuse în prezentul apel), spaţiile de expunere pot fi aerisite, sunt prevăzute cu geamuri acoperite cu draperii, ce împiedică lumina să degradeze spaţiul pictural, iar lumina artificială este de tip "rece";

- existenţa unor urme de degradare a pereţilor interiori (neindicate ca amploare) nu poate fi interpretată decât ca o conjunctură nefericită şi imediat îndepărtată, iar nu ca o nerespectare a sarcinilor impuse donatarului;

- deşi s-a afirmat permanent că ar exista igrasie datorită unui beci, prezenţa acestui beci este infirmată de lucrarea monografică, în care se arată că beciul a fost acoperit;

- faptul că pe pereţi sunt pozate ţevi de apă este un lucru mai puţin fericit şi, probabil, se va impune repoziţionarea lor, dar acest lucru nu face convingerea pasivităţii şi lipsei de diligenţă a intimaţilor în prezervarea operelor de artă, cu concluzia că se impune sancţionarea contractului de donaţie pentru nerespectarea sarcinilor. Ceea ce este cert este faptul că respectivele instalaţii nu au provocat niciun inconvenient tehnic ce a condus la o posibilă degradare a operelor de artă. Mai mult decât atât, postarea unui sistem de stingere a incendiilor nu se poate face decât la nivelul superior al încăperilor, eventuala activare a stropirii afectând oricum materialul expus (consecinţa lipsei sistemului de stingere a incendiilor ar fi incendierea lucrărilor de artă);

- acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte amplasarea operelor de artă deasupra unor calorifere, posibila degradare din cauza căldurii degajate de radiatoare fiind înlăturată prin montarea unor deflectoare de căldură deasupra caloriferelor;

- din actele depuse la dosar, dar şi din rapoartele de expertiză întocmite în fazele procesuale anterioare, rezultă că încăperile sunt prevăzute cu instalaţii de aer condiţionat, se controlează permanent umiditatea şi temperatura şi se intervine pentru menţinerea lor în parametrii necesari conservării colecţiei, iar paza Muzeului se face video şi uman.

Prezentarea succintă a celor reţinute de instanţa de trimitere în ce priveşte conservarea continuă şi în condiţii corespunzătoare a pieselor donate, este de natură a conduce la concluzia că aceasta s-a preocupat ca, în respectarea celor impuse prin ultima decizie de casare, să analizeze şi să explice prin propriile argumente, fundamentate pe materialul probator administrat, de ce a ajuns la concluzia că donatarul a îndeplinit corespunzător ambele sarcini impuse de donator.

În condiţiile în care prin decizia nr. 1706/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a hotărât, pe de o parte, că nu se impune o analiză a stării lucrărilor în diferite momente din intervalul 2005-în prezent, iar, pe de altă parte, că gravitatea neexecutării sarcinii se va aprecia prin raportare la toate piesele colecţiei, privite ca un tot, iar nu a unei singure piese, aşa cum consideră recurentul, instanţa de trimitere conformându-se acestor îndrumări, critica apare ca nefondată. Măsura în care neexecutarea contractului a fost sau nu una însemnată nu trebuie analizată prin raportare la fiecare operă în parte.

În al doilea rând, se susţine că instanţa de apel a refuzat să confere valenţă juridică restaurărilor masive din perioada 2018-2019, cu implicaţii asupra verificării obligaţiei privind întreţinerea operelor, ignorând aspectele consemnate de instanţa supremă în decizia de casare din 2017, cu semnificaţie în aprecierea momentului în care operele se aflau în stare mediocră de conservare şi în îndeplinirea sarcinii donaţiei ca operele să fie întreţinute. De asemenea, instanţa de apel nu s-a raportat la starea de conservare a fiecărei opere de grafică şi la descrierea aferentă, fiind nelegală aprecierea globală a stării de conservare a lucrărilor în ansamblul lor.

Analizând obiecţiunea în sensul că expertul nu a făcut nicio menţiune despre păstrarea lucrărilor în trecut, instanţa de trimitere a arătat că obiecţiunea nu este reală, această menţiune fiind făcută la liniuţa nr. 9 din concluziile raportului de expertiză. A reţinut că expertul a arătat că, într-un trecut ce nu mai poate fi precizat exact la momentul judecăţii în cel de-al patrulea ciclu procesual, starea de conservare a obiectelor a fost mediocră, condiţiile de păstrare nu au fost conforme cu normele de conservare, dar în prezent s-a concluzionat că operele de artă, "Colecţia... ca un tot", se prezintă în bune condiţiuni.

Mai mult, instanţa a arătat că nu neagă că unele lucrări impun noi intervenţii de curăţare, sau de consolidare a suportului, sau de revernisare, ori de schimbare a passpartout-ului, de chituire sau de integrare cromatică, operaţiuni ce sunt încadrabile în procedurile de restaurare, necesitate menţionată şi de expert E., dar chiar şi expertul-parte al intimatelor, expert F., alături de expert G., dar aceste lucrări nu conduc în niciun caz la concluzia că donatarul nu şi-a respectat obligaţia de menţinere în bune condiţiuni a colecţiei.

Înalta Curte observă că, respectând îndrumările instanţei de casare, astfel cum au fost prezentate din nou anterior, instanţa de trimitere a procedat la analiza condiţiilor în care au fost păstrate piesele colecţiei, privite ca un tot, şi a ajuns la concluzia corectă că unele deficienţe în conservarea şi păstrarea la un moment dat a lucrărilor donate, respectiv faptul că unele lucrări trebuie să fie supuse unui nou proces de restaurare, sub diferite aspecte, nu este de natură a considera că s-a produs o neexecutare a sarcinilor donaţiei de o gravitate suficient de mare încât să justifice revocarea donaţiei.

Contrar susţinerilor recurentului, şi Înalta Curte consideră că, în lipsa unor dovezi contrare categorice, starea actuală de conservare a operelor de artă, chiar datorată unor restaurări făcute pe parcursul prezentului litigiu, este în măsură să permită aprecierea îndeplinirii sarcinilor donaţiei. De altfel, în decizia nr. 1706/2017 s-a arătat că "din perspectiva existenţei în sarcina donatarului atât a unei obligaţii de conservare, cât şi a uneia de restaurare, verificarea menţinerii colecţiei în bună stare necesită evaluarea stării fiecărei lucrări la momentul de faţă printr-o cercetare minuţioasă...".

Faţă de cele mai sus arătate, criticile privind faptul că instanţa nu a ţinut cont de cele prezentate de expert, în sensul că anterior restaurărilor masive din anii 2018-2019, starea de conservare a 78 de lucrări a fost mediocră, precum şi că 40 de lucrări trebuie să prezinte prioritate pentru restaurare, ceea ce dovedeşte neîndeplinirea sarcinii de conservare nu sunt întemeiate.

În al treilea rând, s-a susţinut că instanţa de apel a trecut în mod nepermis peste faptul că 19 lucrări nu au fişă de restaurare, deşi obligativitatea fişelor a fost stabilită irevocabil prin decizia nr. 1706/2017.

Verificând decizia nr. 1706/2017, în acea parte a considerentelor invocată de recurent drept justificare a criticii formulate, Înalta Curte constată că referirea la fişele de conservare s-a făcut pentru a solicita instanţei de trimitere refacerea raportului de expertiză şi prin raportare la fişele de conservare-restaurare în cuprinsul cărora este menţionat istoricul fiecărei piese.

Instanţa de trimitere a reţinut însă corect că neîntocmirea fişelor de restaurare cu respectarea exigenţelor prescrise de normele muzeale, pentru unele opere de artă, nu înseamnă că acestea nu sunt corect conservate sau sunt deteriorate, motiv pentru care critica în acest sens nu este întemeiată.

În al patrulea rând, s-a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a încercat să-şi fundamenteze soluţia privind starea de conservare a operelor pe raportul Comisiei din cadrul Ministerului Culturii, deşi avea obligaţia să înlăture o atare probă.

Această critică nu este de natură a fi supusă analizei în recurs, chestiunile privitoare la aprecierea probatoriului ţinând de temeinicia hotărârii.

În al cincilea rând, s-a invocat nelegalitatea hotărârii întrucât instanţa de apel a refuzat să aplice sancţiunea încălcării normelor privind securitatea şi integritatea operelor de artă, respectiv art. 4 lit. h) şi g) din Normele de conservare.

Critica nu este întemeiată.

În condiţiile art. 4 lit. g) şi h) din Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, aprobate prin H.G. nr. 1546/2003, se consideră corespunzător spaţiul care îndeplineşte următoarele condiţii: asigură securitatea bunurilor expuse; îndeplineşte totalitatea condiţiilor impuse de reglementările în vigoare privind prevenirea şi combaterea incendiilor.

Din considerentele hotărârii recurate se poate constata că instanţa a avut în vedere aceste dispoziţii legale, amplasarea operelor faţă de instalaţia de stingere a incendiilor şi faţă de calorifere, în lumina celor reliefate de probele administrate, fiind considerată de natură să evite o posibilă degradare a operelor de artă. Instanţa a manifestat preocupare în verificarea respectării cerinţelor textelor sus-menţionate, arătând că faptul că pe pereţi sunt poziţionate ţevi de apă este un lucru mai puţin fericit şi, probabil, se va impune repoziţionarea lor, dar acest lucru nu formează convingerea pasivităţii şi lipsei de diligenţă a intimaţilor în prezervarea operelor de artă, cu concluzia că se impune sancţionarea contractului de donaţie pentru nerespectarea sarcinilor. Ceea ce este cert este faptul că respectivele instalaţii nu au provocat niciun inconvenient tehnic ce a condus la o posibilă degradare a operelor de artă. Mai mult decât atât, postarea unui sistem de stingere a incendiilor nu se poate face decât la nivelul superior al încăperilor, eventuala activare a stropirii afectând oricum materialul expus.

Acelaşi lucru a fost constatat şi în ceea ce priveşte amplasarea operelor de artă deasupra unor calorifere, posibila degradare din cauza căldurii degajate de radiatoare fiind înlăturată prin montarea unor deflectoare de căldură deasupra caloriferelor.

S-a arătat, de asemenea, că din actele depuse la dosar, dar şi din rapoartele de expertiză întocmite în etapele procesuale anterioare, rezultă că încăperile sunt prevăzute cu instalaţii de aer condiţionat, se controlează permanent umiditatea şi temperatura şi se intervine pentru menţinerea lor în parametrii necesari conservării colecţiei, iar paza Muzeului se face video şi uman.

În al şaselea rând, s-a arătat că instanţa de apel a încălcat normele legale privind condiţiile optime de păstrare a operelor de artă. Astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile:

- art. 11 din H.G. nr. 1546/2003, conform căruia depozitarea bunurilor culturale mobile se face în spaţii corespunzătoare în scopul asigurării condiţiilor optime de conservare. Spaţiul de depozitare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie salubru şi stabil din punct de vedere al microclimatului. Valorile U.R. trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru expunere. Clădirea trebuie să beneficieze de o bună izolare termică, condiţie a unei temperaturi constante; b) proiectul si amenajarea depozitelor să fie avizate de un conservator acreditat;

- art. 23 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, care arată că proprietarii bunurilor culturale mobile clasate au următoarele obligaţii: a) să asigure cele mai bune condiţii de păstrare, conservare şi, după caz, de depozitare a bunurilor, prevenind orice degradare, deteriorare sau distrugere a acestora;

- art. 4 din Normele de conservare, conform cu care se consideră corespunzător spaţiul care îndeplineşte următoarele condiţii: b) are stabilitate microclimatică: umiditatea relativă, denumită în continuare U.R., trebuie să fie cuprinsă în general între 50-65%. Pentru obiecte foarte sensibile, pentru care din anamneză se cunoaşte că şi-au creat un echilibru la alte valori ale U.R., se vor crea condiţii în consecinţă (eventual locale); temperatura nu trebuie să depăşească 22°C, urmărindu-se permanent corelarea acesteia cu U.R.;

- art. 4 lit. h) şi g) şi art. 6 lit. b) din Normele de conservare şi art. 11 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 311/2003 privind integritatea şi securitatea bunurilor expuse, care interzic amplasarea instalaţiilor de stingere a incendiilor deasupra locului de expunere a operelor şi plasarea obiectelor în imediata apropiere a caloriferelor.

De asemenea, soluţia instanţei de apel încalcă şi dispoziţiile legale prevăzute de art. 2,3,4 lit. b), c), h) şi g), 6,11,15,16 alin. (1), (18), (19), (21), (22), (25), (26) alin. (1), (27), (28), (30), (31), (32) din Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate şi art. 23 alin. (1), (28) alin. (1), (39) şi 30 din Legea nr. 182/2000; art. 8-3) Convenţia Vade-Mecum privind conservarea preventivă conform căreia intervenţia privind asigurarea microclimatului corespunzător se impune de urgenţă.

Instanţa de apel încalcă flagrant normele şi principiile conservării şi restaurării operelor de artă:

- art. 23 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 182/2000 şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003 care prevăd obligaţia proprietarilor de restaurare a bunurilor, instanţa degrevând nelegal donatarul de obligaţiile asumate prin contract şi prevăzute expres de lege, întrucât acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de conservare şi restaurare a operelor Colecţiei de artă;

- art. 30 din Normele de conservare, conform cărora toate intervenţiile la care este supus bunul cultural mobil se consemnează în documentaţia de restaurare, care cuprinde: a) fişa de evidenţă; b) fişa de conservare; c) documentaţia restaurărilor anterioare; d) documentaţia de investigaţii; e) documentaţia foto; f) metodologia de restaurare; g) procesul-verbal al comisiei de restaurare; h) jurnalul de restaurare deşi reţine că 19 opere de artă nu au fişă de restaurare, încalcă deliberat aceste norme;

- dispoziţiile art. 2 din Normele de conservare potrivit cărora operaţiunea de restaurare este incidentă atunci când conservarea nu mai este suficientă şi când nu s-a intervenit la timp asupra operei. În mod nelegal nu reţine aplicarea acestor norme în privinţa celor 40 de opere care necesită operaţiuni urgente de restaurare şi care nu sunt în stare de conservare bună;

- art. 5 şi 15 din Normele de conservare şi restaurare, conform cărora expunerea bunurilor culturale mobile este condiţionată de starea lor de conservare. Se interzice expunerea bunurilor care nu sunt în stare bună de conservare sau prezintă aspecte de degradare evolutivă. Prin neefectuarea operaţiunilor de conservare şi restaurare a operelor de artă, în interpretarea sarcinilor contractului de donaţie, instanţa încalcă şi dispoziţiilor art. 2, 6,15,18,19, 21, 22, 25, 26, 27, 28, 30, 31, 32 din Normele de conservare a bunurilor culturale mobile şi ale art. 22, 28 alin. (1), (29), şi 30 din Legea nr. 182/2000.

Cele mai sus arătate au fost preluate întocmai cum au fost expuse în motivele de recurs, pentru a justifica precizarea Înaltei Curţi că simpla enumerare a unor texte de lege, sub menţiunea că instanţa le-a încălcat, dar neurmată de o reală prezentare a aspectelor care să susţină nelegalitatea soluţiei în raport cu aceste texte, nu constituie o veritabilă critică de natură să declanşeze obligaţia de efectuare a controlului judiciar în recurs.

Pe de altă parte, reluarea în cererea de recurs a criticilor privitoare la modul în care s-a făcut conservarea şi restaurarea operelor de artă, însoţită de indicarea unor texte de lege, nu impune şi reluarea analizei acestor aspecte de către instanţa de recurs, câtă vreme s-a răspuns tuturor acestor chestiuni în cuprinsul prezentei decizii.

În al şaptelea rând, s-a susţinut că instanţa de apel nu a verificat dacă Muzeul de artă Constanţa a acţionat cu încălcarea normelor legale care prevăd acordul proprietarului, încălcând astfel îndrumările obligatorii date prin decizia nr. 1706/2017, precum şi dispoziţiile art. 10, 11 şi 34 alin. (2) din Legea nr. 182/2000.

Critica nu este întemeiată.

Răspunzându-se criticii în sensul că instanţa a făcut o interpretare restrictivă a actului de donaţie în sensul că interdicţia pe care donatorul a impus-o cu privire la imposibilitatea ieşirii colecţiei din patrimoniul donatarului se referă doar la dreptul de proprietate, nu şi la expunerea repetată a lucrărilor în expoziţii organizate în alte zone teritoriale, deşi exprimarea donatorului "sub nici o formă" şi statuarea cu putere de lucru judecat a instanţei de recurs din cel de-al doilea ciclu procesual privind rolul donaţiei de a contribui la sănătatea spirituală, cultural-educativă a membrilor comunităţii locale denotă intenţia donatorului de a interzice şi transmiterea posesiei sau detenţiei în întreg sau în parte către terţi, instanţa care a pronunţat decizia nr. 1706/2017 a arătat că aceste critici sunt nefondate întrucât, interpretarea sintagmei "colecţia ce face obiectul donaţiei să nu iasă niciodată, sub nicio formă, din patrimoniul comunei Topalu" nu se poate face decât în sensul unei interdicţii de înstrăinare a oricărui bun aparţinând colecţiei, interdicţie care vizează strict dreptul de dispoziţie, întrucât numai prin exercitarea acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate se poate vorbi despre o ieşire din patrimoniu.

Or, de vreme ce exercitarea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate (posesia şi folosinţa) nu produc ieşirea bunului din patrimoniu, înseamnă că voinţa donatorului nu se referă şi la interdicţia de a da bunuri ale colecţiei spre folosinţă sau în posesie altor persoane. Această interpretare este impusă şi de natura bunurilor ce fac obiectul donaţiei, bunuri care aparţin patrimoniului cultural naţional mobil şi intră sub incidenţa Legii nr. 182/2000 care, în art. 34, permite împrumutarea bunurilor culturale mobile clasate pentru organizarea unor expoziţii sau realizarea unor proiecte culturale.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, prin decizia invocată s-a stabilit tocmai că nu este nevoie de acordul donatorului pentru ca operele donate să poată ieşi din patrimoniul donatarului, în formele reţinute prin hotărâre.

În al optulea rând, s-a spus că instanţa de apel a omis să observe că Muzeul de Artă Constanţa a iniţiat, la cerere, în nume propriu, procedura de clasare, deşi, potrivit art. 11 din Legea nr. 182/2000, procedura de clasare poate fi dispusă doar de către proprietarul bunurilor. 120 de lucrări aflate în proprietatea privată a comunei Topalu au fost clasate fără a exista acordul donatarului/proprietarului comuna Topalu, deşi sarcina donaţiei a fost ca "această colecţie de artă nu va putea ieşi niciodată, sub nicio formă, nici în total şi nici în parte din patrimoniul Sfatului Popular al Comunei Topalu".

Interpretarea instanţei de apel a dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 182/2000 este nelegală, întrucât Muzeul de Artă Constanţa nu deţine un drept de administrare asupra Colecţiei de Artă specific proprietăţii publice, ci doar un drept de folosinţă/custodie în privinţa căruia nu s-a făcut dovada actului juridic civil în baza căruia este exercitat acest drept. Instanţa de apel nu indică nici măcar o singură probă de la dosarul cauzei care ar face dovada acestui acord, cu încălcarea art. 34 alin. (2) din Legea nr. 182/2000.

Critica nu este întemeiată.

Faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (4) şi art. 10 din Legea nr. 182/2000, clasarea bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, ca parte a patrimoniului cultural naţional, este o activitate din ansamblul măsurilor menite să asigure protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, prin clasare înţelegându-se procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural naţional mobil, tezaur şi fond.

Pe de altă parte, art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. a) din lege arată că declanşarea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile se face din oficiu pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi administrate de instituţii publice, regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale sau alte societăţi la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar.

Muzeul B. este subordonat Muzeului de Artă Constanţa, fiind o secţie a acestuia din urmă, fără personalitate juridică şi fără organe proprii de conducere, aşa cum s-a stabilit irevocabil prin decizia nr. 1706/2017, astfel încât, în temeiul art. 2 alin. (5) şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 182/2000 Muzeul de Artă Constanţa este îndreptăţit să declanşeze, chiar din oficiu, proceduri de natură să conducă la protejarea colecţiilor aflate în muzeul din comuna Topalu. Cum prin aceeaşi decizie a instanţei supreme s-a stabilit că este nefondată susţinerea recurentului că Muzeul B. nu constituie o secţie a Muzeului de Artă Constanţa şi, din acest considerent, Muzeul de Artă Constanţa nu poate acţiona ca mandatar al acestuia în procedura de clasare a bunurilor, critica dedusă prin prezentul recurs nu este întemeiată.

După cum, nu este întemeiată critica privind încălcarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 182/2000, de natură să justifice faptul că a fost nesocotită voinţa donatorului ca bunurile donate să nu iasă din patrimoniul donatarului fără acordul donatorului.

Conform art. 34 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, bunurile culturale mobile clasate, pe care instituţiile publice le deţin în administrare, pot fi împrumutate unor instituţii publice sau persoane juridice de drept privat din ţară, în condiţiile dreptului comun, pentru organizarea unor expoziţii sau realizarea unor proiecte culturale, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi cu aprobarea Ministerului Culturii.

Faţă de acest text, faptul că bunuri dintre cele donate Muzeului B. au fost scoase anumite perioade de timp din cadrul acestui muzeu, fie pentru a fi supuse procedurii de conservare, fie pentru a fi prezentate în expoziţii organizate de Muzeul de Artă Constanţa nu are valoarea unei încălcări a voinţei donatorului ca obiectele donate să nu iasă din patrimoniul comunei Topalu.

De altfel, prin decizia nr. 1706/2017 s-a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 182/2000, motiv pentru care subordonarea Muzeului B. Topalu faţă de Muzeul de Artă Constanţa face ca protejarea colecţiei găzduite de Muzeul B. Topalu, cu toate operaţiunile pe care le implică, să se realizeze prin Muzeul de Artă Constanţa. Şi s-a concluzionat în sensul că "astfel fiind, apare ca nefondată susţinerea recurentului că acest muzeu nu are de plano un drept de administrare asupra colecţiei în litigiu".

În fine, s-a susţinut că hotărârea atacată este nelegală prin refuzul instanţei de a conferi relevanţă juridică dispoziţiilor art. 829 şi 969 C. civ.

Se observă, înainte de toate, că recurentul nu a dezvoltat acest motiv de nelegalitate, nu a arătat în ce a constat eroarea săvârşită de instanţa de apel, ci s-a limitat la menţionarea textelor arătate.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 1706/2017 s-a arătat că sunt nefondate susţinerile recurentului în sensul că au fost încălcate prevederile art. 829 C. civ. Prin urmare, numai cu nesocotirea celor statuate irevocabil prin această decizie, instanţa de trimitere ar fi putut să dispună măsuri în temeiul textului invocat de recurent;

4. Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde o motivare contradictorie şi străină de prezenta cauză - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Se susţine că nelegalitatea deciziei recurate este incidentă şi din perspectiva nemotivării sau a motivării contradictorii cu încălcarea art. 6 CEDO: (i) înlăturarea nemotivată a probatoriului care dovedeşte neîndeplinirea sarcinilor donaţiei de către donatarul Comuna Topalu; (ii) respingerea nemotivată a obiecţiunilor la raport, cererilor privind depunerea diagramelor şi sistarea procedurii de restaurare; (iii) reţinerea nemotivată a îndeplinirii tuturor sarcinilor donaţiei, înlăturarea nemotivată a caracterului grav şi continuu al neexecutării sarcinilor; (iv) reţinerea unui număr greşit al operelor pentru care nu s-a menţionat starea de conservare sau care sunt stare de conservare precară; (v) lipsa pronunţării cu privire la dispoziţiile legale invocate de recurent ca fiind încălcate; (vi) preluarea aceleiaşi motivări din hotărârile casate anterior de Înalta Curte.

În primul rând, se observă, ca de altfel şi din cele arătate pe parcursul prezentei hotărâri, atunci când au mai fost analizate critici reluate acum sub temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că, prin unele critici recurentul pune în discuţie aprecierea probatoriului de către instanţa de apel, nefiind identificate în decizie motive contradictorii şi, cu atât mai puţin, străine de natura pricinii analizată în apel.

În al doilea rând, motivarea instanţei de apel respectă prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în hotărâre fiind prezentate pe larg argumentele pentru care a apreciat că toate sarcinile donaţiei au fost respectate. Pe de altă parte, instanţa de trimitere a arătat de ce a înlăturat punctul de vedere al expertului-parte, desemnat la solicitarea reclamantului, fiind considerat subiectiv, în condiţiile în care este într-o totală contradicţie cu constatările tuturor celorlalţi experţi care au întocmit expertize în cauză pe parcursul întregului proces. S-a arătat că "în condiţiile în care instanţa de judecată nu are cunoştinţele de specialitate necesare, iar opinia celorlalţi experţi este aproape diametral opusă faţă de cea a expertului-parte, nu putem decât să înlăturăm opinia acestuia din urmă, în sensul că se susţine că nicio operă de artă nu se prezintă nici măcar într-o stare acceptabilă, fiind practic în pragul distrugerii artistice."

De asemenea, instanţa de trimitere a argumentat motivul pentru care a înlăturat relatările ambelor martore audiate la propunerea reclamantului referitoare la microclimatul din muzeu şi a condiţiilor de expunere a colecţiei. S-a arătat că s-a procedat astfel întrucât au fost avute în vedere constatările tuturor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, care au concluzionat unitar că Muzeul B. este capabil să asigure buna conservare şi prezentare a valoroasei colecţii donate şi că operele expuse sunt bine întreţinute.

Drept urmare, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii recurate.

Întrucât recurentul a căzut în pretenţii, în condiţiile art. 274 C. proc. civ. va fi obligat să plătească intimatului Muzeul de Artă Constanţa cheltuieli de judecată, în cuantumul probat şi solicitat prin notele scrise, respectiv 29.384 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului, precum şi cererea de obligare a recurentului-reclamant la plata taxelor judiciare de timbru determinate prin raportare la valoarea colecţiei donate, aferente etapelor procesuale anterioare, formulate de intimatul-pârât Muzeul de Artă Constanţa.

Respinge ca fiind lipsit de interes recursul exercitat împotriva încheierii din 10 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 88/A din 7 iunie 2021 şi a încheierii din 18 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 29.384 RON către intimatul-pârât Muzeul de Artă Constanţa, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.