Territorial jurisdiction for forced enforcement applications with multiple debtors including accessory obligors

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 3 decembrie 2021, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., s-a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din 17 septembrie 2019 emis de B., împotriva debitorilor C., cu domiciliul în judeţul Vrancea, şi D., cu domiciliul judeţul Sălaj.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 666 alin. (1) coroborat cu art. 782, art. 731 şi art. 819 C. proc. civ.

II. Hotărârea Judecătoriei Zalău:

Prin încheierea civilă nr. 2255/C din 8 decembrie 2021, Judecătoria Zalău a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Zalău, invocată de instanţă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., privind pe creditoarea B., în favoarea Judecătoriei Adjud.

În considerente, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. art. 666 alin. (1), art. 651 alin. (1) şi art. 112 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., dispoziţii cu privire la care a apreciat că stabilesc competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul debitorului principal, raportat la data sesizării organului de executare.

Cum din menţiunile din procesul-verbal de interogare a bazei de date, la data formulării de către creditoare a cererii de executare silită, debitorul principal avea domiciliul în jud. Vrancea, Judecătoria Zalău a constatat că aparţine Judecătoriei Adjud competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite.

A mai reţinut că giranta D. are domiciliul în municipiul Zalău, dar, având calitatea de obligat accesoriu în accepţiunea art. 112 C. proc. civ., nu poate determina competenţa în funcţie de domiciliul acesteia, decât în situaţia în care cererea de executare s-ar fi îndreptat în mod exclusiv doar împotriva sa.

III. Hotărârea Judecătoriei Adjud:

Prin sentinţa civilă nr. 9 din 12 ianuarie 2022, Judecătoria Adjud a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Adjud, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A., privind pe creditoarea B., împotriva debitorilor C. şi D., în favoarea Judecătoriei Zalău.

A constatat ivit conflict negativ de competenţă între Judecătoria Adjud şi Judecătoria Zalău şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunând suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în cauză executarea silită fiind îndreptată împotriva a doi debitori, ambii persoane fizice, unul cu domiciliul în judeţul Sălaj, iar celalalt cu domiciliul în judeţul Vrancea.

A apreciat că în cazul pluralităţii de debitori devin aplicabile dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. Analizând titlul executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din 17 septembrie 2019 şi anexa 1 a constatat că debitorul D. are calitatea de girant în solidar cu debitorul C..

De asemenea, a mai reţinut că debitorii sunt obligaţi solidar la restituirea împrumutului, astfel încât cererea de încuviinţare a executării silite se poate introduce la domiciliul oricăruia dintre aceştia, alegerea aparţinând creditorului, care în cauză a înţeles să învestească Judecătoria Zalău, instanţă de la domiciliul debitorului D..

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Zalău la 3 decembrie 2021, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., s-a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din 17 septembrie 2019 emis de B., împotriva debitorilor C., cu domiciliul în judeţul Vrancea, şi D., cu domiciliul în judeţul Sălaj.

Înalta Curte constată că Judecătoria Zalău şi Judecătoria Adjud şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului în raport cu domiciliul debitorului principal la data sesizării organului de executare.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că sunt aplicabile prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi alin. (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditoarei, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) şi dovada achitării taxei judiciare de timbru."

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitoarei, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitoarei nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditoarei, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (3), "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Analizând titlul executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din 17 septembrie 2019, Înalta Curte reţine că debitor principal este C., care are calitatea de împrumutat, iar obligat accesoriu este D., care are calitatea de fideiusor. Totodată, cererea de încuviinţare a executării silite este formulată atât împotriva debitorului principal, cât şi a fideiusorului.

Astfel, fiind vorba despre pluralitate de debitori, în absenţa unui text de lege special în materia executării silite, care să reglementeze cum se determină instanţa de executare în caz de pluralitate de debitori, sunt aplicabile dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali."

Astfel, la data sesizării executorului judecătoresc, respectiv 24 noiembrie 2021, debitorul principal - C., avea domiciliul în judeţul Vrancea, după cum rezultă din procesul-verbal din 6 decembrie 2021 de la dosarului Judecătoriei Zalău.

Cât priveşte debitorul D., acesta are calitatea de fideiusor, astfel cum reiese din Anexa 1 - Giranţi, parte integrantă a contractului de împrumut. Prin urmare, acest debitor este obligat accesoriu, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 2.280 C. civ.: "Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută."

Rezultă astfel că obligaţia fideiusorului de a achita datoria debitorului, dacă acesta nu o execută, are un caracter accesoriu şi subsidiar în raport cu obligaţia principală.

Aşadar, contractul de fideiusiune este un contract accesoriu, întrucât însoţeşte şi garantează o obligaţie principală, caracterul accesoriu al obligaţiei păstrându-se inclusiv dacă fideiusiunea este solidară, situaţie în care, după cum prevăd dispoziţiilor art. 2.300 C. civ., fideiusorul nu mai poate invoca beneficiul de discuţiune şi de diviziune.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite revine Judecătoriei Adjud, în conformitate cu prevederile art. 651 alin. (1) raportat la art. 112 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.