Conflict between special retrocession law for religious properties and general civil recovery rights under speciality principle

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 25 iulie 2019, astfel cum a fost precizată la 10 septembrie 2019, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, A., a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Educaţiei Naţionale, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- constatarea nulităţii absolute a încheierii de intabulare nr. x din 22 noiembrie 2019 şi a titlului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea de sub B1 din CF nr. x Oradea, corespunzătoare înscrierii de sub B12 din CF vechi x Oradea cu privire la imobilul cu nr. topo x Oradea, constând în construcţii (suprafaţă de 406 mp) şi teren intravilan în suprafaţă de 549 mp conform art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938;

- rectificarea înscrierii de sub B1 din CF nr. x Oradea şi a înscrierii corespunzătoare de sub B12 din CF vechi nr. x Oradea în sensul radierii lor;

- constatarea calităţii de succesoare în drepturi după B. "Dr. C." a reclamantei Episcopia Română Unită cu Roma, A..

Prin cererea depusă la 19 iunie 2020, reclamanta a arătat că Statul Român prin Ministerul Educaţiei Naţionale are calitate procesuală pasivă. În subsidiar, a solicitat introducerea în cauză şi a Ministerului Finanţelor Publice, în reprezentarea Statului Român.

La termenul din 22 iunie 2020, instanţa a dispus citarea pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta fiind considerat singurul pârât în cauză.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 116/C din 6 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, A., în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 350A din 17 martie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii Episcopia Română Unită cu Roma A. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Cluj Napoca-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor.

4. Recursul

Împotriva deciziei civile nr. 350A din 17 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, A., formulând următoarele critici:

Decizia este nelegală, deoarece se întemeiază pe o interpretare greşită a prevederilor legale invocate, cât şi a Deciziei nr. XXXIII/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea unificării practicii judiciare. Decizia menţionată nu este aplicabilă cu titlu obligatoriu în prezenta cauză, deoarece dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie numai în privinţa litigiilor în materia Legii nr. 10/2001.

Considerentele deciziei recurate sunt contradictorii, deoarece, pe de-o parte, înlătură apărările reclamantei apelante privind lipsa caracterului obligatoriu al deciziei menţionate, iar, pe de altă parte, a validat, implicit, susţinerile acesteia.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că legea specială nu mai este în vigoare şi că nu mai dispune de niciun alt mijloc juridic, în afara dreptului comun pentru revendicarea imobilului în litigiu.

De asemenea, a arătat că imobilul este înscris şi acum în cartea funciară în favoarea Statului Român, nefiind înstrăinat către niciun terţ, nefiind pusă în pericol securitatea circuitului civil.

Recurenta a precizat că nu mai putea urma procedura specială consacrată prin O.U.G. nr. 94/2000, deoarece termenul de decădere pentru depunerea cererii a expirat în anul 2006. Astfel, ţinând seama de faptul că imobilul se află, în continuare, în mod nelegal, în patrimoniul statului, are dreptul de a recurge la dreptul comun.

Aşa cum rezultă din chiar art. 1 al Decretului nr. 176/1949, naţionalizarea s-a făcut fără nicio despăgubire mai ales că, potrivit art. 4 al aceluiaşi act normativ, B. "Dr. C." a fost dizolvată. În această situaţie nu a fost incidentă o lege de naţionalizare, având în vedere că Decretul nr. 176/1949 a fost emis de Ministerul Învăţământului Public în lipsa unor despăgubiri stabilite în justiţie, fiind vorba despre naţionalizarea imobilului fără titlu valabil. Acest aspect este confirmat şi de faptul că prin H.G. nr. 466/1992 au fost restituite recurentei-reclamante alte numere topografice, care au fost preluate de Statul Român prin acelaşi decret şi chiar prin aceeaşi încheiere de intabulare.

Cererea de recurs este întemeiată în drept pe prevederile 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Întâmpinarea

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi admiterea excepţiilor invocate, formulând următoarele apărări:

Cu privire la excepţia prescripţiei acţiunii, a menţionat că aceasta este admisibilă raportat la dispoziţiile art. 2.517 C. civ. şi ale Decretului nr. 167/1958, precum şi faţă de împrejurarea că acţiunea a fost introdusă în anul 2019, după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă după decembrie 1989.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a arătat că, în raport cu prevederile art. 223 C. civ., alte organe au calitate procesuală pasivă în reprezentarea Statului Român, şi anume Consiliul Local al Municipiului Oradea - Administraţia Imobiliară Oradea, Primarul Municipiului Oradea, precum şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

Pe de altă parte, a mai menţionat că sunt încălcate prevederile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, care stipulează că pentru reprezentarea statului este stabilit un alt organ, acesta fiind Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii, a precizat că instanţa de apel nu a admis această excepţie, deşi tribunalul a reţinut în mod corect că, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce intră în domeniul său de aplicare se realizează numai prin procedura specială stabilită de acest act normativ.

Cu privire la Decizia nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intimatul-pârât a menţionat că aceasta defineşte clar principiul specialia generalibus derogant, principiu încălcat în totalitate de reclamantă prin promovarea acţiunii.

A invocat, de asemenea, excepţia inadmisibilităţii recursului, susţinând că legislaţia în vigoare nu prevede această cale de atac.

5.2. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a comunicat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de către intimatul-pârât.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, a susţinut că este vorba despre o acţiune în revendicare, care are caracter imprescriptibil, nefiind incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a arătat că intimatul este cel care are calitate procesuală pasivă tocmai în baza prevederilor art. 223 C. civ. şi a înscrierii în cartea funciară.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, a precizat că instanţa de apel a greşit când a menţionat că decizia este definitivă, întrucât nu este incidentă niciuna dintre excepţiile prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Cât priveşte excepţiile procesuale invocate, Înalta Curte observă că prin cererea de apel, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a dedus analizei instanţei superioare de fond chestiunile prescripţiei dreptului la acţiune, inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii sale procesuale pentru motivele prezentate şi în întâmpinarea depusă în etapa recursului.

Prin decizia civilă nr. 350/2021-A, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, analizând criticile formulate de pârât prin motivele de apel, a respins apelul ca nefondat.

În faţa acestei soluţii, apelantul-pârât avea două posibilităţi: fie să declare un recurs principal prin care să formuleze critici împotriva modului de soluţionare a propriului apel, fie, după ce şi reclamanta-apelantă a declarat recurs, să formuleze un recurs incident în condiţiile art. 491 C. proc. civ. prin care să tindă la schimbarea hotărârii instanţei de apel.

În niciun caz, sub cuvânt că excepţiile invocate sunt de ordine publică, pârâtul nu putea invoca din nou în recurs chestiuni asupra cărora s-a pronunţat instanţa de apel. Drept urmare, în raport cu dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., partea de hotărâre neatacată a dobândit autoritate de lucru judecat cu privire la aceste chestiuni tranşate prin decizia instanţei de apel, şi nu mai poate fi supusă verificării în recurs.

Singura chestiune invocată prin întâmpinare, posibil a fi calificată drept o excepţie procesuală, de fond, este cea privitoare la inadmisibilitatea recursului cu motivarea că această cale de atac nu este prevăzută de legislaţia în vigoare.

Excepţia nu este întemeiată.

În condiţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

De vreme ce obiectul prezentului litigiu nu îl reprezintă niciunul dintre cele limitativ enumerate în textul sus-menţionat, iar în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, ce a stat la baza soluţiei pronunţate de instanţele de fond, nu există niciun articol care să reglementeze situaţia căilor de atac ce pot fi exercitate în această materie, înseamnă că nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a vreuneia dintre cele două teze ale art. 482 alin. (2) C. proc. civ. Pe cale de consecinţă, recursul declarat de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, A. împotriva deciziei civile nr. 350A din 17 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă este admisibil.

Faţă de cele ce preced, excepţiile invocate de intimat vor fi respinse.

Cât priveşte fondul recursului:

În esenţă, recurenta susţine că instanţa de apel trebuia să ţină cont de cele statuate prin Decizia nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra unui recurs în interesul legii, respectiv de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Nelegalitatea deciziei recurate a fost generată de faptul că instanţa şi-a întemeiat soluţia pe prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000.

Critica nu este întemeiată.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Prin urmare, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce intră în sfera sa de reglementare poate fi obţinută numai prin parcurgerea procedurii speciale prevăzute la art. 3 şi urm. din ordonanţă, iar nu pe calea dreptului comun.

Ambele instanţe de fond au arătat, în mod corect, că imobilul în litigiu intră în domeniul de aplicare al acestui act normativ, şi au dat prevalenţă legii speciale, astfel încât criticile vizând nelegalitatea deciziei decurgând din neaplicarea prevederilor Legii nr. 213/1998 nu pot fi primite.

În acest context, în cauză nu erau aplicabile nici cele statuate prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care viza altă categorie de imobile, iar nu pe cele care au aparţinut cultelor religioase din România.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

Recurenta a indicat drept temei de drept al recursului şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cum acest temei de drept nu-şi găseşte corespondent în criticile dezvoltate în cadrul cererii de recurs, Înalta Curte consideră că acesta nu reprezintă un veritabil motiv de recurs, de natură să atragă obligativitatea analizării sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune, lipsei de calitate procesuală pasivă şi inadmisibilităţii acţiunii şi recursului, invocate de către intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, A. împotriva deciziei civile nr. 350A din 17 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 24 februarie 2022.