Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 371/2022 AI generated

Municipality’s appeal rejected; claimants uphold ownership of 196 m² plot via 30-year usucapion, costs awarded.

Case Number Decizia nr. 371/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) rejected as unfounded the appeal (recurs) filed by the defendant Municipality of Bucharest against the Court of Appeal decision, which had upheld the trial court’s ruling that the claimants acquired property rights to a 196 m² plot via 30-year acquisitive prescription (usucapion); the appellate decisions remain in force, and the municipality was ordered to pay 4,000 RON in litigation costs. The dispute concerned a declaratory action seeking recognition of ownership over a land parcel claimed by the claimants, who relied on the joinder of possessions (joncţiunea posesiilor) of their authors dating back to a 1947 purchase of an adjacent 250 m² plot; the defendant contested its passive standing and the sufficiency of the possession evidence. The Court held that under Articles 477 and 646 of the Civil Code of 1864 and Article 4 of Law No. 213/1998, unclaimed or ownerless property is presumed to belong to the territorial administrative unit, thereby grounding the municipality’s passive standing, and that the requirements of continuous, uninterrupted, public, and owner-like possession under Article 1847 of the Civil Code of 1864 were proven by the trial evidence (including an uncontested expert report), which could not be re-evaluated in the extraordinary appeal; the municipality’s new defenses were also deemed inadmissible at this stage.

Legislator headnote

AI generated

art. 645 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 36 din Legea nr. 18/1991, art. 680 C. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 36 C. proc. civ; Municipality’s appeal rejected; claimants uphold ownership of 196 m² plot via 30-year usucapion, costs awarded: The dispute concerned a declaratory action seeking recognition of ownership over a land parcel claimed by the claimants, who relied on the joinder of possessions (joncţiunea posesiilor) of their authors dating back to a 1947 purchase of an adjacent 250 m² plot; the defendant contested its passive standing and the sufficiency of the possession evidence. The Court held that under Articles 477 and 646 of the Civil Code of 1864 and Article 4 of Law No. 213/1998, unclaimed or ownerless property is presumed to belong to the territorial administrative unit, thereby grounding the municipality’s passive standing, and that the requirements of continuous, uninterrupted, public, and owner-like possession under Article 1847 of the Civil Code of 1864 were proven by the trial evidence (including an uncontested expert report), which could not be re-evaluated in the extraordinary appeal; the municipality’s new defenses were also deemed inadmissible at this stage.

Keywords

AI generated
land law standing of the municipality public property standing to appeal acquisition of ownership civil judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Used to oblige the appellant, as the losing party, to pay the respondents' litigation costs in the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 23.10.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, constatarea dobândirii, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra terenului situat în, sector 1 Bucureşti, în suprafaţa de 250 mp. Reclamanţii au estimat valoarea imobilului la suma de 198.352 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 645 C. civ. din 1864 şi urm., precum şi textele legale invocate în cuprinsul acţiunii.

Prin sentinţa nr. 284/23.01.2019, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 271/03.03.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a admis acţiunea; a constatat dobândirea, de către reclamanţi, prin uzucapiunea de 30 ani şi joncţiunea posesiilor, a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 196 mp situat în Bucureşti, str. x., identificată de expert D..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1690/A/03.12.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva sentinţei; a obligat apelantul pârât la plata, către intimatul reclamant B., a sumei de 2975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General.

Recurentul a arătat că hotărârea instanţei de apel este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1846, 1847, 1890 C. civ. din 1864, Legea nr. 422/2001, art. 36 din Legea nr. 18/1991, art. 680 C. civ.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, recurentul arată că în cauză nu s-a făcut dovada apartenenţei la domeniul privat al municipalităţii al imobilului în litigiu, iar calitatea procesuală pasivă a pârâtului nu poate fi reţinută în lipsa dovezii unui certificat de vacanţă succesorală care să-i atribuie calitatea de proprietar.

Nu se poate stabili calitatea procesuală a unei părţi prin simplul motiv că nu a fost identificat un alt pârât, iar în cauză s-a reţinut că terenul în suprafaţă de 435 mp, din care 57 mp construcţie figurează ca proprietate particulară, conform adresei nr. x/2019 emisă de către Direcţia de patrimoniu, persoana menţionată în această adresă fiind chiar autorul reclamanţilor, care a dobândit, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.04.1947, o suprafaţă de teren de 250 mp.

Sub acest aspect, recurentul a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, conform căruia "Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26". Astfel, trecerea în proprietatea comunelor, oraşelor, municipiilor, este condiţionată de existenţa, în prealabil, a terenului în proprietatea statului şi în administrarea primăriilor, la data acestei legi. Or, terenul în litigiu nu era menţionat în proprietatea statului şi nici în administrarea primăriei la data intrării în vigoare a legii.

Pe fondul cauzei, recurentul arată că nu sunt întrunite condiţiile unei posesii utile, nu s-a dovedit posesia publică şi sub nume de proprietar, iar reclamanţii figurează ca plătitori de rol fiscal doar pentru suprafaţa de 250 mp dobândită prin contract, iar nu pentru suprafaţa solicitată prin uzucapiune. Singura probă administrată în cauză în dovedirea îndeplinirii condiţiilor posesiei a fost cea testimonială, aceasata nefiind coroborată cu alte probe.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17.11.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 23.02.2022.

Nu s-a formulat punct de vedere la raport.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 24.06.2021 (data poştei), în termen legal, intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. a formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., întrucât recurentul îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de apel reiterând chestiuni ce ţin de situaţia de fapt şi de aprecierea probatoriului. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat. În mod corect a fost clarificată situaţia juridică a imobilului în sensul că reclamanţii au dobândit, prin uzucapiunea de lungă durată, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu. În mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, prin primar, raportat la faptul că terenul în suprafaţă de 196 mp se afla în proprietatea unităţii administrativ teritoriale la nivelul anului în care a fost alipit de autorul reclamanţilor E., la terenul de 250 mp. Împotriva concluziilor expertului tehnic judiciar D., recurentul-pârât nu a formulat obiecţiuni, lăsând a se înţelege că achiesează la acestea. În cauză sunt îndeplinite şi au fost dovedite condiţiile uzucapiunii de lungă durată, situaţie faţă de care se impune respingerea recursului.

Recurentul-pârât nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin criticile formulate, recurentul-pârât supune controlului de legalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra calităţii sale procesuale pasive în acţiunea având ca obiect uzucapiunea de lungă durată cu referire la terenul în litigiu, despre care recurentul arată că nu-i aparţine, iar pe de altă parte, modalitatea în care instanţa de apel a analizat condiţiile posesiei necesare pentru a uzucapa, despre care recurentul pretinde că nu sunt îndeplinite în cauză.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti, prin Primar General, Înalta Curte constată că obiectul litigiului este reprezentat de recunoaşterea dreptului de proprietate al intimaţilor-reclamanţi, ca fiind dobândit prin prescripţia achizitivă de 30 ani, cu privire la un teren despre care aceştia arată că îl deţin în fapt, prin joncţiunea posesiilor, de la un moment care îi legitimează să invoce uzucapiunea de lungă durată, ale cărei condiţii sunt îndeplinite şi privitor la care nu s-a identificat un alt proprietar.

Sub acest aspect, se reţine că potrivit art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea de părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii; în ipoteza moştenirii vacante, legitimarea procesuală pasivă se raportează exclusiv la acea vocaţie reziduală a statului de a dobândi moştenirile vacante, în absenţa moştenitorilor legali sau testamentari, în timp ce sfera bunurilor fără stăpân nu este limitată la moştenirile vacante (cum greşit susţine recurentul atunci când afirmă că nu i se poate stabili calitatea procesuală pasivă în lipsa unui certificat de vacanţă succesorală), ci includ şi bunurile în privinţa cărora foştii proprietari s-au desistat voluntar ori nu sunt cunoscuţi.

În cauză s-a stabilit, de către instanţele anterioare, că autorii reclamanţilor, respectiv E. şi F. (bunicii reclamanţilor B., A. şi părinţii reclamantei C.) au dobândit terenul în suprafaţă de 250 mp prin actul de vânzare nr. x/21.04.1947, dar că la momentul efectuării măsurătorilor au constatat că suprafaţa reală deţinută este de 446 mp.

Dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 invocate de către recurent nu sunt incidente, iar critica este nefondată, întrucât în situaţia în care nu se poate identifica proprietarul imobilului referitor la care s-a invocat prescripţia achizitivă, se prezumă că acesta aparţine unităţii administrativ teritoriale în raza căreia se află, prin efectul dispoziţiilor art. 477, art. 646 C. civ. din 1864 şi art. 4 din Legea nr. 213/1998.

Astfel, potrivit art. 477 C. civ., "Toate averile vacante şi fără stăpâni, precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori, sau ale căror moşteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public". Sintagma "domeniu public" cuprinsă în art. 477 C. civ. este explicitată de art. 25 din Legea nr. 213/1998 ca semnificând domeniul privat al statului sau unităţii administrativ teritoriale. Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 646 C. civ., conform cărora "Bunurile fără stăpân sunt ale statului" şi reprezintă fundamentul juridic pe care se grevează calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât în astfel de litigii.

Întrucât în cauză nu s-a dovedit că există alte persoane, fizice sau juridice, care să exhibe un titlu de proprietate cu privire la terenul în litigiu, în mod corect s-a reţinut prezumţia (prevăzută de lege) că imobilul se regăseşte în patrimoniul pârâtului, situaţie faţă de care acesta justifică legitimare procesuală pasivă în prezentul litigiu, potrivit celor arătate.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor posesiei necesare pentru a uzucapa, recurentul-pârât susţine că acestea nu sunt îndeplinite, întrucât intimaţii-reclamanţi figurează ca plătitori de rol fiscal doar pentru suprafaţa de 250 mp, dobândită prin contract, iar nu şi pentru cea de 196 mp în raport de care s-a solicitat constatarea uzucapiunii.

Critica este nefondată, întrucât, contrar susţinerilor recurentului, prin adresa nr. x/03.07.2019 emisă de Primăria municipiului Bucureşti-Direcţia Patrimoniu la solicitarea instanţei, se menţionează că terenul în suprafaţa de 435 mp, din care 57 mp construcţie, categoria de folosinţă construcţii şi curţi, figurează ca proprietate particulară, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidentelor E.. Persoana care figurează în adresa menţionată mai sus este chiar autorul reclamanţilor, iar acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 250 mp teren de la adresa din str. x., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.1947. Or, cererea dedusă judecăţii are ca obiect diferenţa de teren de la respectiva adresă (196 mp, din măsurători), cu privire la care autorul reclamanţilor nu a deţinut acte de proprietate, dar pe care a deţinut-o în fapt, ceea ce a şi determinat iniţierea prezentului demers judiciar.

Este de observat că o astfel de susţinere nu numai că este contrazisă de actele dosarului, dar reprezintă o apărare nouă în recurs, care nu a fost analizată cu prilejul cercetării cauzei de către instanţele de fond fiind, totodată, o chestiune ce ţine de administrarea şi aprecierea probatoriilor ce nu poate fi analizată în prezenta cale extraordinară de atac.

Pe de altă parte, în cauză nu s-a probat faptul că posesia exercitată de către reclamanţi nu ar îndeplini condiţiile legii.

Astfel, potrivit art. 1847 C. civ., ca să se poată prescrie se cere o posesie continuă, neîntreruptă publică şi sub nume de proprietar, care să fie exercitată 30 de ani. În lumina acestui text legal, intimaţii-reclamanţi au dovedit, prin probele administrate în etapele procesuale anterioare, că au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani proprietatea asupra terenului de 196 mp alipit prin luarea în stăpânire de fapt de către autorii E., F., la suprafaţa de 250 mp, prin joncţiunea posesiilor exercitate de autori cu posesiile exercitate de către intimaţii-reclamanţi.

Condiţiile posesiei astfel cum sunt reglementate de textul legal anterior menţionat au fost dovedite în cauză pe baza probatoriului administrat de către instanţele anterioare, probatoriu ce nu poate fi analizat ori reapreciat la prezentul moment procesual în care se dezbat exclusiv aspecte de nelegalitate ale pricinii.

Dealtfel sub acest aspect, contrar susţinerilor recurentului în sensul că singura probă în dovedirea condiţiilor posesiei a fost proba testimonială, în cauză a fost întocmit un raport de expertiză prin care s-a stabilit că terenul de 196 mp în raport de care s-a invocat uzucapiunea (diferenţa de teren pe care reclamanţii o deţin fără acte), este teren viran anterior anului 1966 şi era utilizat drept trecere către şoseaua x, fiind aflat în proprietatea unităţii administrativ teritoriale la nivelul anului la care a fost alipit de autorii reclamanţilor la terenul de 250 mp. Acest raport de expertiză nu a fost contestat de către părţi, nu s-au formulat obiecţiuni, astfel încât concluziile sale sunt câştigate cauzei, o asemenea probă neputând fi criticată pe calea recursului.

Având în vedere soluţia asupra recursului şi faptul că intimaţii-reclamanţi au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 4000 RON, dovedit cu chitanţa ataşată la dosar, se constată că recurentul-pârât este parte căzută în pretenţii în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi va fi obligat să plătească acestora suma de 4000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 1690/A din 3 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimaţilor-reclamanţi A., B., C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 1690/A din 3 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General la plata sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimaţilor-reclamanţi A., B., C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.