Reputational harm from unverified press articles: Cassation for failure to address adequacy of symbolic damages and journalist's good faith

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la 21.08.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., obligarea acestora la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de prejudiciu adus reputaţiei şi imaginii reclamantei, precum şi obligarea pârâţilor la asigurarea, pe propria cheltuială, a publicării hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauză în trei ziare de circulaţie naţională, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 şi art. 10 din CEDO, art. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 252, art. 253, art. 1359 şi art. 1381 C. civ.

2. Sentinţa Tribunalului Timiş

Prin sentinţa nr. 1278/PI/18.10.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată şi precizată în contradictoriu cu B., C., D. şi S.C. E. S.R.L. şi, în consecinţă, i-a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 1 leu către reclamantă, cu titlu de despăgubiri morale; i-a obligat pe pârâţi să publice pe propria lor cheltuială în trei ziare de circulaţie naţională dispozitivul hotărârii judecătoreşti, după rămânerea ei definitivă; a luat act de faptul că se vor solicita cheltuieli de judecată de către reclamantă pe cale separată.

3. Decizia Curţii de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 167/28.10.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile.

a) Prin cererea formulată, reclamanta A., indicând motivul prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea, în parte, a acesteia, în sensul obligării pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de prejudiciu adus reputaţiei şi imaginii sale, cu menţinerea în rest a hotărârii atacate.

În dezvoltarea motivului de casare, recurenta a susţinut că prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel nu a analizat toate criticile aduse hotărârii pronunţate de tribunal în primă instanţă.

Astfel, potrivit motivelor de ape, a arătat că denigrarea imaginii sale nu-i afectează doar demnitatea, ci întreaga sa viaţă, sub toate aspectele: familial, material, profesional. Instanţa de apel nu a făcut nicio referire la faptul că relaţiile sale de serviciu au fost afectate profund, fiind solicitată chiar destituirea sa din funcţia de conducere deţinută în cadrul instituţiei, urmare a articolelor ce fac obiectul cauzei.

Prin acordarea unor despăgubiri simbolice este imposibilă atingerea scopului dual prevăzut de legiuitor pentru acestea, respectiv nu a fost reparat nici prejudiciul cauzat şi nici caracterul preventiv nu a fost atins, atâta timp cât seria articolelor denigratoare a continuat şi ulterior pronunţării sentinţei, motiv de apel care nu a fost analizat de curtea de apel, în considerentele deciziei neexistând nicio referire la argumentaţia expusă.

Recurenta a mai susţinut că hotărârea pronunţată de curtea de apel conţine motive contradictorii.

Astfel, deşi în considerente instanţa reţine "Cuantumul despăgubirilor trebuie determinat în aşa fel încât să se obţină satisfacţia echitabila a victimei, dar si împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor dăunătoare", întreaga argumentaţie a curţii de apel se limitează la primul scop al despăgubirilor, respectiv la repararea prejudiciului moral. Or, deşi unul dintre motivele de apel este reprezentat tocmai de ineficacitatea măsurii acordării despăgubirii simbolice de 1 leu, instanţa a omis a mai analiza această critică în contradicţie cu principiul enunţat în considerente.

De asemenea, recurenta a susţinut greşita constatare a instanţei de apel în sensul că pârâţii şi-ar fi exercitat cu bună-credintă rolul de "câine de pază" ce revine presei într-o societate democratică, deşi s-a demonstrat fără putinţă de tăgadă faptul că aceştia nu au întreprins minime diligenţe pentru documentare şi verificare şi că nu au procedat la retractarea informaţiilor false publicate nici măcar după ce au fost în posesia datelor reale şi concrete.

În aceste condiţii, concluzia care se impunea era aceea că pârâţii - intimaţi au acţionat cu rea-credinţă, fără a avea o bază factuală suficientă, conduita acestora fiind una voită, premeditată, concertată şi concentrată, cu unicul scop de a o discredita.

b) Prin cererea de recurs, pârâţii au învederat că urmare a dispozitivului deciziei curţii de apel, în sensul menţionării posibilităţii de exercitare a căii de atac, înţeleg a declara recurs.

Au invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea recursului reclamantei, raportat la dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. XVIII din Legea nr. 2/2013.

Pe fondul cauzei, au arătat ca achiesează la concluziile şi considerentele Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a constatat, în acord cu prima instanţă, că afirmaţiile pârâţilor nu vizează viaţa privată a reclamantei, iar viaţa sa publică nu a fost afectată urmare a articolelor de presă.

Referitor la cuantumul pretenţiilor civile solicitate de reclamantă, au învederat neconcordanţa acestora cu condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, considerând că reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză.

Au apreciat că articolele de presă încriminate nu reprezintă fapte ilicite de natură a atrage răspunderea civilă delictuală, publicaţiile încadrându-se în sfera dreptului de liberă exprimare conform jurisprudenţei CEDO şi art. 10.

5. Procedura filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 30.06.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat punct de vedere la raport.

La data de 06.10.2021, recursul reclamantei a fost admis în principiu, iar referitor la recursul pârâţilor, s-a reţinut că argumentele deduse judecăţii nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., fiind incidentă sancţiunea prev. de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

6. Apărări formulate în cauză

La data de 20.04.2021, în termen legal, recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul pârâţilor prin care a invocat excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenţii -pârâţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

a) Analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora din perspectiva motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atât sub aspectul nemotivării deciziei, în contextul în care nu au fost supuse analizei toate criticile deduse judecăţii, cât şi din punct de vedere al caracterului contradictoriu al considerentelor inapte să susţină soluţia adoptată.

- Astfel, sub aspectul nemotivării deciziei, este întemeiată susţinerea recurentei-reclamante, conform căreia instanţa de apel nu examinează în niciun fel critica referitoare la faptul că acţiunile ilicite ale pârâţilor au avut repercusiuni nu doar pe plan personal, ci şi pe plan profesional, afectând relaţiile de serviciu ale reclamantei.

Sub acest aspect, s-a arătat punctual în motivele apelului că "urmare a apariţiei articolelor de presă, fostul conducător al instituţiei (martor în cauză) a solicitat Ministerului Sănătăţii eliberarea apelantei din funcţia de director economic al DSP Timiş".

Or, fără să facă niciun fel de referire la această susţinere, să o supună verificării şi analizei din punct de vedere al consecinţelor pretinse, parte a prejudiciului a cărui reparare se solicita, instanţa de apel concluzionează în mod neargumentat (faţă de temeiul susţinerilor reclamantei) că "nici relaţiile de serviciu nu au fost grav afectate întrucât, aşa cum însăşi reclamanta susţine, controlul Ministerului Sănătăţii nu a fost declanşat în urma publicării articolelor de către pârâţi, ci anterior".

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, în partea ei de considerente, susţinerile părţilor, cu indicarea motivelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cum susţinerea reclamantei în legătură cu modalitatea în care i-au fost afectate relaţiile de serviciu - indicată în mod concret, cu referire la solicitarea de destituire a acesteia, iar nu raportat la controlul dispus de ministrul sănătăţii - se constituia într-o critică în apel ce tindea să demonstreze felul în care i-a fost denigrată imaginea, pe mai multe planuri, lăsarea acesteia în afara analizei, înseamnă de fapt nemotivarea soluţiei în raport cu toate criticile învestirii instanţei de apel.

Deşi, de principiu, analiza pe care o face instanţa de control judiciar nu trebuie să conţină, în mod necesar, dezlegări jurisdicţionale asupra tuturor argumentelor aduse de părţi în legătură cu nelegalitatea soluţiei adoptate, atunci când criticile formulate sunt unele care nu pot fi subsumate altor aspecte ale judecăţii care să susţină controlul de legalitate realizat, ele nu pot primi o rezolvare implicită, ci una expresă, punctuală.

De aceea, întrucât aspectul relevat de parte viza o componentă distinctă a prejudiciului pretins, o asemenea critică trebuia să fie cercetată din perspectiva argumentelor aduse de apelantă, iar nu să fie lăsată în afara analizei sau cercetată prin ignorarea obiectului critici (respectiv, fără referire la cele invocate în concret).

- De asemenea, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor morale de 1 leu, stabilit în mod simbolic de prima instanţă şi menţinut ca atare de instanţa de apel, s-a arătat că această modalitate de acordare a unei despăgubiri insignifiante nu a corespuns funcţiilor reparatorii şi preventive pe care trebuie să le îndeplinească angajarea răspunderii civile delictuale în cazul prejudiciilor de imagine.

Astfel, s-a arătat că după pronunţarea hotărârii de primă instanţă nu doar că nu au încetat acţiunile ilicite ci, dimpotrivă, conform articolului de presă publicat de pârâţi la 20.11.2019, aceştia au continuat denigrarea, reluând acuzaţiile nefondate şi transmiterea de informaţii false, cu încălcarea normelor Codului deontologic şi a obligaţiilor profesionale ale jurnaliştilor.

Fiind învestită cu această critică, instanţa de apel expune considerente de ordin general referitoare la modalitatea de evaluare a despăgubirilor - după aprecierea subiectivă a judecătorului, dar ţinând seama de o serie de criterii obiective, legate de consecinţele negative suferite de victimă - precum şi de necesitatea păstrării unui raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubirea pretinsă şi atingerea adusă în concret valorilor ocrotite.

În continuare, făcând aplicarea reperelor jurisprudenţiale expuse, instanţa de apel arată, în privinţa cuantumului despăgubirilor, că el trebuie determinat "astfel încât să se obţină satisfacţia echitabilă a victimei, dar şi împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor dăunătoare", concluzionând, în acord cu prima instanţă că suma simbolică de 1 leu este corespunzătoare deoarece ea "trebuie să aibă strict efect compensatoriu şi nu poate fi transformată în amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici în venituri nejustificate pentru victime".

O asemenea motivare este una care pe de o parte, ignoră conţinutul criticii din apel şi pe de altă parte, conţine argumente contradictorii, inapte să justifice soluţia adoptată.

Astfel cum s-a arătat, cu privire la hotărârea de primă instanţă, reclamanta susţinuse în apel că stabilirea unor despăgubiri simbolice de 1 leu nu şi-a atins scopul - indicat ca atare în considerentele sentinţei - ca fiind unul punitiv şi respectiv, preventiv faţă de săvârşirea în viitor a unor fapte similare, de vreme ce la un interval scurt după pronunţarea sentinţei a apărut un nou articol în care sunt reluate afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantei.

Fără să analizeze această critică şi susţinerea apelantei, instanţa de apel nu face decât să afirme, la nivel teoretic, care sunt funcţiile antrenării răspunderii civile - respectiv, reparatorie şi preventivă - arătând că ele sunt satisfăcute în speţă prin modalitatea, simbolică, de stabilire a despăgubirilor .

Niciun argument nu prezintă instanţa de apel pentru a arăta în ce fel atributul prevenţiei, care trebuie ataşat activării răspunderii în sarcina celui care săvârşeşte o faptă ilicită, în aşa fel încât să nu mai repete conduita dăunătoare la adresa drepturilor şi intereselor legitime ale altei persoane, s-ar regăsi în cauză, în contextul arătat, al publicării altui articol pe aceeaşi linie cu cele incriminate, la scurt timp după pronunţarea sentinţei de primă instanţă.

De asemenea, în ce priveşte caracterul compensatoriu al sumei de 1 leu (adică, funcţia reparatorie a răspunderii) instanţa de apel arată, însuşindu-şi opinia primei instanţe, că aceasta ar fi satisfăcută întrucât despăgubirea nu poate fi transformată "în amenzi excesive şi nici în venituri nejustificare pentru victime".

Or, referitor la ocrotirea personalităţii umane, respectiv a drepturilor care vizează valori intrinseci fiinţei umane - cum sunt cele relative la demnitatea, onoarea, reputaţia, ca în speţă - legiuitorul a reglementat în favoarea persoanei fizice ale căror drepturi nepatrimoniale au fost încălcate, mijloace de apărare specifice (art. 253 C. civ.), inclusiv posibilitatea de a solicita despăgubiri sau reparaţii patrimoniale (alin. (4) al art. 253 C. civ.) pentru prejudiciul încercat, chiar dacă este nepatrimonial.

Evaluând, potrivit cererii de chemare în judecată, prejudiciul încercat prin atingerea adusă drepturilor nepatrimoniale, recurenta a indicat un cuantum al acestuia (1 milion RON), apreciind astfel că reparaţia nu se poate realiza doar prin constatarea caracterului ilicit (în sensul art. 253 alin. (1) C. civ.) şi nici prin acordarea unei sume simbolice de 1 leu.

În acest cadru al judecăţii şi învestită fiind cu criticile din apel, care susţineau de ce despăgubirea de 1 leu este una care nu corespunde nici funcţiei reparatorii şi nici celei preventive a răspunderii delictuale, instanţa de apel a adopta o soluţie care nu corespunde standardelor şi exigenţelor procedurale referitoare la motivare, întrucât pe de o parte, nu a răspuns criticilor formulate iar pe de altă parte, a argumentat decizia pronunţată pe baza unor considerente contradictorii .

Deşi identifică în mod corect fundamentul şi respectiv, scopul răspunderii civile delictuale, ca având nu doar o dimensiune reparatorie, ci şi o funcţie preventivă (de anticipare şi evitare a unor prejudicii viitoare), în acelaşi timp instanţa contrazice existenţa acestor funcţii când, raportat la datele speţei, consideră neargumentat că ele ar fi îndeplinite prin stabilirea unei sume derizorii de 1 leu, pentru că altfel ar fi vorba de "amendă excesivă sau de încasarea unor venituri nejustificate de către victimă".

Or, un astfel de raţionament este lipsit de logică juridică întrucât în privinţa unei sume simbolice de 1 leu nu se poate pune problema caracterului excesiv sau al îmbogăţirii fără justă cauză şi nici al păstrării unui raport rezonabil de proporţionalitate.

O asemenea formă de reparaţie ar putea asigura funcţiile răspunderii civile delictuale în măsura în care victima faptei ilicite ar aprecia în acest sens, considerând că este adecvată şi suficientă reparaţia constând în simpla constatare a conduitei ilicite, nu şi atunci când pretinde reparaţia patrimonială pentru încălcarea adusă unor drepturi persoanele nepatrimoniale în sensul avut în vedere prin dispoziţiile art. 253 alin. (4) C. proc. civ.

- Pe aceeaşi linie, a nemotivării soluţiei prin raportare la criticile formulate, se înscrie şi constatarea instanţei de apel conform căreia pârâţii şi-ar fi exercitat dreptul la exprimare şi informare cu bună-credinţă întrucât au făcut "demersuri să-şi susţină alegaţiile", adresându-se Direcţiei de Sănătate Publică "pentru obţinerea unor informaţii în legătură cu utilizarea autoturismului de serviciu de către reclamantă".

Or, pe acest aspect, reclamanta a susţinut că nu a existat o bază factuală suficientă în privinţa articolelor vizând utilizarea autoturismului instituţiei care să permită şi concluzia bunei-credinţe a pârâţilor, în absenţa unei minime documentări sau verificări a informaţiilor anterior publicării articolelor, ceea ce a însemnat o încălcare a deontologiei şi a obligaţiilor profesionale ce incumbă jurnaliştilor.

Astfel, s-a arătat că articolul din data de 03.07.2018 a fost publicat anterior momentului la care pârâtul F. a depus la registratura instituţiei solicitarea (nr. 13302 formulată în baza Legii nr. 544/2001) de furnizare documente şi informaţii în legătură cu autoturismul aflat în gestiunea reclamantei şi a combustibilului folosit şi de asemenea, că anterior împlinirii termenului legal de răspuns, intimaţii-pârâţi au publicat un alt articol defăimător. Totodată, s-a susţinut că ulterior comunicării informaţiilor solicitate (conform adresei nr. x/24.07.2018), din care rezultă că cele prezentate în articole sunt neadevărate, pârâţii au ales să nu publice datele transmise, aşa încât afirmaţiile factuale ale acestora au fost nu doar nesusţinute, ci chiar dovedite neadevărate.

Învestită cu asemenea critici punctuale, instanţa de apel nu realizează o verificare în concret a aspectelor de nelegalitate ce îi fuseseră deduse judecăţii, limitându-se să constate "în acord cu prima instanţă, că afirmaţiile pârâţilor, deşi grave şi exagerate, au o bază factuală rezonabilă".

Or, astfel de considerente, care nu iau în examinare susţinerile concrete ale părţii, sunt unele lipsite de fundament şi de evaluare jurisdicţională propriu-zisă, raportat la datele speţei şi de aceea, inapte să justifice soluţia adoptată.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, atunci când se fac imputări factuale concrete, rigoarea de care trebuie să dea dovadă jurnaliştii, în exerciţiul libertăţii lor de exprimare, este una sporită, calificată, ce trebuie să se bazeze pe strângerea documentarea şi verificarea informaţiilor, anterior realizării publicităţii acestora, în acord cu normele deontologice şi obligaţiile profesionale ce le incumbă.

Pe acest aspect, în jurisprudenţa instanţei de contencios european se face distincţia netă între judecăţile de valoare şi imputaţiile factuale, arătându-se că în cazul celor din urmă materialitatea faptelor poate fi dovedită, în timp ce necesitatea de a dovedi elementele de fapt care au stat la baza unor judecăţi de valoare "este mai puţin stringentă" (conform sintagmei folosite în acest sens în practica instanţei europene).

Aşadar, dacă aprecierile de valoare ale jurnalistului nu sunt supuse, în principiu, probei verităţii, relatarea şi imputarea unor fapte concrete cum sunt cele din speţă, presupun, prin materialitatea lor, posibilitatea şi necesitatea dovedirii, deci un demers jurnalistic fundamentat, cu un suport factual demonstrabil (de vreme ce imputaţiile factuale precise creează impresia că este vorba despre fapte stabilite, care nu se pretează la controverse).

De asemenea, libertatea de exprimare protejată de art. 10 CEDO este subordonată condiţiei ca cel interesat să acţioneze cu bună-credinţă, în aşa fel încât să ofere informaţii exacte, prin prezentarea faptelor în integralitatea lor, iar nu de o manieră trunchiată sau nedocumentată, cu respectarea deontologiei etice jurnalistice.

Deşi instanţa de apel face referire la aceste repere jurisprudenţiale, în continuare, nu realizează şi o aplicare a acestora la datele speţei, de vreme ce, nerăspunzând criticilor apelantei, apreciază că această bază factuală ar fi dată de realizarea unor demersuri jurnalistice, fără să distingă dacă este vorba despre demersuri efectuate şi concretizate anterior publicării materialelor de presă ori demersuri formale, efectuate după ce ştirea a fost dată publicităţii şi oricum, fără valorificarea în vreun fel a informaţiilor şi datelor primite.

În acest context, se constată că şi în legătură cu existenţa unei baze factuale care ar fi justificat imputările din articolele de presă şi în considerarea căreia s-a tras concluzia existenţei bunei-credinţe a pârâţilor, decizia din apel este deopotrivă nemotivată, nerăspunzând conţinutului criticii formulate şi în acelaşi timp, intrinsec, considerentele sale au caracter contradictoriu şi incoerent, limitând existenţa bazei factuale la efectuarea unor demersuri jurnalistice, fără să verifice dacă acestea au fost realizate anterior sau ulterior publicării articolelor şi în orice caz, dacă au fost valorificate informaţiile primite, pentru a da suport real materialelor.

Reţinând că pârâţii şi-au exercitat rolul de "câine de pază" ce revine presei într-o societate democratică (cu referire la sintagma uzitată în jurisprudenţa Curţii europene), în acelaşi timp, instanţa de apel nu a analizat, în limitele criticilor apelantei, dacă această comunicare a informaţiilor a avut la bază date fiabile şi precise întrucât, în lumina aceleiaşi jurisprudenţe a instanţei de contencios european, libertatea de exprimare, aflată sub protecţia art. 10 CEDO presupune deopotrivă îndatoriri şi responsabilităţi, numai prin respectarea acestora presa putând să îşi îndeplinească funcţia esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi limitele impuse de respectul reputaţiei, onoarei şi demnităţii persoanei, ca drepturi fundamentale ale acesteia.

Pentru toate aceste argumente constatându-se că decizia din apel este afectată de viciul nemotivării corespunzătoare (lipsindu-i motivele justificative în raport cu conţinutul criticilor deduse judecăţii şi deopotrivă, având caracter contradictoriu în conţinutul considerentelor) recursul reclamantei va fi admis pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., coroborate cu art. 497 C. proc. civ. şi cauza trimisă spre rejudecare.

b) Recursul pârâţilor S.C. E. S.R.L., Publicaţia on line B., F. şi D. este nul conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În acest sens, se constată că, potrivit raportului întocmit în cauză şi ulterior, în baza încheierii de admisibilitate din 06.10.2021, acte procedurale realizate în conformitate cu prevederile art. 493 C. proc. civ., s-a reţinut neîncadrarea criticilor recurenţilor-pârâţi în aspectele de nelegalitate strict reglementate prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., în contextul în care aceştia nu au contestat legalitatea deciziei atacate ci, dimpotrivă, au arătat că "achiesează la concluziile şi considerentele Curţii de Apel Timişoara, întrucât afirmaţiile acestora nu au vizat viaţa privată a reclamantei, iar viaţa sa publică nu a fost afectată prin articolele de presă", iar "cuantumul pretenţiilor civile solicitate sunt în neconcordanţă cu principiile răspunderii civile delictuale".

În consecinţă, văzând că motivele de recurs nu se constituie în veritabile critici de nelegalitate şi ţinându-se seama de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sancţiunea incidentă este cea referitoare la nulitatea căii de atac exercitate în asemenea condiţii neprocedurale.

În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate în recurs de către reclamantă, situaţia acestora va fi tranşată în raport cu soluţia ce va fi pronunţată la rejudecare, în acord cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 167 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.

Constată nul recursul declarat de pârâţii S.C. E. S.R.L., Publicaţia on line B., F. şi D. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.