Per-day statute of limitations for loss-of-use claims and admissibility of new structural-resistance expert evidence on appeal in property restitution damages

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 21.04.2017, reclamanţii A., B., C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, obligarea acestuia la plata sumei de 51.532 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului situat în Piteşti, Bd. x, judeţul Argeş, pentru perioada 17.04.2013-14.04.2014; obligarea pârâtului la plata sumei de 20.500 euro reprezentând contravaloarea distrugerilor cauzate imobilului la data punerii în posesie.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 17.05.2017, reclamanţii au solicitat acordarea sumei de 41.767 euro, echivalentul a 184.192 RON, pentru capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinţă.

Prin sentinţa nr. 10477/09.10.2017, Judecătoria Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, raportat la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2018.

Prin încheierea de sedinţă din data de 08.02.2018 instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât prin întâmpinare, pentru motivele expuse in aceasta, fără a mai fi reluate în cuprinsul sentinţei.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj

Prin sentinţa nr. 229/04.04.2019, Tribunalul Dolj, secţia civilă a admis în parte acţiunea precizată; a obligat pârâtul la plata, către reclamanţi, a sumei de 11.170,1 RON, reprezentând contravaloarea degradărilor produse imobilului până la data de 14.04.2014 şi la plata sumei de 50.234 RON, reprezentând contravaloarea lipsă de folosinţă, aşa cum rezultă din raportul de expertiză specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare efectuat de expert D., astfel cum a fost refăcut şi anexa II la acesta; a respins cererea pârâtului de eşalonare a debitului, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 18/03.02.2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelurile declarate de pârâtul Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova şi de reclamanta A., împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa atacată şi încheierea din 08.02.2018; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea privind contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 17.04.2013-14.04.2014, ca fiind prescrisă; a admis în parte cererea privind contravaloarea degradărilor produse imobilului până la data de 14.04.2014 şi a obligat pârâtul la plata sumei de 30.305,24 RON către reclamanta A.; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi încheierii din 08.02.2018; a compensat în parte cheltuielile de judecată şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii şi a încheierilor de şedinţă din 07.07.2020, respectiv 20.01.2020, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A..

Împotriva deciziei a declarat recurs şi pârâtul Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, care a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. a învederat următoarele:

-Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele ce reglementează instituţia prescripţiei. Contrar celor reţinute de această instanţă, termenul de prescripţie pentru capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinţă curge de la data de 14.04.2014, dată când a fost încheiat procesul-verbal de predare primire a imobilului, prin raportare la natura juridică globală a prejudiciului. Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 2517 C. civ., art. 2523 C. civ., iar termenul de prescripţie nu poate fi scindat astfel încât să curgă câte unul pentru fiecare zi în care reclamanţii au fost lipsiţi de folosinţa imobilului, ci se calculează în mod unitar, întrucât are ca izvor o unică faptă culpabilă a pârâtului, care în mod continuu a refuzat predarea imobilului. Dreptul la acţiune în vederea reparării prejudiciului s-a năsvut la 14.04.2014, iar acţiunea a fost introdusă la 13.04.2017, înăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani, calculat de la data când s-a luat la cunoştinţă de întinderea prejudiciului.

-Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, respectiv dispoziţiile art. 14 din acest act normativ, conform cărora expertul poate efectua raportul de expertiză doar în materia în care a fost atestat conform regulilor din cuprinsul ordonanţei. Prin încheierea din 07.07.2020 instanţa a încuviinţat proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcţii şi a dispus completarea raportului de expertiză pentru a se evalua valoarea despăgubirilor în funcţie de degradările constatate prin procesul-verbal din 14.04.2014 şi dacă s-a afectat structura de rezistenţă a imobilului ca urmare a demolării zidului, iar în caz afirmativ, să se stabilească valoarea de refacere a zidului. Instanţa a apreciat că nu se mai impune administrarea probei cu expertiza MLPAT. În cauză, expertul D. este expert în specialitatea construcţii civile, industriale şi agricole, dar nu şi în domeniul rezistenţei construcţiilor civile, nefigurând în baza de date de pe site-ul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, astfel încât nu avea competenţa pentru expertizarea structurii de rezistenţă a imobilului. Instanţa de apel, prin încheierea de la termenul din 20.01.2021, a respins proba cu expertiza MLPAT, apreciind că această probă a fost pusă în discuţie şi respinsă la termenul din 07.07.2020. Omologând raportul de expertiză efectuat de către un expert necompetent, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 14 din O.G. nr. 2/2000;

-Încheierile de şedinţă din 07.07.2020 şi 20.01.2021 nu cuprind motivele pe care se întemeiază. Prin încheierea din 20.01.2021 instanţa a reţinut că proba cu expertiza MLPAT a fost pusă în discuţie şi respinsă la termenul din 07.07.2020, iar prin încheierea de şedinţă de la acel termen s-a reţinut că nu se mai impune administrarea probei cu expertiza MLPAT, fără a se arăta de ce.

Recurentul-pârât Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova a arătat că hotărârea recurată este nelegală în ce priveşte obligarea acestuia la plata contravalorii degradărilor produse imobilului până la data de 14.04.2014, în cuantum de 30.305,24 RON. Instanţa de apel nu motivează de ce aspectele învederate de către pârât prin obiecţiunile la expertiză nu sunt fondate şi se limitează la a preciza că pentru celelalte degradări, intervenite în perioada vizată şi constatate prin expertiză vor fi acordate despăgubiri conform raportului de expertiză aşa cum a fost completat în apel reprezentând materiale şi manoperă. Faţă de aceste statuări, au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impune prezentarea considerentelor pentru care anumite cereri ale părţilor au fost respinse sau parţial admise, lipa motivării echivalând cu o nesoluţionare pe fond a acestora.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 06.10.2021 completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestora la data de 23.02.2022.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul-pârât a arătat că recursul propriu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar recursul reclamantei nu dezvoltă critici care să poată fi subsumate motivelor invocate.

Recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere la raport prin care a precizat că încheierile împotriva cărora este declarat recursul sunt cele din 07.07.2020 şi 20.01.2021, iar nu 20.01.2020, cum se reţine prin raport. A mai precizat că recursul reclamantei a fost declarat la 02.04.2021 prin fax şi la 05.04.2021 prin poştă. Contrar celor reţinute prin raportul de admisibilitate, recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, depus prin poştă, la data de 31.05.2021, o dată cu întâmpinarea formulată la recursul pârâtului. Referitor la excepţia de nulitate invocată prin întâmpinare, precizează că aceasta priveşte doar aprecierile făcute asupra raportului de expertiză şi a elementelor de fapt ale speţei, astfel încât s-a solicitat anularea, în parte, a recursului pârâtului, situaţie faţă de care excepţia de nulitate este întemeiată.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 13.05.2021 (data înregistrării), în termen legal, recurentul-pârât Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova a formulat întâmpinare la recursul reclamantei prin care a solicitat respingerea recursului acesteia.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune aferent contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada 17.04.2013-14.04.2014, în mod corect s-a apreciat că termenul de prescripţie a început să curgă de la data rămânerii definitive şi irevocabile a deciziei pronunţate în dosar nr. x/2010, respectiv 23.01.2013, fiind irelevantă data procesului-verbal de punere în posesie (14.04.2014).

Referitor la pretinsa încălcare a normelor O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, a arătat că expertul desemnat în cauză a evaluat costul lucrărilor de refacere a zidului degradat, motive pentru care hotărârea atacată este legală şi din această perspectivă.

Referitor la susţinerea că încheierile din 07.07.2020 şi 20.01.2021 nu ar fi motivate, a arătat că prin încheierea din 07.07.2020 instanţa a încuviinţat proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcţii, a dispus completarea raportului de expertiză pentru a se evalua valoarea despăgubirilor în funcţie de degradările constatate prin procesul-verbal din 14.04.2014 şi dacă s-a afectat structura de rezistenţă a imobilului urmare a demolării zidului, cu stabilirea valorii de refacere a acestuia. Prin urmare, s-a apreciat că nu se mai impune proba cu expertiza MLPAT. Aşadar, proba a fost încuviinţată de instanţă, iar expertul a efectuat şi evaluat valoarea despăgubirilor reprezentând zidul de cărămidă aferent încăperii unde a funcţionat secţia de radiologie, evaluare care a fost considerată întemeiată şi motivată prin decizia nr. 18/2021.

La data de 31.05.2021 (data poştei), în termen legal, recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului prin care a solicitat admiterea excepţiei de nulitate parţială, întrucât deşi se invocă motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii, recurentul se referă la mijloacele de probă şi la elemente de fapt ale cauzei. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată. A arătat că, în realitate, deşi se supune recursului decizia nr. 18/2021, criticile formulate privesc încheierea din 20.01.2021 prin care s-au discutat obiecţiunile la raportul de expertiză omologat de către instanţă.

La data de 17.06.2021 (data înregistrării), în termen legal, recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nulitate, respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată şi admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea argumentelor pârâtului şi admiterea recursului reclamantei astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând cele două memorii de recurs formulate, în raport de criticile de nelegalitate pe care le conţin şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

a)Recursul declarat de reclamantă. În mod greşit a fost criticată pentru nelegalitate soluţia instanţei de apel dată în privinţa excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune în acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului în intervalul de timp 17.04.2013 (prima notificare a pârâtului pentru punerea în posesie) - 14.04.2014 (data procesului-verbal de predare în fapt a imobilului către reclamantă). Reţinând intervenirea prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa acestor pretenţii formulate de reclamantă, instanţa de apel a avut în vedere că este vorba despre prestaţii care ajung la scadenţă la termene diferite, zi cu zi, astfel că şi dreptul la acţiune se prescrie pentru fiecare prestaţie în parte, de la data când aceasta era datorată. Întrucât dreptul reclamantei la despăgubiri a luat naştere pentru fiecare zi în care a fost lipsită de posesia bunului său, termenul de prescripţie curge distinct pentru fiecare zi, împlinindu-se la date diferite, ultima zi pentru care ar fi putut pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosinţă fiind 13.04.2014 (întrucât la 14.04.2014 i-a fost predată posesia imobilului), care se împlinea chiar în ziua depunerii la poştă a acţiunii (13.04.2017).

Criticând această soluţie, reclamanta a susţinut teza unui unic termen de prescripţie a dreptului la acţiune în vederea reparării prejudiciului ce i-a fost provocat - lipsa de folosinţă a imobilului până la data predării acestuia - care are caracter de continuitate, fiind provocată de o unică faptă culpabilă a intimatului-pârât care, în mod continuu, a refuzat predarea imobilului. Potrivit acesteia, termenul de prescripţie nu ar putea fi scindat aşa încât să curgă câte unul pentru fiecare zi, este unul singur şi acesta a început să curgă la 14.04.2014 când a fost încheiat procesul-verbal de predare-primire a imobilului, prin raportare la natura juridică globală a prejudiciului.

Această teză nu poate fi primită, iar soluţia instanţei, criticată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu relevă în vreun fel o eronată interpretare sau aplicare a dispoziţiilor art. 2517 şi art. 2523 din C. civ. pentru că dezlegarea sa nici nu este în legătură directă cu înţelesul ori sensul acestor norme, ci, mai degrabă cu al acelora care au constituit temeiul legal al pretenţiei în discuţie, respectiv art. 40 coroborat cu art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În acest sens, Înalta Curte reţine că despăgubirile solicitate de reclamantă pentru lipsa de folosinţă a imobilului ce i-a fost restituit în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, sunt unele datorate zi cu zi. Însăşi reclamanta justifică aceste pretenţii cu trimitere la prevederile art. 25 alin. (5) şi art. 40 din actul normativ menţionat, prin refuzul manifestat de pârât de a-i asigura predarea posesiei imobilului ulterior soluţionării irevocabile, prin decizia nr. 343/23.01.2013 a Curţii de Apel Craiova, a litigiului de Lege nr. 10/2001 în pofida numeroaselor notificări trimise acestuia.

Or, potrivit legii (art. 40 din Legea nr. 10/2001), nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 25 alin. (5) - de încheiere a protocolului de predare-preluare a imobilului, între deţinătorii actuali şi proprietarii cărora li s-a restituit bunul în procedurile administrative ale legii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziţiei de restituire - atrage obligaţia deţinătorului, căruia îi revine această obligaţie, de a plăti noului proprietar o sumă calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului restituit.

Fiind vorba despre drepturi cuvenite zi de zi (sau pe zile de întârziere), acestea se nasc la date diferite şi se sting prin prescripţii diferite, care se împlinesc la date diferite.

De aceea nu se poate considera, aşa cum propune reclamanta, că pentru drepturile deduse judecăţii în cel dintâi capăt al acţiunii sale, ar curge un singur termen de prescripţie, de la 14.04.2014 când a avut loc predarea-primirea posesiei imobilului. Faţă de conţinutul reglementării care dă temeiul legal al acestor pretenţii, nu există nicio raţiune a raportării termenului de prescripţie la acest moment. Un astfel de raţionament lipseşte de orice reper fixarea termenului de început al prescripţiei în situaţii de încălcare continuă a dreptului de proprietate, în care nu există (încă) în istoric intervenită o situaţie de predare-primire a posesiei imobilului. S-ar deduce, pentru o astfel de situaţie, că o încălcare continuă a folosinţei bunului ar genera un drept la despăgubire care ar urca în timp, nelimitat de un termen de prescripţie, ceea ce contravine naturii drepturilor patrimoniale personale, de a fi unele prescriptibile extinctiv.

De bună seamă, la fel de neacceptat ar fi şi teza că într-o astfel de situaţie, neexistând un proces-verbal de predare-primire a posesiei imobilului, nu s-ar fi născut dreptul la despăgubiri pentru cel împiedicat în folosinţa acestuia.

Data de 14.04.2014 nu marchează altceva decât momentul încetării stării de privare a reclamantei de folosinţa bunului care îi aparţine, neputându-se considera că acesta este momentul de începere a termenului de prescripţie pentru solicitarea despăgubirilor la care era îndreptăţită din acest fapt, dat fiind că atunci ar fi cunoscut că i s-a născut dreptul de a solicita spitalului despăgubiri.

Necunoaşterea pagubei şi a întinderii sale exacte anterior (ori în absenţa) datei de 14.04.2014 nu constituie un argument de natură să schimbe concluzia expusă anterior deoarece există posibilitatea determinării pagubei - aşa cum o spune legea - chiar pe zile de întârziere şi chiar şi pentru viitor, până la data încetării stării de încălcare în folosinţa bunului.

Nu se va deduce din aceasta, aşa cum susţine reclamanta, că într-o astfel de situaţie, ea ar fi nevoită să introducă câte o acţiune pentru fiecare zi în care a fost lipsită de folosinţa bunului, cu consecinţa generării unei sarcini procesuale excesive în ceea ce o priveşte. Repararea prejudiciului se solicită tot pe calea unei singure acţiuni, dar care trebuie să respecte condiţia legală de a fi fost introdusă în termenul de prescripţie a drepturilor aferente întregii perioade la care se referă.

În raport de conţinutul art. 2523 şi 2528 C. civ., nu se poate pretinde că cel care câştigase în mod irevocabil restituirea imobilului litigios de la pârât, în procedura Legii nr. 10/2001 şi care îl notifica în mod repetat pe acesta spre a-i preda bunul, a cunoscut dreptul său de a intra în stăpânirea de fapt a acestuia şi de a fi despăgubit pentru fiecare zi a lipsei de folosinţă, abia la data punerii sale în posesie, respectiv 14.04.2014.

În considerarea acestor motive, Înalta Curte apreciază ca fiind legală şi corect dezlegată de către instanţa de apel excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa pretenţiilor vizând acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului.

- Nelegalitatea deciziei recurate decurgând din neîncuviinţarea efectuării unei expertize MLPAT şi din desemnarea unui expert (construcţii) căruia îi lipsea atestarea în subspecialitatea necesară (rezistenţă construcţii civile) pentru a evalua unul din obiectivele expertizei administrate în apel (dacă s-a afectat structura de rezistenţă a clădirii, ca urmare a degradării şi demolării zidului prin scoaterea tocului de la camera de radiologie), formulată ca o critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de natură să releve greşita aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 2/2000 de către instanţa de apel, nu este întemeiată.

Critica de recurs mai sus redată este în legătură cu pretenţiile adresate de reclamantă pe calea celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, privind obligarea pârâtului la plata contravalorii distrugerilor cauzate imobilului la data punerii în posesie, ce au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 9 şi 41 din Legea nr. 10/2001, şi anume, a acelora determinate de reparaţiile unui perete interior a cărui integritate a fost compromisă prin scoaterea tocului de la camera de radiologie, acţiune determinată de necesitatea mutării aparatului de radiologie aflat în dotarea spitalului.

Pretenţiile de obligare a pârâtului la suportarea costurilor de reparare a acestui zid au fost respinse în primă instanţă, apreciindu-se că deteriorarea construcţiei în acest mod a fost inerentă procesului de eliberare a imobilului de către pârât, modalitatea de mutare a aparatului radiologic fiind singura posibilă şi stabilită în colaborare cu societatea care l-a montat.

Între altele, apelul reclamantei a vizat şi aceste pretenţii, partea pledând pentru obligarea pârâtului la suportarea costurilor reparaţiilor zidului deteriorat.

La termenul de judecată din 07.07.2020, instanţa de apel a încuviinţat o completare a expertizei construcţii administrată în faţa primei instanţe în vederea evaluării despăgubirilor funcţie de degradările constatate prin procesul-verbal din 14.04.2014, aflat la dosar, şi pentru a se stabili dacă s-a afectat structura de rezistenţă a imobilului ca urmare a demolării zidului, în caz afirmativ, urmând să se stabilească valoarea de refacere a zidului, acesta fiind obiectivul procesual urmărit de reclamantă, conform cadrului procesual conturat în faţa primei instanţe.

Totodată, faţă de probele încuviinţate, s-a apreciat că nu se mai impune administrarea probei cu expertiza MLPAT solicitată, alături de expertiza construcţii, de reclamantă prin apelul declarat, cu scopul de a se verifica potenţiala afectare a structurii de rezistenţă a imobilului prin demolarea zidului.

Mai trebuie precizat că direcţia de cercetare a afectării structurii de rezistenţă a clădirii prin deteriorarea zidului de la interior este una nouă în apel, neafirmată în faţa primei instanţe care a stabilit deplin şi necontestat faptele relevante în privinţa acestui element al cauzei pe baza înscrisurilor, depoziţiilor de martori şi a unei expertize (tot) în specialitatea construcţii realizată cu concursul aceluiaşi expert.

Deşi scopul criticilor de apel vizând aceste pretenţii a fost acela de a obţine reparaţiile zidului în contravaloarea despăgubirilor la plata cărora să fie obligat pârâtul, tot cu titlu de noutate se indică în partea de prezentare a probelor propuse prin apelul reclamantei că expertiza MLPAT va trebui să stabilească "modul în care demolarea zidului de cărămidă şi a tocului uşii de la camera afectată aparaturii radiologice a fost afectată structura de rezistenţă a imobilului, ce lucrări sunt necesare în vederea refacerii structurii de rezistenţă a imobilului şi contravaloarea acestora".

Completarea la expertiza construcţii, administrată în apel, a relevat aceeaşi situaţie de fapt reţinută şi prin hotărârea de primă instanţă în privinţa acestui element al cauzei, anume o demolare parţială a peretelui de cărămidă la intrarea în sala 12 Radiologie, pe partea stângă a golului uşii, pe o lăţime variabilă până la cca 50 cm, adică ceea ce părţile litigante au consemnat în procesul-verbal de predare - primire din 14.04.2014 ca fiind "deteriorat peretele radiologic".

Expertiza consemnează consecinţa acestei deteriorări ca fiind aceea a afectării parţiale a capacităţii portante a peretelui (adică a capacităţii de susţinere) care preia parţial şi încărcări din planşeu aferente încăperilor de la etaj, ceea ce justifică refacerea peretelui pentru refacerea capacităţii portante a acestuia. În baza concluziilor expertizei, instanţa a obligat pârâtul inclusiv la suportarea costurilor refacerii acestui zid.

În acest context procesual, criticile de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, pentru motivul încălcării art. 14 din O.G. nr. 2/2000 privitor la asigurarea respectării specializării experţilor prin mijlocirea cărora instanţa obţine/consultă părerea unor specialişti, nu poate fi primită.

În primul rând, criticile - susţinute, deopotrivă, în legătură cu neîncuviinţarea unei expertize MLPAT, dar şi în legătură cu consultarea unui expert, cel în construcţii, care nu ar fi dispus de competenţe în evaluarea structurii de rezistenţă a imobilului - se referă la împrejurări de fapt aduse în discuţie şi propuse spre cercetare cu titlu de noutate abia în calea de atac a apelului, aşadar cu nesocotirea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă (art. 478 C. proc. civ.).

Solicitarea de cercetare în apel a potenţialei afectări a structurii de rezistenţă a clădirii prin demolarea parţială a zidului camerei de radiologie nu constituie ceea ce art. 478 (4) C. proc. civ. descrie ca fiind o explicitare a pretenţiilor cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe întrucât altfel, ea ar fi trebuit să fie adresată ca direcţie de cercetare direct tribunalului, care, cât priveşte starea clădirii şi a degradărilor aduse de pârât acesteia, a administrat tot o expertiză construcţii întocmită prin acelaşi expert (fără o contestare a competenţelor acestuia şi fără să se solicite verificări asupra structurii de rezistenţă a clădirii). Or, o atare solicitare din partea reclamantei nu a existat în faţa primei instanţe, după cum nu a existat nici solicitarea de suportare de către pârât a costurilor unor lucrări de refacere a structurii de rezistenţă a clădirii.

În al doilea rând, criticile de nelegalitate sunt nejustificate prin raportare la datele de fapt ale cauzei, reţinute în aceleaşi coordonate prin hotărârile celor două instanţe de fond, anume că în discuţie este distrugerea prin demolarea parţială a unui zid de interior (în limitele determinate de necesitatea deplasării aparatului de radiologie) şi necesitatea refacerii acestuia, iar nu a unuia din elementele structurii de rezistenţă a clădirii, cum ar fi pereţii exteriori ori grinzi/piloni de susţinere a rezistenţei, care să justifice în mod legitim o investigare asupra structurii sale de rezistenţă.

Din acest motiv, Înalta Curte reţine că pretenţia reclamantei de afectare a structurii de rezistenţă a clădirii prin demolarea parţială a unui zid despărţitor de interior, afirmată pentru prima oară în cauză şi propusă spre cercetare direct în apel, nu are suport în elementele cauzei şi, astfel fiind, nu poate fundamenta o concluzie în privinţa caracterului nelegal al soluţiei adoptate în apel asupra despăgubirilor la plata cărora a fost obligat pârâtul.

În plus, primul îndreptăţit să-şi decline competenţele pentru lipsa atestării ori pentru nedeţinerea cunoştinţelor necesare fundamentării unui răspuns în privinţa obiectivului stabilit de instanţa de apel era tocmai expertul judiciar însărcinat de instanţă (cu a cărui desemnare, la termenul din 7.07.2020 şi reclamanta s-a declarat de acord, dar ale cărui competenţe i le-a contestat abia ulterior depunerii raportului la dosar), care însă a răspuns complet, propunând mijloacele de refacere a zidului şi costurile pe care le implică aceasta.

Astfel fiind, se apreciază că cercetarea judecătorească realizată în apel, mijloacele folosite pentru realizarea acesteia (prin încuviinţarea unei completări la expertiza construcţii propusă şi agreată de părţi încă din faţa tribunalului), măsurile propuse şi soluţia pronunţată se înscriu în parametrii procesuali ai cauzei (obiectul procesului, cauza acţiunii, temeiul juridic al pretenţiilor), astfel cum au fost aceştia conturaţi în faţa primei instanţe, înseşi reclamanta fiind de acord - aşa cum rezultă din cuprinsul criticilor sale de apel dedicate acestui element litigios al cauzei, dosar apel, şi din poziţia sa procesuală de la termenul din 7.07.2020 - că obiectivul trasat expertului curţii (de a se verifica dacă demolarea parţială a zidului a afectat structura de rezistenţă a clădirii) avea să servească scopul ca "în caz afirmativ, să se stabilească valoarea de refacere a zidului", scop neatins prin sentinţa tribunalului, dar realizat prin soluţia din decizia recurată.

- Nelegalitatea deciziei nu poate fi reţinută nici cu trimitere la critica de nemotivare ce a vizat încheierile şi măsurile instanţei de apel dispuse la termenele din 7.07.2020 şi 20.01.2021.

În esenţă, pentru a-şi susţine această critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta porneşte de la premisa că necesitatea administrării unei expertize MLPAT a fost generată de elemente noi apărute în cauză şi invocate de ea la termenul de judecată din 20.01.2021, atunci când a solicitat pentru a doua oară instanţei de apel încuviinţarea acestei probe, astfel că răspunsul dat de instanţă, cu trimiterea la faptul că respectiva probă a mai fost pusă în discuţie şi respinsă la termenul din 07.07.2020 a fost considerat neadecvat, insuficient sub aspectul motivării.

Cât priveşte elementele noi ce ar fi fundamentat sau relevat necesitatea probei arătate au constat, potrivit reclamantei, în răspunsul dat de expertul construcţii obiectivului expertizei încuviinţat la termenul din 07.07.2020, în privinţa posibilei afectări a structurii de rezistenţă a clădirii, aceasta apreciind fie că expertul "nu a fost în măsură să răspundă obiectivului privind afectarea rezistenţei clădirii", fie că existau motive legale pentru care "expertul desemnat nu s-ar fi putut pronunţa în mod valid pe acel obiectiv" întrucât expertul nu deţine atestare de la MLPAT.

Or, motivele afirmate ca fiind noi la termenul din 20.01.2021, când reclamanta a reiterat proba în discuţie, existau şi la termenul din 07.07.2020, când a avut loc cea dintâi discutare a probei cu expertiza MLPAT şi când reclamanta şi-a dat acordul în privinţa completării expertizei construcţii administrată în primă instanţă, prin concursul aceluiaşi expert. De asemenea, aşa cum s-a reţinut în analiza precedentei critici a recursului, calificarea răspunsului expertului ca fiind neadecvat sau în afara competenţelor necesare este doar aprecierea subiectivă a reclamantei care a fost nemulţumită de valorile propuse prin completarea la raport.

Pentru motivele expuse în cele de mai sus, această teză a reclamantei nu a fost considerată întemeiată, astfel că, pe cale de consecinţă, se apreciază că motivarea cu care instanţa de apel a respins cea de-a doua solicitare a probei cu expertiza MLPAT, prin încheierea din 20.01.2021, cu trimitere la măsurile dispuse deja în cauză la termenul din 07-07-2020, apare ca fiind una necesară şi suficientă. Elementele noi, la care face trimitere partea, de natură să ofere o altă justificare necesităţii administrării respectivei probe în cauză, nu au existat în realitate în mod obiectiv, singurul element de noutate fiind modificarea poziţiei reclamantei în raport cu elementele agreate şi consimţite de ea - sub aspectul administrării probatoriului - la termenul din 07.07.2020.

Nefiind date elemente de noutate în privinţa necesităţii şi utilităţii probei cu expertiza MLPAT la termenul de judecată din 20.01.2021, de bună seamă că se menţineau cu actualitate măsurile dispuse de instanţă în privinţa probatoriilor discutate la termenul de judecată din 07.07.2020, iar motivarea încheierii din apel ce a fost contestată, cu trimitere la acestea, este una adecvată şi suficientă.

b)Recursul pârâtului. Criticile de recurs formulate de pârâtul Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au susţinut teza nemotivării deciziei instanţei de apel în privinţa obiecţiunilor formulate în apel la completarea raportului de expertiză construcţii.

Înalta Curte apreciază criticile ca fiind nefondate în contextul în care la termenul din 20.01.2021 instanţa de apel a respins obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză administrat în apel, astfel că acest mod de soluţionare a obiecţiunilor nu mai reclama din partea instanţei un răspuns detaliat asupra acestor apărări ale părţii. Respingând obiecţiunile, instanţa de apel a reamintit că expertiza din apel nu constituie decât o completare a celei administrate în faţa primei instanţe, care (expertiza) va fi avută în vedere la deliberări, evaluarea separată, pe categorii de elemente constructive distruse/degradate permiţând o pronunţare diferită asupra acestora, mod în care s-a şi procedat prin soluţia pronunţată în calea de atac a apelului.

Critica pârâtului, vizând lipsa unei motivări a instanţei în privinţa obiecţiunilor formulate la expertiza din apel pare a fi rezultatul unei greşite înţelegeri a considerentelor regăsite în încheierea din 20.01.2021, întrucât odată respinse obiecţiunile, nu mai subzista raţiunea analizării ulterioare a acestora prin hotărârea asupra fondului cauzei.

În realitate, referirea instanţei la faptul că va fi avut în vedere la deliberări, privea raportul de expertiză din primă instanţă, în timp ce o analiză în calea de atac a recursului a caracterului fondat al obiecţiunilor nu poate fi altfel văzută decât ca o propunere de examinare a probelor, atribuţie care nu este dată instanţelor de recurs, al căror rol este unul rezervat exercitării unui control în legalitate a hotărârilor pronunţate în apel.

În considerarea acestor elemente prezentate anterior, apreciind că sunt nefondate, Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor din 07 iulie 2020, din 20 ianuarie 2021 şi deciziei nr. 18 din 3 februarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.