Territorial jurisdiction for medical malpractice claims under Law No. 95/2006

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, la data de 23 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Prof dr. D., stabilirea culpei medicale a pârâţilor persoane fizice, în calitate de medici, cu ocazia efectuării intervenţiei chirurgicale de tiroidectomie totală la care a fost supusă în data de 06 decembrie 2017, precum şi obligarea pârâtei persoană juridică, în solidar cu pârâţii persoane fizice, la plata sumei de 156.520 RON şi a unei prestaţii periodice de 4.472 RON, începând cu data înregistrării acţiunii şi până la data pensionării reclamantei sau recuperării capacităţii depline de muncă conform calificării sale profesionale, reprezentând daune materiale, precum şi la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi art. 1373 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 641 din 09 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând, în esenţă, că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 95/2006, care, la art. 684, prevede că în cazul cererilor prin care se invocă un act de malpraxis medical, inclusiv în cazul în care partea de adresează direct instanţei de judecată, iar nu Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională, competenţa materială aparţine judecătoriei, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 95 coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5057 din 2 iunie 2021, a admis excepţia necompentenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

În motivare, această instanţă a reţinut că, în privinţa competenţei materiale, Legea nr. 95/2006 stabileşte competenţa judecătoriei în cazuri de malpraxis, fără a condiţiona această competenţă de derularea sau nu a procedurii administrative prealabile.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, instanţa a apreciat că este incidentă regula de drept comun înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., pentru situaţia în care pârâtul este o persoană fizică, stabilindu-se că cererea se formulează la instanţa unde are domiciliul pârâtul; însă, prin art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se instituie o competenţă teritorială alternativă, consumatorul putându-se adresa instanţei de la domiciliul său pentru repararea prejudiciului produs acestuia.

S-a mai arătat că art. 2 pct. 3 din O.G. nr. 21/1992 defineşte operatorul economic ca fiind persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale, printre altele prestează servicii, iar, în speţă, pârâtul (spitalul) se încadrează în această noţiune, fiind aplicabile prevederile legale privind drepturile consumatorului, dată fiind calitatea acestui pârât de prestator de servicii medicale.

Concluzionând, instanţa a reţinut că, întrucât reclamanta a ales să se adreseze instanţei de la domiciliul său, fiind aplicabile prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., această instanţă, respectiv Judecătoria Târgovişte, este competentă să soluţioneze cauza.

Învestită prin declinare, Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa civilă nr. 4036 din 10 noiembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în esenţă, că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta urmăreşte atragerea răspunderii civile a pârâţilor pentru prejudiciile cauzate prin erorile profesionale săvârşite în prestarea unor servicii medicale defectuoase, pretins contrare obligaţiilor stabilite prin legea specială, sunt incidente dispoziţiile art. 687 din Legea 95/2006, potrivit cu care "Instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.", dispoziţii care se aplică cu prioritate potrivit principiului specialia generalibus derogant, aspect reţinut de ÎCCJ în Decizia nr. 33/2008 în care s-a stabilit că "concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială".

În ceea ce priveşte invocarea art. 684 alin. (2) din Legea 95/2006, potrivit cu care "Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun", instanţa a arătat că nu poate fi interpretată ca o derogare de la aplicarea legii speciale în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor în care se invocă legea specială.

De altfel, instanţa a reţinut că menţiunile prevăzute în cap VI reprezentând Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale, nu stabilesc o aplicare alternativă a legii în mod diferit după cum este sesizată sau nu Comisia medicală, respectiv aplicarea legii speciale în situaţia sesizării Comisiei medicale şi normele generale în situaţia în care se formulează acţiune la instanţa de judecată.

Instanţa, în acord cu Tribunalul Dâmboviţa, a apreciat că jurisprudenţa majoritară a instanţelor este în sensul că îi revine judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat competenţa de soluţionare a cauzelor în care se invocă săvârşirea unui act de malpraxis, aceasta fiind şi opinia majoritară a Î.C.C.J. exprimată în soluţionarea unor conflicte de competenţă.

Astfel, Judecătoria Târgovişte a reţinut că instanţa competentă teritorial este instanţa unde a avut loc actul de malpraxis reclamat, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii, care a generat dezînvestirile reciproce ale instanţelor, îl constituie cererea de chemare în judecată prin care, în temeiul art. 1349, art. 1357 şi art. 1373 din C. civ., precum şi a Legii nr. 95/2006, reclamanta A. a solicitat acordarea daunelor morale şi materiale, urmare a unui caz de malpraxis.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa de soluţionare a cauzei în raport de prevederile speciale ale Legii nr. 95/2006, respectiv de cele ale dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale.

Se constată că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat stabilirea culpei medicale a pârâţilor persoane fizice, în calitate de medici, cu ocazia efectuării intervenţiei chirurgicale de tiroidectomie totală la care a fost supusă în data de 06 decembrie 2017, precum şi obligarea pârâtei persoană juridică, în solidar cu pârâţii persoane fizice, la plata sumei de 156.520 RON şi a unei prestaţii periodice de 4.472 RON, începând cu data înregistrării acţiunii şi până la data pensionării reclamantei sau recuperării capacităţii depline de muncă conform calificării sale profesionale, reprezentând daune materiale, precum şi la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând daune morale.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată se reţine incidenţa art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, care defineşte noţiunea juridică de malpraxis în sensul că este "eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice".

Conform art. 687 din Legea nr. 95/2006, "instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute de prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat".

Astfel, art. 687 din Legea nr. 95/2006 reprezintă o normă procedurală care stabileşte o competenţă materială specială de soluţionare a răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte actul de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competenţa de drept comun, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

Se observă, totodată, că norma reglementată prin art. 687 din Legea nr. 95/2006 este cuprinsă la Capitolul VII - Dispoziţii finale din actul normativ menţionat, astfel încât este o prevedere de sine stătătoare a cărei aplicare nu este condiţionată de raportarea la un alt text de lege, vizând deci soluţionarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006.

Se reţine, de asemenea, aspectul că posibilitatea pe care art. 684 din Legea nr. 95/2006 o dă persoanelor prejudiciate prin actul de malpraxis de a contesta decizia Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, nu are niciun efect asupra competenţei instanţei care judecă o astfel de cauză.

Faptul că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea şi pe prevederile comune din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală nu poate atrage o altă competenţă de soluţionare, respectiv cea a dreptului comun, trimiterea la normele dreptului comun fiind în completarea celor speciale.

Ca atare, cum în cauză, competentă teritorial, potrivit prevederilor legii speciale, este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, iar potrivit cererii de chemare în judecată, intervenţia chirurgicală a fost efectuată la Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. D., care are calitatea de pârât în cauză şi al cărui sediu se află în municipiul Bucureşti, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.