Recourse inadmissible against final judgment on annulment complaint for unauthorized agricultural land use
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appeal (recurs) as inadmissible, leaving the appellate court’s final decision confirming the nullity of the annulment complaint in force; the case involved a civil dispute where a plaintiff claimed agricultural damages for unauthorized land use, which was initially dismissed on the merits by the lower courts. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeal remedies and the unity of the appeal path, specifically under Articles 483, 508, and 634 of the Civil Procedure Code, which established that a judgment rendered on an annulment complaint against a prior appellate decision is a final judgment not subject to a second-degree appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ; Recourse inadmissible against final judgment on annulment complaint for unauthorized agricultural land use: La data de 13 februarie 2022 (data transmiterii prin poştă electronică), recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a expus pe larg situaţia de fapt şi istoricul unor litigii în care a fost parte, arătând că este de acord ca recursul să fie soluţionat în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 27 martie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se oblige pârâtul la plata sumei de 10.000 de RON, reprezentând despăgubiri pentru utilizarea/exploatarea fără acordul său a terenului agricol în suprafaţă de 39 de ari menţionat în titlul de proprietate emis pe numele defunctei C., tarlaua x, parcela x. Cu cheltuieli de judecată şi judecata în lipsă.
2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Paşcani
Prin sentinţa civilă nr. 1127 din 14 iunie 2018, Judecătoria Paşcani a respins excepţiile lipsei calităţii procesual pasive şi a autorităţii de lucru judecat, invocate de către pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiate; a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată; a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 700 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Decizia pronunţată de Tribunalul Iaşi
Prin decizia nr. 3338 din 03 decembrie 2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins cererea de apel formulată de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1127 din 14 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Paşcani; a obligat apelanta să plătească intimatului B. suma de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
4. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Iaşi
Prin decizia civilă nr. 966 din 04 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3338 din 03 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
Prin decizia civilă nr. 209 din 21 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a constatat nulă pentru tardivitate contestaţia în anulare, formulată de A., împotriva deciziei civile nr. 966 din 04 decembrie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă.
5. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 209 din 21 mai 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs reclamanta A..
Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 209 din 21 mai 2020 şi deciziei civile nr. 966 din 04 decembrie 2019 ale Curţii de Apel Iaşi, a sentinţei civile nr. 1127 din 14 iunie 20118 a Judecătoriei Paşcani, a deciziei civile nr. 3338 din 03 decembrie 2018 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, cu consecinţa admiterii contestaţiei în anulare.
În cuprinsul cererii de recurs, cu referire la istoricul litigiului, a arătat că decizia civilă nr. 209 din 21 mai 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, este netemeinică şi nelegală, având în vedere că prin acţiunea promovată în instanţă a solicitat despăgubiri în cuantum de 10.000 RON pentru exploatarea unui teren agricol din extravilan, fără acordul recurentei, pentru partea ce i se cuvine pe baza repartizării pe cale amiabilă pentru anii 2015-2016.
În drept, cererea nu a fost motivată.
6. Apărările formulate în cauză
La data de 30 iunie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că nu are nicio legătură cu exploatarea terenului ce se află în proprietatea recurentei, nu lucrează terenuri agricole ca persoană fizică şi nici în calitate de administrator al vreunei forme juridice de funcţionare, nu are terenuri închiriate, arendate şi nu desfăşoară nicio activitate agricolă, afirmaţii care au fost dovedite de probatoriul administrat în cauză (înscrisuri şi martori).
Reţinând faptul că din eroare a semnat procesul-verbal de punere în posesie în dreptul arendatorului, a precizat că în cadrul comisiei de punere în posesie a avut calitatea de membru având în vedere că la acea vreme a fost membru în Consiliul Local al comunei Halaucesti
La data de 13 februarie 2022 (data transmiterii prin poştă electronică), recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a expus pe larg situaţia de fapt şi istoricul unor litigii în care a fost parte, arătând că este de acord ca recursul să fie soluţionat în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
7. Procedura de filtru
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a reţinut că decizia atacată este o hotărâre definitivă care nu este supusă recursului.
În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a-şi exprima poziţia procesuală prin depunerea punctelor de vedere, în scris, la raport.
Recurenta-contestatoare a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, exprimându-şi acordul pentru soluţionarea acestuia de către completul de filtru, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., prin rezoluţia din 17 decembrie 2021, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 22 februarie 2022, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 209 din 21 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului
Art. 634 alin. (1) stipulează că:
"Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii."
Dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că:
"Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
În litigiul supus analizei, decizia civilă nr. 209 din 21 mai 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă, pronunţată în soluţionarea unei contestaţii în anulare, formulată de aceeaşi parte, împotriva deciziei civile nr. 966 din 04 decembrie 2019 a aceleiaşi instanţe, prin care s-a soluţionat un recurs, este o hotărâre definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Principiul legalităţii căii de atac este reglementat expres la art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. Prin urmare, părţile nu pot exercita alte căi de atac decât cele pe care legea le prevede expres pentru o anumită procedură.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiilor art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt de ordine public, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea afecta legalitatea sau temeinicia primei judecăţi.
Ca atare, nici uneia dintre părţi nu îi este îngăduit să formuleze şi nici să învestească în mod legal instanţa cu judecata unei căi de atac, exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.
Totodată, art. 460 C. proc. civ. reglementează principiul unicităţii căii de atac, care presupune că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac.
Aşadar, dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce presupune că nimănui nu îi este permis de a uza de două sau mai multe ori de aceeaşi cale de atac.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 209 din 21 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 209 din 21 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2022.