Broadcaster's appeal annulled as void; copyright royalties for phonogram use upheld

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22 august 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca, în urma dezbaterilor şi a probelor care vor fi administrate, să se pronunţe o hotărâre prin care:

1. să fie obligată pârâta la plata sumei estimate de 5.685,79 RON (cu TVA inclus) reprezentând remunerate datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea de către postul de radio "C." a fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aferentă perioadei 10.12.2015-31.12.2016, urmând ca suma să fie stabilită cu exactitate prin expertiza contabilă;

2. să fie obligată pârâta la plata sumei estimate de 2.015,88 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei estimate datorate pe capătul 1 de cerere, care vor fi actualizate la zi, prin expertiza contabilă, ce va fi dispusă în cauză;

3. să fie obligată pârâta să pună la dispoziţia A., conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor (fonograme de comert şi fonograme publicate în scop comercial) utilizate în serviciile de programe pentru perioada 10.12.2015 - 31.12.2016;

4. să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 894 din 02 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, sectia a V-a civilă a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert; a stabilit onorariul final la 1.500 de RON; a obligat reclamantul la plata diferenţei de 500 de RON; a admis acţiunea civilă formulată de catre reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a obligat pârâta la plata sumelor de 4.747,18 RON remuneraţii aferente perioadei 10.12.2015 - 31.12.2016 + 4260,71 RON penalităţi calculate până la data de 12.02.2019 + 4.600 RON cheltuieli de judecată; a obligat pârâta la predarea listelor de fonograme utilizate în perioada 10.12.20156 -31.12.2016.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 88A din 27 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 894 din 02 mai 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 88A din 27 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit instanţa de apel a respins apelul declarat de aceasta bazându-se pe nişte prezumţii în sensul că activitatea de radiodifuzare ar fi avut loc.

Or, în adresa CNA nu este menţionat faptul dacă a fost verificată existenţa semnalului radio prin inspectorii săi zonali, o astfel de verificare neputând fi realizată, întrucât aceştia nu dispun de aparatura necesară.

Totodată, a arătat că instanţa de apel a reţinut greşit că activitatea postului putea să fie desfăşurată de persoane ce nu au calitatea de angajat al societăţii şi se găsesc în alt raport cu aceasta cât timp nu a avut raporturi cu vreo persoană care să desfăşoare activitate de radio, nu a realizat niciun venit din activitatea de difuzare şi nici nu a difuzat fonograme de comerţ şi fonograme publicate în scop comercial în perioada 10.12.2015-31.12.2016, activitatea societăţii fiind prestarea de servicii de sănătate şi securitate în muncă.

A precizat că doamna expert D. a calculat remuneraţiile datorate în perioada respectivă fără a ţine cont de balanţele contabile, ceea ce înseamnă imparţialitate şi rea-voinţă din partea acestea cât timp nu a fost contactată.

A susţinut că pentru darea în funcţiune a unui post de radio licenţa se poate prelungi din 6 în 6 luni, astfel art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002, la care face trimitere instanţa de apel, nu are nicio legătură cu faptul că acest post nu a funcţionat, iar reclamanta A. nu a dovedit că s-au utilizat fonograme de comerţ şi fonograme publicate în scop comercial.

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 05 mai 2021, în termenul legal, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, pe cale de excepţie, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a reiterat aceleaşi motive pe care le-a invocat şi prin cererea de apel, fără a indica temeiul de drept şi fără a face o încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-pârâtă nu precizează care sunt normele de drept material pe care instanţa de apel le-a încălcat sau le-a aplicat greşit în judecata sa, iar din argumentarea recursului nu rezultă nici care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii care au condus la pronunţarea unei hotărâri greşite în apel.

Concluzionând, a solicitat admiterea excepţiei invocate, cu consecinţa constatării nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, cu referire la critica ce vizează respingerea apelului pârâtei de către instanţă bazându-se pe nişte prezumţii că activitatea de radiodifuzare ar fi avut loc, a arătat că, prin recursul formulat, pârâta contestă calitatea sa de utilizator (radiodifuzor în sensul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe), reiterând aceleaşi argumente referitoare la utilizarea fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial în perioada 10.12.2005-31.12.2006, fără a depune dovezile necesare răsturnării prezumţiei simple reţinute de instanţa de apel.

Raportându-se la obiectul cererii de chemare în judecată, a susţinut că în calitate de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pârâta S.C. B. S.R.L. avea obligaţia legală de a achita remuneraţiile datorate artiştilor interpreţi, conform art. 1231 si art. 1232 din Legea nr. 8/1996. În temeiul art. 130 alin. (1) lit. h), recurenta-pârâtă, în calitate de deţinătoare a unor licenţe şi decizie de autorizare pentru un post de radio, avea obligaţia de a declara baza de calcul şi de a comunica play-listele, respectiv informaţiile referitoare la fonogramele radiodifuzate spre a fi verificate, în termenele prevazute de metodologie, obligaţii ce sunt reiterate punctual în cuprinsul fiecarei norme de aplicare a Legii nr. 8/1996 care a stat la baza calculării remuneraţiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Instanţa de apel a reţinut în baza unei prezumţii simple că din existenţa licenţei şi din împrejurarea că nu a fost retrasă de autoritatea competentă şi nici nu a fost suspendată la solicitare până la momentul cedării licenţei, recurenta a avut calitatea de radiodifuzor, conform actelor, care nu au fost niciodată suspendate pe motiv de întrerupere a radiofuzării.

În plus, s-a reţinut, în mod corect, că deşi pârâta a contestat aceste aspecte, nu a depus documente doveditoare în sprijinul sustinerilor sale, nefiind relevantă şi suficientă proba existenţei unui anumit număr de salariaţi sau inexistenţa acestora.

Referitor la critica ce vizează calculul remuneraţiei datorate, intimata-reclamantă a precizat că expertiza contabilă a fost întocmită pe baza documentelor contabile existente la dosar şi a celor comunicate de recurenta-pârâtă, avându-se în vedere algoritmul de calcul prevăzut de decizia civilă nr. 153A/12.05.2011, publicată prin decizia ORDA nr. 216/2011.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele învederate prin cererea de recurs.

II.3. Procedura de filtru

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, că recursul este formulat şi motivat în termenul prevăzut de lege, este legal timbrat, iar cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reţinut că recurenta-pârâtă nu a indicat niciun temei de drept şi nici nu a făcut o încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se aprecia de către completul de filtru dacă, în speţă, criticile formulate de către parte pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege sau dacă este incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea DrepturilorArtiştilor Interpreţi - A. (fostul A.) a formulat punct de vedere, arătând că nu are obiecţiuni la concluziile raportorului, exprimându-şi acordul ca recursul să fie soluţionat de către completul de filtru.

Totodată, a arătat că îşi menţine excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, solicitând admiterea acesteia, cu consecinţa constatării nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluţia din 10 ianuarie 2022, s-a fixat termen la data de 22 februarie 2022, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II.4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecăţii instanţei de recurs argumente prin care se critică stabilirea situaţiei de fapt ori interpretarea dată de instanţele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanţa de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Procedând la analiza cererii de recurs, prin raportare la principiile de ordin teoretic expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin demersul judiciar iniţiat, recurenta-pârâtă nu a invocat incidenţa vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi nici nu a expus critici apte a susţine nelegalitatea deciziei atacate care să permit încadrarea într-unul dintre motivele de recurs prevăzute de legiuitor.

Într-un atare context se plasează argumentele recurentei-pârâte ce se limitează la o preluare a unora dintre motivele de apel, fără a indica în concret care sunt normele de drept material aplicate sau interpretate greşit de către instanţa de apel, care sunt motivele contradictorii ori străine de natura cauzei pe care le conţine decizia recurată sau care sunt argumentele din cererea de apel ce nu au fost analizate de către instanţa de apel.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărârii judecătoreşti.

Astfel, motivaţia referitoare la greşita respingere a apelului pe baza unor prezumţii că activitatea ar fi avut loc, în condiţiile în care în adresa CNA nu se menţionează că a fost verificată existenţa semnalului radio de către inspectorii săi zonali, se circumscrie modalităţii de apreciere a probatoriului de către instanţa de apel ce nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate în cauză şi nu nelegalitatea acesteia.

Este de reamintit că atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul şi scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici argumentele cu privire la considerentele instanţei de apel în ceea ce priveşte reţinerea faptului că activitatea postului putea să fie desfăşurată de către persoane ce nu au calitatea de angajat al societăţii şi se găsesc în alt raport cât timp, în opinia recurentei-pârâte, nu există nicio persoană care să aibă un raport cu S.C. B. S.R.L. şi să desfăşoare vreo activitate de radio, că nu a realizat niciun venit din activitatea de difuzare şi nici nu a difuzat fonograme publicate în scop comercial, în perioada 10.12.2015-31.12.2016, nu tind a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată.

Printr-o atare critică, partea se rezumă a prezenta aspecte ce ţin de situaţia de fapt a cărei apreciere reprezintă prorogativa exclusivă a instanţelor de fond şi excedează analizei ce poate fi realizată în recurs, cale de atac nedevolutivă ce nu este menită a corecta eventuale greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză atât timp cât instanţa de recurs este chemată a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În expunerea motivării recursului, recurenta-pârâtă se referă şi la modul de calcul al remuneraţiilor datorate în perioada respectivă, efectuat de către doamna expert D., prin raportare la balanţele contabile, susţinând că nu a desfăşurat niciodată şi nu a încasat venituri din activitatea de radio, nu a avut ca mijloace fixe, vreodată, emiţătoare sau antene radio, activitatea societăţii fiind aceea de prestare de servicii de sănătate şi securitate în muncă.

În realitate, criticile formulate constau, în mod exclusiv, în aspecte legate de temeinicia hotărârii recurate, recurenta-pârâtă fiind nemulţumită de modul în care instanţa de apel a menţinut, în baza probelor administrate şi a propriilor aprecieri asupra situaţiei de fapt incidente în speţă, soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte cuantumul remuneraţiilor datorate intimatei-reclamante.

Nici aceste susţineri nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs, neputând fi circumscrise motivelor de casare strict reglementate de legiuitor, instanţa de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, instanţa de recurs neputând să procedeze la o reinterpretare a probatoriului, pentru aceleaşi considerente arătate supra.

În ceea ce priveşte alegaţiile părţii recurente referitoare la lipsa unei legături dintre faptul că postul de radio nu a funcţionat şi art. 57 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, la care a făcut trimitere instanţa de apel, în condiţiile în care pentru darea în funcţiune a unui post de radio licenţa se poate prelungi din 6 în 6 luni, se reţine că o atare critică ar fi presupus demonstrarea modulului în care dezlegările juridicţionale punctuale date de către instanţa de apel încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză, ceea ce indică o expunere formală a acestora.

Astfel, Înalta Curte consideră că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia recurată, şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

În condiţiile în care aspectele deduse judecăţii, astfel cum au fost prezentate, nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 88A din 27 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 88A din 27 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2022.