Inadmissibility of review against filter decisions under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible a second application for review filed by the appellants against Decision No. 2405/2021, thereby upholding the prior dismissal of the first review application and leaving the underlying procedural ruling in force. The dispute concerned the attempt to challenge Decision No. 1107/2021, which had annulled an appeal against a Court of Appeals order rejecting a request for the recusal of a judge, with the applicants arguing that the review was necessary to assess constitutional and European law compliance regarding the issuance of property titles. The Court held that the initial judgment had been issued under the "filter" procedure of Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which expressly precludes any form of appeal, rendering the subsequent decision rejecting the first review application also unappealable; consequently, the second application for review was found to be legally inadmissible under Articles 509 and 513 of the Code of Civil Procedure because the target decision was not subject to extraordinary appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 889 din Legea nr. 304/2004, art. 22 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 68 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of review against filter decisions under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure: Împotriva deciziei nr. 2405 din 11 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, revizuentele A., C. şi B. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea hotărârii atacate, cu consecinţa rejudecării cauzei şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin încheierea din 15 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de recuzare formulată de recurentele- interveniente A., B. şi C..
2. Deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Prin decizia nr. 1107 din 19 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de intervenienţii B., C. şi A. împotriva încheierii din 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin decizia nr. 2405 din 11 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., C. şi B. împotriva deciziei nr. 1107 din 19 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 2405 din 11 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, revizuentele A., C. şi B. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea hotărârii atacate, cu consecinţa rejudecării cauzei şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
În motivarea cererii, raportându-se la art. 1 alin. (3), art. 11, art. 20, art. 21 şi art. 148 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 şi art. 267 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, decizia nr. 1006/928 a Comisiei Uniunii Europene, art. 881 alin. (1) şi (5), art. 882, art. 887 şi art. 889 din Legea nr. 304/2004, au arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului şi a Constituţiei României în sensul în care instanţa judecătorească are competenţa să analizeze conformitatea unei dispoziţii din legile interne cu dispoziţiile de drept european şi în cazul în care constată contrarietatea să aplice cu prioritate dispoziţiile de drept ale Uniunii Europene în litigiile care antamează drepturile subiective ale cetăţenilor.
Au precizat că din perspectiva normelor procedurale civile în materie, conform art. 22 C. proc. civ., nu era aplicabil art. 493 alin. (5) C. proc. civ., ci trebuia aplicată cu prioritate decizia nr. 559/26.09.2019 a Curţii Constituţionale, care în prezenţa Legii nr. 310/2018, are putere general obligatorie, conform regulii lex specialia generalibus derogant.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte solicitările formulate de revizuente, prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2022, în sensul introducerii în cauză a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei Generale de Protecţie, în temeiul art. 68 C. proc. civ., în vederea analizării multiplelor infracţiuni de corupţie săvârşite în prezentul dosar, precum şi cele expuse în cadrul precizărilor înregistrate la data de 19 ianuarie 2022, prin raportare la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3, 4 şi 10 Cod procedură, în sensul introducerii în cauză şi citării persoanelor responsabile de eliberarea în mod nelegal a titlurilor de proprietate nr. x/04.07.2003 şi nr. y/02.10.2006 (domnul D. şi doamna E.), se reţine că acestea exced analizei ce se impune a fi realizată în cadru procesual determinat de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., în care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază numai în raport de persoanele care au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată.
Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
În acelaşi sens dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
În speţa dedusă judecăţii, prin decizia nr. 2405 din 11 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., C. şi B. împotriva deciziei nr. 1107 din 19 mai 2021 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în procedura de filtru, reglementată de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin care a fost anulat recursul declarat de aceleaşi părţi împotriva încheierii de şedinţă din 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "În cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."
Rezultă că legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu revizuire sau contestaţie în anulare, iar căile de atac împotriva hotărârilor care constată o atare inadmisibilitate devin, la rândul lor, inadmisibile.
Ca atare, în condiţiile în care decizia nr. 1107 din 19 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă ce a declanşat exercitarea primei cereri de revizuire, nu are deschisă această cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., rezultă că şi decizia ulterioară, prin care s-a soluţionat respectiva cale extraordinară de atac (decizia nr. 2405 din 11 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă), nu este supusă unui atare demers judiciar.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 509 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 513 alin. (3) şi (5) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele B., A. şi C. împotriva deciziei civile nr. 2405 din 11 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele B., A. şi C. împotriva deciziei civile nr. 2405 din 11 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2022.