Recognition of foreign alimony judgment and calculation of domestic appeal deadline under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. a formulat cerere de recunoaştere pe teritoriul României a hotărârii emise la data de 20 iulie 2020 de către Judecătoria Chişinău, Republica Moldova, prin care instanţa a admis acţiunea cu privire la încasarea pensiei alimentare în sumă de 2.243 RON, începând cu data de 16 august 2019 pentru întreţinerea copilului minor B. de la pârâtul C..

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 548 din 19 martie 2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis cererea formulată de petenta A. privind recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii pronunţate la data de 20 iulie 2020 de către Judecătoria Chişinău, Republica Moldova, prin care instanţa a admis acţiunea cu privire la încasarea pensiei alimentare în suma de 2.243 RON începând cu data de 16.08.2019 pentru întreţinerea copilului minor B. de la pârâtul C.; a dispus recunoaşterea pe teritoriul Statului Român a hotărârii pronunţate la data de 20 iulie 2020 de către Judecătoria Chişinău, Republica Moldova, prin care instanţa a admis acţiunea cu privire la încasarea pensiei alimentare în suma de 2.243 RON începând cu data de 16.08.2019 pentru întreţinerea copilului minor B. de la paratul C..

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia civilă nr. 397 din 23 septembrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis excepţia tardivităţii apelului; a respins, ca tardiv, apelul declarat de apelantul C. împotriva sentinţei civile nr. 548 din 19 martie 2021 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 397 din 23 septembrie pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul C..

Calea de atac a fost înregistrată la data de 16 noiembrie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2020, fiind repartizată computerizat aleatoriu completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, a arătat că instanţa de apel, deşi, a reţinut faptul că hotărârea Tribunalului Iaşi i-a fost comunicată la data de 29 martie 2021, iar apelul a fost declarat la data de 22 aprilie 2021, a apreciat că apelul este tardiv, admiţând excepţia de tardivitate, invocată din oficiu, fără să acorde termen pentru a-şi exprima poziţia procesuală cu privire la excepţia invocată.

Dispoziţiile art. 180 şi urm. C. proc. civ., pe care instanţa le-a redat în extenso pentru a justifica concluzia declarării apelului peste termen, indică termenul de apel ca fiind 30 de zile de la comunicarea hotărârii, însă de la data comunicării hotărârii Tribunalului Iaşi (29 martie 2021) şi până la data declarării apelului (22 aprilie 2021) au curs 24 de zile şi nu 30 de zile, cum a reţinut în mod eronat instanţa de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 şi urm. art. 498 C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 29 decembrie 2021, în termenul legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, a arătat că în mod corect instanţa de apel a invocate, din oficiu, excepţia tardivităţii şi a admis-o, având în vedere că termenele privitoare la declararea căilor de atac sunt reglementate prin norme de ordine publică.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 23 noiembrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 10 ianuarie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 22 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, se impune precizarea că recurentul-pârât, deşi, nu indică în mod expres vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în cererea de recurs, argumentele expuse în sprijinul nelegalităţii deciziei recurate relevă aspecte ce ţin de încălcarea dispoziţiilor art. 180 şi urm. C. proc. civ. referitoare la termenul de declarare a apelului şi modul de calculare a acestuia, ceea ce face posibilă încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea unor hotărâri atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, perspectivă în raport de care instanţa urmează a analiza prezentul recurs, în virtutea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În mod distinct, însă, se evidenţiază critica referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a admis excepţia tardivităţii căii de atac, invocată din oficiu, pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind expusă în mod formal atât timp cât simpla menţiune a propriei aprecieri cu privire la nelegalitatea soluţiei nu este de natură să se circumscrie exigenţelor sferei de reglementare a căii extraordinare de atac a recursului, în lipsa unor argumente de ordin juridic care să consolideze afirmaţiile recurentului-pârât cu privire la pretinsa amânare a cauzei pentru a-şi exprima poziţia procesuală în raport cu excepţia reclamată.

Cu toate acestea, se observă că excepţia tardivităţii căii de atac a fost invocată de către instanţa de apel în şedinţa publică din 23 septembrie 2021, termen de judecată la care apelantul-pârât nu s-a prezentat, deşi a fost legal citat, potrivit procesului-verbal de comunicare a citaţiei aflat la dosarul curţii de apel, context care circumstanţiază posibilitatea conferită părţii, iar nu necesitatea, să-şi exprime opinia, lipsa apelantului-pârât de la acel termen de judecată nefiind imputabilă instanţei pentru a determina amânarea cauzei.

În schimb, dezlegările jurisdicţionale pe care instanţa de apel le-a dat excepţiei procesuale referitoare la tardivitatea apelului sunt eronate şi fondate pe o greşită aplicare a normelor de procedură incidente în această materie, criticile cu acest obiect fiind întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, hotărârea primei instanţe a fost comunicată apelantului-pârât la data de 29 martie 2021, la sediul societăţii S.C. D. S.R.L., situat în Oradea, judeţul Bihor (adresă indicată în cererea de chemare în judecată - dosarul de fond), conform menţiunilor de pe procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de fond, ceea ce însemna că termenul de declarare a apelului se împlinea într-o zi de joi, 29 aprilie 2021, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cum apelul a fost transmis Tribunalului Iaşi, prin poştă electronică, la data de 22 aprilie 2021, ora 13:14, în termenul legal imperativ prescris pentru efectuarea actului de procedură, în mod greşit instanţa de apel a admis excepţia tardivităţii căii de atac, prin raportare la art. 468 alin. (1) coroborat cu art. 182 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât sancţiunea decăderii apelantului-pârât din dreptul de a-i fi examinate criticile deduse judecăţii apelului, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., este lipsită de suport legal şi a produs părţii o vătămare a cărei înlăturare nu poate fi realizată decât prin anularea deciziei atacate cu recurs în condiţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. ce reprezintă regula de drept comun în materia nulităţii actelor de procedură.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa în speţă a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 397 din 23 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 397 din 23 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2022.