Cassation appeal null for failure to articulate legal violations beyond re-evaluation of facts and evidence in copyright licensing dispute

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.:

- obligarea pârâtei, în temeiul art. 1349 C. civ., la plata sumei de 7.026,00 RON (la care se adaugă TVA) înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând despăgubiri constând în remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.01.2018 până la data de 30.09.2019 pentru Hotel C., restaurant C., D., restaurantul din cadrul D., pentru Restauratul Clasic situat în str. x, Brăila şi pentru Vila C. 4*, de la 01.04.2018 până la 30.09.2019, unităţi nedeclarate la A.;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 1.919,84 RON înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remuneraţia fără TVA până la data de 16.07.2019, conform dispoziţiilor Deciziei ORDA nr. 10/2016 şi Deciziei ORDA nr. 120/2016 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la primul punct al acţiunii;

- obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în spaţiul administrat;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 2866 SC din 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, sectia a IV-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 21.078 RON, despăgubiri (triplul remuneraţiei plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorie); a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere nr. x; a obligat pârâta să încheie cu reclamantul autorizaţie/licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.120 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial).

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1751 A din 09 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2866 din 16 decembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a obligat apelanta la 700 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1751 A din 09 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 25 noiembrie 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate, rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii şi obligării intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, raportându-se la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a arătat că instanta de apel nu a analizat, cu respectarea art. 425 C. proc. civ., considerentele de fapt si de drept ale cauzei, prin raportare la probele administrate si cu respectarea întocmai a cerinţelor art. 249 C. proc. civ., în sensul în care reclamantul-intimat A. este cel care trebuia să dovedească că societatea B. S.R.L. a desfăşurat efectiv în locaţiile indicate activităţile pentru care i s-a solicitat plata de despăgubiri.

Din perspectiva aplicării şi interpretării greşite a probelor administrate, a susţinut că instanta de apel, deşi a reţinut faptul că, la data de 07 martie 2018, societatea ar fi obtinut certificatul de clasificare cu 4 stele a Vilei C., a obligat societatea să achite despăgubirile începând cu 01.01.2018.

Cu toate că a arătat că obţinerea unui certificat de clasificare ca şi postarea unor oferte de organizare evenimente nu pot atesta faptul că aceste evenimente s-au desfăşurat efectiv, instanţa de apel a admis cererea constatând că în locaţia din Brăila, str. x s-a desfăşurat activitate în perioada vizată, în contextul în care la data de 21.01.2019, în această locaţie, a fost găsită o angajată recepţioneră.

Or, prezenţa unei angajate în locaţie, necesară pentru asigurarea pazei, nu atestă desfăşurarea activităţii de cazare şi restaurant în perioada 01.01.2018-30.09.2019, societatea neavând nici o încasare pentru această locatie în perioada vizată, ofertele fiind doar o probă a intenţiei de organizare a evenimentelor, care nu s-au ţinut ca urmare a lipsei acceptanţilor ofertei.

Referitor la imobilele situate în Brăila, b-dul x, nr. 97 şi 99, a arătat că acestea au fost închiriate în anul 2016 E., respectiv persoanelor fizice F. şi G., iniţial pentru un an de zile, pentru ca ulterior să se încheie şi promisiuni de vânzare-cumpărare, iar chiria achitată a reprezentat parte din preţul de cumpărare în situaţia în care chiriaşii respectau contractele de închiriere.

Ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale de către E., societatea recurentă a procedat în anul 2017 la punerea în executare a contractului de închiriere, neexistând nicio dovadă că imobilele respective au revenit în posesia şi folosinţa acesteia.

Faţă de aspectele învederate, a concluzionat că nu poate fi obligată către intimata-reclamată A. la plata remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, începând cu data de 01.01.2018 şi până la data de 30.09.2019, pentru cele trei locaţii din Brăila, atât timp cât partea adversă nu a făcut dovada că societatea recurentă a desfăşurat efectiv activităţi ce ar justifica pretenţiile sale.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 04 ianuarie 2022, în termenul legal, intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea DrepturilorArtiştilor Interpreţi - A. (fostul Central Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A.) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

A apreciat că instanţa de apel a motivat atât în fapt, cât şi în drept soluţia şi a răspuns punctual criticilor formulate de apelantă, prin cererea sa de apel, neputând fi reţinută totodată, nici existenţa unei contradicţii în considerentele instanţei de apel, asa cum eronat a pretins recurenta.

Cu privire la prima critică dedusă judecăţii recursului, a apreciat că atât timp cât reclamantul A. a administrat proba cu înscrisuri din care a rezultat existenţa calităţii de utilizator de fonograme şi prestaţii artistice a societăţii B. S.R.L., revenea apelantei-pârâte sarcina de a face dovada contrară, şi anume a faptului că nu ar fi funcţionat în perioada din litigiu.

Referitor la critica ce vizează modalitatea de calcul a remuneraţiei pentru una din unităţile administrate de către recurentă, a susţinut că aceasta a fost invocată pentru prima dată în recurs şi nu poate fi încadrată în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., însă a precizat că respectivele calculele s-au raportat, pentru Vila C. din Brăila, str. x, doar la perioada 01.04.2018-30.09.2019.

În ceea ce priveşte criticile cu privire la lipsa de activitate a recurentei pentru Hotel C. (3 stele) situat în b-dul x nr. 97, Brăila, ca urmare a închirierii de către H., a solicitat să se aibă în vedere faptul că acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Mai mult decât atât, înscrisurile depuse în recurs nu fac altceva decât să întărească argumentele pentru care instanţa de apel a constatat ca întemeiată solicitarea de despăgubiri a intimatei-reclamante şi pentru această unitate.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 24 iulie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 12 ianuarie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 22 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecăţii instanţei de recurs argumente prin care se critică stabilirea situaţiei de fapt ori interpretarea dată de instanţele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanţa de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Procedând la analiza cererii de recurs, prin raportare la principiile de ordin teoretic expuse anterior, Înalta Curte constată că, în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportându-se la exigenţele instituite de art. 425 C. proc. civ. în ceea ce priveşte motivarea hotărârii, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel nu a analizat considerentele de fapt şi de drept ale cauzei, în sensul în care intimata-reclamantă este cea care trebuia să dovedească că societatea B. S.R.L. a desfăşurat efectiv în locaţiile indicate activităţile pentru care i s-a solicitat plata de despăgubiri, potrivit cerinţelor art. 249 C. proc. civ.

Or, Înalta Curte reţine că pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta-pârâtă să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci este necesară, totodată, o dezvoltare a considerentelor pe care se fundamentează ipotezele reglementate de textul de lege invocat.

Câtă vreme întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs, dar şi de limitele conferite de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., se observă că motivul de casare reclamat are drept scop repunerea în discuţie a probelor şi reconsiderea valorii lor de către instanţa de recurs, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală, având în vedere specificul căii extraordinare de atac a recursului, care nu poate viza decât chestiuni de legalitate, potrivit prevederilor art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar reanalizarea probelor administrate în faţa instanţei de apel şi stabilirea, pe alte baze, a unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută prin decizia atacată nu se circumscrie demersului de verificare a legalităţii acesteia.

Este de amintit că instanţa de apel, cu ocazia rejudecării fondului, are plenitudinea de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit acestui temei legal, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, însă afirmaţiile recurentei-pârâte din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cât timp nu relevă o argumentare juridică a nelegalităţii invocate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţa de apel şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de această instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, ci se rezumă la aspecte ce ţin de aplicarea şi interpretarea greşită a probelor administrate, care exced controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte critica recurentei-pârâte ce vizează modalitatea de calcul a remuneraţiei pentru una dintre unităţile administrate (Vila C.) situată în Brăila, str. x, în sensul în care instanţa de apel a obligat-o la plata despăgubirilor începând cu data de 01 ianuarie 2018, deşi a reţinut că societatea ar fi obţinut certificatul de clasificare cu 4 stele a locaţiei la data de 07 martie 2018, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs a fost formulat omisso medio.

Or, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.

Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost supuse judecăţii în apel.

Astfel, numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac a recursului.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Nici susţinerile recurentei-pârâte referitoare la nedatorarea remuneraţiei în contextul lipsei dovezilor cu privire la desfăşurarea activităţii de cazare şi restaurant în spaţiile situate în Brăila, str. x, în perioada 01.01.2018-30.09.2019, nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât timp relevă simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum şi situaţia de fapt asupra căreia a statuat.

În nuanţarea aceluiaşi argument al lipsei activităţii în perioada 2016-12 aprilie 2019 şi al nedatorării remuneraţiei, recurenta-pârâtă a învederat că, în anul 2016, cele două imobile situate în Brăila, b-dul x, nr. 97 şi nr. 99 au fost predate în posesia şi folosinţa E., în baza unui contract de închiriere şi a unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, expunând circumstanţele în care s-au derulat raporturile dintre părţi, însă astfel de susţineri reclamă o analiză a probelor în raport de care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt, premise ce nu mai pot fi repuse în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, în raport de dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, critica formulată constă, exclusiv, în aspecte legate de temeinicia hotărârii atacate, recurenta-pârâtă fiind nemulţumită de modul în care instanţa de apel a stabilit, în baza probelor administrate şi a propriilor aprecieri asupra situaţiei de fapt incidente în speţă, cuantumul remuneraţiei datorate intimatei-reclamante.

În consecinţă, reţinând că susţinerile din recurs, nu pot fundamenta niciunul din motivele de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cu consecinţa constatării faptului că recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 486 lit. d) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, fie şi din oficiu, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1751A din 09 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fiind în culpă procesuală, ca parte căzută în pretenţii, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, conform extrasului de cont nr. 4374 din 18 ianuarie 202 emis de I., aflat la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1751A din 09 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2022.