Inadmissibility of successive appeal against final appellate judgment based on legality and uniqueness of legal remedies
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal's 2021 decision, which had rejected the lower court's judgment as time-barred, as the final and enforceable outcome. The underlying dispute involved a claim for 5,000 RON in moral damages for defamation, wherein the appellant alleged that the appellee’s call to the police and subsequent civil annulment of a traffic contravention constituted a defamatory act; the lower courts had dismissed this claim as unfounded. In deciding the admissibility of the appeal, the court applied the principles of the legality and uniqueness of legal remedies under Article 457 of the Code of Civil Procedure and the constitutional guarantee in Article 129, determining that since the challenged decision was rendered in the final instance of appeal (recurso), it was a definitive judgment that could not be subjected to another layer of appeal pursuant to Article 460(1) and Article 483(1) of the Code of Civil Procedure, thereby rendering the appellant's attempt to file a successive appeal procedurally void.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (2) din legea nr. 554/2004, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of successive appeal against final appellate judgment based on legality and uniqueness of legal remedies: The underlying dispute involved a claim for 5,000 RON in moral damages for defamation, wherein the appellant alleged that the appellee’s call to the police and subsequent civil annulment of a traffic contravention constituted a defamatory act; the lower courts had dismissed this claim as unfounded. In deciding the admissibility of the appeal, the court applied the principles of the legality and uniqueness of legal remedies under Article 457 of the Code of Civil Procedure and the constitutional guarantee in Article 129, determining that since the challenged decision was rendered in the final instance of appeal (recurso), it was a definitive judgment that could not be subjected to another layer of appeal pursuant to Article 460(1) and Article 483(1) of the Code of Civil Procedure, thereby rendering the appellant's attempt to file a successive appeal procedurally void.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis invoked in the dispositive to dismiss the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022
Asupra recursul dedus judecăţii, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la 20 decembrie 2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru defăimare având în vedere că a chemat poliţia care a amendat-o, iar prin hotărârea civilă nr. 501/2018 a fost anulat procesul-verbal de contravenţie nr. x
2. Sentinţa Judecătoriei Brăila
Prin sentinţa civilă nr. 2663 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Decizia Tribunalului Brăila
Prin decizia civilă nr. 587 din 11 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Brăila, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2663 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata B..
4. Decizia Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 141 din 26 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost admisă excepţia tardivităţii şi a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 587/2019 a Tribunalului Brăila, în contradictoriu cu intimata pârâtă B..
5. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, reclamanta C. a declarat recurs.
În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 7 şi 8 C. proc. civ. reclamanta A. a susţinut că hotărârea atacată a încălcat lucrul judecat şi solicită anularea titlului executoriu ilegal, sentinţa civilă nr. 2663 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Brăila şi trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din legea nr. 554/2004.
A arătat că solicită daune morale, în valoare de 100.000 RON şi despăgubiri de 1292,50 RON, cu dobândă, de la pârâta B., precum şi suma de 100.000 RON de la Poliţia Municipală şi a invocat excepţia de necompetenţă, în conformitate cu art. 129 alin. (2), art. 132 alin. (4), art. 135 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. cu referire la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
6. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 16 iulie 2021, fiind repartizată, spre soluţionare, Completului nr. 8.
Prin rezoluţia de primire din 20 iulie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
7. Procedura de filtru
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că decizia atacată nu are deschisă calea de atac a recursului, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (1), coroborat cu art. 634 alin. (1) C. proc. civ., iar criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 7 şi 8 C. proc. civ., astfel cum, în mod formal, au fost invocate în cererea de recurs, precum şi că nu vizează soluţia dată prin hotărârea atacată.
În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.
Prin rezoluţia din 25 noiembrie 2021 a fost stabilit termen de judecată la 10 februarie 2022, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele asupra recursului
Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., statuează în sensul că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
Totodată, art. 634 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Recursul declarat în cauză de reclamanta A. a fost formulat împotriva deciziei nr. 141/R din 26 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în recurs.
Întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată în calea de atac a recursului, Înalta Curte reţine că reiterarea aceleiaşi căi de atac este inadmisibilă, având în vedere că în dreptul procesual român sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalităţii, respectiv al unicităţii.
Potrivit principiului legalităţii căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
Prin urmare, întrucât decizia atacată în prezenta cauză este o decizie definitivă, pronunţată în soluţionarea unui recurs, părţile nu mai au deschisă calea de atac a recursului, având în vedere dispoziţiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează expres că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri o singură dată.
Pentru aceste considerente, întrucât reclamanta a uzat de calea de atac a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de aceasta împotriva deciziei nr. 141/R din 26 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 141/R din 26 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2022.