Cassation appeal against dismissal of tort claim for unpaid customs duties annulled as procedurally null

Şedinţa publică din data de 09 februarie 2022

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 02 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sectorului 5 a Finanţelor Publice a solicitat obligarea pârâţilor A. şi B. la repararea prejudiciului în cuantum de 287.296 RON, arătând, în esenţă, că sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale a pârâţilor, conform dispoziţiilor art. 1349, art. 1357 şi următoarele din C. civ., deoarece aceştia nu au încunoştinţat administratorul judiciar şi judecătorul sindic cu privire la existenţa obligaţiilor vamale neachitate pentru mărfurile importate de societatea ai cărei reprezentanţi erau, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 şi art. 44 din Legea nr. 85/2006.

În drept, reclamanta a invocat art. 1349 şi art. 1357 din C. civ., art. 28 şi 44 din Legea nr. 85/2006, precum şi art. 16 din O.G. nr. 92/2003.

Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale, raportat la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, excepţia inadmisibilităţii cererii conform dispoziţiilor art. 73 alin. (2) din Legea 31/1990 şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 6518 din 06 septembrie 2018, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâţi, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 30 octombrie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 2333 din 12 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, ca prescrisă, cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sectorului 5 a Finanţelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 259 A din 23 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 2333 din 12 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 259 A din 23 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a formulat recurs reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 11 mai 2021, cauza fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, invocând, în mod generic, prevederile art. 488 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate, în sensul obligării pârăţilor la repararea prejudiciului încercat, învederând următoarele aspecte:

Potrivit art. 28 si 44 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, pârâţii aveau obligaţia de a încunoştiinţa atât administratorul judiciar, cât şi judecătorul sindic cu privire la existenţa obligaţiilor vamale neachitate, iar prin neîndeplinirea acestei obligaţii cu intenţie directă şi cu rea-credinţă, pârâţii au prejudiciat reclamanta cu suma de 287.296 RON.

A mai arătat recurenta că, întrucât fapta dedusă judecăţii este presupusă ca fiind săvârşită la data de 21 februarie 2011, în cauză sunt incidente prevederile noului C. civ., conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011, respectiv prevederile art. 1349 din C. civ., acţiunea sa vizând, în esenţă, antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementată de dispoziţiile art. 1349 şi următoarele din C. civ.

În continuare, recurenta a prezentat aspecte teoretice, arătând că răspunderea civilă este o formă a răspunderii juridice, care constă într-un raport juridic obligaţional, conform căruia o persoană are datoria de a repara prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa sau prejudiciul de care este ţinută răspunzătoare prin dispoziţiile legale, din conţinutul art. 16 din O.G. nr. 92/2003 reieşind existenţa raportului juridic obligaţional dintre părţi.

Din analiza art. 1349, art. 1357 şi următoarele din C. civ., rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta este calificat ca o condiţie sine qua non, definindu-se ca fiind efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

Referitor la caracterul cert al prejudiciului, recurenta a susţinut că prejudiciul este cert atunci când este sigur, atât sub aspectul existenţei, cât şi al întinderii sale. Este considerat cert, prejudiciul actual, precum şi prejudiciul viitor, adică acel prejudiciu care apare după soluţionarea acţiunii în despăgubire, în măsura în care este sigură atât apariţia acestui prejudiciu, cât şi posibilitatea de a fi determinat.

O altă condiţie se referă la împrejurarea ca prejudiciul să nu fi fost reparat încă; repararea prejudiciului se poate realiza prin convenţia părţilor sau prin intentarea unei acţiuni în justiţie pentru plata despăgubirilor.

În cadrul unei astfel de acţiuni, repararea prejudiciului se face în funcţie de principiul reparării integrale a prejudiciului şi principiul reparării în natură a prejudiciului.

Principiul reparării integrale a prejudiciului presupune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei ilicite, ca un principiu fundamental al răspunderii civile delictuale, la repararea integrală a unui prejudiciu urmând a fi avută în vedere repararea atât a pagubei efective, cât şi a beneficiului nerealizat; de asemenea, se repară atât prejudiciul previzibil, cât şi prejudiciul imprevizibil, iar în stabilirea întinderii despăgubirilor nu are relevanţă starea materială a victimei sau a autorului faptei ilicite, prejudiciul trebuind să fie reparat în întregime, indiferent de forma sau gradul de vinovăţie.

3. Apărările formulate în cauză

La data de 07 iunie 2021, intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare, transmisă prin email, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei curţii de apel.

În susţinerea excepţiei nulităţii, intimaţii au susţinut că recurenta a reiterat motivele de apel, fără a invoca motive de nelegalitate care să poate fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, recursul fiind nemotivat.

4. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că decizia atacată este susceptibilă de recurs, că recursul îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi a fost exercitat în termenul legal.

S-a mai reţinut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului, din perspectiva posibilităţii încadrării criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimaţii-părâţi, prin întâmpinare.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părţi, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 05, 08 şi 11 octombrie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin decizia nr. 259A din 23 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 2333 din 12 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu a dezvoltat niciun argument cu privire la soluţia instanţei de fond de respingere a cererii ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, ci criticile apelantei-reclamante au vizat fondul raporturilor juridice dintre părţi, respectiv îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, sens în care instanţa de apel a analizat cererea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., şi a reţinut că cel mai târziu la data de 05 mai 2012, data definitivării tabelului creanţelor admise în procedura insolvenţei, apelanta-reclamantă a cunoscut atât paguba, cât şi persoanele răspunzătoare de producerea ei, iar acţiunea a fost formulată la data de 02 mai 2018, ulterior împlinirii termenului de prescripţie a dreptului la acţiune.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta s-a limitat la a expune aspecte pur teoretice cu privire la condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, fără a aduce argumente concrete cu privire la soluţia instanţei de apel, care a apreciat ca fiind legală şi temeinică dezlegarea dată de instanţa de fond asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Astfel, recurenta a invocat generic dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., întrucât nu a formulat critici de nelegalitate care să combată raţionamentul instanţei de apel în pronunţarea deciziei recurate, în sensul că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în pretenţii după împlinirea termenului de prescripţie, care a început să curgă cel mai târziu la data de 02 mai 2012.

Or, dat fiind faptul că prima instanţă a respins, ca prescrisă, acţiunea reclamantei, soluţie ce a fost menţinută şi de către instanţa de apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin decizia recurată.

În recurs, recurenta nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aceste aspecte, ci a prezentat consideraţii teoretice cu privire la condiţiile angajării răspunderii civile delictuale şi la fondul raportului juridic litigios dedus judecăţii.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 259A din 23 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 259A din 23 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 februarie 2022.