Territorial jurisdiction for termination of legal services contract: applicability of consumer domicile exception versus general domicile rule

Şedinţa publică din data de 09 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, la data de 15 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor B. şi B. la restituirea sumei de 2500 Euro, în echivalentul în RON la data plăţii, ca urmare a denunţării contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/18.01.2019, precum şi obligarea la achitarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială a Judecătoriei Câmpina, reclamantul a arătat că această instanţă este competentă teritorial să judece cererea în temeiul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai sunt competente instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract. Potrivit contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/18.01.2019, locul de executare a fost în Municipiul Câmpina, dat fiind obiectul acestuia, respectiv asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de poliţie, procuror, în dosarul penal nr. x/2018, aflat în lucru la Poliţia Municipiului Câmpina - Biroul Rutier, ca urmare a accidentului petrecut în data de 07.10.2018.

S-a mai arătat că fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă, alegerea competenţei este prerogativa reclamantului.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 145 şi art. 147 din Statutul profesiei de avocat, art. 1321, art. 1323, art. 1635 şi art. 1636 din C. civ.

La data de 10 decembrie 2020, pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpina, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi excepţia inadmisibilităţii cererii.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpina, au arătat că doar pârâta B. are calitate procesuală pasivă, iar aceasta are domiciliul în Timişoara, iar raportat la domiciliul pârâtei sunt incidente prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc regula generală, conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul. Dispoziţiile legale privind competenta teritorială alternativă, invocate de către reclamant, nu sunt incidente în cauză, întrucât dispoziţiile art. 113 alin. (3) C. proc. civ., se referă la situaţiile în care în contract a fost prevăzut, în mod expres, un anumit loc pentru executarea, chiar şi în parte a obligaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 2116 din 10 august 2021, pronunţată de Judecătoria Câmpina, a fost admisă excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâta B., prin întâmpinare, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că regula de determinare a competenţei teritoriale de drept comun este reglementată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, domiciliul persoanei fizice fiind acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, potrivit art. 87 C. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată şi prin răspunsul la întâmpinare, pe motiv că executarea contractului de asistenţă juridică urma să se desfăşoare în circumscripţia Judecătoriei Câmpina, deoarece dosarul penal care a stat la baza încheierii contractului de asistenţă juridică se află în curs de soluţionare pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, instanţa reţine că dispoziţiile invocate de reclamant nu sunt incidente.

A mai arătat instanţa că pentru a fi aplicabilă regula prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 3 este necesar ca părţile să fi prevăzut în contract o clauză prin care să se stipuleze locul unde obligaţia urmează să fie executată, în caz contrar competenţa teritorială urmând a se stabili potrivit regulii de drept comun.

În urma lecturării clauzelor contractului de asistenţă juridică din data de 18.01.2019, instanţa a arătat că nu a identificat un loc prevăzut în contract în mod expres pentru executarea de către pârâtă a obligaţiilor rezultate, în contract fiind menţionat locul încheierii contractului, respectiv Bucureşti, însă acesta nu echivalează cu un loc prevăzut expres pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract.

Astfel, în baza contractului de asistenţă juridică s-a născut obligaţia în sarcina avocatului B. de asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de poliţie, procuror, asigurător, în legătură cu accidentul petrecut în data de 07.10.2018, dar nu s-a prevăzut în mod expres un loc al executării obligaţiei.

Aşadar, instanţa a apreciat că singura normă de competenţă teritorială aplicabilă rămâne cea de drept comun, inserată în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi norma prevăzută de art. 112 din acelaşi cod, având în vedere existenţa unei pluralităţi de pârâţi, potrivit cu care cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia. Alegerea aparţine reclamantului, însă acesta nu a sesizat instanţa competentă pentru niciunul dintre pârâţi, ci a sesizat Judecătoria Câmpina.

Conchizând, această instanţă a reţinut că pârâta B., unul din pârâţii chemaţi în judecată de către reclamant, are domiciliul în Timişoara, sens în care, în temeiul art. 107 şi art. 112 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Timişoara este instanţa competentă să judece cauza.

Învestită prin declinare, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 15778 din 10 decembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocată de către reclamant, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., şi B., în favoarea Judecătoriei Câmpina, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 şi art. 116 C. proc. civ., arătând că pretenţiile reclamantului sunt fundamentate pe contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din 18.01.2019, acesta solicitând restituirea sumei de 2500 euro, ca urmare a denunţării contractului de asistenţă juridică, unde la art. 1 s-a stipulat că "Obiectul contractului îl reprezintă asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de poliţie, procuror, asigurător, în legătură cu accidentul petrecut în data de 07.10.2018".

Instanţa a reţinut că, deşi nu există o clauză expresă şi separată privind locul executării contractului, din cuprinsul art. 1 din contract reiese că obligaţiile asumate de pârâtă puteau fi executate doar în raza teritorială a Judecătoriei Câmpina, dat fiind locul săvârşirii accidentului rutier în localitatea Cornu, jud. Prahova şi sediul Parchetului unde a fost deschis dosarul de urmărire penală.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, reprezentând comunicări efectuate de pârâta B. în numele reclamantului, reiese că acestea au fost adresate Poliţiei Municipiului Câmpina şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, sens în care reprezentarea juridică a reclamantului nu ar fi putut să aibă loc decât în faţa organelor de cercetare penală din raza Judecătoriei Câmpina.

Concluzionând, instanţa a apreciat că, deşi nu există o clauză expresă privind locul executării, cele menţionate în cuprinsul art. 1 din contract sunt suficiente pentru a putea fi interpretate ca fiind o alegere a locului executării contractului, ipoteză în care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocată de către reclamant, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Câmpina.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul demersului judiciar dedus judecăţii îl constituie cererea prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B. la restituirea sumei de 2500 Euro, în echivalentul în RON la data plăţii, ca urmare a denunţării contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/18.01.2019.

Astfel, Înalta Curte reţine că Judecătoria Câmpina şi Judecătoria Timişoara şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, conflictul negativ de competenţă fiind generat de reţinerile diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în speţă pentru stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, respectiv Judecătoria Câmpina a dat eficienţă dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Timişoara a reţinut incidenţa prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 113 C. proc. civ., ce stabilesc o competenţă teritorială alternativă, stipulează în alin. (1) pct. 3 că:

"În afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: 3. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract."

În raport cu obiectul prezentului litigiu, respectiv pretenţii solicitate ca urmare a denunţării unilaterale a contractului de asistenţă juridică, se reţine că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., deoarece acest text de lege se aplică cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, ipoteza denunţării nefiind cuprinsă în această normă legală.

Or, din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, prezenta cauză se circumscrie ipotezelor avute în vedere de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., izvorul raportului juridic dintre părţi fiind contractul de asistenţă juridică, în care reclamantul deţine calitatea de consumator, iar pârâţii pe cea de profesionist.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

De asemenea, se constată că potrivit prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, subiectele raportului juridic ce intră sub incidenţa legislaţiei privind protecţia consumatorilor sunt profesionistul (comerciantul) care fabrică un produs, îl distribuie, comercializează, respectiv furnizează un serviciu, şi consumatorul care achiziţionează un produs ori beneficiază de un serviciu oferit de un profesionist.

Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a modificat Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, având în vedere transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.

De altfel, prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 15 ianuarie 2015, pronunţată în cauza C-537/13, s-a reţinut că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că aceasta se aplică contractelor standardizate de prestări de servicii juridice, încheiate de un avocat cu o persoană fizică ce nu acţionează în scopuri legate de activitatea sa profesională.

Astfel, s-a stabilit că, un avocat care, în cadrul activităţii sale profesionale, prestează, cu titlu oneros, un serviciu juridic în favoarea unei persoane fizice care acţionează în scopuri private este un "vânzător sau furnizor", în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 93/13/CEE, iar contractul privind prestarea unui astfel de serviciu este supus regimului acestei directive.

În raport cu aceste aspecte, pentru determinarea competenţei de soluţionare a pricinii, este aplicabilă norma înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., al cărei scop este acela de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiţie printr-o dispoziţie favorabilă, ceea ce îi conferă prerogativa de a alege între două sau mai multe instanţe competente.

De asemenea, se reţine că aceste dispoziţii legale nu exclud de la aplicare regula generală în materia competenţei teritoriale, instituită de art. 107 C. proc. civ.

Totodată, pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a alege între mai multe instanţele deopotrivă competente revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

În speţă, reclamantul a înţeles să înregistreze cererea de chemare în judecată la Judecătoria Câmpina, instanţă în a cărei circumscripţie teritorială nu se află nici domiciliul său şi nici domiciliul pârâţilor, renunţând astfel la beneficiul conferit de art. 116 C. proc. civ.

În atare situaţie, Înalta Curte reţine că, pentru determinarea instanţei competente sub aspect teritorial, în prezentul proces, urmează a se aplica regula de drept comun prevăzută de art. 107 C. proc. civ., potrivit cu care "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", iar în ipoteza în care sunt mai mulţi pârâţi, cum este şi în speţa de faţă, cererea de chemare în judecată poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că domiciliul pârâtei B. este în Timişoara, care se află în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, se reţine că acestei instanţe îi revine competenţa de a soluţiona cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată astăzi 09 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.