Partial annulment of communist-era state appropriation decree: violation of devolutive effect and misapplication of inheritance sale provisions instead of general legal validity rules

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

l. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, anularea parţială a deciziei nr. 549/10.04.1978, sub motiv că prin aceasta a fost confiscată cota-parte din proprietatea soţilor Vlădescu, deşi actul era act adresat altor persoane.

In drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Prin încheierea din data de 01.11.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II- a de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia din secţiile civile ale aceleiaşi instanţe.

Prin încheierea din data de 11.05.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea secţiei a II- a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia nr. 148/F/18.10.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, reţinând, în aplicarea art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., că tribunalul a fost investit cu o acţiune prin care se solicită anularea parţială a unui act juridic de preluare a unui imobil în perioada regimului comunist, sub motiv că prin acest act s-a dispus cu privire la bunuri care aparţineau altor persoane decât cele indicate în cuprinsul său, caz în care raportului juridic dedus judecăţii nu îi sunt însă aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, s-a statuat că acţiunea în anulare, formulată fiind în procedura de drept comun, atrage, în temeiul art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare în primă instanţă în favoarea tribunalului, secţia civilă, chiar dacă nu a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 18/1991.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 277/15.02.2019 pronunţată în dosar nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 532/A/24.06.2020 pronunţată în dosar nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei; a anulat sentinţa şi, evocând fondul, a admis cererea de chemare în judecată; a dispus anularea parţială a deciziei nr. 549/10.04.1978, pentru cota de 1/12 din imobilul situat în Bucureşti.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18.03.2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin memoriul de recurs se susţine că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentată de art. 1399-1401 C. civ. de la 1864, întrucât în opinia recurenţilor, instanţa de judecată a reţinut în mod eronat în speţă cauza ilicită a deciziei de preluare (Decizia nr. 549/10.04.1978 emisă de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti), ca fiind dată de încălcarea dispoziţiilor legale privind vânzarea unei moştenitori (de drepturi succesorale).

In mod concret, instanţa de apel a reţinut în considerentele hotărârii pronunţate faptul că nu a fost investită să analizeze cui aparţine calitatea de coproprietar în privinţa apartamentului situat la parterul imobilului din Bucureşti (fost sectorul 3), în mod cert această chestiune fiind dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, ci în prezenta cauză s-a solicitat să se determine dacă preluarea cotei indivize de 1/2 s-a încălcat dreptul de coproprietate al autorilor reclamanţilor astfel cum acesta a rezultat coroborând cele dispuse prin sentinţa civilă nr. 749/03.06.1947 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia a II-a, cu înstrăinările din contractele de cesiuni de drepturi succesorale relevate de instanţa de control. dar şi cu menţiunile din procesul-verbal din 29 martie 1950.

Practic, instanţa de apel are în vedere la pronunţarea deciziei, cererea de partaj, astfel cum a fost completată, ce face obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti (dosar suspendat în prezent) din care ar rezulta finalitatea urmărită prin cererea de faţă, respectiv încălcarea unui drept de coproprietate pentru cota de 1/12 din cota de 7/12, rezultată din însumarea cotelor transmise prin contractul de cesiune de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/06.04.1950, respectiv 1/2 + 1/12 = 7/12, solicitată de apelanţii-reclamanţi a fi avută în vedere prin acţiunea de partaj, astfel încât Statul Român nu ar fi putut prelua decât o cotă de 5/12 din dreptul de coproprietate asupra apartamentului deţinut în indiviziune de C. şi D. cu E. Elise Beatrice şi G., şi nu cota de 1/2 pentru care a fost emisă Decizia nr. 549/10.04.1978 de către fostul Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti.

Pe cale de consecinţă, în opinia instanţei de judecată se impune anularea parţială a deciziei nr. 549/10.04.1978 pentru cota de 1/12 din imobilul situat în Bucureşti, str. x, pentru cauză ilicită, întrucât prin acest act ar fi fost stabilită o cotă indiviză în proprietate mai mare decât cea reală pentru persoanele cărora le era destinat, C. şi D., preluarea realizându-se parţial din cota-parte ce aparţinea şi era deţinută de E. Elise Beatrice şi G. (autorii apelanţilor-reclamanţi).

In raport de aceste considerente, instanţa de apel a reţinut astfel cauza ilicită a deciziei de preluare (Decizia nr. 549/10.04.1978) care ar fi fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale privind vânzarea unei moşteniri (de drepturi succesorale), respectiv a art. 1399-1401 C. civ. 1864, în ceea ce priveşte cota parte indiviză de 1/12 care aparţinea autorilor reclamanţilor şi nu destinatarilor actului, C. şi D., care nu deţineau, conform dezbaterilor succesiunii defunctei H. şi a contractelor de cesiune încheiate, cota de 1/2 din imobil.

Aşa cum corect a sesizat instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, care a pronunţat sentinţa civilă nr. 277/15.02.2019) reclamanţii au investit instanţa de judecată cu o acţiune în anularea parţială a Deciziei nr. 549/10.04.1978 prin care ar fi fost confiscată cotă-parte din proprietatea soţilor Vlădescu "printr-un act adresat altor persoane", iar ca temei de drept a fost evocată iniţial Legea nr. 554/2004 (Legea contenciosului administrativ), iar în speţă ne aflăm în prezenţa unui act juridic unilateral cu caracter individual, act supus Legii nr. 1/1967 privind judecarea de către tribunale a cererilor ce or vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ilegale, natura unilaterală a actului juridic menţionat (Decizia nr. 549/10.04.1978 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti) neputând fi pusă sub semnul întrebării în condiţiile în care, manifestarea de voinţă provine de la o singură parte (şi anume, emitentul Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti).

În aceste condiţii, apare mai mult decât evident raţionamentul greşit al instanţei de apel care consideră că se impune anularea parţială (şi nu nulitatea absolută parţială în cazul în care s-ar fi cerut explicit acest lucru) a Deciziei de preluare nr. 549/10.04.1978, reţinând cauza ilicită în raport de art. 1399-1401 C. civ. 1864, privind vânzarea unei moşteniri de drepturi succesorale cu privire la cota indiviză de 1/12 (care ar fi aparţinut autorilor - reclamanţilor) din imobilul situat în Bucureşti.

Indiferent ce au susţinut apelanţii - reclamanţi în motivele lor de apel, important şi esenţial este modul în care au investit instanţa de fond cu o acţiune în anulare (şi nu în declararea nulităţii absolute parţiale) a unui act administrativ unilateral emis de o autoritate administrativă în anul 1978 (Decizia nr. 549/10.04.1978) pe un temei de drept reprezentat de Legea nr. 544/2004 (Legea contenciosului administrativ) şi chiar dacă ne-am raporta la vechiul C. civ. de la 1864 este evident că o acţiune în anulare parţială nu poate fi confundată cu o acţiune în declararea nulităţii absolute parţiale a unui act administrativ unilateral, care şi-a produs efecte juridice oricum, temeiurile juridice fiind total diferite, soluţia instanţei de apel de dispunere a anulării parţiale a Deciziei nr. 549/10.04.1978 (pentru o cauză ilicită) fiind esenţialmente nelegală şi dată cu aplicarea total greşită a dispoziţiilor art. 1399-1401 C. civ. 1964 (în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor legale privind vânzarea unei moşteniri de drepturi succesorale).

De altfel, în considerentele hotărârii pronunţate în apel, acest text de lege este singurul menţionat în mod explicit (art. 1399-1401 C. civ. 1864), în afară bineînţeles de menţionarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 a Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 18/1991.

Pe cale de consecinţă, atâta timp cât instanţele au fost investite cu o acţiune în anulare parţială a unei decizii administrative unilaterale emisă în anul 1978, (fără indicarea unui text de lege explicit din C. civ. din 1864) soluţia instanţei de apel în evocarea fondului (de anulare a deciziei nr. 149/10.04.1978 pentru cauză ilicită de preluare, ca fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 1399-1401 C. civ. 1864) este esenţialmente nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor C. civ. (având în vedere şi aspectul incontestabil că aceste articole din C. civ. nu au fost evocate explicit de către apelanţii-reclamanţi nici prin acţiunea introductivă de instanţă şi nici prin motivele de apel formulate).

5. Apărările formulate în cauză

La data de 13.05.2021, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimaţii au expus pe larg situaţia de fapt a cauzei cu referire la modalitatea dobândirii dreptului de proprietate al soţilor Vlădescu, ai căror succesori în drepturi sunt reclamanţii şi cu referire la contractul de cesiune de drepturi succesorale nr. x/07.06.1947. Au mai arătat că decizia nr. 549/10.04.1978 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, prin care s-a trecut în proprietatea statului, începând cu data de 06.12.1974 cota indiviză de Vi din imobilul situat în str. x, încalcă atât tratatele internaţionale la care România este parte, cât şi art. 12 din Constituţia României din 1965, care prevedeau că terenurile şi construcţiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes public şi cu plata unei despăgubiri prealabile întrucât această decizie are o cauză ilicită şi imorală, în mod corect instanţa de apel a anulat-o parţial, situaţie faţă de care se impune respingerea recursului.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 6 octombrie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 532A din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 19 ianuarie 2022, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată următoarele:

- este fondată critica potrivit căreia hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1399-1401 din vechiul C. civ., străine raportului juridic dedus judecăţii, prin schimbarea temeiul de drept reţinut la judecata în primă instanţă, critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, se impune constatarea că în aplicarea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, judecătorul nu poate, cu de la sine putere şi peste voinţa părţilor, să schimbe cauza acţiunii deduse judecăţii ci, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 (4) C. proc. civ., are a da sau a restabili doar calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii.

În acest sens, dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. statuează că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor iar cele ale art. 478 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, în apel, nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

În speţă, se constată că partea reclamantă a dedus judecăţii o acţiune în anularea parţială a deciziei nr. 549/10.04.1978 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, cerere întemeiată pe normele civile de dreptul comun relative la nulitate.

În fapt, partea reclamantă a pretins că este coproprietara apartamentului situat la parterul imobilului din Bucureşti (drept transmis de la proprietarul iniţial prin succesiune şi contracte de cesiune de drepturi succesorale) şi că în decizia menţionată, invocată drept titlu de proprietate de celălalt coproprietar, s-a statuat, greşit, cu privire la preluarea de către stat a unei cote de 1/2 părţi indivize din imobil din patrimoniul numiţilor C. şi I., întrucât aceasta îngloba şi o cotă-parte care, în realitate, era proprietatea autorilor săi, cu privire la care nu erau incidente dispoziţiile Decretului nr. 223/1974.

În ceea ce priveşte calificarea juridică dată acţiunii, prima instanţă a reţinut că se impune în procesul pendinte în raport de considerentele de drept ale deciziei nr. 148/F/18.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a statuat că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (indicată de partea reclamantă ca temei de drept al pretenţiei) nu este aplicabilă actelor de preluare a imobilelor din perioada regimului comunist, cum este actul în litigiu.

Observând cauza acţiunii în nulitate, astfel cum aceasta a fost construită de partea reclamantă, precum şi situaţia de fapt evocată (preluarea/confiscarea de către stat printr-o decizie care se adresa unor persoane a unei cote-părţi din imobil care aparţinea altor persoane), prima instanţă a identificat ca fiind aplicabile raportului juridic dedus judecăţii normele de drept prevăzute la art. 953 şi urm. C. civ., relative la condiţiile de valabilitate ale actului juridic, în raport de care a procedat la examinarea pretenţiei.

În acest cadru procesual, prima instanţă a statuat că motivul de nulitate invocat, fundamentat pe faptul preluării nelegale/confiscării de statul comunist de la un neproprietar a unei cote-părţi dintr-un imobil prin decizia atacată, nu se subsumează cauzelor de nulitate prevăzute de dispoziţiile art. 953 şi urm. C. civ., partea neadministrând dovezi care să probeze că aproprierea s-ar fi realizat cu încălcarea condiţiilor de validitate edictate de lege pentru emiterea sa valabilă.

S-a reţinut şi că o atare preluare cade în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, motiv pentru care, în acord cu statuările din decizia în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu se poate pretinde pe calea unei acţiuni de drept comun (astfel cum este acţiunea în nulitate) constatarea caracterului nelegal al preluării imobilului de stat (în tot sau în parte), deoarece, în acest scop, partea interesată, cum este şi cazul părţii reclamante, avea a urma procedurile prevăzute de acest act normativ, nefiind relevante motivele pentru care nu a procedat astfel.

S-a argumentat şi că nu se poate admite ca pe calea unei acţiuni în anulare să obţină tranşarea asupra unei alte chestiuni juridice esenţiale cauzei, astfel cum tinde, cum este cea privind stabilirea întinderii cotelor-părţi cuvenite coproprietarilor imobilului (prejudicială), chestiune care, de altminteri, face obiectul acţiunii de partaj din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În apel, reţinându-se ca fiind corectă calificarea juridică dată acţiunii civile la judecata în primă instanţă, s-a statuat că aceasta a fost examinată şi respinsă greşit, în considerarea unor argumente care nu au fost invocate de partea reclamantă şi cu ignorarea circumstanţelor particulare ale cauzei.

Instanţa de apel a arătat că partea reclamantă nu a indicat drept cauză ilicită a deciziei de preluare lipsa consimţământului emitentului ori caracterul abuziv al preluării de către stat a cotei-părţi din imobil proprietatea autorilor săi (motiv pentru care nu avea a solicita restituirea, în natură sau prin echivalent, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001), ci doar faptul că s-a dispus, nelegal, preluarea de stat a unei cote-părţi din imobil care era deţinută în proprietate de alte persoane decât acelea indicate în cuprinsul său.

Instanţa de apel a reţinut şi că partea reclamantă nu a solicitat să se analizeze cine sunt coproprietarii imobilului (chestiune care face obiectul acţiunii de partaj înregistrate în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti), ci a cerut să constate că prin preluarea cotei de 1/2 părţi indivize de la persoanele indicate în decizia contestată s-a încălcat dreptul de proprietate al autorilor săi, astfel cum acesta rezultă explicit din menţiunile sentinţei civile nr. 749/03.06.1947 a Tribunalului Ilfov, secţia a II-a C. civ., ale procesul-verbal din 29.03.1950 şi ale contractelor de cesiune de drepturi succesorale autentificate de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, sub nr. x/21.12.1946 şi nr. y/06.04.1950.

În analiza probatoriilor administrate, instanţa de apel a constatat că F. şi G., ai căror succesori în drepturi sunt reclamanţii, deţineau la momentul emiterii Deciziei nr. 549/10.04.1978, cotele de 1/2 de la J. + 1/12 de la K., fără a putea fi avută în vedere cesiunea drepturilor succesorale încheiată cu K. şi K., întrucât a fost înstrăinată o cotă din succesiunea defunctei H. a cărei întindere nu a fost indicată şi nu a rezultat din înscrisurile invocate de apelanţii-reclamanţi pe care linie au avut calitatea de strănepoţi de frate uterin ai defunctei.

În atare condiţii, instanţa de apel a statuat că se impune anularea deciziei nr. 549/10.04.1978 emise de Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti în privinţa unei cote de 1/12 părţi indivize din imobil, pentru cauză ilicită, în considerarea faptului că au fost încălcate normelor de drept privind vânzarea unei moşteniri (de drepturi succesorale), prevăzute de art. 1399-1401 din vechiul C. civ., şi a faptului că această cotă-parte din imobil aparţinea, la momentul emiterii deciziei, autorilor părţii reclamante şi nu persoanelor indicate în decizia de preluare.

Normele de drept indicate de instanţa de apel şi reţinute ca temei de drept pentru aplicarea sancţiunii nulităţii reglementează însă răspunderea moştenitorului când vânzarea moştenirii s-a făcut fără a se specifica cu de-amănuntul obiectele într-însa cuprinse (art. 1399) sau când s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creanţe ereditare, sau a vândut lucruri de ale succesiunii (art. 1400), respectiv, obligaţia cumpărătorului de a întoarce vânzătorului sumele plătite de acesta pentru datoriile şi sarcinile succesiunii, şi să-i ţină seama de sumele de care era el însuşi creditor al succesiunii, dacă nu e stipulaţie contrarie (art. 1401).

Rezultă că, definind în aceeaşi termeni situaţia de fapt a litigiului, instanţa de apel, pe de o parte, a ignorat temeiul de drept al acţiunii în nulitate avut în vedere la judecata în primă instanţă (art. 953 şi urm. din vechiul C. civ.) şi, pe de altă parte, a făcut trimitere la norme de drept din materia vânzării moştenirii care nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acesta a fost configurat de partea reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Or, analizând astfel cauza actului juridic reprezentat de decizia nr. 549/10.04.1978 emisă de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti în aplicarea Decretului nr. 223/1974, anume prin prisma altor temeiuri de drept decât cele avute în vedere de instanţa fondului, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 477 alin. (3) C. proc. civ. care stabilesc limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Aşa fiind, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de partea pârâtă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa de apel urmează a dispune asupra motivelor de apel cu luarea în considerare a efectului devolutiv al apelului şi a limitelor acestuia, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile art. 476 şi urm. C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 532/A din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2022.