Wildlife fee restitution claim over 34,011 RON assigned to district court as civil dispute
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the Timișoara District Court (Judecătoria Timișoara) has material competence to hear the case, thereby prevailing over the Hunedoara Tribunal’s declination to that court. The plaintiff sought restitution of 34,011.14 RON paid as a wildlife management fee under administrative contracts for managing state-owned forest hunting fauna, based on unjust enrichment (art. 1341 Civil Code) and Law No. 407/2006. The court held that the dispute arose from performance of an administrative contract under art. 2(1)(c) of Administrative Litigation Law No. 554/2004 (contracts valuing public goods), but per art. 8(2) second sentence, execution-related disputes fall to ordinary civil courts, not administrative courts. Since the claim is under 200,000 RON, competence lies with the district court under art. 94(1)(k) Civil Procedure Code; the decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 1344 C. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 94 lit. k) C. proc. civ, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; Wildlife fee restitution claim over 34,011 RON assigned to district court as civil dispute: Au fost reţinute dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. b), c), c)1, f şi g din Legea nr. 554/2004 şi observând că litigiul este născut în legătură cu derularea unui contract administrativ, s-a apreciat că aparţine tribunalului competenţa materială de soluţionare a litigiului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara la data de 9.12.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor - Garda Forestieră Timişoara, solicitând obligarea pârâtului la restituirea plăţii nedatorate în cuantum de 34.011,14 RON achitată la data de 31.01.2018 - cu titlu de tarif de gestionare faună cinegetică cota 81% - aferent pădurilor proprietate publică a statului, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1341 alin. (1) şi art. 1344 C. civ. şi pe Legea nr. 407/2006.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 750/9.06.2021, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
În motivarea soluţiei s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta a introdus o acţiune evaluabilă în bani având ca obiect pretenţii până în 200.000 RON inclusiv, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.
Faţă de valoarea obiectului cererii şi de locul situării sediului pârâtei, s-a reţinut că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Timişoara.
2.2 Prin sentinţa civilă nr. 14693 din 17 noiembrie 2021, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
În motivarea soluţiei de declinare s-a reţinut că, faţă de modul în care reclamanta a înţeles să formuleze cererea de chemare în judecată, prezentul litigiu s-a născut în legătură cu derularea unui contract administrativ, respectiv contract de gestionare a faunei cinegetice.
Au fost reţinute dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. b), c), c)1, f şi g din Legea nr. 554/2004 şi observând că litigiul este născut în legătură cu derularea unui contract administrativ, s-a apreciat că aparţine tribunalului competenţa materială de soluţionare a litigiului.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În prezenta cauză, între reclamanta A., în calitate de gestionar şi pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, în calitate de administrator, s-au încheiat contractele de gestionare a faunei cinegetice nr. 3757 din 20.06.2011; nr. 5205 din 30.08.2011; nr. 5206 din 30.08.2011; nr. 3758 din 20.06.2011; nr. 3759 din 20.06.2011; nr. 3761 din 20.06.2011; nr. 3750 din 20.06.2011; nr. 3751 din 20.06.2011; nr. 3752 din 20.06.2011; nr. 3753 din 20.06.2011; nr. 3747 din 20.06.2011; nr. 3748 din 20.06.2011; nr. 3754 din 20.06.2011; nr. 5515 din 20.08.2012; nr. 3749 din 20.06.2011; nr. 3745 din 20.06.2011; nr. 3746 din 20.06.2011 şi nr. 3744 din 20.06.2011.
Astfel, obiect al demersului judiciar îl reprezintă restituirea sumei în cuantum de 34.011,14 RON, achitată în temeiul contractelor amintite la data de 31.01.2018 cu titlu de tarif de gestionare faună cinegetică cota 81% - aferent pădurilor proprietate publică a statului, reclamanta fundamentând acţiunea sa pe instituţia plăţii nedatorate.
Instanţa mai întâi sesizată, Tribunalul, a apreciat că cererea este dată în competenţa de soluţionare a judecătoriei prin raportare la valoarea obiectului cererii şi la dispoziţiile art. 94 lit. k) C. proc. civ.
Nu rezultă cu claritate care a fost motivul pentru care Judecătoria a apreciat în sensul competenţei materiale a tribunalului, dar prevederile legale reţinute în considerentele sentinţei (anterior evocate) implică referirea la competenţa instanţei de contencios administrativ de soluţionare a litigiilor privind contractele administrative. În tot cazul, hotărârea de declinare nu cuprinde menţiunea trimiterii cauzei la instanţa de contencios administrativ.
Dimpotrivă, constatarea conflictului implică două declinări reciproce, deci Înalta Curte reţine că Judecătoria a trimis cauza tot către secţia civilă a Tribunalului, care a pronunţat prima sentinţă de declinare în cauză.
Potrivit prevederilor art. 2 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fauna de interes cinegetic este bun public de interes naţional. Pe cale de consecinţă, întrucât contractele încheiate între părţi au ca obiect gestionarea faunei cinegetice din fondul cinegetic, instanţa constată că ne aflăm în faţa unui contract prin care se pune în valoare fauna cinegetică ca bun public de interes naţional.
Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a unor bunuri publice.
Pe cale de consecinţă, contractele prin care un bun public este pus în valoare, indiferent de natura contractului prin are loc această punere în valoare (concesiune, închiriere, dare în administrare sau gestionare, dare în folosinţă gratuită, etc.), sunt contracte administrative, în considerarea principiului potrivit căruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge nici interpretul acesteia nu trebuie să distingă).
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:
"Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun."
În speţă, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract administrativ de prestări servicii, respectiv de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic, contra unui tarif anual de gestionare, iar litigiul decurge din executarea unui astfel de contract.
În mod vădit cererea nu poate fi considerată ca fiind una ce priveşte anularea contractului administrativ, astfel încât teza I a textului, ce se referă la competenţa instanţei de contencios administrativ, nu este aplicabilă cauzei.
Instanţa civilă de drept comun este fie judecătoria, fie tribunalul, în funcţie de valoarea obiectului cererii, care în speţă se situează sub pragul valoric de 200.000 RON.
În plus, dacă s-ar lua în considerare temeiul juridic indicat de reclamantă (plata nedatorată), acţiunea ar urma calea dreptului comun, în lipsă de dispoziţie specială fiind aplicabile tot prevederile art. 94 lit. k) C. proc. civ.
În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menţionate, precum şi dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriul valoric, apreciat de către reclamantă la suma de 34.011,14 RON, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este instanţa de drept comun, respectiv Judecătoria Timişoara, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.