Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 286/2022 AI generated

Motion for completion of judgment dismissed due to absence of current legal interest after litigation costs were voluntarily paid

Case Number Decizia nr. 286/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed a motion for completion of the judgment, thereby leaving the lower appellate court’s dismissal of the defendant’s appeal fully in force. The dispute arose when the plaintiff, an artists' rights association, filed a motion to complete the operative part of the final appellate decision, alleging that the court had omitted a ruling on litigation costs, specifically a 850 RON attorney’s fee. The court rejected the motion on the grounds that the plaintiff’s interest in action was not current, as the defendant had already paid all remaining litigation costs by the time the motion was adjudicated. Relying on Article 444 of the Code of Civil Procedure regarding completion of judgments and Articles 32-33 regarding the requirements for a justifiable legal interest, the court held that the motion lacked admissibility due to the absence of a current and personal interest in securing a judicial remedy for costs that had already been satisfied.

Legislator headnote

AI generated

art. 444 C. proc. civ, art. 444 alin. (1) C. proc. civ, art. 32 C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ; Motion for completion of judgment dismissed due to absence of current legal interest after litigation costs were voluntarily paid: Formularea unei cereri, precum cea din prezenta cauză, este supusă condiţiilor de exercitare a acţiunii civile prevăzute de art. 32 C. proc. civ., inclusiv celei referitoare la interes, indicată în alin. (1) lit. d) din această normă.

Keywords

AI generated
civil judgment grounds for cassation dismissal and abandonment of proceedings unpaid advance on costs current interest loss of legal interest

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

asupra cererii de completare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 2335 din 9 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 189A din 10 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II. Cererea formulată de petentă

După soluţionarea recursului împotriva deciziei nr. 189A din 10 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, petenta Asociaţia Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti - Credidam a formulat cerere de completare a hotărârii, reclamând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată solicitate în calea extraordinară de atac, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 850 RON.

În drept a invocat prevederile art. 444 C. proc. civ.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de completare formulată de petentă, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.’’

Din interpretarea textului rezultă că cererea de completare a unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă exclusiv atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

În speţă, petenta Asociaţia Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti - Credidam a formulat cerere de completare a hotărârii, reclamând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată, astfel cum rezultă din dovezile de plată ataşate la dosar.

Ulterior, prin adresa înregistrată la data de 7 februarie 2022 petenta a arătat că intimatul a achitat toate sumele restante, inclusiv cheltuielile de judecată aferente recursului, astfel că cererea de completare dispozitiv a rămas fără obiect.

Formularea unei cereri, precum cea din prezenta cauză, este supusă condiţiilor de exercitare a acţiunii civile prevăzute de art. 32 C. proc. civ., inclusiv celei referitoare la interes, indicată în alin. (1) lit. d) din această normă.

În aplicarea prevederilor art. 33 C. proc. civ., pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie legitim, respectiv corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale, ceea ce înseamnă că se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv al unui interes ocrotit de lege şi potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut; să fie personal şi determinat, adică folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare să fie bine stabilit şi să aparţină celui care recurge la forma procedurală respectivă; să fie născut şi actual, adică să existe în momentul în care este formulată cererea, cu excepţia situaţiei menţionate în teza a doua a normei.

Fiind vorba despre condiţii ce trebuie întrunite în mod cumulativ, neîndeplinirea uneia este suficientă pentru ca interesul de a acţiona să nu fie justificat.

Înalta Curte constată că cerinţele prevăzute de lege nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, în raport de actualitatea interesului, câtă vreme cheltuielile de judecată au fost deja achitate de intimatul A..

În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea petentului, de completare a dispozitivului deciziei nr. 2335 din 9 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de Asociaţia Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti - Credidam.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 2335 din 9 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de Asociaţia Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti - Credidam.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.