Revision for contradiction inadmissible where prior judgments lack identity of subject matter and do not violate the negative effect of res judicata

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 537A/01.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat de către pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 100/04.02.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. şi cu intimaţii intervenienţi B. şi C., fiind schimbată, în tot, sentinţa apelată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cauza având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte pentru suprafaţa de teren de 298,74 mp din imobilul naţionalizat şi apoi demolat în vederea extinderii D., privatizat de pârâtă, în temeiul Legii nr. 165/2013.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data 19.04.2021 sub nr. x/2021 revizuenţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, revizuirea deciziei civile nr. 537A/01.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, pentru contrarietate cu următoarele hotărâri: decizia civilă nr. 730 A/09.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2017, în precedentul ciclu procesual; decizia civilă nr. 686/26.06.2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I Civilă pronunţată în dosarul nr. x/2006; sentinţa civilă nr. 489/15.05.2006 a Tribunalului Prahova pronunţată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3475/30.04.2007 a ÎCCJ; sentinţa civilă nr. 1210/23.10.2006 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7138/29.10.2007 a ÎCCJ; sentinţa civilă nr. 818/04.04.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a Civilă pronunţată în dosar nr. x/2017; sentinţa civilă nr. 100/04.02.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a Civilă pronunţată în dosar nr. x/2017.

În motivare, revizuenţii au arătat, în esenţă, că prin hotărârile anterioare s-a stabilit calitatea acestora de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobilul situat în mun. Ploieşti, str. x, jud. Prahova, ce nu poate fi restituită în natură, în timp ce prin decizia nr. 537A/01.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, atacată cu prezenta cerere de revizuire, s-a respins cererea revizuienţilor reclamanţi de obligare a pârâtei AAAS la emiterea deciziei de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte pentru suprafaţa de teren de 298,74 mp din imobilul situat în mun. Ploieşti, str. x, jud. Prahova, naţionalizat şi apoi demolat în vederea extinderii D. şi privatizat de pârâtă, reţinându-se greşit că nu există notificări şi pentru teren ci doar pentru construcţii şi că nu s-a făcut dovada că autorul revizuenţilor a fost şi proprietarul terenului.

Prin decizia civilă nr. 1708A/24.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa soluţionării cererii de revizuire a deciziei civile nr. 537 A/01.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2017, întemeiată pe contrarietatea de hotărâri cu: decizia civilă nr. 730 A/09.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2017; decizia civilă nr. 686/26.06.2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă pronunţată în dosarul nr. x/2006; sentinţa civilă nr. 489/15.05.2006 a Tribunalului Prahova pronunţată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3475/30.04.2007 a ÎCCJ; sentinţa civilă nr. 1210/23.10.2006 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7138/29.10.2007 a ÎCCJ şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 537 A/01.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, întemeiată pe contrarietatea de hotărâri cu sentinţa civilă nr. 818/04.04.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi cu sentinţa civilă nr. 818/04.04.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, având, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, următorul cuprins: dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Modificarea legislativă vizează aplicabilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că acesta ar putea fi reţinut atât în situaţia în care se invocă autoritatea de lucru judecat în sens negativ, cât şi în sens pozitiv a soluţiei pronunţate într-un litigiu anterior, deci şi în ipoteza invocării autorităţii de lucru judecat a considerentelor unei hotărâri anterioare - art. 430 alin. (2) C. proc. civ.: autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a soluţionat o chestiune litigioasă.

Prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anterior reproduse, au fost introduse prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Cum, în speţă, procesul a pornit la 30 iunie 2017 (data iniţială a dosarului), înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma introdusă prin actul normativ anterior precizat, nu pot fi avute în vedere în soluţionarea prezentei cereri de revizuire.

În cauză rămân, aşadar, aplicabile dispoziţiile aceluiaşi text de lege, în forma de dinaintea intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, art. 513 alin. (4) C. proc. civ. având următorul conţinut: dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în originalul hotărârii revizuite.

În forma anterior enunţată, se poate constata că în situaţia cererilor de revizuire întemeiate pe existenţa contrarietăţii de hotărâri, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire are ca singură consecinţă anularea celei de-a doua hotărâri, fără a îngădui şi alte eventuale rezolvări.

O asemenea soluţie legală îşi are justificarea în faptul că legea socoteşte neavenită cea de-a doua hotărâre, lăsând să se înţeleagă că aceasta, fără distincţie, trebuie lipsită de orice efecte (anulată), în considerarea faptului că dacă în cel de-al doilea proces s-ar fi invocat şi admis excepţia autorităţii de lucru judecat, acţiunea reclamantului ar fi fost respinsă pentru acest motiv, fără a mai fi cercetată pe fondul ei ori sub alte aspecte, astfel că nu s-ar mai fi ajuns să fie pronunţată o hotărâre care să o contrazică pe cea pronunţată în primul proces.

Or, soluţia cuprinsă în dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. este una ce corespunde valorizării efectului negativ al lucrului judecat, căci doar în cazul acestuia a doua hotărâre apare ca neavenită, iar contrarietatea dintre hotărâri se cuvine, fără alte nuanţări, înlăturată prin anularea celei de-a doua hotărâri.

Prin urmare, interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ. trimite la concluzia că prin motivul de revizuire în discuţie legiuitorul a avut în vedere exclusiv efectul negativ al lucrului judecat, iar nu şi pe cel pozitiv.

În concluzie, sub imperiul legii de procedură aplicabile litigiului calea extraordinară de atac a revizuirii nu este admisibilă, în ipoteza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decât atunci când se invocă existenţa unor hotărâri definitive potrivnice ca urmare a nesocotirii efectului negativ al lucrului judecat, iar nu şi atunci când doar efectul pozitiv a lucrului judecat nu a fost avut în vedere.

În prezentul proces, revizuenţii circumscriu cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., într-o primă susţinere, împrejurarea că decizia a cărei revizuire o solicită contravine deciziei civile nr. 730A/09.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată într-un ciclu procesual anterior, în dosarul nr. x/2017.

În esenţă, susţinerile lor au în vedere rezultatul judecăţii finalizate prin decizia atacată (de a nu fi fost recunoscut dreptul la reparaţie cu privire la terenul aferent imobilului notificat), reclamanţii considerând că această hotărâre este contrară în sensul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. cu hotărârile invocate în cererea de revizuire, pronunţate anterior, unele în alte litigii ce au avut ca obiect soluţionarea notificării formulate de autorul lor în temeiul legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul din Ploieşti, Bd. x.

Astfel, prin decizia civilă nr. 730A/09.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul împotriva sentinţei civile nr. 818/04.04.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă formulat de către apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi cu intimaţii-intervenienţi B. şi C., s-a anulat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Prin decizia nr. 537A/01.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, atacată cu prezenta revizuire, s-a admis apelul declarat de către pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 100/04.02.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în rejudecare, fiind schimbată, în tot, sentinţa apelată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin urmare, deciziile evocate sunt date în etape procesuale distincte, iar prima decizie de apel (nr. 730/2019) a dispus anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunal, fără a dispune prin dispozitiv asupra cererii de chemare în judecată a reclamanţilor, astfel încât să se poată verifica existenţa autorităţii de lucru judecat în sensul invocat de reclamanţi. Mai mult, deşi, cum s-a arătat, în cauză nu se poate invoca contrarietatea în sensul valorificării efectului pozitiv al lucrului judecat, decizia nr. 730A/2019 nu reţine existenţa dreptului la reparaţie al reclamanţilor pentru teren.

Contrarietatea reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează hotărârile pronunţate în dosare diferite, iar nu hotărârile pronunţate în acelaşi dosar, în cicluri procesuale diferite, în cadrul cărora, în diversele stadii ale aceluiaşi litigiu, soluţiile pot fi diferite, fără ca prin aceasta să fie susceptibile de desfiinţare prin intermediul revizuirii.

Cererea de revizuire valorifică şi pretinsa contrarietate a deciziei atacate cu alte trei hotărâri, respectiv cu decizia civilă nr. 686/26.06.2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2006, cu sentinţa civilă nr. 489/15.05.2006 a Tribunalului Prahova pronunţată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3475/30.04.2007 a ÎCCJ şi cu sentinţa civilă nr. 1210/23.10.2006 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosar nr. x/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7138/29.10.2007 a ÎCCJ.

Prin decizia civilă nr. 686/26.06.2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă pronunţată în dosarul nr. x/2006, s-a admis apelul declarat de intimata Primăria Municipiului Ploieşti prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 318/20 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova şi a cererii de intervenţie accesorie formulată de A., în contradictoriu cu contestatorii E., F. (moştenitor al defunctei G.), H. (moştenitoare a defunctei G.), I., J., K., L., cauză venită spre rejudecare potrivit deciziei civile nr. 3898/23 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; s-a admis cererea de intervenţie în interesul apelantei; a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 318/20 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că s-a admis în parte contestaţia; s-a anulat în parte dispoziţia nr. x/23 octombrie 2006 emisă de intimată, numai în ceea ce o priveşte pe contestatoarea E. şi s-a constatat dreptul contestatoarei E. la despăgubiri pentru imobilul situat în Ploieşti, Bulevardul x, judeţul Prahova.

Prin decizia civilă nr. 3475/30.04.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2006, s-a respins recursul declarat de către pârâtul Primarul municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 409/24.11.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, fiind astfel menţinută sentinţa civilă nr. 489/15.05.2006 a Tribunalului Prahova pronunţată în dosar nr. x/2006, prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. şi s-au anulat dispoziţiile nr. 475 şi 476/2006 emise de către pârât, fiind constatat şi dreptul reclamantului, moştenitorul lui M., la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele situate în Ploieşti, str. x şi str. x.

Prin decizia civilă nr. 7138/29.10.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2007, s-a respins recursul declarat de către pârâtul Primarul municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 149A/26.03.2007 a Curţii de Apel Ploieşti, fiind astfel menţinută sentinţa civilă nr. 1210/23.10.2006 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosar nr. x/2006, prin care s-a admis contestaţia formulate de reclamanţii B. şi C. şi s-a anulat dispoziţia nr. x/10.04.2006 emisă de către pârât, fiind constatat şi dreptul contestatorilor, moştenitori ai lui N. şi M., la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Ploieşti, str. x.

Niciuna dintre aceste hotărâri nu a soluţionat cererea reclamanţilor privind acordarea de măsuri reparatorii cu privire la teren, toate soluţiile anterioare privind acordarea de reparaţii pentru o parte din construcţia preluată de la autorul revizuentului A. de moştenitor al defunctei M. cu privire la imobilul din Bd. x, calitatea de moştenitori faţă de O. a intervenienţilor P. şi îndreptăţirea acestora la măsurile reparatorii pentru acelaşi imobil, etc.

Dimpotrivă, niciuna dintre aceste hotărâri nu menţionează în dispozitivul său (şi nici în considerente, de altfel) compunerea imobilului preluat de la autorul revizuenţilor (în sensul că el cuprindea construcţii şi teren), iar considerentele se referă, în egală măsură, în mod generic la preluarea imobilului cu adresa deja evocată.

Faţă de aceste împrejurări, se constată că nu există identitatea de obiect în sensul art. 431 alin. (1) C. proc. civ., deoarece în cauzele anterioare soluţionate prin deciziile invocate în cererea de revizuire pronunţate de instanţele prahovene nu s-a statuat asupra existenţei unui drept la reparaţie pentru terenul aferent imobilului şi nici asupra preluării unei atare suprafeţe de teren.

În plus, aceste din urmă hotărâri (sentinţa civilă nr. 489/15.05.2006 a Tribunalului Prahova, sentinţa civilă nr. 1210/23.10.2006 a Tribunalului Prahova şi decizia civilă nr. 686/26.06.2014 a Curţii de Apel Ploieşti şi respectiv hotărârile din căile de atac ce au fost declarate în aceste cauze) nu au fost pronunţate în contradictoriu cu intimata AAAS (anterior AVAS), lipsind astfel şi identitatea de părţi în această ipoteză.

Procedând la compararea acestor litigii, în circumstanţele factuale expuse, Înalta Curte constată, deci, că acestea au obiect diferit şi au fost fundamentate pe cauze juridice distincte, singurul element de identitate fiind unele dintre părţile cauzei - revizuenţii A. sau Ioan B. şi C., care, însă, nu poate determina reţinerea autorităţii de lucru judecat.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 537A din 1 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.