University's appeal upheld; utility-cost award quashed and remanded for retrial on contract interpretation.

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la 9 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 516.026 RON, formată din debit principal, conform facturii nr. x din 2 februarie 2015, emisă în baza Hotărârii nr. 112/07.09.2012 a Consiliului de Administraţie al Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino.

Prin sentinţa civilă nr. 832 din 3 februarie 2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, apreciind că, faţă de dispoziţiile art. 94 C. proc. civ. şi de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenţii în cuantum de 516.026 RON, competent să soluţioneze cererea este Tribunalul Bucureşti.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 3210 din 25 mai 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia de necompetenţă funcţională, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei uneia dintre secţiile III, IV sau V ale Tribunalului Bucureşti şi a dispus înaintarea dosarului conducerii Tribunalului Bucureşti, în vederea repartizării la una dintre secţiile mai sus menţionate.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2016, la 6 martie 2017.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1017 din 11 iulie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei de obiect a cererii, ca neîntemeiată.

A respins cererea formulată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino, în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă

Prin decizia civilă nr. 1772/A din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia nulităţii apelului; a admis apelul declarat de către apelantul - reclamant Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Medico - Militară Cantacuzino împotriva sentinţei civile nr. 1017 din 11 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat intimata - pârâtă la plata sumei de 516.026 RON, reprezentând cheltuieli cu utilităţi aferente spaţiilor utilizate de aceasta; a obligat pârâta la plata sumei de 4.382,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâta Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum şi faptul că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă.

Menţionează că plata sumelor la care pârâta a fost obligată nu poate fi solicitată de către reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Medico - Militară Cantacuzino deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 662 C. proc. civ., creanţa nu este certă, neexistând un înscris care să constate existenţa acesteia, nu rezultă dintr-un contract (nu există o convenţie/protocol/contract), semnat de ambele părţi, care să fi dat naştere obligaţiei de plată, aspect care este recunoscut de reclamant. Susţine că nu este nici lichidă şi exigibilă creanţa.

Invocă prevederile art. 174 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. 21 şi art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar şi farmaceutic uman, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile cuprinse în Ordinele comune nr. 140/2007 şi nr. 1515/2007 pentru aprobarea Metodologiei în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, emise de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, precum şi dispoziţiile art. 13, art. 23 art. 171 alin. (4) şi art. 167 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi arată că, în baza acestor dispoziţii, pârâta a utilizat spaţiile din clădirea aflată în administrarea reclamantului, gratuit, fără a plăti chirie şi nici cheltuieli de întreţinere, administrative sau utilităţi.

Susţine că principiul îmbogăţirii fără justă cauză nu poate fi reţinut în cauză, atât timp cât îmbogăţirea nu este imputabilă pârâtei, în condiţiile în care folosirea spaţiului s-a făcut cu consimţământul reclamantului care a plătit, în mod benevol, aceste utilităţi, fără a exista un contract/protocol încheiat între părţi, lipsa îmbogăţirii fiind echivalentă, în fapt, cu buna-credinţă.

Invocă prevederile care reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză şi precizează că recurenta nu poate fi obligată la plata utilităţilor deoarece s-ar încălca libertatea de voinţă a părţilor, necesară încheierii contractelor. Arată că spaţiile nu au fost predate cu proces-verbal, fiind doar puse la dispoziţia recurentei, existând o cooperare între instituţii de stat de interes public superior, bazată pe cutumă, iar recurenta nu are folosinţa exclusivă a spaţiilor.

Învederează că, în speţă, faptele constituie facta praeterita (fapte trecute), anterioare intrării în vigoare a legii noi, iar în privinţa acestora poate fi aplicată numai legea veche, respectiv legea în vigoare la data producerii lor.

Recurenta susţine că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că apelul în cauză nu a fost motivat în fapt şi în drept, reclamantul neinvocând, în concret, în ce constă netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei atacate şi nici temeiul de drept pe care se bazează apelul, rezumându-se numai la a indica, cu titlu general, prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborat cu art. 172 alin. (2) din acelaşi act normativ. Astfel, în apel, au fost reluate toate considerentele invocate de reclamant în cadrul cererii de chemare în judecată, fără a fi aduse argumente noi, menite să justifice netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii atacate.

Arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 478 alin. (1) C. proc. civ., examinând cauza prin raportare la alte temeiuri juridice, printre care şi cele de la art. 998 C. civ., în condiţiile în care, în apel, nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.

Expune situaţia de fapt şi menţionează că, în prezent, între cele două instituţii există un protocol încheiat care asigură studenţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti accesul gratuit la infrastructura necesară pentru procesul de învăţământ, desfăşurat de recurentă în incinta INCDMM Cantacuzino, iar protocolul nu prevede expres obligaţia de plată a utilităţilor în sarcina recurentei. Susţine că, din interpretarea voinţei interne a părţilor, astfel cum rezultă din conţinutul acestui protocol, se deduce voinţa acestora de a pune la dispoziţia gratuită a UMF "Carol Davila" spaţiile destinate activităţii didactice în cadrul Institutului "Cantacuzino", incluzând gratuitatea şi pentru utilităţile care deservesc normala folosire a spaţiului, iar această interpretare este probată şi de schimbarea voinţei unilaterale a creditorului-reclamant, care, prin Hotărârea nr. 112/7.09.2012 a Consiliului de Administraţie al I.N.C.D.M.I. "Cantacuzino", a stabilit că, începând cu 7 septembrie 2012, plata costurilor pentru acoperirea utilităţilor de funcţionare a spaţiilor destinate desfăşurării activităţii didactice în cadrul Institutului va fi suportată de U.M.F. "Carol Davila", costul lunar fiind de 14.350 RON.

Învederează că debitoarea-pârâtă nu şi-a exprimat acordul, în mod expres, cu privire la asumarea acestei obligaţii, ci, dimpotrivă, prin adresa nr. x/8.02.2013, s-a opus acestei propuneri, negând o eventuală obligaţie de plată a utilităţilor.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimatul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Medico - Militară "Cantacuzino" a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că aspectele invocate în cuprinsul cererii de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 Coc pr.civ., iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru

La 2 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înregistrat dosarul ca recurs şi a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a acestuia.

Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 13 iulie 2021, comunicarea raportului către părţi pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimatul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" (fost INCDMI Cantacuzino) a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 octombrie 2021, pronunţată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în şedinţa publică din 16 decembrie 2021 pentru soluţionarea acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, raportat la susţinerile intimatului reclamant în cadrul concluziilor orale asupra recursului, având în vedere faptul că art. 3 din Legea nr. 76/2012 prevede că dispoziţiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare şi că cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 09.07.2015 sub nr. x/2015 (fiind ulterior înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare), deci ulterior datei de 15 februarie 2013, se observă că acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile noului C. proc. civ., astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010, iar nu dispoziţiile vechiul C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta a reprodus în cuprinsul cererii de recurs considerentele instanţei de apel, prin care s-a reţinut că: încadrarea cheltuielilor cu utilităţile aferente întreţinerii spaţiilor nu poate fi inclusă în noţiunea de cheltuieli de regie şi reparaţii, că în Protocolul de colaborare încheiat între părţi în anul 2008 nu se menţionează în mod expres care instituţie va suporta cheltuielile de întreţinere a spaţiilor date în folosinţă, dar că în lipsa unei astfel de menţiuni exprese, nu se poate reţine, voinţa părţilor de scutire a intimatei pârâte de plata cheltuielilor cu utilităţile pentru spaţiile folosite pentru activitatea didactică în cadrul Institutului, pentru a se aprecia că prin Hotărârea nr. 112/7.09.2012 a Consiliului de Administraţie al I.N.C.D.M.I. "Cantacuzino" a operat o modificare unilaterală a înţelegerii dintre părţi şi, chiar şi în condiţiile aplicabilităţii H.G. nr. 2300/2004, potrivit cărora spaţiile din spitale vor fi folosite pentru învăţământul universitar şi postuniversitar acreditat de stat, fără plată, folosinţa gratuită a unor spaţii nu scuteşte pe locatar de plata cheltuielilor cu utilităţile.

Recurenta nu a arătat în ce modalitate în cadrul considerentelor indicate din cuprinsul hotărârii atacate s-au strecurat motive contradictorii sau străine de natura pricinii, nerezultând din simpla lecturare a acestora că decizia atacată ar fi viciată sub acest aspect, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv de recurs invocat în cuprinsul cererii sale.

Ca atare, se constată că prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. au fost invocate formal, în cuprinsul memoriului de recurs nefiind identificate critici care să se circumscrie acestor dispoziţii.

Un alt motiv de recurs, încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, vizează sub un prim aspect, împrejurarea conform căreia instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că apelul în cauză nu a fost motivat în fapt, intimatul-reclamant neindicând în concret în ce constă netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei civile nr. 1017/11.07.2017 şi nici în drept, intimatul-reclamant neinvocând în concret temeiul de drept pe care se bazează acest apel, rezumându-se numai la a indica, la modul general, art. 425 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 172 alin. (2) din C. proc. civ.

Aceste apărări au fost susţinute şi în faţa instanţei de apel cu ocazia invocării excepţiei nulităţii cererii de apel, iar prin decizia atacată, analizând, cu prioritate, excepţia, Curtea a reţinut că, în concordanţă cu dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., neinvocarea în cuprinsul cererii de apel a niciunei critici cu privire la sentinţa apelată nu este sancţionată de legiuitor cu nulitatea.

Această concluzie este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă", cu atât mai mult cu cât, prin motivele de apel s-a invocat nemotivarea sentinţei apelate şi reţinerea greşită a schimbării voinţei unilaterale a creditorului reclamant, fiind omisă corespondenţa dintre părţi cu privire la modificarea Protocolului de colaborare încheiat de acestea.

Sub un alt aspect, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat şi prin prisma faptului că au fost încălcate prevederile art. 478 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, în condiţiile în care, în apel, nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.

Cu privire la aceste susţineri se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că între INCDMI Cantacuzino şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti s-a încheiat Protocolul de Colaborare nr. 7882/30.09.2008 (28889/06.10.2008), valabil 5 ani (până la 30.09.2013), unde la art. 3 se stipulează că "Cheltuielile de regie şi reparaţii vor fi suportate de către INCDMI Cantacuzino cu aprobarea Comitetului de Direcţie şi a Consiliului de Administraţie", iar la art. 7 se stipulează că "În situaţia în care din motive independente de voinţa părţilor apar condiţii ce pot afecta realizarea acestui Protocol, sau cazuri de forţă majoră, părţile semnatare sunt exonerate de îndeplinirea obligaţiilor pe perioada în care acestea acţionează. Dacă din motive independente de voinţa părţilor, forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentului Protocol, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese".

A menţionat că, având în vedere situaţia economică dificilă cu care se confruntă INCDMI Cantacuzino începând din anul 2012, Consiliul de Administraţie a hotărât, în cadrul şedinţei din data de 07.09.2012, prin Hotărârea nr. 112, aprobarea costului pentru acoperirea utilităţilor de funcţionare a spatiilor aferente activităţilor Catedrei de Microbiologie şi Epidemiologie a Facultăţii de Medicină din cadrul UMF Carol Davila desfăşurate în cadrul Institutului (cost lunar aprobat în valoare de 14.350 RON fără TVA), în data de 14.09.2012 fiind înaintată către UMF Carol Davila adresa prin care a fost înştiinţată de Hotărârea Consiliului de Administraţie.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1271 din Noul C. civ. referitoare la impreviziune şi cele ale art. 1516 din Noul C. civ. referitoare la drepturile creditorului la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei sau drepturile acestuia în cazul în care fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere.

Trebuie menţionat că art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind noul C. civ. ce a intrat în vigoare de la 01 octombrie 2011, stipulează că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. Întrucât Protocolul ce stă la baza răspunderii contractuale a pârâtei a fost încheiat în anul 2008, anterior intrării în vigoare a noului C. civ., se constată că prezentei acţiuni urmează a-i fi aplicate temeiurile corespunzătoare în materia răspunderii contractuale, în măsura în care acestea se regăsesc în vechiul C. civ. de la 1864.

Aşa cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă contractuală ce derivă din dispoziţiile art. 3 şi 7 din Protocolul de colaborare nr. 7882/30.09.2008, pretins a fi modificat prin Hotărârea nr. 112 din data de 07.09.2012 a Consiliul de Administraţie al I.N.C.D.M.I. "Cantacuzino", solicitându-se plata unui debit în cuantum de 516.026 RON cu titlu de cheltuieli pentru acoperirea utilităţilor de funcţionare a spaţiilor aferente activităţilor Catedrei de Microbiologie şi Epidemiologie din cadrul UMF Carol Davila, desfăşurare, în baza protocolului menţionat, în locaţia reclamantului.

Deşi Curtea de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect că încadrarea cheltuielilor cu utilităţile aferente întreţinerii spaţiilor nu poate fi inclusă în noţiunea de cheltuieli de regie şi reparaţii, care au semnificaţia unor cheltuieli excepţionale, determinate de anumite deteriorări ale spaţiului, şi nu curente - cum sunt cheltuielile cu plata utilităţilor (energia electrică, apă, canalizare, salubritate, energie termică, gaze naturale) şi că în Protocolul de Colaborare încheiat între părţi în anul 2008 nu se menţionează în mod expres care instituţie va suporta cheltuielile de întreţinere a spaţiilor date în folosinţă, ceea ce ar include şi utilităţile, a apreciat că, în lipsa unei astfel de menţiuni exprese, nu se poate reţine, însă, voinţa părţilor de scutire a intimatei pârâte de plata cheltuielilor cu utilităţilor pentru spaţiile folosite pentru activitatea didactică în cadrul Institutului, pentru a se aprecia că prin Hotărârea nr. 112/7.09.2012 a Consiliului de Administraţie al I.N.C.D.M.I. "Cantacuzino" a operat o modificare unilaterală a înţelegerii dintre părţi. Deşi intimata pârâtă a invocat dispoziţiile art. 24 alin. (1) din H.G. nr. 899/2002, modificată şi completată prin H.G. nr. 2300/2004, potrivit cărora spaţiile din spitale vor fi folosite pentru învăţământ universitar şi postuniversitar acreditat de stat, fără plată, Curtea a reţinut că folosinţa gratuită a unor spaţii nu scuteşte pe locatar de plata cheltuielilor cu utilităţile.

Înalta Curte remarcă faptul că deşi reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 3 din contract care viza suportarea cheltuielilor de regie şi reparaţii de către INCDMI Cantacuzino şi art. 7 referitor la exonerarea de la îndeplinirea acestei obligaţii în caz de forţă majoră sau situaţii în care din motive independente de voinţa părţilor apar condiţii ce pot afecta realizarea acestui Protocol, Curtea de apel, în ciuda faptului că a constatat că noţiunea de cheltuieli cu utilităţile aferente întreţinerii spaţiilor nu poate fi inclusă în noţiunea de cheltuieli de regie şi reparaţii- a obligat pârâta la plata acestor cheltuieli în virtutea calităţii de locatar a acesteia în spaţiile apartinând reclamantului, fără a identifica o clauză contractuală care să prevadă obligaţia pârâtei de a plăti cheltuielile de întreţinere.

Ca atare se remarcă faptul că instanţa de apel a modificat cadrul procesual cu care a fost învestită instanţa de fond, încălcând dispoziţiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, potrivit cărora (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.

Deşi cel mai semnificativ şi caracteristic efect al apelului este efectul devolutiv ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecăţii pricinii în fond, astfel că problemele de fapt si de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instantei de apel, trebuie subliniat faptul că, totuşi, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) si tantum devolutum quantum judicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Ultimul dintre acestea a fost încălcat în speţa de faţă câtă vreme, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ. ce permite explicitarea pretenţiilor cuprinse implicit în cererea introductivă de instanţă, s-a apreciat, cu încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, că temeiul răspunderii pârâtei derivă din obligaţiile de locatar, neprevăzute în mod expres în contract, deşi acest aspect nu fusese invocat în cererea de chemare în judecată.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, izvorul obligaţiei pârâtei de plată a utilităţilor, invocat de către reclamant, este doar Protocolul de Colaborare din 30.09.2008 şi actele administrative menţionate anterior (Hotărârea nr. 112/2012 a Consiliului de Administraţie al Institutului, corespondenţa administrativă între părţi), reclamantul neinvocând un contract de comodat sau de locaţiune sau antrenarea răspunderii civile delictuale, conform art. 998 din vechiul C. civ., în baza cărora pârâtei să-i incumbe obligaţia de plată a cheltuielilor cu utilităţile, omisiune care nu mai putea fi complinită direct prin cererea de apel.

Pentru aceste motive, se constată că instanţa de apel, admiţând apelul declarat de către apelantul reclamant Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Medico - Militară "Cantacuzino" (fost INCDMI Cantacuzino), împotriva sentinţei civile nr. 1017/11.07.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a schimbat cadrul procesual cu care instanţa de fond fusese investită, încălcând dispoziţiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă se constată că este fondat sub acest aspect recursul declarat de pârâtă, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, sunt fondate criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.

Acest caz de casare priveşte aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

În cadrul acestei critici, recurenta susţine că nu poate fi obligată la plata utilităţilor deoarece s-ar încălca libertatea de voinţă a părţilor, necesară încheierii contractelor. Arată că spaţiile nu au fost predate cu proces-verbal, fiind doar puse la dispoziţia recurentei, existând o cooperare între instituţii de stat de interes public, bazată pe cutumă, îmbogăţirea nefiind imputabilă pârâtei, în condiţiile în care folosirea spaţiului s-a făcut cu consimţământul reclamantului care a plătit, în mod benevol, aceste utilităţi.

Recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 663 C. proc. civ., deoarece creanţa nu este certă, neexistând un înscris care să constate existenţa acesteia, precum şi a prevederilor art. 174 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. 21 şi art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar şi farmaceutic uman, cu modificările şi completările ulterioare, a celor cuprinse în Ordinele comune nr. 140/2007 şi nr. 1515/2007 pentru aprobarea Metodologiei în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, emise de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, şi a dispoziţiilor art. 13, art. 23 art. 171 alin. (4) şi art. 167 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, considerând că, în baza acestor dispoziţii, pârâta a utilizat spaţiile din clădirea aflată în administrarea reclamantului, gratuit, fără a plăti chirie şi nici cheltuieli de întreţinere, administrative sau utilităţi.

Înalta Curte reţine că, distinct de calificarea dată de instanţele de fond cheltuielilor cu utilităţile aferente întreţinerii spaţiilor (energia electrică, apă, canalizare, salubritate, energie termică, gaze naturale) ca nefiind cheltuieli de regie, este reală împrejurarea că, în Protocolul de colaborare încheiat între părţi în anul 2008, nu se menţionează în mod expres care instituţie va suporta cheltuielile de întreţinere a spaţiilor date în folosinţă, incluzând utilităţile, iar instanţele de fond au interpretat diferit semnificaţia lipsei acestei menţiuni exprese din perspectiva voinţei interne a părţilor.

Astfel, izvorul obligaţiei pârâtei de plată a utilităţilor, invocat de către reclamant, este Protocolul de colaborare din 30.09.2008, însă actele administrative emise ulterior (Hotărârea nr. 112/2012 a Consiliului de Administraţie al Institutului, adresele înaintate pârătei) reprezintă încercări de modificare a clauzelor convenţiei iniţiate în urma intervenirii controlului Curţii de Conturi.

Curtea de apel nu şi-a întemeiat decizia pe analiza clauzelor cuprinse în Protocol, ci a obligat pârâta la plata cheltuielilor pretinse de reclamant în virtutea calităţii de locatar a pârâtei în spaţiile aparţinând reclamantului, modificând practic clauzele convenţiei astfel cum ea fusese executată de către părţi în perioada anterioară, deci cu încălcarea dispoziţiilor art. 962 din vechiul C. civ., potrivit cărora obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă.

Cum nu a fost invocat un alt temei al răspunderii pârâtei, instanţa trebuia a se rezuma doar la a statua dacă prin Protocolul sus menţionat a fost stabilită sau nu obligaţia pârâtei de a achita cheltuielile de întreţinere ori dacă acesta a fost modificat în acest sens printr-o convenţie legal asumată de către ambele părţi sau în baza unei dispoziţii legale şi prelungit ulterior datei de 30.09.2013, pentru a constitui temei al obligării pârâtei pentru perioada indicată mai sus.

Prin urmare, sub acest aspect, urmează a fi admis recursul pârâtei Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti împotriva deciziei nr. 1772 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Instanţa devolutivă de control judiciar urmează a constata, în analiza convenţiei părţilor prin interpretarea voinţei interne a acestora, conform art. 977 C. civ. de la 1864, dacă neimpunerea unei obligaţii de plată în sarcina pârâtei poate fi complinită pe cale judiciară în condiţiile în care părţile au stabilit prin protocol drepturile şi obligaţiile cu privire la utilizarea spaţiului cedat în folosinţă unităţii de învăţământ şi dacă intervenţia pe cale administrativă a reclamantului prin Hotărârea nr. 112/7.09.2012 a Consiliului de Administraţie al I.N.C.D.M.I. "Cantacuzino" reprezintă o modificare unilaterală a acestor clauze, care, în lipsa unei dispoziţii exprese a legii, putea fi făcută prin renegocierea acestei convenţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti împotriva deciziei nr. 1772 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2021.