Res judicata bar on compensation for apartment improvements due to lack of passive procedural standing in prior litigation

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 17 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., obligarea acestora la plata sumei de 478.000 RON, reprezentând lucrări de îmbunătăţire şi modernizare la apartamentul nr. x situat în Bucureşti, str. x, lucrări care au adus un spor de valoare imobilului.

În drept, a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001.

La 10 decembrie 2018, pârâţii C., D. şi E. au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii, în principal, ca fiind prescrisă, introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi pentru existenţa autorităţii de lucru judecat; în subsidiar, au solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată. Pe cale reconvenţională, au solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata fructelor civile ale apartamentului în discuţie, pentru perioada 29 martie 2007, până la soluţionarea cauzei, suma estimată fiind de 1.000 RON.

La 11 decembrie 2018, pârâta B. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, invocând aceleaşi excepţii şi solicitând obligarea reclamantului-pârât la plata fructelor civile ale apartamentului în discuţie, începând cu luna martie a anului 2007, până în anul 2013, suma fiind estimată provizoriu la 1.000 RON.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâţii reclamanţi cu privire la cererea principală.

Prin sentinţa nr. 2642 din 21 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea principală pentru existenţa autorităţii de lucru judecat; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în raport de cererile reconvenţionale; a respins cererile reconvenţionale formulate de pârâţii B., C., D. şi E., ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia nr. 1664 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2642 din 21 noiembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1664 din 2 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs recurentul reclamant A..

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., reţinând existenţa autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 9225 din 23 octombrie 2014, pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2013.

Învederează că instanţa s-a raportat la dispozitivul hotărârii fără a avea în vedere şi considerentele pe care acesta s-a sprijinit, respectiv că intimaţii nu erau proprietari la momentul pronunţării sentinţei nr. 9225 din 23 octombrie 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi, prin urmare, nu aveau calitate procesuală pasivă. Susţine că, în prezenta cauză, a depus înscrisuri din care rezultă calitatea pârâţilor de proprietari ai apartamentului nr. x.

Recurentul a solicitat să se constate că intimaţii au calitate procesuală pasivă, neexistând autoritate de lucru judecat în raport de sentinţa anterior menţionată, prin care s-a stabilit că aceştia nu au calitatea cerută de normele procesuale pentru a achita contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului întrucât dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 prevăd că sporul de valoare se achită de persoanele îndreptăţite.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea, intimata B. a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii D., E. şi C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum şi excepţia de netimbrare a recursului.

6. Procedura de filtru

La 4 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înregistrat dosarul ca recurs şi a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a acestuia.

Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 10 iunie 2021, comunicarea raportului către părţi pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 octombire 2021, pronunţată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în şedinţa publică din 16 decembrie 2021 pentru soluţionarea acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul reclamant a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel, validând raţionamentul primei instanţe, a considerat că în prezenta pricină se impune autoritatea de lucru judecat, cu referire la sentinţa civilă nr. 9225 din 23 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2013, în condiţiile în care, în cauză, instanţa s-a raportat la dispozitivul hotărârii prin care s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor fără a avea în vedere şi considerentele pe care aceasta s-a sprijinit, respectiv că intimaţii nu erau proprietari la momentul pronunţării sentinţei nr. 9225 din 23 octombrie 2014 de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, aspect ce nu mai poate fi avut în vedere faţă de înscrisurile depuse în prezenta cauză, din care rezultă calitatea pârâţilor de proprietari ai apartamentului nr. x, apreciind că această critică se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, recurentul a reproşat aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, şi nu de drept material, astfel încât criticica formulată nu se încadrează în cazul de recurs descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi cercetată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod, care vizează încălcarea de către instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din această perspectivă şi în limitele criticii formulate, Înalta Curte constată că instanţa care a pronunţat decizia recurată a realizat o justă interpretare şi aplicare a prevederilor incidente, vizând îndeplinirea condiţiilor legale pentru a opera autoritatea de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Aceste dispoziţii legale dau expresie efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză, cu alte cuvinte, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuţie aceeaşi pretenţie, pe care să o opună aceleiaşi părţi şi invocând acelaşi temei juridic.

Autoritatea de lucru judecat priveşte şi hotărârile prin care au fost admise excepţii peremptorii, precum cea care vizează calitatea procesuală pasivă. Astfel, art. 430 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Verificând decizia recurată prin prisma modalităţii de aplicare a dispoziţiilor legale privind condiţiile autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţa de apel, în analiza îndeplinirii cerinţei triplei identităţi - de părţi, obiect şi cauză, a constatat că se identifică aceleaşi pretenţii, constând în contravaloarea îmbunătăţirilor aduse apartamentului, aceeaşi cauză juridică, determinată de anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1996, ce a constituit titlul de proprietate al reclamantului şi al autorilor săi, fiind îndeplinită şi cerinţa identităţii din punct de vedere al părţilor, în condiţiile în care reclamantul este singurul moştenitor al părinţilor săi ce au figurat ca reclamanţi în dosarul anterior, iar D. şi E. sunt succesorii în drepturi ai lui F., pârâtul din primul proces, care a stat în judecată alături de B. şi C..

Contrar celor susţinute de către recurentul relamant prin motivele de recurs, situaţia reţinută în considerentele sentinţei civile nr. 9225 din 23 ianuarie 2014, pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în primul litigiu, ce a condus la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C. şi a numitului F., autorul pârâţilor D. şi E., nu s-a modificat.

Astfel, cererea pârâţilor B., C. şi a numitului F. de obligare a Municipiului Bucureşti prin Primar la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a apartamentului nr. x din Bucureşti, Bd. x, corp C, sector 4 a fost respinsă ca prematur formulată, nefiind făcută dovada că, până în prezent, în favoarea pârâţilor a fost emisă o dispoziţie de restituire în natură a apartamentului în litigiu.

Având în vedere dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora obligaţia de plată a sporului de valoare adus de chiriaşi/foşti proprietari revine persoanei îndreptăţite, se constată că cele reţinute în considerentele sentinţei civile nr. 9225 din 23 octombrie 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, cu privire la faptul că obligaţia de despăgubire nu incumbă pârâţilor persoane fizice, în lipsa unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului către aceştia, se menţin şi în prezenta cauză.

Faţă de cele anterior reţinute cu privire la caracterul nefondat al criticii formulate de către recurentul reclamant din perspectiva validării de către curtea de apel a constatării primei instanţe referitoare la incidenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A..

Totodată, în raport de dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi de soluţia de respingere, ca nefondată, a căii de atac exercitate în cauză, va obliga pe recurentul- reclamant A. la plata către intimata B. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat şi către intimaţii E., D. şi C. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 450 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1664 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurent la cheltuieli de judecată, respectiv 450 RON către intimaţii E., D. şi C. şi 2000 RON către intimata B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2021.