Conflict of jurisdiction: Court of execution remains competent to validate third-party seizure despite debtor's seat

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 04 decembrie 2020 sub nr. x/2020, petentul A. pentru creditoarea B. a chemat în judecată pe terţii popriţi Trezoreria Bucureşti, C. S.A., D. S.A., E. şi pe debitorul Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei să dispună validarea popririi înfiinţate de către A. prin adresa din 22.10.2020, până la concurenţa sumei de 33.055,12 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 789 din C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5752/2021 din 20 mai 2021, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de terţul poprit Trezoreria Bucureşti, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect validare poprire în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

Instanţa a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, precum şi alin. (2), care prevede că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, sediul debitorului fiind situat în Bucureşti.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 8218/2021 din 12 octombrie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat conflict ivit conflictul negativ de competenţă şi, în baza art. 134 din C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Instanţa a apreciat că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, coroborat cu art. 24 şi 622 alin. (2) din C. proc. civ., momentul începerii executării silite şi, implicit, stabilirea legii aplicabile, este momentul sesizării organului de executare cu o cerere de executare silită - în speţă, data de 12.08.2020.

A arătat că executării silite demarate în baza cererii înregistrate la data de 12.08.2020 îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ. în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014, conform cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

A mai arătat că Judecătoria Iaşi este instanţa de executare, întrucât a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite şi a făcut referire la decizia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nr. 20/2021.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea de validare poprire.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în sensul că au identificat diferit instanţa de executare, în raport de prevederile art. 651 alin. (1) şi art. 714 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 790 alin. (1) din C. proc. civ. " Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În cuprinsul paragrafelor 70, 71, 79 şi 80 s-au reţinut următoarele:,,70. În raport cu cele de mai sus se poate observa că, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

79. Chiar dacă este real faptul că în cuprinsul C. proc. civ. nu se regăseşte o dispoziţie normativă care să statueze expres că, odată ce instanţa de judecată a încuviinţat executarea silită, aceasta devine competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, în condiţiile în care există cel puţin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competenţă a unor instanţe diferite, iar art. 651 din acelaşi cod cuprinde o normă de competenţă pentru soluţionarea acestor tipuri de cereri, numai această interpretare a textelor de lege incidente dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare.

80. Acest principiu presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare."

În speţă, Judecătoria Iaşi, prin încheierea nr. 8860/CS/2020, pronunţată în data de 27 august 2020, în dosarul nr. x/2020, a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulate de petentul A. şi A.. A încuviinţat executarea silită a debitorilor Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civila nr. 800/2017, pronunţată la data de 26 aprilie 2017 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Iasi.

Or, câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reţinând caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare anterior evocată, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.