Cassation review of tort compensation for abusive occupation of state land: exclusion of factual re-evaluation under Article 488 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2021

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cereri de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 martie 2016 pe rolul Tribunalului Vrancea sub dosarul nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, reclamantul Ministerul Apărării Naţional (MAN), în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D., a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 251706,13 RON, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 1900 mp teren, parte din imobilul cazarmă nr. 338 Focşani, ocupat abuziv de pârâţi, pentru perioada 06.03.2909 - 07.06.2016, actualizată până la data încetării efective a folosinţei şi a dobânzii legale pentru sumele pe care vor fi obligaţi să le plătească ca despăgubire, calculată până la data plăţii efective.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 998-999, 1073 şi 1084 din C. civ. de la 1864; art. 1349 alin. (1) şi (2), 1357, 1381,1382 şi 1385 C. civ.

2. Judecata în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 72 din 21 februarie 2019, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis în parte cererea în pretenţii formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., C. şi D., aşa cum a fost precizată. Astfel, a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului suma de 2408,45 euro, în echivalent la data plaţii efective, plus dobânda legală, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul în suprafaţa de 1378,10 mp, aferentă perioadei 6.03.2009-7.06.2016 şi la suma de 23,95 euro, în echivalent RON la data plaţii efective, plus dobânda legala, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa pentru suprafaţa de 276,60 mp, aferenta perioadei 6.03.2009-12.10.2016. Au fost obligaţi pârâţii sa plătească reclamantului suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Judecata în apel

Prin încheierea din 19 iunie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins cererile privind administrarea probelor cu expertiză topometrică şi expertiză evaluatorie. A amânat soluţionarea cauzei la data de 30 octombrie 2019.

Prin decizia civilă nr. 158A din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-pârâţi A. şi B. împotriva încheierii din 10.01.2019 şi sentinţei civile nr. 72/2019 din 21.02.2019, pronunţate de Tribunalul Vrancea. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant Ministerul Apărării Naţionale împotriva încheierii din 07.02.2019 şi sentinţei civile nr. 72 din 21.02.2019, pronunţate de Tribunalul Vrancea.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 19 iunie 2019 şi deciziei nr. 158A din 13 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale pentru UM 01333 Focşani.

De asemenea, pârâţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 158A din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

I. În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale a formulat următoarele critici:

- în mod nelegal instanţa a respins cererea referitoare la efectuarea unei noi expertize tehnice pentru determinarea sumei echivalente lipsei de folosinţă a terenului, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, cu referire la art. 255 şi 258, care prevăd condiţiile de admisibilitate şi încuviinţarea probelor;

- expertul a reţinut greşit că acesta şi-ar fi modificat pretenţiile în ceea ce priveşte preţul de închiriere a terenului;

- expertul a încadrat greşit terenul în categoria drumuri de acces, deşi acesta poate fi considerat drum de acces numai după dezmembrare şi trecerea sa în domeniul public ai mun. Focşani, potrivit H.G. nr. 732/2016, deci ulterior perioadei pentru care se solicită echivalentul lipsei de folosinţă;

- expertul a efectuat evaluarea lipsei de folosinţă a terenului într-o singură variantă, nefiind nici atestat ANEVAR;

- la stabilirea cuantumului prejudiciului nu s-a ţinut cont de actele normative specifice care reglementează valorificarea şi închirierea imobilelor MAPN;

- în mod greşit instanţa de apel şi-a însuşit concluziile expertului E. şi considerentele instanţei de fond, în sensul că prezenţa conductei de termoficare la marginea terenului deţinut de acesta, chiar dacă este îngropată, ar face imposibilă folosirea terenului pentru construcţii sau ca teren destinat instrucţiei militare; faptul că pârâţii au folosit terenul ca drum de acces nu prezintă relevanţă, valoarea terenului trebuind să fie dată în funcţie de cea mai bună utilizare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. În cuprinsul cererii de recurs, pârâţii A. şi B. au formulat următoarele critici:

- în mod greşit s-a reţinut că reclamantul are calitate procesuală activă şi că are teren în administrare în tarlaua x, parcelele 10.993 şi 10.994, deşi din adresa OCPI Vrancea nr. 4432/2018 reiese că pe planul cadastral al celor două parcele este trecut ca posesor Consiliul Popular Focşani, care le-a atribuit în administrare fostei întreprinderi de Legume şi F.;

- instanţa a confundat drumul existent pe planul cadastral x din tarlaua x (drum de exploatare) cu calea de acces ce face obiectul prezentului dosar din tarlaua x, parcelele 10.993 şi 10.994, susţinând că există unele inadvertenţe în poziţionarea exactă a terenului drum de exploatare;

- o altă eroare a instanţei constă în reţinerea existenţei mai multor planuri cadastrale, mai vechi sau mai noi, deşi Planul Cadastral al Judeţului Vrancea întocmit în anul 1981-1986 este valabil şi în prezent, nesuferind nicio modificare în ceea ce priveşte dimensiunea tarlalelor şi parcelelor; singurele actualizări care s-au efectuat sunt cele referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau raporturile juridice care au legătură cu imobilul;

- din motivarea instanţei de fond şi a celei de apel nu reiese care este fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie de către aceştia şi nici probele care fac această dovadă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 6 iulie 2020, cu respectarea termenului legal, recurenţii - pârâţi A. şi B. au depus întâmpinare la recursul reclamantului Ministerul Apărării Naţionale - pentru U.M. 01333 Focşani, prin care au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Totodată, la 10 iulie 2020, cu respectarea termenului legal, a formulat întâmpinare la recursul pârâţilor şi recurentul-reclamant Ministerul Apărării Naţionale, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 28 septembrie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate în cauză şi a fixat termen pentru judecata recursurilor la data de 14 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia şi încheierea recurate, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

1. Recursul declarat de către reclamantul Ministerul Apărării Naţionale este nefondat pentru următoarele considerente.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încheierea din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016, critică prin care se susţine că în mod nelegal instanţa a respins cererea referitoare la efectuarea unei noi expertize tehnice pentru determinarea sumei echivalente lipsei de folosinţă a terenului, încălcând, astfel, în opinia recurentului, dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.

Înalta Curte constată că această critică poate fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi reţine că prevederile art. 22 C. proc. civ. consacră, în mod expres, rolul activ al judecătorului în procesul civil, care, potrivit alin. (2) al acestui articol, are obligaţia să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale.

Pentru a lămuri toate împrejurările concrete ale cauzei, instanţa, în virtutea rolului său activ, poate solicita atât reclamantului, cât şi pârâtului, explicaţii sau lămuriri, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu au fost menţionate în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Rolul activ al judecătorului nu trebuie însă să afecteze dreptul de disponibilitate al părţilor, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa acestora, în scopul stabilirii adevărului.

Probele se folosesc frecvent în procesul civil, fiind indispensabile pentru stabilirea adevărului. De aceea, legea permite folosirea oricăror dovezi care pot conduce la dezlegarea raporturilor litigioase. Administrarea probelor impune respectarea unor condiţii de admisibilitate.

În doctrină s-a apreciat că dovezile nu pot fi folosite decât dacă îndeplinesc anumite condiţii privitoare la legalitatea, verosimilitatea, pertinenţa şi concludenţa lor.

Or, în virtutea rolului său activ, instanţa de apel a analizat posibilitatea administrării probelor cu expertiză topometrică şi expertiză evaluatorie şi, în temeiul art. 255 C. proc. civ. coroborat cu art. 338 din acelaşi Cod a apreciat că nu se impune administrarea acestor probe, faţă de obiectul acţiunii, de de intinderea şi natura drepturilor reclamantei, precum şi faţă de modul de detaliere a raportului de expertiză efectuat în prima instanţă.

Din criticile dezvoltate de recurent relativ la decizia atacată, Înalta Curte constată că acestea vizează împrejurările de fapt şi probele dosarului, ce pot fi plasate în sfera criticilor de netemeinicie, care nu pot fi însă analizate de catre instanţa supremă.

Astfel, recurentul - reclamant a arătat că în mod greşit instanţa de apel şi-a însuşit concluziile expertului E. şi considerentele instanţei de fond, în sensul că prezenţa conductei de termoficare la marginea terenului deţinut de acesta, chiar dacă este îngropată, ar face imposibilă folosirea terenului pentru construcţii sau ca teren destinat instrucţiei militare; faptul că pârâţii au folosit terenul ca drum de acces nu prezintă relevanţă, valoarea terenului trebuind să fie dată în funcţie de cea mai bună utilizare.

A mai învederat recurentul că terenul în discuţie a fost destinat instrucţiei militare pana la data de 6 martie 2009, ulterior fiind folosit de pârâţi, pană la data de 12 octombrie 2016, cand a fost trecut din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al municipiului Focşani.

S-a mai susţinut că împrejurarea că pârâţii au utilizat terenul ca drum de acces nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor.

Recurentul consideră că este eronată aprecierea instanţei de apel potrivit căreia "cea mai bună utilizare (din punct de vedere pecuniar) ar fi cea actuală, de drum/cale de acces".

În opinia recurentului, conducta de termoficare nu poate în niciun caz scădea valoarea terenului, deoarece poate fi îngropată, astfel încât terenul poate fi folosit şi drept cale de acces.

Faţă de cele mai sus arătate, recurentul-reclamant prezintă împrejurări de fapt, deci aspecte care vizează temeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia, şi nu pot face obiectul recursului conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, văzând faptul că instanţa de recurs nu are prerogativa de a da o altă evaluare probatoriului deja administrat în cauză, Înalta Curte, raportat la situaţia de fapt deja reţinută în mod judicios de către instanţa de apel, constată ca fiind nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la starea de fapt.

Aceasta întrucât verificarea acestor aspecte presupune reanalizarea situaţiei de fapt din dosar şi a probelor administrate în cauză, deci a unor chestiuni ce ţin de temenicia hotărârii pronunţate.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că aceste aspecte deduse judecăţii prin criticile invocate în recurs de către reclamant implică o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a unor norme juridice, astfel că acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs.

II. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâţii A. şi B. sunt de reţinut următoarele.

În esenţă, pârâţii critica decizia atacată din perspectiva lipsei calităţii de proprietar a reclamantului şi lipsa corespondenţei între terenul ocupat de drumul de acces şi terenul proprietatea reclamantului.

De asemenea, se mai invocă de către pârâţi reţinerea greşită a instanţei de apel a mai multor planuri cadastrale, invocându-se inadvertenţe de coordonate şi adresa nr. x/2018 emisă de OCPI Vrancea.

Apreciază recurenţii - pârâţi că eroarea instanţei de apel constă în stabilirea eronată a situaţiei de fapt datorită examinării superficiale a întregului material probator.

Raportat la aspectele invocate de către recurenţii - pârâţi, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă a întregului material probator, stabilind că deşi din situaţia de fapt se poate constata că există unele inadvertenţe în poziţionarea exactă a terenului drum de exploatare, fiind indicate uneori T 202 alteori T 199 şi parcela x, x sau 11075 ceea ce trebuie subliniat este faptul că în toate expertizele efectuate în cauză şi din toate susţinerile părţilor reiese că terenul utilizat de pârâţi ca drum de acces la imobilele lor este învecinat cu reprezentanţa G..

De asemenea, instanţa de apel a statuat că dacă există aspecte ce ţin de situaţia de fapt rezultată din litigiile anterioare dintre părţi, care se regăsesc atât în considerentele încheierii din 10.01.019 prin care a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale cât şi în considerentele hotărârii date pe fondul cauzei, nu înseamnă că instanţa s-a antepronunţat ci reprezintă modul în care judecătorul redactor a înţeles să prezinte firul logic al argumentelor care i-au format convingerea.

De asemenea, instanţa de apel a statuat că nu constituie abuz de drept împrejurarea că reclamantul ca administrator al terenului se comportă ca un bun proprietar şi încearcă să îţi păstreze toate prerogativele dreptului său faţă de terţi, făcând opoziţie la faptul că pârâţii folosesc terenul şi i-au dat destinaţie de drum de acces.

Referitor la motivele de apel invocate de pârâţi privind faptul că reclamantul deţine o cale de acces şi teren în x parcela x, iar calea de acces utilizată de pârâţi este în T 199 şi traversează parcelele 10993 şi 10994 s-a constatat în mod judicios că pârâţii fac trimitere la concluzii ale unor rapoarte de expertiză din dosarul nr. x/2011, care nu sunt de natură a schimba opinia instanţei, mai ales în contextul în care acele rapoarte de expertiză au fost înlăturate de instanţa din acel dosar, dispunându-se efectuarea unei noi expertize care de altfel a şi fost avută în vedere la soluţionarea dosarului strămutat.

Aşadar, Înalta Curte, constată că aspectele astfel susţinute au fost în mod judicios analizate de instanţa de apel, acestea fiind aspecte care vizează temeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia şi nu pot face obiectul recursului conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum s-a arăta şi anterior.

Înalta Curte reţine că, în această manieră, recurenţii - pârâţi contestă concluziile instanţei de apel sub aspectul stării de fapt, critici ce nu pot face obiectul analizei în recurs.

Relaviv la susţinerea potrivit căreia din motivarea instanţei de fond şi a celei de apel nu reiese care este fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie de către aceştia şi nici probele care fac această dovadă, Înalta Curte constată că recurenţii-pârâţi aduc pentru prima dată în faţa instanţei de recurs această critică, pe care nu au susţinut-o în faţa instanţei de apel; or, această critică omisso medio, nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs, în acest sens fiind şi prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale - pentru U.M. 01333 Focşani împotriva încheierii din 19 iunie 2019 şi a deciziei nr. 158A din 13 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat pârâţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 158A din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2021.