Reclamation of land: superior title of owner reconstituted under Law No. 18/1991 over good-faith purchase from state company holding 1993 ownership certificate

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la 07 noiembrie 2016, pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. Rădăuţi (prin administrator C.) şi S.C. D. Marginea a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 14.388 m.p. teren situat în municipiul Rădăuţi, CF x p.v. 2693=80 mp.p.f. 4245/1=7794 mp.p.f. 4247=4392 mp; Total: 12.266 mp.; CF x p.v. 3139=165 mp, p.v. 3136/5=30 mp; Total: 195 mp.; CF x p.f. 4245/2=1927 mp; Total: 1.297 mp. pentru care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, conform sentinţei civile nr. 4342/02.12.2011 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă şi irevocabilă, precum şi radierea intabularii dreptului de proprietate al celor 2 pârâte asupra următoarelor parcele de teren: 5083/2 în suprafaţă totală de 20364 m.p., 5083/8 în suprafaţă totală de 5392 de m.p, 5083/9 în suprafaţă totală de 9998 m.p., 5083/10 în suprafaţă totală de 5688 m.p. - toate din CF x Rădăuţi înscrise în favoarea paratei S.C. B. S.R.L. şi 5527 înscrisă în CF x UAT Rădăuţi în favoarea S.C. D.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 665 din 21 februarie 2017, Judecătoria Rădăuţi a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava.

Prin sentinţa civilă nr. 625 din 12 iulie 2019, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. Rădăuţi (prin administrator E.), F., G. şi S.C. D. Marginea, prin lichidator judiciar H.; a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa totală de 12.230 mp teren situat în municipiul Rădăuţi, identică cu: p.v. 2693 în suprafaţă de 80 mp, p.f. 4245/1 în suprafaţă de 7794 mp şi p.f. 4247 în suprafaţă de 2234 mp, înscrise în CF x Rădăuţi, p.v. 3139 în suprafaţă de 165 mp şi p.v. 3136/5 în suprafaţă de 30 mp înscrise în CF. x Rădăuţi, p.v. 4245/2 în suprafaţă de 1927 mp înscrisă în CF x Rădăuţi, astfel cum sunt identificate prin Raportul de expertiză întocmit de expert I., aflat la dosar; a obligat pe pârâţii F.

şi G. să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1031 mp teren, identică cu p.f. 4247 din CF x Rădăuţi, astfel cum este identificată prin Raportul de expertiză întocmit de expert I., aflat la dosar; a dispus radierea intabulării dreptului de proprietate a pârâţilor după cum urmează:

1. p.v. 5527 din CF x Rădăuţi, proprietatea pârâţilor F. şi G., în suprafaţă de 1031 mp;

2. p.v. 5083/9 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 2207 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.;

3. p.v. 5083/10 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 27 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.;

4. p.v. 5083/9 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 51 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.;

5. p.v. 5083/10 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 29 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.;

6. p.v. 5083/10 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 30 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.;

7. p.v. 5083/8 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 165 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.;

8. p.v. 5083/9 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 142 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.;

9. p.v. 5083/10 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 636 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.;

10. p.v. 5083/8 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 2646 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; ll. p.v. 5083/2 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 4370 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.;

12. p.v. 5083/8 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 678 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.;

13. p.v. 5083/2 din CF x Rădăuţi, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafaţă de 1249 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantului suma de 17.454 RON reprezentând cheltuieli de judecată, iar pe pârâţii F. şi G. suma de 2.455 iei cu acelaşi titlu.

Împotriva acestei decizii a formulat apel pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuţi, prin administrator C., continuat prin administratorul judiciar J. S.R.L.

3. Decizia pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 179 din 23 iulie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. D. Marginea şi, în consecinţă, a respins apelul declarat în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuţi, prin administrator C., şi continuat prin administratorul judiciar J. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 625 din 12.07.2019 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă şi a obligat apelanta la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 179 din 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a formulat, în esenţă, următoarele critici:

1. Decizia recurată cuprinde motive contradictorii deoarece pe de o parte stabileşte că S.C. B. deţine un titlu de proprietate, fiind astfel un veritabil proprietar, că a dobândit proprietatea cu buna-credinţă de la un proprietar ce are un certificat de atestare a dreptului de proprietate şi că pârâta figurează înscrisă în cartea funciară, ca proprietar. Pe de altă parte, instanţa de apel, în mod nelegal, a confirmat soluţia instanţei de fond, reţinând că ar fi îndeplinite condiţiile acţiunii în revendicare şi a considerat că titlul intimatului-reclamant A. ar fi mai preferabil.

Toate argumentele care conduc la ideea că B. este un veritabil proprietar, de bună credinţă, care a dovedit existenta dreptului de proprietate, provenienţa şi istoricul dreptului dobândit de la autorii săi sunt incompatibile cu cele care confirmă îndeplinirea condiţiilor privind acţiunea în revendicare.

2. Decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită dispoziţiilor înscrise în art. 563 C. civ. în ceea ce priveşte acţiunea în revendicare, în condiţiile în care S.C. B. S.R.L. Rădăuţi este titulara unui titlu de proprietate valabil, dobândit de la un proprietar, cu bună- credinţă şi cu titlu oneros a cărui anulare nu a fost solicitată de către intimatul- reclamant. Se pretinde că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legale incidente şi principiului publicităţii cărţilor funciare, reglementat de art. 31 din Legea nr. 7/1996, fără a se avea în vedere faptul că bună-credinţă se raportează la conţinutul cărţii funciare şi a titlului transmiţatorului, astfel cum se prevede şi în dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 18/18991, Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, ce consacră validitatea titlurilor obţinute cu bună-credinţă, astfeş cum este titlul recurentei-pârâte. Or, chiar şi Legea nr. 169/1997 prevede că şi în cazul anulării unui titlu de proprietate, emis în condiţiile Legii nr. 18/1991, actele de înstrăinare subsecvente rămân în vigoare, aspect statuat şi în practica judiciară constantă a instanţelor judecătoreşti şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ce a subiniat necesitatea salvgardării securităţii circuitului civil, prin protejarea dobânditorului de bună-credinţă, astfel cum este recurenta-pârâtă.

Instanţa de apel a considerat în eronat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Industriilor la 24.03.1993 "nu ţine loc de titlu de proprietate pentru autorul apelantei", fără a motiva în vreun fel această susţinere, deşi certificatul nu a fost niciodată contestat de către reclamant, fiind un titlu de proprietate valabil.

Din cuprinsul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţii comerciale, precum şi din Hotărârea nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat rezultă faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un veritabil titlu de proprietate, la momentul emiterii sale fiind singura modalitate de a stabili regimul juridic al unui teren şi proprietarul acestuia, imediat după anul 1990.

Câtă vreme certificatul de atestare a dreptului de proprietate al S.C. K. nu a fost contestat sau anulat, deşi a fost supus regimului de publicitate imobiliară, acesta este valabil şi produce în continuare efecte juridice, constituind un veritabil titlu de proprietate, astfel încât soluţia instanţei este nelegală, deoarece a oferit prioritate titlului reclamantului, deşi autorul recurentei-pârâte (S.C. K.) avea un titlu de proprietate perfect valabil încă din 1993, anterior oricărui titlu prezentat de intimatul-reclamant;

Printr-un alt motiv de recurs s-a susţinut nelegalitatea deciziei recurate, întrucât instanţa de apel a pronunţat o soluţie greşită când a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare şi excepţia prescripţiei capătului de cerere privind radierea dreptului de proprietate, invocate de S.C. D.

Relativ la prima excepţie, arată că instanţa de apel a reţinut eronat că excepţia, fiind invocată în calea de atac, nu are obligaţia de a o analiza, fără a se avea în vedere că asupra acestei excepţii instanţa de fond nu s-a pronunţat. Or, contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta susţine că justifică un interes în formularea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, consecinţa fiind respingerea acţiunii reclamantului.

Relativ la cea de-a doua excepţie, arată că instanţa de apel a făcut o apreciere eronată a dispoziţiilor legale, deoarece prescripţia este o veritabilă sancţiune civilă, care vine să sancţioneze lipsa de diligentă a unei părţi în introducerea, în termen, a unei acţiuni. Consideră că instanţa avea obligaţia să analizeze excepţia prescripţiei, având prioritate în cauză principiul fundamental al aflării adevărului, conform art. 22 C. proc. civ.

S-a susţinut şi faptul că instanţa de apel a aplicat eronat art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 7/1996, cu consecinţa radierii intabulării dreptului de proprietate şi a reţinut greşit, cu referire la art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., că hotărârea prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului este opozabilă recurentei-pârâte. Or, în condiţiile în care recurenta-pârâtă a făcut dovada faptului că autorul său deţine un titlu de proprietate valabil, anterior oricărui titlu invocat de reclamant, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce este supus publicităţii, instanţa de apel a confirmat eronat raţionamentul instanţei de fond potrivit cu care în ceea ce priveşte radierea intabulării, nu se poate opune certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Recurenta a criticat decizia atacată şi sub aspectul că instanţa de apel a nesocotit probatoriul administrat în cauză, reţinând nelegal că certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu este un titlu de proprietate şi faptul că autorii reclamantului sunt primii care au efectuat lucrările de carte funciară, aspect ce nu a fost probat. Se susţine că şi raportul de expertiză întocmit în cauză este neconcludent, iar instanţa de apel nu a dispus refacerea expertizei, iar în ceea ce priveşte solicitarea de depunere a documentelor care au stat la baza expertizei, expertul a răspuns că a depus doar înscrisurile constatate că nu se află la dosarul cauzei, înscrisuri care nu pot fi considerate ca făcând parte din documentaţia ce a stat la baza expertizei, fiind nerelevante din punct de vedere tehnic şi inutile pentru soluţionarea justă a cauzei.

5. Apărările formulate în cauză.

În termen procedural, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat mai multe excepţii:

În raport de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., a fost ridicată excepţia nulităţii recursului, argumentându-se că recursul a fost declarat de doi dintre cei patru asociaţi, cetăţeni irlandezi cu domiciliul în străinătate a căror date de identificare nu au fost menţionate în cererea de recurs. S-a mai susţinut că, deşi s-a indicat adresa pentru comunicarea actelor de procedură, nu s-a precizat persoana însărcinată cu primirea acestora şi nici nu s-a depus la dosar vreun document care să certifice că semnăturile de pe memoriul de recurs aparţin celor doi asociaţi. Recursul putea fi declarat doar prin lichidatorul judiciar al debitoarei care avea competenţa în semnarea acestuia atâta timp cât calea de atac fost declarată după data de 28 iulie 2020, când Tribunalul Suceava a dispus intrarea în faliment a debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare.

Nulitatea a fost semnalată şi pe aspectul încadrării criticilor, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în opinia intimatului aspectele din cererea de recurs neputând fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât vizează temeinicia hotărârii.

În susţinerea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-pârâte, partea a făcut referire la dispoziţiile art. 34, art. 205 alin. (1) şi art. 251 alin. (1) din C. civ., având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 458/04.12.2020 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a dispus radierea societăţii recurente. Faţă de această împrejurare, a considerat că se impune respingerea recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant, a arătat că semnatarii memoriului de recurs nu sunt înscrişi la Oficiul Registrului Comerţului cu drept de reprezentare a societăţii B. S.R.L. şi nici nu au mandat în acest sens din partea lichidatorului judiciar. În susţinerea excepţiei, a invocat şi dispoziţiile art. 1919 din C. civ. susţinând că asociaţii pot reprezenta societatea în justiţie numai în situaţia în care nu a fost numit un administrator, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

6. Procedura derulată în recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor. Întrucât membrii completului nu au fost în unanimitate de acord cu privire la soluţia ce urmează a fi pronunţată asupra excepţiilor invocate de intimatul reclamant A. s-a stabilit ca analiza acestor chestiuni să fie efectuată în şedinţă publică, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Astfel, prin încheierea din 20 mai 2021 a fost admis în principiu, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. cu referire la alin. (5) al aceluiaşi articol, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuţi împotriva deciziei nr. 179 din 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la 23.09.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru a se supune dezbaterii, în condiţii de contradictorialitate, analiza tuturor excepţiilor invocate.

În raport de solicitarea formulată de recurenta - pârâtă privind introducerea în cauză a celor patru asociaţi ai societăţii pârâte, respectiv pe numiţii L., M., N. şi O., în calitate de succesori şi continuatori ai personalităţii societăţii pârâte, prin încheierea din 23.09.2021, Înalta Curte a apreciat că sunt întrunite condiţiile legale pentru ca, în locul societăţii-recurente S.C. B. S.R.L. Rădăuţi, care şi-a încetat existenţa juridică, să fie introduşi cei patru foşti asociaţi menţionaţi, aceştia din urmă însuşindu-şi recursul, potrivit declaraţiei depuse la dosar, sens în care au atătat că înţeleg să continue judecata în calitate de succesori, în condiţiile legii, ai fostei societăţi radiate.

La termenul din 18.11.2021, reclamantul-intimat, prin apărător a arătat, raportat la înscrisurile depuse şi comunicate, că înţelege să susţină doar excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei - pârâte S.C. B. S.R.L. Rădăuţi şi excepţia nulităţii recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, care supun dezbaterii mai multe probleme de drept, susceptibile de încadrare în pct. -ele 5, 6 şi 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul declarat este nefondat, având în vedere considerentele care succed:

Cu titlu prealabil, în aplicarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., referitorla excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a societăţii pârâte S.C. B. S.R.L. Rădăuţi, Înalta Curte va reţine, în temeiul dispoziţiilor art. 34 C. civ., raportat la art. 251 alin. (1) C. civ., că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă.

Potrivit art. 251 alin. (1) C. civ., persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii lor din registrele în care au fost înscrise.

În cauză, la data de 26.11.2020, pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuţi a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 179 din 23 iulie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă. Prin adresa nr. x/2020, lichidatorul judiciar al societăţii pârâte, la data la care S.C. B. S.R.L. Rădăuţ era în faliment, a confirmat recursul societăţii pârâte. Ulterior, prin sentinţa Tribunalului Suceava, nr. 458 din 04.12.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus radierea societăţii pârâte S.C. B. S.R.L. Rădăuţi din Registrul Comerţului. Cum prin raportul lichidatorului judiciar nr. 75/3412/2020 parte din platourile de teren aflate în proprietatea societăţii radiate au transferate către cei patru asociaţi, iar anumite părţi din platourile de teren fac obiectul litigiului de faţă, s-a dispus introducerea în cauză a asociaţilor societăţii radiate, care şi-au însuşit recursul.

Reiese astfel, urmare a pronunţării sentinţei nr. 458/04.12.2020 a Tribunalului Suceava, prin care s-a dispus radierea societăţii recurente S.C. B. S.R.L. Rădăuţi, că la acest moment procesual, capacitatea de folosinţă a persoanei juridice a încetat, ceea ce coincide cu încetarea capacităţii acesteia de a avea drepturi şi obligaţii. În acest context, având în vedere dispoziţiile art. 56 C. proc. civ. care stipulează că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, Înalta Curte urmează să admită excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei - pârâte S.C. B. S.R.L. Rădăuţi, în aplicarea dispoziţiilor art. 34 raportat la art. 251 alin. (1) C. civ.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru aspectul neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că excepţia nu este întemeiată. Recursul declarat a fost fundamentat, în drept, cu referire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fiind formulate critici sub aspectul nelegalităţii deciziei atacate din perspectiva motivării contradictorii a deciziei recurate şi a aplicării greşite a normelor de drept material în ceea ce priveşte acţiunea în revendicare. Prin urmare, criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare evocate în cererea de recurs, urmând ca susţinerile care ridică aspecte de evaluarea situaţiei de fapt şi de administrare a probatoriului să nu facă obiectul controlului judiciar, faţă de structura actuală a recursului, care permite verificarea legalităţii şi nu a temeiniciei hotărârii atacate.

1. Motivul de recurs, încadrat în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se invocă nelegalitatea hotărârii instanţei de apel din perspectiva motivelor contradictorii pe care le cuprinde, Înalta Curte va reţine că susţinerile formulate sunt neîntemeiate şi nu atrag incidenţa cazului de casare evocat.

Contrar celor arătate în cererea de recurs, hotărârea instanţei de apel fundamentează, prin argumentele menţionate în cuprinsul său, soluţia de respingere a apelului, critica nefiind sub incidenţa ipotezei de modificare prevăzută de art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., vizând contradictorialitatea motivării (când considerentele hotărârii conduc la o altă soluţie faţă de cea dispusă în dispozitiv).

Potrivit considerentelor deciziei recurate, instanţa de apel a procedat la verificarea şi compararea titlurilor de proprietate pretinse de părţi, conform regulilor specifice acţiunii în revendicare, prevăzute de art. 563 din noul C. civ., în scopul verificării care dintre acestea este mai bine caracterizat. În acest sens, instanţa de apel, în baza efectului devolutiv al apelului, a analizat cauza sub toate aspectele, conchizând că soluţia de admitere a respectivei acţiuni, dispusă de prima instanţă, este corectă, deoarece titlul de proprietate al societăţii pârâte provine de de la un non dominus, acesta fiind vânzătorul iniţial, S.C. K. S.A., în timp ce reclamantul are un titlu de proprietate obţinut în procedura reconstituirii dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, pe vechiul amplasament deţinut de autorii acestuia, care au fost intabulaţi în cartea funciară.

Pe cale de consecinţă, este nefondat motivul de recurs ce se referă la faptul că instanţa de apel ar fi motivat în mod contradictoriu soluţia pronunţată, hotărârea recurată fiind corect argumentată în fapt şi în drept, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor de drept deduse judecăţii fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc şi întemeiază soluţia din dispozitiv.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a dat prevalenţă titlului de proprietate pe care societatea apelantă l-a exhibat, dobândit de la un proprietar, înscris în cartea funciară, titlu în privinţa căruia s-a susţinut că a fost dobândit cu bună credinţă, la baza căruia a stat certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis autoarei sale, S.C. K. S.A. şi că a fost acordat greşit preferabilitate titlului de proprietate al reclamantului, în cadrul acţiunii în revendicare, reprezintă eventuale erori de judecată, iar nu aspecte care să poată fi examinate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca atare, aceste aspecte vor fi analizate de prezenta instanţă în cadrul cercetării motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incident cazul de modificare circumscris pct. -ului 6 din acelaşi text legal.

2. Criticile subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a susţinut nelegalitatea deciziei atacate cu privire la modalitatea de soluţionare a acţiunii în revendicare, sunt neîntemeiate.

Specific soluţionării acţiunii în revendicare, întemeiate pe dispoziţiile art. 563 C. civ., este procedeul comparării titlurilor invocate de părţi, având câştig de cauză partea al cărei drept este preferabil.

Raportat la titlurile care au fost opuse în cauză, respectiv atât reclamant, cât şi societatea-pârâtă au exhibat un drept de proprietate în legătură cu aceleaşi bun, context în care, în cadrul acţiunii în revendicare, părţile au avut posibilitatea de a combate şi formula apărări în legătură cu dreptul adversarului, revenind instanţei de judecată obligaţia de a evalua, din punct de vedere juridic, susţinerile şi apărările părţilor aflate în conflict şi de a proceda la compararea titlurilor invocate de acestea, după regulile acţiunii în revendicare de drept comun.

Din această perspectivă, instanţa de apel a procedat judicios la verificarea regimului juridic al bunului revendicat, precum şi a modului de transmitere şi dobândire a proprietăţii de către fiecare dintre părţile litigante, operaţiune necesară în rezolvarea raportului juridic dedus judecăţii, deoarece, în cadrul acţiunii în revendicare, instanţei i-a revenit obligaţia analizării nu doar a titlului reclamantului, respectiv a existenţei unui drept de proprietate în patrimoniul acestuia, ci şi a titlului opus de societatea-recurentă, a cărui eficienţă a fost contestată, prin conţinutul prezentului demers judiciar întreprins de reclamant.

Prin urmare, în cadrul procedeului de comparare a titlurilor, instanţa de apel a procedat corect la examinarea titlurilor pe care părţile şi le-au opus reciproc, sens în care a analizat provenienţa titlurilor evocate în cauză, ştiut fiind faptul că, în cadrul acţiunii în revendicare, mecanismul de comparare a titlurilor părţilor din raportul juridic litigios implică, prin el însuşi, verificarea modului în care a operat transmiterea dreptului de proprietate, fără a se impune, ca o condiţie prealabilă, o evaluare distinctă asupra valabilităţii unuia sau a mai multor acte anterioare din lanţul înstrăinărilor succesive.

Aşa fiind, cum titlurile exhibate în cauză, asupra aceluiaşi bun, provin de la autori diferiţi, în mod corect, prin decizia recurată, instanţa de apel a apreciat că trebuie comparate între ele drepturile autorilor de la care provin cele două titluri, urmând a se da câştig de cauză părţii care a dobândit de la autorul al cărui drept este mai preferabil, soluţie care consacră aplicarea principiului nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet (nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are).

Astfel, în cadrul acţiunii în revendicare cu care a fost învestită, instanţa a procedat, pe de o parte, la examinarea titlului de proprietate al reclamantului, reprezentat de sentinţa civilă nr. 4342/02.12.2011 a Judecătoriei Rădăuţi, prin care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, pentru suprafaţa de 25.582 mp teren situat în municipiul Rădăuţi, dispus în mai multe parcele de teren, pe vechiul amplasament, titlu pe care şi-a fundamentat dreptul de proprietate pentru a cărui valorificare a sesizat instanţa.

Pe de altă parte, a fost examinat titlul opus în cauză, respectiv titlul evocat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. Rădăuţi, a căror drepturi procesuale au fost continuate de pârâţii L., N., O. şi M., reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.01.2007, prin care a fost achiziţionat, de la S.C. P. S.R.L. Rădăuţ, suprafaţa totală de 46953 mp, care, la rândul său, l-a dobândit de la S.C. K. Rădăuţi.

Urmărind transmisiunea proprietăţii, pe lanţul titlurilor de proprietate, a rezultat că S.C. P. S.R.L. Rădăuţi, la rândul acesteia, a dobândit terenul prin cumpărare de la S.C. K. S.A., pe numele căreia fusese eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor x, eliberat de Ministerul Industriilor la 24.03.1993.

Totodată, în examinarea titlului opus în cauză, din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expert I., cât şi concluziile celorlalte expertize tehnice şi înscrisuri depuse la dosar, instanţele fondului au reţinut că planurile întocmite la momentul la care S.C. K. a efectuat vânzarea către S.C. P. S.R.L. nu au respectat documentaţia şi nici amplasamentele deţinute de către S.C. K. şi cu care aceasta figura intabulată în CF.

Astfel, potrivit situaţiei de fapt reţinute în cauză, pe baza materialului probator, de către instanţele fondului, a rezultat că S.C. K. S.A. a înscris, prin încheierea de carte funciara nr. x/1995, terenul în CF x Rădăuţi, parcela x curţi, construcţii în suprafaţă de 127944 mp, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Terenul, transcris în CF x a municipiului Rădăuţi a avut la bază configuraţia parcelelor dată de planul RGF 5106/2001 şi 9879/2006, însă planul care reprezintă dezmembrarea nu a putut fi încadrat în planul care redă intabularea întregii pv 5083 de 127.944 mp. Din planul de situaţie în care este redată configuraţia parcelelor vândute de către S.C. K. către S.C. P. S.R.L. Rădăuţi şi, apoi, către S.C. B. a reieşit că s-a realizat suprapunerea peste parcelele configurate în RGF 207/1947 şi înscrise în CF x şi CF x, în cuprinsul cărora figurau, ca proprietari tabulari, autorii reclamantului.

Cum situaţia premisă de la care s-a pornit în soluţionarea acţiunii în revendicare dedusă judecăţii a fost tocmai valabilitatea celor două titluri de proprietate pe care părţile şi le-au opus reciproc relativ la bunul revendicat, acest aspect a impus compararea titlurilor exhibate în cauză, cum corect s-a procedat prin decizia recurată.

Aşadar, date fiind circumstanţele factuale reţinute în cauză, din care rezultă că parcelele de teren proprietatea reclamantului se suprapun integral cu parcelele de teren dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007 de către fost S.C. B. S.R.L. Rădăuţi, în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au dat prevalenţă titlului de proprietate al reclamantului, în condiţiile în care acesta nu comportă niciun viciu, hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate fiind pronunţată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, autorii reclamantului fiind înscrişi în vechea carte funciară, fără a exista vreo menţiune de înscriere a vreunui alt proprietar pe acel teren.

Cum situaţia premisă de la care s-a pornit în soluţionarea acţiunii în revendicare a fost tocmai valabilitatea celor două titluri de proprietate pe care părţile şi le-au opus reciproc relativ la bunul revendicat, contrar susţinerilor formulate în cererea de recurs, reiese că instanţa de apel nu a negat titlul de proprietate al antecesoarei apelantei-pârâte, ci a apreciat - în contextul comparării titlurilor de proprietate şi mergând pe firul antecesorilor acesteia, urmare a transmisiunilor succesive - că şirul proprietarilor se opreşte fără a fi dovedit modul în care terenul, atribuit în proprietatea S.C. K. Rădăuţi, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a fost preluat de statul român de la autorii reclamantului. Or, acesta a fost contextul în care s-a apreciat că "certificatul de atestare a dreptului de proprietate...nu ţine loc de titlu de proprietate pentru autorul apelantei" şi s-a determinat, în procedura de examinare a titlurilor opuse în cauză, care titlu mai bine caracterizat, sens în care instanţele fondului au dat câştig de cauză reclamatului, întrucât acesta a dovedit că a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este mai preferabil.

Aşadar, admiterea acţiunii în revendicare nu a fost consecinţa faptului că fosta S.C. B. S.R.L. Rădăuţi nu deţine un titlu de proprietate valabil, ci a împrejurării că, în concurs cu titlul reclamantului, titlul recurentei nu este preferabil, acesta fiind criteriul legal de preferabilitate în compararea titlurilor căruia instanţa de apel i-a dat curs, titluri care provin de la autori diferiţi.

În cuprinsul cererii de recurs s-a arătat că deşi S.C. B. S.R.L. Rădăuţi este beneficiara unui titlu de proprietate, constând în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007, care nu a fost anulat, drept ce a fost dobândit cu bună-credinţă şi cu titlu oneros. Or, aceste susţineri din cuprinsul cererii de recurs în legătură cu dobândirea proprietăţii sunt lipsite de relevanţă juridică în procedeul de comparare a titlurilor de proprietate, întrucât în cadrul acţiunii în revendicare imobiliară de drept comun, buna credinţă - ca atitudine subiectivă a cumpărătorilor - nu valorează, în sine (per se), un titlu de proprietate, astfel încât argumentele referitoare la buna credinţă a societăţii-pârâte (fostei) şi a autoarelor sale nu pot conduce la anihilarea forţei juridice a titlului reclamantului, a cărui valabilitate nu poate fi pusă la îndoială şi nu este în măsură să paralizeze acţiunea în revendicare.

Buna-credinţă a subdobânditorului cu titlu oneros al unui imobil de la un neproprietar are efecte în sensul păstrării titlului terţului achizitor, fiind o excepţie de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial - "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis". Simpla bună credinţă nu este, însă, suficientă pentru a bloca o soluţie favorabilă reclamantului din acţiunea în revendicare, în cadrul căreia are câştig de cauză adevăratul titular al dreptului de proprietate. Buna-credinţă ar fi prezentat relevanţă într-o asemenea acţiune doar în ipoteza în care ar fi fost invocată ca element al erorii comune şi invincibile creatoare de drept, care, pe lângă faptul că nu a fost menţionată ca apărare de către recurentă/recurenţi, presupune condiţii mult mai ample şi mai energice pentru a fi reţinută, în cadrul cărora atitudinea subiectivă a pârâţilor reprezintă doar una dintre ele.

Sub aspectul criticii de nelegalitate referitoare la aspectul că titlul de proprietate al reclamantului, reprezentat de o hotărâre judecătorească nu este opozabil recurentei/recurenţilor întrucât societatea-recurentă nu a fost parte în procesul în care a fost pronunţată respectiva hotărâre, Înalta Curte reţine că, prin decizia atacată, instanţa de apel a efectuat o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie ce vizează efectele produse de hotărârile judecătoreşti faţă de părţi şi în raport cu terţii.

Într-adevăr, potrivit susţinerilor din cererea de recurs, fosta S.C. B. S.R.L. Rădăuţi nu a fost parte în litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 4342/02.12.2011 a Judecătoriei Rădăuţi, însă acest lucru nu înseamnă că respectiva hotărâre judecătorească nu îi este opozabilă acesteia ori succesorilor ei. Astfel, este adevărat că hotărârea judecătorească produce efecte relative doar pentru părţile din dosarul în care a fost pronunţată. Faţă de terţi, ceea ce s-a consemnat în hotărâre are valoarea de fapt juridic, iar odată stabilit, un asemenea fapt nu poate fi ignorat, chiar dacă terţul nu a fost parte în litigiul respectiv, având posibilitatea de a face dovada contrară. Astfel, pentru partea care nu a participat în respectivul proces, hotărârea judecătorească reprezintă un mijloc de probă cu valoare de act autentic şi poate fi combătută, în condiţiile legii, de partea respectivă.

Această din urmă ipoteză de regăseşte în speţă, în ceea ce îi priveşte pe fosta societatea-recurentă (recurenţi) care nu a participat în litigiul soluţionat definitiv prin sentinţa civilă nr. 4342/02.12.2011 a Judecătoriei Rădăuţi.

În materia drepturilor reale, care se dispută în cauza de faţă, hotărârea invocată de reclamant, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechiul amplasament, pentru suprafaţa de 25582 mp teren situat în municipiul Rădăuţii, care face obiectul prezentei cereri în revendicare şi care are ca efect existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului-intimat, poate fi opusă recurentei/recurenţilor, dar nu într-o manieră incontestabilă, aceştia din urmă având posibilitatea, în soluţionarea acţiunii în revendicare, să combată cele tranşate în litigiul în care nu au fost parte. Necesitatea unei astfel de analize se impune, pe de o parte, în baza principiului relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, care permite terţilor (faţă de procesul în care s-a pronunţat o astfel de hotărâre) să opună drepturi proprii şi dovezi relative la drepturile astfel opuse, iar, pe de altă parte, în temeiul principiului de drept potrivit căruia nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât deţine el însuşi în patrimoniu (nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet). Or, proba contrarie ce se impunea a fi efectuată în prezentul proces de către fosta societate-recurentă, respectiv de recurenţi, pentru de a nu suporta consecinţele juridice ale sentinţei evocate de reclamant, viza dovedirea existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea în raport de care, în litigiul anterior, s-a dispus preconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, în favoarea reclamantului.

Recurenţii nu au invocat, însă, împrejurări de fapt care să aibă relevanţă în verificarea legalităţii reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantului, în privinţa terenului care a fost preluat de la autorii acestuia, ceea ce denotă că recurenţii, chiar dacă nu au participat în litigiul anterior, nu pot ignora realitatea juridică stabilita prin sentinţa civilă nr. 4342/02.12.2011 a Judecătoriei Rădăuţi, cât timp nu au putut-o combate prin administrarea de probe contrare celor reţinute în procesul în care a fost pronunţată.

Aşadar, în cauză nu este vorba de o statuare jurisdicţională asupra inopozabilităţii hotărârii faţă de recurenţi, cum greşit se pretinde prin cererea de recurs, ci de distincţia necesară între relativitatea şi opozabilitatea (obligativitatea) efectelor unei hotărâri judecătoreşti în raporturile dintre părţi şi, respectiv, opozabilitatea aceloraşi efecte faţă de terţi. Or, din această perspectivă se constată că instanţa de apel a procedat în mod corect şi a analizat hotărârea opusă de către reclamant doar sub semnul opozabilităţii efectelor acesteia faţă de pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuţi (terţ în procedura judiciară anterioară), cu luarea în considerare şi verificarea apărărilor acesteia, care a pretins că deţine un titlu de proprietate mai bine caracterizat, apt să paralizeze acţiunea în revendicare. Procedând la compararea titlurilor de proprietate şi identificarea priorităţii titlului de proprietate mai bine caracterizat, în mod corect instanţa de apel a dat relevanţă criteriului titlului mai vechi, care emană de la proprietarul originar, emis în favoarea reclamantului-intimat. În acest context, în mod corect instanţa de apel a efectuat aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, stabilind că hotărârea prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului A. este opozabilă fostei societăţi pârâte B..

Nici critica circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (şi nu a pct. -lui 8 din acelaşi cod) referitoare la nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva modului greşit de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare şi a excepţiei prescripţiei capătului de cerere privind radierea dreptului de proprietate, invocate de pârâta S.C. D. nu poate fi primită.

Prin cererea de apel, pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuţi a susţinut nelegalitatea sentinţei apelate şi sub aspectul nepronunţării instanţei de fond asupra excepţiei privind inadmisibilitatea acţiunii, excepţie ce fusese invocată, prin întâmpinare, de pârâta D., apelanta arătând că îşi însuşeşte excepţia şi înţelege să o susţină.

Instanţa de apel a reţinut că apelanta-pârâtă nu justifică vreun interes în formularea criticii referitoare la nesoluţionarea de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii, de vreme ce această excepţie fusese invocată de o altă parte litigantă, respectiv de pârâta D. în raport situaţia juridică concretă ce o viza, fiind justificată de împrejurarea că societatea înstrăinase terenul către pârâţii Curea llianuta si G.. În raport de această apărare, la instanţa de fond, reclamantul şi-a modificat acţiunea, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu pârâţii Curea llianuta si G., care au dobândit terenul de la S.C. D. şi care nu au mai înţeles să susţină excepţia formulată. Instanţa de fond, în limitele principiului disponibilităţii, a procedat la judecarea cauzei în contradictoriu cu părţile stabilite de reclamant şi în limitele fixate de acesta.

Astfel, în circumstanţele evocate, se vădeşte a fi corectă concluzia instanţei de apel prin care s-a reţinut, în cadrul apelului exercitat, lipsa justificării unui interes actual şi personal al societăţii B. cu privire la formularea unor critici care vizau modul de soluţionare a excepţiei procesuale, atât timp cât excepţia a fost circumscrisă situaţiei juridice particulare, specifice pârâtei D., iar, în apelul declarat, S.C. B. S.R.L. nu a adus argumente care să justifice inadmisibilitatea pretenţiilor îndreptate împotriva acesteia, fiind doar arătat simplul fapt că apelanta îşi însuşeşte excepţia, evocată ca apărare la fond, de o altă parte litigantă. În atare condiţii, în lipsa unei justificări care să vizeze soluţia cu referire la pretenţiile îndreptate împotriva apelantei, rezultă că analiza în apel a excepţiei nu putea fi realizată, cum corect s-a reţinut prin decizia recurată.

Referitor critica care vizează modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte radierea dreptului de proprietate din cartea funciară, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere limitele procedurale în care excepţia prescripţiei putea fi invocată.

Astfel, potrivit art. 2.512 şi art. 2.513 C. civ. prescripţia nu poate fi aplicată din oficiu de instanţă, aceasta putând fi opusă, numai în primă instanţă sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant sau de persoanele menţionate de art. 2.514 din C. civ.

În cauză, excepţia prescripţiei a fost invocată, prin întâmpinare, doar de pârâta S.C. D.. Cum recurenta nu a invocat, la fond, prin intampinare sau la primul termen de judecata aceasta exceptie, fiind depăşit termenul procedural prevăzut de art. 2513 C. civ., rezultă că motivul de nelegalitate se vădeşte a fi nefondat, în raport de regimul juridic al excepţiei prescripţiei ce a fost corect reţinut în cauză.

Critica conform căreia "instanţa de apel a nesocotit probatoriul administrat în prezenta cauză" şi s-a bazat pe o "inexactă reţinere a faptelor" ignoră însăşi natura extraordinară a căii de atac a recursului, ce rezultă în mod expres din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. (recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea în condiţiile legii a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile), cale de atac în care pot fi cenzurate doar aspectele de nelegalitate reglementate în mod exhaustiv în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.. Aşadar, instanţa de recurs nu are atributul de a reevalua şi restabili situaţia de fapt, denunţată a fi inexactă, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond, ci doar de a exercita controlul de legalitate şi a cenzura dacă dispoziţiile de drept material relevante în cauza dedusă judecăţii au fost corect aplicate la o situaţie de fapt deplin stabilită, pe baza probelor administrate în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de recurs reglementate de pct. -le 5, 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarate de pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuţi, prin administrator judiciar J., continuat de pârâţii L., N., O. şi M..

Reţinând culpa procesuală a recurenţilor - pârâţi, în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., aceştia vor fi obligaţi la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant A., reduse în considerarea criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei - pârâte S.C. B. S.R.L. Rădăuţi.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuţi, prin administrator judiciar J., şi continuat de pârâţii L., N., O. şi M. împotriva deciziei civile nr. 179 din 23 iulie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenţii - pârâţi la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant A., reduse în condiţiile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.