Admissibility of common-law tort claims challenging non-annulled forced execution acts instead of mandatory contestation against execution

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la pe rolul Tribunalului Mureş la data de 25.03.2020, reclamantul Municipiul Târgu Mureş a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. S.A., B. S.A. şi C. S.A. admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea societăţii A. S.A. la restituirea sumei insesizabile în cuantum de 6.042.567,8 RON, valoare încasată în cadrul executării silite ce face obiectul dosar nr. x/2018 ca urmare a popririi conturilor bancare ale municipiului, sumă distribuită acesteia prin încheierile BEJ D. nr. x; obligarea societăţii C. S.A. la plata sumei de 4.857.133,79 RON, cu titlu de daune interese compensatorii; obligarea societăţii B. S.A. la plata sumei de 1.185.434,01 RON cu titlu de daune interese compensatorii; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, cheltuieli constând în onorariu avocaţial şi alte speze de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1001/25 noiembrie 2020, Tribunalul Mureş a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtele C. S.A. şi A. S.A., precum şi excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta B. S.A. şi, în consecinţă:

- a respins ca inadmisibilă şi, respectiv ca prematură, acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâtele A. S.A., B. S.A. şi C. S.A.;

- a luat act de faptul că pârâtele nu au solicitat obligarea reclamantului la plata de cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 194 din 8 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Târgu Mureş împotriva sentinţei civile nr. 1001/25 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2020.

S-a anulat, în tot, hotărârea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond primei instanţe, Tribunalul Mureş.

Au fost obligaţi intimaţii, în solidar, la plata în favoarea apelantului a sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş au declarat recurs pârâtele B. şi C. S.A..

În cuprinsul cererii de recurs formulată de către pârâta B., s-au dezvoltat următoarele critici:

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raţionamentul instanţei de apel lipsind cu desăvârşire, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din lecturarea deciziei recurate rezultă că motivarea instanţei se rezumă la un singur paragraf, respectiv paragraful 4 din pagina 4 a deciziei; instanţa de apel nu precizează însă şi care este motivul pentru care apreciază eronată concluzia primei instanţe, decizia din apel fiind complet nemotivată; lipsa totală a motivării instanţei de apel constituie o încălcare nepermisă a dreptului la un proces echitabil, fapt ce se impune a fi sancţionat prin admiterea recursului.

Cererile subsidiare nu pot fi analizate în condiţiile respingerii cererii principale; prin soluţia pronunţată instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din motivarea extrem de sumară a hotărârii recurate rezultă că instanţa de apel apreciază admisibilă verificarea de către instanţa de fond a condiţiilor răspunderii civile delictuale:

"instanţa de drept de comun nu este împiedicată să procedeze la verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâţilor chemaţi în judecată, prin raportare la fapta imputată fiecăruia".

Reclamantul însuşi afirmă în cuprinsul cererii sale de apel, aspect reluat în practicaua deciziei recurate, faptul că atragerea răspunderii delictuale s-a solicitat pe cale de cerere subsidiară, capătul principal de cerere vizând insesizabilitatea sumelor reprezentând creanţe fiscale.

Câtă vreme prima instanţă a respins capătul principal de cerere, în mod corect a respins şi capetele subsidiare, vizând răspunderea delictuală, fără a mai intra în analiza acestora.

Instanţa de apel, prin decizia recurată nu a invalidat raţionamentul primei instanţe referitor la capătul principal de cerere, motivele expuse în paragraful al doilea din pagina 4 a deciziei recurate constituind o reluare a pretenţiilor deduse judecăţii, iar nu o achiesare a instanţei la cererea reclamantului (nespecificându-se expres acest lucru). Nefiind invalidată soluţia primei instanţe pe primul capăt de cerere, evident că instanţa de apel nu se putea pronunţa pe capătul subsidiar de cerere, referitor la răspunderea delictuală, încălcându-se dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

Decizia din apel este nelegală, întrucât nulitatea nu operează de drept, fiind obligatoriu ca aceasta să fie pronunţată de instanţă sau declarată prin acordul părţilor, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Principala critică din apel o consituie pretinsa lipsă a obligativităţii atacării actelor de executare silită cărora recurenta s-a conformat, pe pretinsul motiv că acestea erau nule de drept, nulitate ce nu ar fi trebuit solicitată şi pronunţată de instanţă în prealabil. Instanţa de apel pare a cita din cererea de apel, fără a preciza expres dacă îşi însuşeşte sau nu raţionamentul apelantului reclamant.

In lipsa pronunţării nulităţii de către instanţa de judecată, actul de executare pretins nul de drept este perfect valabil, fiind opozabil şi executoriu. Sub acest aspect, instanţa de fond a surprins corect că reclamantul a urmărit în realitate prin cererea de chemare în judecată invalidarea unor acte de executare silită, ceea ce este inadmisibil pe calea unei acţiuni de drept comun, actele de executare silită urmând a fi contestate şi invalidate exclusiv pe calea contestaţiei la executare.

Referirea de către instanţa de apel la dispoziţiile art. 224 Codul de procedură fiscală coroborate cu dispoziţiile art. 3 pct. 2 din Legea nr. 69/2010, art. 3 alin, 1 din Legea nr. 273/2006, art. 625, art. 629, art. 727 lit. f), art. 730 şi art. 781 C. proc. civ. nu scuteşte reclamantul de contestaţia la executare, ca unic mijloc de înlăturare a actului de executare silită pretins nelegală.

De aceea, recurenta E. consideră că excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată a fost corect admisă de instanţa de fond.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs pârâta C. S.A. a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este nemotivată şi pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de apel nu argumentează motivul pentru care, în cauză, ar fi aplicabile prevederile referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale şi nu cele din domeniul materiei executării silite.

Calea de atac împotriva actelor de executare este contestaţia la executare, iar repunerea părţilor în situaţia anterioară executării silite se realizează prin întoarcerea executării, reglementată de art. 722 C. proc. civ., o cerere în pretenţii care practic echivalează cu o întoarcere a executării fiind astfel inadmisibilă.

Instanţa de apel, în loc să constate aceste aspecte ale legii, care sunt de strictă interpretare, a realizat o interpretare proprie a normelor juridice, cu încălcarea clară a principiilor de drept şi a instituţiilor dreptului civil.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Municipiul Târgu Mureş a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursurilor, ca nefondate, iar, în subsidiar, admiterea în parte a cererilor de recurs, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel, în vederea rejudecării apelului.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu recursul declarat de către pârâta B., iar intimata-pârâtă A. S.A. a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Astfel, raportul juridic litigios a izvorât din executarea silită de la reclamanta intimată Municipiul Târgu-Mureş, în calitate de debitor, la cererea intimatei-pârâte A. S.A. în calitate de creditor, a sumei de 6.042.567 RON, prin intermediul recurentelor-pârâte în calitate de terţi popriţi.

Prin acţiunea cu care a învestit instanţa, reclamanta a cerut obligarea în principal a pârâtei A. la restituirea acestei sume, cu argumentul că respectiva sumă era insesizabilă, indicând drept temei de drept art. 730 C. civ. şi art. 1386 C. civ., în scopul restabilirii legalităţii pretins încălcate; prin aceeaşi acţiune, s-a cerut în subsidiar obligarea celor două instituţii bancare pârâte (acum recurente) la plata către reclamantă a sumei executate silit (fiecare dintre ele corespunzător cu suma virată creditorului în calitate de terţ poprit), această solicitare fiind întemeiată pe regulile răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii - deoarece, afirmă reclamanta, acestea au încălcat legea atunci când au indisponibilizat şi virat sume aflate în conturile sale bancare şi care aveau caracter insesizabil.

Prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă şi prematură, argumentând în considerentele sentinţei, în esenţă, în sensul că reclamanta nu avea deschisă calea dreptului comun pentru ceea ce trebuia cerut în cadrul contestaţiei la executare şi totodată că, atât timp cât actele de executare sunt valide, nefiind desfiinţate, solicitarea de restituire apare şi ca prematură.

Soluţionând apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, Curtea de Apel Mureş a admis apelul, a anulat hotărârea şi a trimis cauza la prima instanţă pentru rejudecare, în temeiul art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

În considerentele relevante ale deciziei recurate se arată, după expunerea conţinutului cererii de chemare în judecată:

"Prin urmare, pretenţiile reclamate în cauză au ca izvor o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, faptă constând, astfel cum rezultă din motivarea acţiunii, în executarea silită prin poprire iniţiată de pârâta creditoare A. S.A. şi efectuată de executorul judecătoresc prin intermediul celor două instituţii bancare pârâte, în calitate de terţ poprit, asupra sumelor colectate de acestea cu destinaţia de taxe şi impozite locale în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale reclamante.

Din această perspectivă, Curtea constată că este eronată concluzia primei instanţe, potrivit căreia demersul juridic al reclamantului ar fi inadmisibil şi prematur în absenţa desfiinţării actelor de executare silită prin intermediul contestaţiei reglementate de art. 712-720 din C. proc. civ., fiind lipsită de relevanţă sub acest aspect împrejurarea că temeiul de fapt al despăgubirilor solicitate derivă din invocarea nelegalităţii urmăririi silite a unor bunuri calificate ca fiind insesizabile, în care sens instanţa de drept de comun nu este împiedicată să procedeze la verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâţilor chemaţi în judecată, prin raportare la fapta imputată fiecăruia."

Instanţa de recurs a procedat la reproducerea acestor paragrafe din decizia atacată cu recurs pentru a sublinia absenţa argumentelor necesare pentru dezlegarea chestiunii litigioase în calea de atac.

Astfel, de vreme ce prima instanţă a expus motivele pentru care a considerat inadmisibilă acţiunea - şi anume existenţa unui fine de neprimire pentru o acţiune ce urmează calea dreptului comun cât timp, în vederea realizării dreptului pretins, legea prevedea o cale specială, supusă unor rigori şi termene specifice, precum şi existenţa unei prezumţii de liceitate în privinţa actelor de executare nedesfiinţate - adoptarea unei soluţii contrare de către prima instanţă de control judiciar impunea prezentarea argumentelor ce susţin o atare soluţie.

În absenţa lor, o hotărâre judecătorească nu îndeplineşte nici cerinţele enunţate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., dar nici exigenţele deduse din regulile procesului echitabil, care presupun ca orice măsură cu efecte în parcursul litigiului şi care afectează drepturile şi interesele părţilor din proces să fie justificată în fapt şi în drept, pentru a permite înţelegerea raţionamentului instanţei, a construcţiei juridice care a fundamentat soluţia.

În speţă, se poate observa din pasajele ce preced că instanţa de apel s-a mărginit la a contrazice justeţea hotărârii apelate, afirmând contrariul celor statuate de Tribunal - deci că este posibilă formularea unei acţiuni în răspundere delictuală pentru ipoteza particulară a cauzei - fără însă ca această afirmaţie să fie argumentată în vreun fel.

Desigur, dacă nelegalitatea hotărârii apelate este vădită, uneori argumentele instanţei de control nu au o amplitudine deosebită, o chestiune foarte clară din punct de vedere juridic neavând nevoie de o dezvoltare extensivă, dar, oricât de concise, ele trebuie să existe şi să explice care sunt motivele pentru care considerentele expuse de prima instanţă sunt greşite.

Aşa cum au arătat ambele recurente în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., deciziei recurate îi lipsesc în totalitate considerentele necesare pentru a susţine soluţia pronunţată prin dispozitiv, deoarece Curtea de Apel nu a arătat în ce mod sunt eronate motivele expuse de Tribunal, situaţie în care nici controlul judiciar cerut instanţei de recurs pe calea motivelor de recurs întemeiate pe art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. nu poate fi realizat.

De aceea, în acord cu art. 497 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de apel.

Urmează ca, în soluţionarea căii de atac cu care a fost învestită, Curtea de Apel să procedeze la examinarea admisibilităţii (şi respectiv prematurităţii) acţiunii formulate prin prisma motivelor de apel dezvoltate de reclamantă, dar şi a apărărilor pârâtelor cuprinse în întâmpinare (şi care au fost apoi reluate în cadrul motivelor de recurs întemeiate pe art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.), cu respectarea exigenţelor art. 477 C. proc. civ. şi cu observarea corectă a temeiurilor invocate de reclamantă în cererea sa corespunzător pretenţiei îndreptate împotriva fiecăruia dintre pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte B. şi C. S.A. împotriva deciziei nr. 194 din 8 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.