Jurisdiction for Recognizing EU Member State Care Orders: Applying Domestic Domicile Rules When Regulation 2201/2003 Listings Are Absent

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 23 martie 2021, reclamanta Agenţia pentru Protecţia Copiilor şi a familiei Tusla a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., recunoaşterea pe teritoriul României a Hotărârii pronunţată de Tribunalul Districtual Metropolitan Dublin, Irlanda în data de 23.03.2015, în ceea ce priveşte încredinţarea minorei B. în plasament reclamantei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1095 din 2 iulie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Mureş, competenţa de soluţionare a acţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că a avut în vedere dispoziţiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., considerând că în cauză competenţa se stabileşte în funcţie de domiciliul pârâtei, care, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date s-a dovedit a fi pe raza jud. Mureş.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Mureş, secţia civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1345 din 3 noiembrie 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că în condiţiile în care nu există nici o dovadă a refuzului de recunoaştere a hotărârii, din partea pârâtei sau a altei entităţi de pe raza jud. Mureş, în raport de dispoziţiile art. 1099 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acestei cereri revine Tribunalului Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului care a generat ivirea prezentului conflict de competenţă îl constituie acţiunea prin care reclamanta Agenţia pentru Protecţia Copiilor şi a familiei Tusla a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate la data de 23.03.2015 de Tribunalul Districtual Metropolitan Dublin, Irlanda, ce a avut ca obiect extinderea Ordinului de Îngrijire a minorei C. din data de 23.03.2014 şi prin care s-a dispus plasarea acesteia în grija responsabilului numit de Serviciile de Sănătate pentru perioada 24.03.2014 până la 23.03.2015, extinderea fiind dispusă din data de 23.03.2015 până la data de 19.02.2031, cu reexaminarea cauzei în data de 21.03.2016.

Ambele instanţe aflate în conflict au reţinut în motivarea soluţiei de declinare dispoziţiile art. 1099 C. proc. civ., care prevede:

"(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti".

Aceste dispoziţii sunt cuprinse în Titlul III din C. proc. civ., intitulat "Eficacitatea hotărârilor străine", în care, la art. 1094 se prevede:

"În sensul prezentului titlu, termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie contencioasă sau necontencioasă ale instanţelor judecătoreşti, cele notariale sau ale oricăror autorităţi competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene."

Rezultă astfel, că aceste dispoziţii se referă la statele nemembre ale Uniunii Europene.

Pentru statele membre ale Uniunii Europene, cum este cazul în speţa dedusă judecăţii, sunt incidente dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, care, la art. 21 prevede:

"(1) Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură. (2) În special şi fără a aduce atingere alin. (3), nu este necesară nici o procedură pentru actualizarea actelor de stare civilă ale unui stat membru pe baza unei hotărâri pronunţate în alt stat membru în materie de divorţ, separare de drept sau anulare a căsătoriei care nu mai poate fi supusă nici unei căi de atac în conformitate cu dreptul respectivului stat membru. (3) Fără a aduce atingere secţiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secţiunea 2 din prezentul capitol, pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii hotărârii. Competenţa teritorială a instanţei judecătoreşti indicată în lista comunicată Comisiei de fiecare stat membru în conformitate cu art. 68 este stabilită prin dreptul intern al statului membru în care se depune cererea de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii."

Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa teritorială a instanţei care soluţionează cererea de recunoaştere a hotărârii străine se determină potrivit listei comunicate Comisiei de fiecare stat membru, în temeiul art. 68 din Regulament.

Având în vedere că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, nu a furnizat aceste informaţii, în lipsa unei reglementări exprese relativ la determinarea competenţei teritoriale a instanţei care soluţionează cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine de către un stat membru al Uniunii Europene şi în faţa unei lacune legislative, se impune a se stabili pe cale de interpretare norma procedurală incidentă.

Ţinând seama de dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii", Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor din dreptul intern.

Cu referire la dreptul intern, instituţia juridică ce reglementează recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine în România este reglementată în C. proc. civ., Titlul III - "Eficacitatea hotărârilor străine", Capitolul I - "Recunoaşterea hotărârilor străine".

În acest sens, cererea de recunoaştere a hotărârii străine se rezolvă, potrivit art. 1099 C. proc. civ., pe cale principală, de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine, iar în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

În cauza dedusă judecăţii, calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea hotărârii judecătoreşti pronunţate la data de 23.03.2015 de Tribunalul Districtual Metropolitan Dublin, Irlanda, ce a avut ca obiect extinderea Ordinului de Îngrijire a minorei C. din data de 23.03.2014, astfel că, în raport de prevederile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., aceasta este partea care "refuză" recunoaşterea.

Conform verificărilor efectuate în sistemul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date de Tribunalul Bucureşti, domiciliul pârâtei înregistrat în acest sistem este în sat Hădăreni, comuna Cheţani, nr. 227A, jud. Mureş, aflat în cirumscripţia teritorială a Tribunalului Mureş.

Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., care atribuie în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia domiciliază partea care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea hotărârii străine cererea ce are acest obiect.

Astfel, dispoziţiile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ. atribuie în competenţa Tribunalului Bucureşti soluţionarea cererii de exequatur numai în cazul imposibilităţii determinării tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază partea care refuză recunoaşterea hotărârii străine, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Având în vedere că, în cauză, pârâta domiciliază în jud. Mureş, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Tribunalului Mureş, în aplicarea dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.