Unjust enrichment claim for €110,000 construction costs inadmissible on appeal for failure to allege legal error

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21.05.2019, pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. la plata sumei de 110.000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR, respectiv 523.600 RON (1 euro-4,76 RON) reprezentând investiţii aduse pe terenul situat în intravilanul localităţii Oradea, având nr. cad. x, înscris în CF nr. x Oradea (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x NDF, cu nr. cad. vechi x), respectiv ridicare construcţie în suprafaţă construită la sol de 116 mp, în regim P+M. Cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 183/C/11.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B.. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

A fost respinsă, ca lipsită de obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanţie S.C. C. S.R.L., în faliment, prin administrator judiciar D..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 1131/A din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, s-au dispus următoarele:

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 183/C din 11 decembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. B., împotriva încheierii de şedinţă din 27 noiembrie 2019, dată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019.

A fost admis apelul civil formulat de pârâta S.C. B., împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 183/C din 11 decembrie 2019 a Tribunalul Bihor şi, în consecinţă:

Au fost înlăturate considerentele sentinţei prin care s-a reţinut că pârâta S.C. B. nu a dobândit dreptul de proprietate, prin vânzare la licitaţie publică, asupra construcţiei P+M, cu suprafaţa construită la sol de 116 mp.

A fost păstrată soluţia sentinţei apelate.

S-a luat act că apelanta -pârâtă va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

4. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1131/A din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a dat o interpretare eronată atât a prevederilor legale aplicabile, cât şi a mijloacelor de probă administrate în cauză, aceasta dând o interpretare a actului juridic încheiat ca urmare a adjudecării imobilului în lipsa oricărui document justificativ şi în lipsa unor probe concludente.

Din analiza întregii documentaţii se poate observa faptul că, construcţia edificată pe terenul adjudecat nu a fost evaluată şi nu a fost achiziţionată de către adjudecatar. cu toate că se încearcă acoperirea unor posibile vicii de către partea interesată - S.C. B.

În continuare, recurentul-reclamant reia motivele de apel şi arată că preţul achitat de către adjudecatar nu a fost pentru construcţie, ci pentru terenul pe care aceasta era edificată, iar contractul de garanţie imobiliară din data de 01.08.2008 nu cuprinde şi această construcţie, faţă de care reclamantul a invocat dreptul la investiţiile realizate.

Un alt aspect relevant este acela că în cuprinsul Caietului de sarcini nu se face nicio descriere a imobilului reprezentând "construcţie edificată pe nr. cad. x, CF. nr. x Oradea, E. nr. 6’5130, cu nr. cad. vechi x".

Or, în cuprinsul Caietului de sarcini sunt descrise absolut toate imobilele - atât terenuri, cât şi construcţii, indiferent dacă sunt sau nu înscrise în Cartea Funciară, pe când imobilul faţă de care recurentul deţine un drept de creanţă nu este descris şi nu este identificat.

În concret, există două construcţii "în oglindă", una identificată prin caietul de sarcini şi una neidentificată în caietul de sarcini.

A arătat că a solicitat efectuarea unei expertize în cauză, pentru a se stabili, în concret, dacă sunt două construcţii şi dacă construcţia cuprinsă în caietul de sarcini este cea la care fac trimitere şi a făcut obiectul adjudecării, însă instanţa de apel a înţeles să respingă cererea în probaţiune formulată, pronunţând o hotărâre judecătorească printr-o simplă analiză a actelor depuse la dosarul cauzei, prin interpretarea extinsă a acestor documente, cu toate că, în realitate, situaţia este neclară.

A mai susţinut că instanţa de apel a reţinut că situaţia de CF a fost schimbată. Ori, chiar recurentul a efectuat demersuri pentru a alipi cele două suprafeţe, în momentul în care deţinea un drept asupra lor, însă a fost imposibilă alipirea, deoarece terenurile se aflau pe raza a două unităţi administrative diferite.

Aşadar, se face o confuzie în privinţa imobilelor ce au fost cuprinse în contractul de garanţie, dar şi în actele privind licitaţia bunurilor garantate. Construcţia edificată pe terenul identificat prin C.F. nr. x Oradea, nr. cad. vechi x nu a făcut obiectul evaluării, aşadar nu s-a achitat un preţ în contul debitoarei S.C. C. S.R.L. de către adjudecatar, însă, faţă de calitatea sa de proprietar al imobilului reprezentând teren pe care se află amplasată construcţia prin adjudecarea acestuia, s-a născut dreptul reclamantului de creanţă faţă de acesta pentru sumele avansate odată cu edificarea construcţiei.

Aşadar, raportat la situaţia de fapt, recurentul a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile legale care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, respectiv prevederile art. 1345-1348 C. civ., îmbogăţirea fără justă cauză fiind definită ca acel fapt juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micşorarea corelativă a patrimoniului unei alte persoane, fără a exista o cauză justă sau un temei juridic.

A apreciat recurentul că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a fi admisibilă acţiunea în restituire şi constatarea existenţei îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtei. Astfel, există îmbogăţirea pârâtei, ce constă în edificarea, consolidarea unei construcţii pe terenul dobândit prin adjudecare de către aceasta; există o însărăcire a reclamantului - pierderea economică reprezentată prin investiţiile efectuate cu ocazia consolidării şi edificării construcţiei; între îmbogăţire şi însărăcire există o legătură sau o corelatie directă, au o cauză comună - pârâta este beneficiara construcţiei realizată de către reclamant din surse proprii.

Cu privire la condiţiile juridice care trebuie îndeplinite, respectiv: îmbogăţirea şi însărăcirea să fie lipsite de un temei juridic, de o cauză justă care să le justifice, îmbogăţitul să fie de bună - credinţă; însărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă, recurentul a considerat că sunt îndeplinite şi aceste conditii.

Îmbogăţirea pârâtei este lipsită de temei juridic, aceasta este de bună-credinţă, întrucât a achiziţionat terenul prin adjudecare, iar recurentul nu are la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului de creanţă. Imobilul (construcţia) nu este înscris în CF şi nici nu a fost edificat cu autorizaţie de construire, astfel o acţiune în accesiune este inadmisibilă.

Totodată, a menţionat faptul că prevederile art. 53 din Legea 85/2006 nu îşi au aplicabilitate în prezenta cauză, iar recurentul nu avea obligaţia de a se îndrepta împotriva C. S.R.L..

Raportat la probele ce au fost administrate în cauză, a apreciat necesară efectuarea unei expertize în vederea respectării principiului aflării adevărului şi în vederea pronunţării unei soluţii temeinice şi legale.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, iar pe cale de consecinţă, schimbarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de către B. în ceea ce priveşte considerentele hotărârii primei instanţe şi admiterii apelului formulat de reclamant în integralitate şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

5. Apărările formulate de părţi

Intimata-pârâtă S.C. B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului reclamantului, ca nefondat şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, intimata-chemată în garanţie S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar D., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării căii de atac şi excepţia inadmisibilităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. şi, în subsidiar, a cerut respingerea recursului.

La termenul din 9 decembrie 2021, instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului şi excepţiilor invocate, reţinând că excepţia inadmisibilităţii vizează, în fapt, nulitatea recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor din memoriul de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

i) Cu privire la excepţia netimbrării căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin adresa emisă ca urmare a întocmirii primei rezoluţii, recurentului i s-a pus în vedere că are obligaţia de a timbra cererea de recurs cu suma de 4.420,5 RON, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În speţă, recurentul-reclamant a formulat cerere de ajutor public judiciar cu privire la taxa judiciară de timbru, sub forma scutirii, în principal, şi a eşalonării plăţii sau reducerii sumei, în subsidiar.

Prin încheierea din 24 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petentul A. şi s-a dispus reducerea taxei judiciare de timbru de la suma de 4.420,5 RON, la suma de 1.000 RON.

Împotriva acestei încheieri, recurentul-reclamant nu a formulat calea de atac a reexaminării, conformându-se obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru reduse, sens în care a depus dovada achitării acesteia, în cuantum de 1.000 RON, conform chitanţei de plată aflată la dosar recurs.

Prin urmare, faţă de dovada achitării taxei judiciare de timbru depuse la dosar, excepţia netimbrării recursului urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.

ii) Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., din perspectiva ipotezei prevăzute de pct. 8 al articolului menţionat, invocate formal de recurent, ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurent.

Astfel, deşi recurentul afirmă că decizia atacată ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, făcând referire la condiţiile pentru a fi admisibilă acţiunea în restituire şi constatarea existenţei îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtei, acesta nu aduce nicio critică propriu-zisă hotărârii instanţei de apel, ci se limitează la a combate situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, aspect necenzurabil în recurs, şi a susţine generic că instanţa de apel a interpretat, greşit, situaţia de fapt, întrucât nu a dispus administrarea de probe în vederea clarificării acesteia.

De asemenea, deşi susţine că, în speţă, sunt întrunite condiţiile cerute pentru constatarea existenţei îmbogăţirii fără justă cauză, recurentul nu se raportează la argumentele instanţei de apel şi, prin urmare, nu arată care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material -, recurentul era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs.

De altfel, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a făcut ample referiri la aspectele de fapt ale judecăţii, reluând în acest sens pasaje ample care se regăsesc în apărările formulate prin motivele din apel şi cele prezentate în faţa primei instanţe.

Or, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a actelor normative care au stat la baza cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa de recurs nu are a examina aceste critici de netemeinicie.

În acest context, se constată că susţinerile recurentului vizând pretinsa interpretare eronată de către instanţa de apel a prevederilor legale aplicabile referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză sunt formale şi nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A..

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă S.C. B., Înalta Curte reţine următoarele:

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Cu toate acestea însă, câştigarea procesului nu reprezintă singura condiţie pentru ca cererea de acordare a cheltuielilor de judecată să fie admisă, legiuitorul impunând o altă condiţie la partea care pretinde cheltuieli de judecată să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, conform art. 452 C. proc. civ.

Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că, prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă S.C. B. a solicitat obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecate ocazionate de prezentul recurs, însă nu a depus nicio dovadă cu privire la acestea.

Ca atare, în lipsa oricăror dovezi, şi în aplicarea dispoziţiilor legale arătate, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia privind netimbrarea cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă S.C. B..

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1131/A din 27 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-pârâtă S.C. B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.