Royalties for public performance of music in hotels: application of statutory methodology and rejection of occupancy-based damage calculation

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 11 mai 2018, A., B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.S.I.S. D. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 20.519,52 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea egală cu triplul remuneraţiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în D., unitate de cazare având 4 stele, şi în barul din cadrul hotelului, sumă datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada iulie 2013- aprilie 2017, fără autorizaţie licenţă neexclusivă încheiată cu A..

În subsidiar capătului 1 al cererii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6839,84 RON, inclusiv TVA, reprezentând remuneraţie (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în D., unitate de cazare având 4 stele şi în barul din cadrul hotelului, sumă datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în perioada iulie 2013- aprilie 2017, obligarea pârâtei la plata sumei de 19866,66 RON, reprezentând penalităţi datorate până la data de 27 aprilie 2018 pentru întârzierea plăţii remuneraţiei de mai sus, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,5%/zi de întârziere, începând cu data de 28.04.2017 şi până la data plăţii efective a sumei de 6839,84 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 456 din 13 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23.411,2 RON reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin comunicarea publică a operelor muzicale, în perioada iulie 2013- iunie 2016, în unitatea de cazare D. şi unitatea bar D., a obligat pârâta la plata sumei de 1240 RON, reprezentând remuneraţie datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în unitatea de D. şi bar D., în perioada iulie 2016- aprilie 2017, a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 876,9 RON, calculate până la data de 27.04.2017 şi în continuare, penalităţi de 0,5% pe zi întârziere, până la achitarea integrală a debitului de 1240 RON, a respins, în rest, acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4583 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 661A din 1 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă I.S.I.S. D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 456 din 13 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta I.S.I.S. D. S.R.L., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

In cuprinsul cererii de recurs, pârâta I.S.I.S. D. S.R.L. a dezvoltat, în esenţă, următoarele critici:

- deşi a deţinut autorizaţie licenţă neexclusivă pentru comunicarea operelor muzicale în unitatea de cazare D., aceasta a fost ignorată de reclamantă, care s-a întemeiat în cererea sa pe regulile răspunderii civile delictuale, susţinând neîntemeiat că încetarea autorizaţiilor ar atrage incidenţa răspunderii delictuale; or, faţă de dispoziţiile art. 1350 C. civ., partea contractantă nu are opţiunea de a alege între răspunderea contractuală şi alte reguli ce i-ţar fi mai favorabile.

- faptul că A. a înţeles să "rupă relaţiile contractuale" pentru comunicarea operelor în spaţiul hotelier nu echivalează cu lipsa licenţei neexclusive pentru unitatea de cazare D. şi pentru unitatea de alimentaţie publică - Bar D., astfel că, pentru sumele pretins restante, reclamanta ar fi avut la îndemâna o acţiune în răspundere contractuală, iar nu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 188 din Legea 8/1996;

- prin urmare, cel puţin pentru această perioadă, în cazul în care ar fi existat sume restante, la acestea s-ar fi adăugat penalităţi pentru întârziere şi nu ar fi trebuit să fie achitat triplul remuneraţiilor, astfel cum a reţinut instanţa de fond;

- în privinţa cuantumului sumelor pretins a fi datorate, expertul a calculat în mod eronat cuantumul creanţelor pretins datorate de recurentă, raportându-se la numărul total de camere ale unităţii, fără să aibă în vedere gradul de ocupare efectivă pentru perioada 01.07.2013-01.04.2017, care a fost de maxim 30%; de asemenea, deşi expertul arată că în perioada analizată nu s-au organizat evenimente, stabileşte remuneraţia raportat la suprafaţa locativă;

- cu privire la întinderea prejudiciului, recurenta consideră că dispoziţiile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 ar fi fost aplicabile doar în ipoteza în care criteriile prevăzute la lit. a) nu puteau fi stabilite, ceea ce nu este cazul în speţă, la dosarul cauzei existând probe care permit cuantificarea câştigului nerealizat, acesta fiind criteriul primordial în cuantificarea prejudiciului;

- solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate şi respingerea acţiunii, iar, în subsidiar, în situaţia în care se va reţine obligaţia de plată, solicită micşorarea cuantumului creanţei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefundat cu ocazia dezbaterilor orale.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 09 noiembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. I.S.I.S. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 661A din 1 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 8 februarie 2022, ora 900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Aşa cum rezultă din considerentele instanţelor de fond, în cauza de faţă reclamanta A. a cerut în principal obligarea pârâtei recurente la plata triplului remuneraţiilor (şi TVA) cuvenite autorilor de opere muzicale pentru comunicarea publică a acestor opere în cadrul desfăşurării activităţii pârâtei de alimentaţie publică şi de prestare a serviciilor hoteliere, în perioada iulie 2013 - aprilie 2017, în D. şi în barul ce funcţionează în acest hotel, cererea fiind întemeiată în drept pe art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi respectiv prevederile Metodologiei publicate prin decizia directorului F. nr. 266/2011, ulterior modificată. În subsidiar, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata remuneraţiilor cuvenite pentru utilizarea evocată şi a penalităţilor în cuantumul menţionat în Metodologia amintită, de 0,5% pe zi de întârziere.

În acţiune s-a argumentat prin incidenţa regulilor răspunderii civile delictuale - aplicabile în prezenţa faptei ilicite pretins a fi fost săvârşită de pârâtă prin comunicarea publică de opere muzicale în hotelul şi barul amintit, în absenţa autorizaţiei licenţă neexclusivă a cărei încheiere este obligatorie potrivit legii; sub acest aspect, reclamanta a arătat că între părţi au fost încheiate două autorizaţii pentru cele două spaţii, la datele de 14.07.2016 şi respectiv 15.07.2016, dar acestea au încetat de drept ca urmare a neplăţii remuneraţiilor.

Prin hotărârea primei instanţe, menţinută de Curtea de Apel, acţiunea a fost admisă în parte, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumelor de 23.411,2 RON cu titlu de prejudiciu cauzat prin comunicarea publică de opere muzicale în perioada iulie 2013 - iunie 2016 în spaţiile indicate în acţiune, precum şi a sumei de 1240 RON reprezentând remuneraţie datorată pentru comunicarea publică a operelor în cele două spaţii în perioada iulie 2016 - aprilie 2017, precum şi a sumei de 876,9 RON reprezentând penalităţi aferente sumei de 1240 RON calculate până la data de 27.04.2017 şi în continuare, 0,5% pe zi de întârziere, până la data plăţii.

Rezultă din această dispoziţie, ca şi din considerentele sentinţei pronunţate de Tribunal, că instanţa a reţinut pentru perioada iulie 2013 - iunie 2016 împrejurarea comunicării publice de opere muzicale fără a se fi încheiat autorizaţia licenţă neexclusivă, obligând astfel pârâta în coordonatele regulilor răspunderii pentru fapta ilicită la plata remuneraţiilor ce ar fi fost datorate pentru această perioadă, conform art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 (în forma aplicabilă litigiului), precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente acestor sume (2304 RON remuneraţii pentru hotel, 2160 RON remuneraţii pentru bar, 9779,2 RON remuneraţii pentru hotel şi 9168 RON penalităţi pentru bar).

De asemenea, reţinând incidente dispoziţiile art. 1350 C. civ., Tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 1240 RON remuneraţii şi 876,9 RON penalităţi pentru activitatea hotelului şi a barului în perioada iulie 2016- aprilie 2017, precum şi la penalităţi în continuare.

Prin urmare, din aceste împrejurări rezultă cu claritate că sunt nefondate criticile care se referă la ignorarea de către instanţele de fond a autorizaţiei licenţă neexclusivă încheiată în luna iulie 2016 între părţi; dimpotrivă, prima instanţă i-a dat efecte, stabilind cuantumul remuneraţiei şi al penalităţilor după data încheierii sale în acord cu prevederile acesteia, chiar dacă reclamanta afirmase în acţiunea introductivă că autorizaţiile nu au produs efecte şi au încetat de drept pentru motivul neplăţii remuneraţiilor (hotărârea nefiind atacată de reclamantă, singura interesată a contesta valorificarea autorizaţiei faţă de susţinerile sale din acţiune).

Consecutiv, Curtea de Apel a înlăturat corect argumentat aceste critici cuprinse în cererea de apel, iar recurenta nu a adus argumente noi care să permită reevaluarea situaţiei de către instanţa de recurs.

Totodată, sunt vădit nefondate şi susţinerile privind greşita aplicare a prevederilor art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 (în forma aplicabilă litigiului), deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, nici pentru perioada neacoperită de autorizaţiile evocate nu s-a dispus obligarea pârâtei la plata triplului remuneraţiilor (cum solicitase reclamanta în principal), ci suma de 23.411,2 RON este compusă din remuneraţiile aferente comunicării publice în hotel, respectiv în bar şi din penalităţile determinate conform Metodologiei publicate în temeiul deciziei Directorului F. nr. 266/2011, calculate de expert de la data scadenţei şi până la 27.04.2017.

Din această perspectivă, chiar dacă instanţa de apel aduce argumente legate de corectitudinea aplicării dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. b) din legea nr. 8/1996 (referitoare la triplul remuneraţiilor), ele nu sunt proprii cauzei, dar nici nu afectează legalitatea hotărârii recurate, deoarece în realitate toate criticile formulate de pârâtă prin apel (şi reluate prin cererea de recurs) sunt nefondate potrivit celor arătate.

Acestea fiind limitele judecăţii la prima instanţă, neatacate de reclamantă, instanţa de recurs reţine că nu se poate reproşa tribunalului şi curţii de apel aplicarea greşită a legii în modul dezvoltat în cadrul criticilor analizate.

Mai reţine instanţa de recurs că nu poate fi încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (şi nici în alt caz de casare) susţinerea în sensul necesităţii stabilirii remuneraţiei raportat la perioada efectivă de ocupare a hotelului sau a barului, deoarece nu se identifică vreo dispoziţie legală care să fi fost încălcată; în plus, cum a arătat şi Curtea de Apel, Metodologia aplicabilă acestui tip de utilizare prevede sumele datorate lunar, raportat la numărul de camere din unitatea de cazare, respectiv la suprafaţa spaţiilor de alimentaţie publică şi nu la gradul lor de ocupare.

Sunt, totodată, străine cauzei referirile la remuneraţia aferentă numărului de evenimente, deoarece obligarea pârâtei de către prima instanţă nu a avut în vedere şi acest tip de comunicare publică a operelor muzicale (în cadrul evenimentelor de tip ceremonie de căsătorie, botez, etc).

Văzând toate aceste argumente, recursul va fi respins ca nefundat, în conformitate cu art. 497 alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul art. 453 alin. (1) şi cu observarea criteriilor cuprinse în art. 451 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 2975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial achitat conform dovezilor (factură fiscală şi extras de cont) depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta I.S.I.S D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 661A din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta I.S.I.S D. S.R.L. la plata sumei de 2.975 RON către intimata A. B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.