Recurso annulled for lack of party signature in electronic filing, preserving dismissal of unjust enrichment claim
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the appeal on the merits, leaving the lower court rulings in force, which had previously dismissed the appellant's claims for unjust enrichment and abuse of right as inadmissible or devoid of interest. The dispute centered on the procedural validity of the appeal filing, where the appellant failed to sign the petition despite explicit court warnings to submit a document with a valid electronic signature or a hard-copy signature under pain of nullity. The Court ruled that the lack of a party's signature constitutes an essential defect violating procedural discipline, preventing the legal seizure of the court; consequently, it applied the sanction of annulment pursuant to Articles 486(3) and 493(5) of the Code of Civil Procedure, citing the specific requirements of Law No. 455/2001 regarding electronic signatures.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Recurso annulled for lack of party signature in electronic filing, preserving dismissal of unjust enrichment claim: În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 18 octombrie 2021 şi comunicat părţilor la 25 octombrie 2021, conform dovezilor de comunicare de la dosar.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa civilă nr. 6385 din 10 mai 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Iaşi a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei A. de constatare a îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtului şi a realizării unor abuzuri de drept de către pârât.
A admis excepţia autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 10259 din 27 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte obligarea pârâtului să pună la dispoziţia reclamantei actele menţionate la capătul 3 de cerere.
A respins, ca lipsită de interes, cererea reclamantei de obligare a pârâtului să pună la dispoziţia reclamantei actele menţionate la capătul 3 de cerere.
A anulat, pentru caracterul nedeterminabil al obiectului, cererea formulată de reclamantă, având ca obiect obligarea pârâtului să prezinte explicaţii cu privire la sumele încasate cu titlu de chirie pentru spaţiile închiriate din condominiul administrat de asociaţia de proprietari.
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 733 din 12 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2016 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 6385 din 10 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Iaşi, care a fost păstrată.
A fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 600 RON cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 518 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2016 s-a anulat cererea de recurs formulată de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 733 din 12 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
Prin decizia nr. 864 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2016 s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 518 din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 27 noiembrie 2020 şi repartizat completului de filtru CF x.
În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 18 octombrie 2021 şi comunicat părţilor la 25 octombrie 2021, conform dovezilor de comunicare de la dosar.
În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că aspectele prezentate de recurenţi nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul în raport cu excepţia nulităţii pentru nesemnarea cererii de recurs, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.
Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În cauza de faţă, se constată că, deşi recurenta A. a fost citată atât la 12 iunie 2019, cât şi la 25 noiembrie 2021 cu menţiunea de a semna cererea de recurs înaintată prin e-mail sau de a expedia un exemplar semnat al cererii, sub sancţiunea nulităţii, partea nu s-a conformat obligaţiei dispuse de instanţă.
Se reţine că partea care înţelege să transmită instanţei cereri în format electronic trebuie să se conformeze dispoziţiilor speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001 ce stabilesc regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare.
În asemenea cazuri precum cel din speţa dedusă judecăţii, în care cererile sunt adresate instanţelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparţine persoanei semnatare, iar autorul documentului nu îşi poate declina răspunderea pentru conţinutul documentului cu semnătură electronică validă).
Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanţei o garanţie a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.
Aşadar, pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei de judecată, recurenta avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă ataşat o semnătură electronică validă, în condiţiile legii speciale anterior menţionate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poştă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă. De asemenea, partea avea posibilitatea de a se prezenta la instanţă pentru a semna cererea de recurs.
În lipsa semnăturii părţii, care reprezintă un element necesar şi esenţial pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, o atare cerere nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.
Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturii părţii, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 518 din 12 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2021.