Nullity of cassation appeal for failure to cite specific grounds of illegality and untimely submission of grounds

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 11 ianuarie 2016 pe rolul Judecătoriei Mediaş sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. si C.:

- să se constatate calitatea reclamantului de constructor de bună-credinţă cu privire la lucrările executate la imobilul proprietatea pârâţilor şi în această calitate să se constate existenţa dreptului la despăgubire în favoarea reclamantului pentru plata sumei de 315.177 RON (echivalentul în RON a sumei de 71.631,29 euro) şi a obligaţiei de plată pentru suma de 315.177 RON, corelativă dreptului său în sarcina pârâţilor;

- să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 315.177 RON;

- să se instituie în favoarea reclamantului un drept de retenţie asupra imobilului până la plata efectivă a despăgubirii în suma de 315.177 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 724 din 16 mai 2016, Judecătoria Mediaş, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Sibiu, raportat la valoarea obiectului cererii, pretenţiile reclamantului fiind în valoare de 315.177 RON.

Prin cererea reconvenţională, pârâţii B. şi C. au solicitat să se constate reaua-credinţă a reclamantului pârât-reconvenţional şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a promisiuni de vânzare-cumpărare încheiată de acesta la 31 iulie 2009 cu S.C. D. S.R.L. privind imobilul teren de construcţii cu construcţii, în suprafaţă de 2000 m.p. situat în intravilanul municipiului Mediaş, şoseaua x, jud. Sibiu, înscris în C.F. x Mediaş, nr. top x, cu cheltuieli de judecată.

A doua cerere de chemare în judecată

La 7 mai 2018 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr. x/2018, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B. şi C. împotriva pârâtului A., prin care au solicitat:

- să se constate reaua-credinţă a pârâtului în ocuparea, folosirea fără drept şi distrugerea imobilului teren de construcţii cu construcţii, în suprafaţă de 16.105 m.p. situat în intravilanul municipiului Mediaş, şoseaua x, jud. Sibiu, înscris în CF. x Mediaş, nr. top x;

- să fie obligat pârâtul la plata folosului de tras începând cu 16 iunie 2015, data dobândirii imobilului de către reclamanţi prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu S.C. D. S.R.L. şi până la evacuarea efectivă a pârâtului din imobil, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 12 septembrie 2018, tribunalul a admis excepţia conexităţii şi s-a dispus trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Sibiu la dosarul nr. x/2016 al aceleaşi instanţe, urmând ca aceste două dosare să se judece împreună.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 1202 din 21 octombrie 2019, Tribunalul Sibiu a respins acţiunea principală formulată de reclamantul A.; a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi-reconvenţional B. şi C. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare din 31 iulie 2009; a respins restul cererilor din cererea reconvenţională şi întreaga acţiune conexată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, formulată de reclamanţii B. şi C. împotriva pârâtului A. şi a respins cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia nr. 806 din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1202 din 21 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Sibiu.

A anulat în parte sentinţa apelată, numai în ceea ce priveşte soluţia dată cu privire la acţiunea principală, formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor B. şi C., şi a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite aceleiaşi instanţe.

A menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

A respins apelul formulat de pârâţii-reclamanţi B. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, pârâţii B. şi C. au declarat recurs la 9 septembrie 2020.

5. Procedura de filtrare a recursului:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18 septembrie 2020 şi repartizat completului de filtru CF x.

La 10 noiembrie 2020 a depus întâmpinare intimatul-reclamant A., prin care a solicitat respingerea recursului, menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică. A invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, deoarece recurenţii nu au indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar susţinerile acestora nu echivalează cu motivarea recursului. De asemenea, a invocat excepţia netimbrării, cu consecinţa anulării recursului.

La 10 decembrie 2020 recurenţii au depus precizare la recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 806 din 15 iulie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care au completat criticile aduse cu privire la decizia recurată.

La aceeaşi dată recurenţii-pârâţi au depus şi răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant A..

La 11 ianuarie 2021 intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea precizării recursului ca tardivă şi excepţia nulităţii recursului, deoarece acesta este nemotivat în fapt şi în drept.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 20 septembrie 2021 şi comunicat părţilor la 1 şi 4 octombrie 2021.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că aspectele prezentate de recurenţi nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A., prin avocat, a comunicat punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. A solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată. În dovedirea cheltuielilor, a depus chitanţă pentru suma de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport cu excepţia de netimbrare invocată de intimatul-reclamant A., a cărei analiză este prioritară în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin rezoluţia din 24 septembrie 2020 s-a pus în vedere recurenţilor-pârâţi să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON raportat la prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit acestor dispoziţii, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, alin. (2) al art. 24 din acelaşi act normativ stabileşte că recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.

Raportat la criticile din cererea de recurs, nu pot fi reţinute susţinerile intimatului-reclamant în sensul că recurenţii ar datora taxă de timbru la valoarea de 730.000 RON, respectiv 1/2 din sumă, întrucât nu sunt incidente prevederile art. 24 alin. (2) C. proc. civ. din moment ce recurenţii nu au invocat încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că dovada achitării taxei judiciare de timbru se regăseşte, în original, la dosarul de recurs, taxa fiind achitată în cuantum legal, motiv pentru care excepţia de netimbrare este neîntemeiată.

Analizând recursul în raport cu excepţia de nulitate invocată de intimatul-reclamant A. prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, control care nu este posibil fără o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor textului legal anterior menţionat.

Potrivit dispoziţiei imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs depusă la 9 septembrie 2020, în termen legal, Înalta Curte constată că argumentele prezentate în cuprinsul acesteia nu se pot constitui într-o critică de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, pârâţii B. şi C. au arătat că tribunalul a soluţionat corect cauza, fără să încalce principiul contradictorialităţii, iar cererea principală a reclamantului a fost în mod corect calificată drept o cerere în constatare. De asemenea, au menţionat că în mod corect s-a constatat de către tribunal, pe baza probelor administrate, că nu se poate reţine buna-credinţă a reclamantului la efectuarea investiţiilor, că nu a existat acordul proprietarului, iar investiţiile nu au sporit valoarea imobilului încât să realizeze o îmbogăţire fără justă cauză a pârâţilor.

Pârâţii au susţinut că instanţa de apel a considerat greşit că sentinţa primei instanţe este lovită de nulitatea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., această hotărâre fiind legală şi temeinică, bazându-se pe o situaţie de fapt reală. Au mai precizat că dreptul la apărare şi la contradictorialitate a fost respectat, astfel că în mod greşit s-a reţinut că nu au fost respectate normele de procedură civilă.

Înalta Curte observă că prin cererea de recurs nu se aduc critici punctuale deciziei atacate, nu a fost indicat niciunul dintre motivele de casare şi nu s-a arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, criticile neputând fi circumscrise motivelor de nelegalitate expres prevăzute de lege. În schimb, pârâţii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de temeinicia soluţiei instanţei de apel, făcând trimitere la modul de apreciere a probelor şi la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond, aspecte ce nu pot forma obiectul analizei în recurs.

Cum în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici punctuale de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de afirmaţii nu poate fi încadrată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine din oficiu vreun motiv de casare, sancţiunea care intervine este nulitatea.

În ceea ce priveşte precizarea recursului, Înalta Curte observă că a fost depusă la poştă la 10 decembrie 2020 .

Relativ la termenul de motivare a recursului sunt incidente dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, termenul de recurs fiind de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, astfel cum prevede art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Faţă de menţiunile de pe procesul-verbal de înmânare existent la dosarul Curţii de Apel Alba Iulia, Înalta Curte reţine că decizia civilă nr. 806 din 15 iulie 2020 a fost comunicată recurenţilor la 10 august 2020, dată de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru motivarea căii de atac, acesta împlinindu-se la 10 septembrie 2020.

Înalta Curte constată că precizarea recursului a fost depusă la trei luni după împlinirea termenului de recurs. Prin urmare, cum motivele de recurs comunicate după împlinirea termenului de recurs sunt depuse tardiv, acestea nu pot fi avute în vedere la analiza legalităţii deciziei atacate. Aceasta deoarece potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Aşadar, prin neîncadrarea motivelor de recurs invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 intervine sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului, ce poate fi constatată în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte urmează a anula recursul.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurenţii-pârâţi B. şi C. la plata sumei de 1.000 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 806 din 15 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi B. şi C. la plata sumei de 1.000 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2021.