Negative conflict of jurisdiction in enforcement challenge: exclusive competence of the court that authorized compulsory execution under Art. 651 CPC.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 8 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, contestatorul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T., a formulat contestaţie la executare împotriva executărilor silite în ansamblu începute de către Biroul executorului judecătoresc U. în dosarele de executare cu numerele: 809/E/2019, 810/E/2019, 811/E/2019, 812/E/2019, 813/E/2019, 814/E/2019, 815/E/2019, 816/E/2019, 817/E/2019, 818/E/2019, 819/E/2019, 820/E/2019, 821/E/2019, 822/E/2019, 824/E/2019, 825/E/2019, 826/E/2019, 827/E/2019, 831/E/2019, 833/E/2019, împotriva somaţiilor emise în dosarele menţionate, precum şi încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea executării silite începută de către Biroul executorului judecătoresc U. până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii şi anularea executării silite însăşi şi a tuturor actele de executare efectuate în dosarele de executare menţionate, inclusiv a încheierilor prin care a fost încuviinţată executarea silită în dosarul de executare anterior menţionat şi să se constatate că nu există sume de plată aferente sentinţei civile nr. 376 din 21 februarie 2008 a Tribunalului Suceava.

În motivare contestatorul a arătat că la 23 decembrie 2020 au fost înregistrate la Ministerul Justiţiei un număr de 8 somaţii, iar la 31 decembrie 2020 au fost înregistrate alte 12 somaţii, toate emise de către Biroul executorului judecătoresc U., toate dosarele de executare în care au fost emise somaţiile având la bază acelaşi titlu executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 376 din 21 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Suceava, definitivă prin decizia nr. 1431 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. x/2008.

La termenul din 7 aprilie 2021, raportat la aspectele privind împrejurarea că în 17 dosare de executare încuviinţarea executării a fost pronunţată de Judecătoria Iaşi, iar în trei dosare de executare încuviinţarea a fost acordată de Judecătoria Suceava, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus disjungerea şi formarea pentru fiecare dosar de executare indicat în contestaţia la executare, respectiv nr. 810/E/2019, 811/E/2019, 812/E/2019, 813/E/2019, 814/E/2019, 815/E/2019, 816/E/2019, 817/E/2019, 818/E/2019, 819/E/2019, 820/E/2019, 821/E/2019, 822/E/2019, 824/E/2019, 825/E/2019, 826/E/2019, 827/E/2019, 831/E/2019 şi 833/E/2019, a câte unui nou dosar având ca obiect contestaţie la executare şi s-a format prezentul dosar înregistrat sub nr. x/2021.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:

La termenul de judecată din 16 iunie 2021 instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 5361 din 16 iunie 2021 Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea contestaţiei la executare formulate de Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu intimata H. în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Instanţa a constatat că executarea silită care face obiectul prezentei cauze a fost încuviinţată cu privire la mai mulţi debitori, respectiv Ministerul Justiţiei, Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, prin încheierea nr. 1850 din 18 februarie 2020 a Judecătoriei Iaşi urmare a declinării judecării cererii de încuviinţare a executării silite depuse de executorul judecătoresc la Judecătoria Suceava, prin sentinţa civilă nr. 324 din 27 ianuarie 2020 a Judecătoriei Suceava pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. raportat la calitatea creditorilor şi care funcţionează în raza Curţii de Apel Suceava.

În motivare, instanţa a reţinut că, din interpretarea art. 651 alin. (1) C. proc. civ. rezultă fără echivoc faptul că domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare este criteriu determinant pentru stabilirea instanţei de executare, şi nu domiciliul contestatorului. Aşadar, împrejurarea că unii dintre debitori, în raport cu care a fost încuviinţată executarea silită, formulează contestaţie la executare înregistrată la instanţa care a încuviinţat executarea silită, iar alţii formulează contestaţie la instanţa în a cărei circumscripţie îşi au sediul aceşti alţi debitori, nu este aptă a schimba competenţa instanţei de executare, stabilită deja legal, aceasta fiind Judecătoria Iaşi.

În acest sens pentru similitudine de ipoteză, instanţa a avut în vedere dispoziţia din cuprinsul art. 651 alin. (2) C. proc. civ., unde se arată că schimbarea sediului debitorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare. Practic, principiul enunţat în norma evocată stabileşte caracterul unicităţii instanţei de executare, prin raportare tocmai la criteriul unic determinant aplicabil la momentul stabilirii pentru prima oară a instanţei de executare şi anume, criteriul situării domiciliului debitorului în circumscripţia acelei instanţe, la data sesizării organului de executare.

A mai menţionat că, fiind stabilită deja instanţa de executare, orice altă chestiune care priveşte executarea silită încuviinţată, contestaţia la executare şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, se soluţionează de instanţa de executare conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., adică în cauză, toate acestea se soluţionează sau se vor soluţiona de către Judecătoria Iaşi.

De asemenea, în considerente s-a reţinut că din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 651 şi a art. 714 C. proc. civ. reise fără tăgadă că, mai întâi, se stabileşte instanţa de executare după criteriul domiciliului debitorului, fiind în drept creditorul să sesizeze oricare dintre instanţele în a căror competenţă are sediul oricare dintre debitori în cazul pluralităţii de debitori, instanţă de executare care aşa cum anterior s-a argumentat, va rămâne aceeaşi pe toată durata executării silite, şi apoi, această instanţă se investeşte cu contestaţia la executare, iar nu invers, în sensul că formularea contestaţiei la executare stabileşte şi calitatea de instanţă de executare.

III. Hotărârea Judecătoriei Iaşi:

Prin sentinţa civilă nr. 11473 din 3 noiembrie 2021 Judecătoria Iaşi a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea contestaţiei la executare formulată de Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu intimata H. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi a reţinut că instanţa de trimitere nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în termenul impus de dispoziţiile legale, deoarece la primul termen cu părţile legal citate, respectiv la 7 aprilie 2021, a ales să dispună disjungerea contestaţiei la executare în 19 dosare, fără însă a invoca excepţia necompetenţei teritoriale, astfel că, prin depăşirea primului termen, competenţa a fost câştigată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

A mai constatat că la termenul din 7 aprilie 2021 instanţa s-a pronunţat asupra cererii de conexare şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

A reamintit dispoziţiile Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, potrivit căreia, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului nr. x/2021, contestatorul Ministerul Justiţiei a arătat că înţelege să conteste actele de executare silită încheiate în 19 dosare de executare, printre care şi dosarul nr. x/2019 al Biroul executorului judecătoresc U., privind cererea creditoarei H.. Urmare a măsurii disjungerii dispuse de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti la 7 aprilie 2021, s-a format dosarul nr. x/2021 având ca obiect contestaţie la executare împotriva actelor de executare din dosarul de executare x/2019

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Iaşi şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina.

De asemenea, prezintă relevanţă pentru soluţionarea prezentului conflict de competenţă interpretarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., care instituie momentul limită până la care poate fi invocată necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică.

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În conformitate cu dispoziţiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, Biroul executorului judecătoresc U. a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2019, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea H. împotriva debitorilor Tribunalul Suceava, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei.

Prin încheierea nr. 1850 din 18 februarie 2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc U., fiind încuviinţată executarea silită a debitorilor Tribunalul Suceava, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei până la realizarea dreptului creditoarei H..

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în recurs în interesul legii s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Cum în speţă cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 1850 din 18 februarie 2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2019, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, anume Judecătoria Iaşi, ca instanţă de executare.

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie cu privire la care legea să prevadă competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte împrejurarea că excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti la al doilea termen de judecată, din 16 iunie 2021, se reţine că acesta este primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe şi puteau pune concluzii.

Conform dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Dispoziţia legală relevă că se impune întrunirea celor două condiţii: părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii. A putea pune concluzii, în sensul textului de lege, înseamnă că partea este în măsură să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu orice aspect din procesul respectiv.

La primul termen de judecată (7 aprilie 2021), Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus disjungerea şi formarea a câte un dosar nou având ca obiect contestaţie la executare, pentru fiecare dosar de executare indicat, cu termen de judecată acordat la 16 iunie 2021. Prin urmare, chiar dacă părţile au fost legal citate, nu se poate considera că puteau pune concluzii asupra excepţiei necompetenţei la primul termen la care au fost legal citate în faţa primei instanţe, având în vedere că instanţa a dispus măsura disjungerii şi formarea a câte un dosar nou având ca obiect contestaţie la executare pentru fiecare dosar de executare indicat, fiind necesară amânarea cauzei în acest scop.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2021.