Territorial jurisdiction for challenge to forced execution: competence of the court that authorized enforcement over debtor's domicile
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice determined that the Bucharest Sector 3 Court, which had initially authorized the enforcement, holds exclusive territorial competence to resolve the dispute, rejecting the reciprocal jurisdictional declinations by the Bucharest Sector 1 and Iasi courts and nullifying their conflicting rulings. The parties challenged the forced enforcement of a civil judgment and sought the annulment of execution acts, with the lower courts debating whether jurisdiction lay with the debtor's residence or the creditor's domicile due to a lack of proven Romanian domicile for the debtors. Relying on a mandatory decision for the interest of the law regarding the uniform interpretation of Articles 651(1), 666, 712, 714, and 112 of the Code of Civil Procedure, the High Court established that the competent court is the one that authorized the execution, regardless of the debtors' domicile or residence, thereby resolving the conflict of jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 517 alin. (4) C. proc. civ, art. 112 C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Territorial jurisdiction for challenge to forced execution: competence of the court that authorized enforcement over debtor's domicile: Instanţa a apreciat că în cauză nu are relevanţă faptul că, la data sesizării organului de executare, aceştia aveau rezidenţa în sectorul 1, de vreme ce art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se referă numai la domiciliu, fără a face trimitere şi la reşedinţă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 12.04.2021, sub nr. x/2021, contestatorii A. şi B. au formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata C., solicitând anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 344/2021 al SCPEJ D., anularea încheierii de încuviinţare a executării silite din 03.03.2021 date de Judecătoria Sector 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2021, anularea somaţiei emise în data de 19.03.2021, precum şi a tuturor celorlalte acte de executare emise ulterior în dosarul de executare nr. 344/2021, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată şi a restituirii taxei de timbru în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.
În drept, au fost invocate prevederile art. 622, art. 711 şi urm. C. proc. civ.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa nr. 6594/12.07.2021, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
A reţinut instanţa că în prezenta cauză executarea silită a început la data de 09.02.2021 (dată la care a fost înregistrată cererea de executare silită pe rolul SCPEJ D.), moment la care, potrivit dovezilor de interogare DEPABD, debitorii B. şi A. nu au putut fi identificaţi cu domiciliul în România.
Astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr. x/18.06.2021 emise de Inspectoratul General pentru Imigrări, începând cu data de 24.04.2015, contestatorul A. este înregistrat în evidenţe cu adresa din Bucureşti, Calea x, acesta având un drept de rezidenţă înregistrat pe teritoriul României (certificat de înregistrare nr. x - 96). De asemenea, şi contestatoarea B. are rezidenţa stabilită la aceeaşi adresă începând cu data de 06.12.2017 (carte de rezidenţă pentru membrul de familie al unui cetăţean al Uniunii).
Instanţa a apreciat că în cauză nu are relevanţă faptul că, la data sesizării organului de executare, aceştia aveau rezidenţa în sectorul 1, de vreme ce art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se referă numai la domiciliu, fără a face trimitere şi la reşedinţă.
Astfel, întrucât nu s-a făcut dovada că vreunul dintre debitori ar avea domiciliul în România, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de la domiciliul creditoarei, în speţă Judecătoria Iaşi, conform art. 651 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 11472/03.11.2021, Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A reţinut instanţa că noţiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general şi, implicit, competenţa de soluţionare a prezentei contestaţii la executare, în concret, nu corespunde elementelor care interesează evidenţa populaţiei, ci trebuie privită într-un sens mai larg, ca expresie a locuinţei efective a debitorului.
În cauză contestatorii-debitori au o reşedinţă în România, o locuinţă efectivă, astfel încât nu devin aplicabile prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la situaţia unui debitor fără domiciliu în ţară, astfel încât instanţa competentă a soluţiona pricina este Judecătoria Sector 1 Bucureşti, ca instanţă de la domiciliul debitorilor.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, pentru următoarele argumente:
Obiectul cauzei îl constituie contestaţia la executare formulată de către contestatorii B. şi A. cu privire la actele de executare emise în dosarul de executare nr. 344/2021 al SCPEJ D..
În cadrul dosarului de executare nr. 344/2021 al SCPEJ D. s-a urmărit punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1544/13.03.2018, pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosar nr. x/2016, modificată în parte prin decizia nr. 1886/14.06.2019 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 341/15.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti.
Deşi în cauză instanţele care îşi declină reciproc competenţa sunt Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi Judecătoria Iaşi, Înalta Curte constată că instanţa care a încuviinţat executarea silită împotriva căreia s-a formulat prezenta contestaţie la executare nu este nici una din aceste două instanţe, ci este Judecătoria Sector 3 Bucureşti, aşa cum rezultă din actele dosarului.
Faţă de această împrejurare, se reţine că prin decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083/11.11.2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, încuviinţarea executării silite s-a realizat de către Judecătoria Sector 3 Bucureşti, aceasta fiind instanţa competentă a soluţiona contestaţia la executare, în conformitate cu cele statuate prin decizia în interesul legii menţionată, fiind fără relevanţă, în această situaţie, domiciliul sau reşedinţa debitorilor care au promovat contestaţia la executare, aspecte în raport de care cele două instanţe aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, ca instanţă care a încuviinţat executarea silită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.