Exclusion of cassation appeal in insurance litigation under amended procedural code

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă la data de 12.12.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul C., obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 euro în echivalent RON la cursul de schimb practicat de către BNR în ziua plăţii efective, reprezentând: 15.000 euro, cheltuielile efectuate în vederea ameliorării şi recuperării stării de sănătate deteriorate în urma accidentului din data de 23.06.2016; 10.000 euro, reprezentând operaţii estetice viitoare în vederea limitării şi corectării sechelelor dobândite, urmare a numeroaselor operaţii suferite;175.000 euro, reprezentând daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov

Prin sentinţa nr. 806/27.05.2020, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de intervenient; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intervenient, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, ca rămase fără obiect; a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 480/A/25.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. pârâta B. S.A., arătând că instanţa de apel a făcut o interpretare eronata a dispoziţiilor art. 32, art. 192, art. 194 si art. 204 C. proc. civ., stabilind că "acţiunea penală nu a fost soluţionată de către instanţa penală". Faptul că reclamantul nu a formulat o cerere de constituire parte civilă în condiţii de legalitate nu echivalează cu nesoluţionarea acţiunii civile în procesul penal, aşa cum pretinde acesta.

O dată ce acţiunea civilă a fost soluţionată în cauza penală, chiar şi prin respingerea sa ca inadmisibilă, prin soluţionarea încă o dată a aceleiaşi acţiuni s-ar încălca principiul electa una via.

Recurenta a mai făcut aprecieri teoretice în ce priveşte motivarea hotărârii, fără însă a expune argumente care să poată fi subsumate motivului de recurs invocat.

Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul A., arătând că, deşi prin memoriul de apel a solicitat anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ulterior a revenit şi a solicitat reţinerea cauzei pentru judecare.

Neluând în considerare renunţarea la solicitarea iniţială, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 12.07.2021, în termen legal, recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nulitate a recursului pârâtei, pentru neîncadrare, iar în subsidiar a solicitat respingerea, ca nefondat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul principal al pârâtei este inadmisibil, iar recursul incident al reclamantrului este neavenit, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Principiul legalităţii căilor de atac este reglementat prin dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din cuprinsul ei.

Se observă că litigiul dedus judecăţii este unul născut în materia asigurărilor, în condiţiile în care despăgubirile solicitate de reclamant, ca urmare a accidentului rutier, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat şi a producerii riscului asigurat, constând în săvârşirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat.

Totodată, se mai observă că în astfel de litigii, care consacră principiul protecţiei terţului păgubit, instanţele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terţ faţă de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte.

În acelaşi sens, sunt şi considerentele Deciziei nr. 13/18.05.2020 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care se statuează că, în aceste cazuri, instanţele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferenţa constând în chestiunea privind existenţa şi întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 şi 85 din decizie).

Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, respectiv 12.12.2019, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Aşadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ - 21 decembrie 2018 - în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Astfel, decizia civilă nr. 480/A/25.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost respins apelul îndreptate împotriva sentinţei tribunalului într-un litigiu din materia asigurărilor, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, în raport de textele legale menţionate, recursul declarat de pârâta B. S.A. este inadmisibil.

În ce priveşte recursul incident al reclamantului, art. 491 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător".

Art. 472 alin. (2) C. proc. civ. aplicabil şi în cazul recursului reţine că "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum în cauză recursul principal este inadmisibil, recursul incident va rămâne fără efect, conform dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Întrucât reclamantul a înţeles să declare recurs incident, iar nu principal, iar rezolvarea recursului incident a fost determinată de soluţia asupra recursului principal, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant nu poate fi primită şi va fi respinsă, recurenta-pârâtă nefiind, în această situaţie, parte căzută în pretenţii care să poată fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 480/A din 25 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi ca neavenit, recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi decizii; va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 480/A din 25 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca neavenit, recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi decizii.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.