Land restitution under Law No. 10/2001: failure to produce and verify the challenged administrative order and improper reliance on unilateral claims regarding the applicable legal regime

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 16 august 2001 M.N. s-a adresat Primăriei Comunei Dănești, județul Gorj pe cale de notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru „a fi repus în drepturile prevăzute de această lege asupra unui teren de 13 ha situat la punctul numit Podul Zlastului” și care i-a fost luat pe nedrept.

Întrucât nu a primit nici un răspuns de la persoana juridică notificată, la data de 29 noiembrie 2001, M.N. a sesizat instanța de judecată pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța Primăria Comunei Dănești, județul Gorj, să fie obligată să-i restituie suprafața de 13 ha teren extravilan.

Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 287 din 12 decembrie 2001, a respins ca prematură cererea formulată de reclamantul M.N., cu motivarea că acțiunea a fost introdusă doar ca urmare a notificării, fără însă a fi emisă o decizie conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Apelul promovat împotriva acestei sentințe de reclamantul M.N. a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 49 din 9 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că soluția de respingere a cererii ca prematur formulată este greșită față de adresa nr. 4 din 26 septembrie 2001 a Primăriei Comunei Dănești, act depus în copie la Curtea de Apel Craiova de către reclamant și din care rezultă că prin dispoziția nr. 53 din 18 septembrie 2001 primăria a respins solicitarea reclamantului în baza art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Din aceeași adresă instanța de apel a reținut că terenului solicitat de reclamant nu-i sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, situația bunului a fost reglementată în baza Legii nr. 18/1991, fiind pronunțate și hotărâri judecătorești definitive.

S-a mai motivat că adeverința nr. 440/1990, act depus de reclamant, potrivit căruia solicitantul nu a fost membru cooperator, nu prezintă relevanță, întrucât potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, dispozițiile acestei legi se aplică și persoanelor ale căror terenuri au trecut cu sau fără titlu în patrimoniul cooperativei, fără ca ele să fi dobândit calitatea de cooperatori, precum și, după caz, moștenitorilor acestora.

Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a confirmat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs reclamantul M.N. care a susținut că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea Legii nr. 10/2001 și că soluțiile nu se bazează pe probe.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:

Potrivit art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Persoana îndreptățită are dreptul să susțină în fața organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în natură. În acest scop, ea va fi invitată în scris, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere al unității deținătoare.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, decizia sau, după caz, dispoziția motivată se comunică persoanei îndreptățite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.

Din această perspectivă se constată că, deși instanța de apel a apreciat ca greșită soluția adoptată de tribunal (ce a respins ca prematur formulată acțiunea), la rândul ei, Curtea de Apel Craiova a adoptat soluția în cauză fără a obliga unitatea deținătoare să depună dispoziția nr. 53 din 18 septembrie 2001 pentru a se putea cerceta dacă aceasta a fost dată în condițiile și cu respectarea legii și fără a sancționa conduita imputabilă a persoanei notificate, care, fie din neglijență, fie cu rea-credință, a refuzat să răspundă la notificarea reclamantului potrivit legii, necomunicându-i dispoziția pretins adoptată, și lipsindu-l de posibilitatea de a o ataca în justiție în deplină cunoștință de cauză.

Întrucât în conformitate cu art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 ceea ce se atacă în justiție este decizia sau, după caz, dispoziția motivată și cum instanțele nu au fost preocupate să cerceteze dacă unitatea deținătoare a emis ori nu o astfel de dispoziție, iar în caz afirmativ, ea să fie comunicată reclamantului, se impune soluția de admitere a recursului, de casare a ambelor hotărâri și de reluare a judecății de la prima zi de înfățișare.

Totodată, se apreciază ca fiind de neadmis procedeul instanței de apel de a reține că terenului revendicat îi sunt aplicabile, exclusiv, prevederile Legii nr. 18/1991 din simpla afirmație a pârâtei efectuată într-o adresă, fără a se solicita ori dispune administrarea de dovezi în acest sens.

De aceea, în rejudecare, instanța de trimitere va solicita părților dovezi concludente din care să rezulte regimul juridic al nemișcătorului revendicat, locul în care este situat (în intravilan sau extravilan), situația lui actuală (dacă este liber sau ocupat de construcțiile unor terți ori dacă pe acest bun s-a constituit, în tot sau numai în parte, dreptul de proprietate în temeiul unor legi anterioare) și se va solicita să se depună la dosar hotărârile judecătorești anterioare pronunțate în baza Legii nr. 18/1991 pentru a se analiza dacă și în ce măsură reclamantul a primit satisfacție în temeiul acestei legi.

În raport de situația de fapt ce va rezulta din probele ce vor fi administrate, instanța de trimitere va avea în vedere la soluționarea cauzei și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003, în sensul că prevederile Legii nr. 10/2001, chiar în condițiile în care este formulat art. 8 alin. (1), acestea au și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 49 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia recurată precum și sentința nr. 287 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului Gorj, secția civilă, și trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2003.