Expropriation Compensation Valuation and Intravilan Status: Recourse Dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, leaving in force the appellate decision that upheld the first-instance judgment awarding the claimants a total expropriation compensation of 481,837 RON (plus costs) and mandating the payment of 1,000 RON in judicial fees to the prevailing claimants. The dispute concerned the adequacy of compensation for the compulsory acquisition of a 29,252 square meter plot of land for public infrastructure works, with the defendant challenging the valuation based on the argument that the property was located in the extraterritorial zone (extravilan) rather than the urban zone (intravilan) at the time of transfer. The court determined that the lower instances correctly applied Article 26(2) of Law No. 33/1994, as interpreted by Constitutional Court Decision No. 12/2015, by relying on comparable market transactions and establishing through documentary evidence that the land was part of the extended urban perimeter due to a prior local urbanistic plan that remained legally effective despite the defendant's failure to contest its validity in administrative proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 22 din Legea nr. 255/2010, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, art. 212 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Expropriation Compensation Valuation and Intravilan Status: Recourse Dismissed: Referitor la pretinsa nerespectare a dispoziţiilor 22 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, arată că experţii au avut în vedere tranzacţii comparabile cu terenuri similare din perioada exproprierii (2012-2013).
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalui Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.12.2012, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Biharia, anularea hotărârii nr. 8/25.04.2012 emisă de acesta privind acordarea de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de teren de 29 252 mp proprietatea lor din parcela x Biharia nr. cad. x, obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre de acordare despăgubiri, cuantumul acestora urmând a fi stabilit prin evaluare în condiţiile art. 23,25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din 28.05.2013, Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către secţia I civilă a aceleiaşi instanţe.
2. Primul ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 65/C/07.05.2018, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată şi precizată; a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la încasarea unor despăgubiri în cuantum total de 102.628 RON din care 82.000 RON reprezintă valoarea de piaţă a terenului expropriat, iar 20.628 RON daune suplimentare rezultate din expropriere; a obligat pârâtul să achite reclamanţilor suma de 102.628 RON, care include suma de 16.819,90 RON stabilită prin hotărârea nr. 8/25.04.2012; au fost respinse restul pretenţiilor privind anularea hotărârii nr. 8/25.04.2012, obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri şi acordarea unor sume suplimentare faţă de cele susmenţionate.
Prin decizia nr. 163/2018-R, Curtea de Apel Oradea a admis recursurile formulate de recurenţii pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială, Consiliul Local Biharia şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinţei nr. 65/C/07.05.2018 pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. x/2012, care a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ţinând seama de considerentele deciziei.
2. Al doilea ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 14/C/11.02.2020, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Biharia şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A. - DRDP Cluj; a majorat despăgubirea cuvenită pentru suprafaţa expropriată stabilită prin Hotărârea nr. 8/25.04.2012 de la suma de 16.819,90 RON, la suma de 481.837 RON; a respins restul pretenţiilor privind anularea Hotărârii nr. 8/25.04.2012 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri; a obligat pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A. - DRDP Cluj să plătească reclamanţilor suma de 6000 RON cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 800/Ap/17.06.2021, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului Statul Român, prin CNAIR S.A. - DRDP Cluj împotriva sentinţei; a respins cererea privind majorarea despăgubirilor formulată de intimaţii A., B. şi C.; a respins cererea formulată de partea apelantă referitoare la cheltuielile de judecată.
3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, formulând următoarele critici:
- Prin hotărârea recurată au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, coroborate cu prevederile deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, întrucât au fost validate concluziile unui raport de expertiză care nu s-au fundamentat pe tranzacţii care să fi avut ca obiect imobile similare cu cele din prezenta cauză, neţinând cont de faptul că terenul expropriat se situa, la momentul transferului dreptului de proprietate, în extravilanul localităţii Biharia, iar comparabilele utilizate de către experţi fiind şi din intravilanul acestei localităţi;
- HCL nr. 83/31.10.2007 la care s-au raportat instanţele anterioare şi experţii nu a fost adusă la cunoştinţa publică, astfel încât nu poate produce efecte şi nu este opozabilă recurentului, în situaţia în care, în Planul Urbanistic General al Comunei Biharia nu a fost operată respectiva modificare de extindere a intravilanului localităţii Biharia;
- Hotărârile instanţelor anterioare au fost date cu nesocotirea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât a fost înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor-preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel (prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994) prin validarea concluziilor unor expertize care s-au bazat pe aprecieri subiective ale experţilor, vizând tranzacţii nerelevante;
- În cauză a lipsit rolul activ al instanţei, care era obligată să lămurească tranzacţii care să vizeze imobile de acelaşi fel cu imobilul expropriat, în funcţie de care, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulaţie a acestuia;
- Înscrisurile ce au stat la baza documentaţiei cadastrale se regăsesc la dosar şi atestă faptul că terenul era situat în extravilan la momentul transferului de proprietate. Cu toate acestea instanţa a acceptat valoarea propusă de comisia de experţi pentru un teren intravilan.
4. Apărări formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului şi au arătat că recurentul a formulat obiecţiuni la expertiza evaluatorie efectuată în cauză, obiecţiuni la care experţii au răspuns, menţinându-şi concluziile iniţiale, precizând că la stabilirea valorii s-a ţinut cont de amplasament şi de terenuri situate în condiţii similare şi că au fost alese cele mai potrivite comparabile pentru determinarea valorii de piaţă. În apel, recurentul a solicitat şi obţinut efectuarea unei noi expertize, în cadrul căreia s-a estimat valoarea de piaţă a imobilului atât prin raportare la tranzacţii cu terenuri din intravilan (855.900 RON), cât şi prin raportare la terenuri din extravilan (69.700 RON). Din probele administrate (răspunsul primăriei Biharia) a rezultat că terenul în litigiu se afla în intravilanul extins al localităţii Biharia încă din data de 31.10.2007, conform PUG aprobat prin HCL nr. 89/31.10.2007, respectiv cu aproape 5 ani înainte de emiterea deciziei de expropriere.
Referitor la pretinsa nerespectare a dispoziţiilor 22 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, arată că experţii au avut în vedere tranzacţii comparabile cu terenuri similare din perioada exproprierii (2012-2013).
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul nu poate fi primit pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
- este nefondată critica prin care partea pârâtă pretinde aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, coroborate cu prevederile deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, critică fundamentată pe faptul validării eronate a concluziilor unui raport de expertiză care nu a avut în vedere tranzacţii cu imobile similare celui care a făcut obiectul exproprierii care, la momentul transferului dreptului de proprietate, era situat în extravilanul localităţii Biharia, nu în intravilan.
Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a căror încălcare o pretinde partea pârâtă, prevăd că în caz de expropriere, la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile din acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…).
Prin decizia nr. 12/2015, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituţionale, sens în care experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.
Or, considerentele deciziei recurate (prin care a fost respins apelul declarat de partea pârâtă şi menţinută despăgubirea stabilită prin sentinţa primei instanţe) evidenţiază argumentele pentru care instanţa de apel a reţinut că evaluarea terenului expropriat la judecata în primă instanţă, prin raportul de expertiză întocmit de experţii D., E. şi F. (la valoarea de piaţă de 481.837 RON, echivalentul a 111.158 euro, în raport cu cele trei comparabile având ca obiect tranzacţii cu terenuri similare din perioada exproprierii, este conformă cu cerinţele prevăzute de norma de drept statuată prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum a fost lămurită de instanţa de contencios constituţional.
Anume, în evaluarea probatoriilor administrate de părţi, instanţa de apel a reţinut că stabilirea valorii de piaţă a terenului în litigiu, care a fost expropriat în anul 2012 (adică, în urmă cu aproximativ nouă ani), a ţinut seama, pe de o parte, de amplasamentul, destinaţia şi categoria de folosinţă a acestuia - teren intravilan, situat pe DE 671 (Oradea-Satu Mare) la intrarea în localitatea Satu Nou, având categoria de folosinţă, agricol şi industrial, forma dreptunghiulară, plană fără denivelări, cu acces direct din drumul asfaltat - şi, pe de altă parte, de comparabile având ca obiect terenuri similare, experţii arătând, în răspunsul la obiecţiunile formulate de partea reclamantă, argumentele avute în vedere la stabilirea destinaţiei terenului şi a categoriei de folosinţă.
În plus, în fundamentarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că în apel, la cererea părţii reclamante, a fost administrată o nouă expertiză (contrarie), în condiţiile prevăzute de art. 212 alin. (2) C. proc. civ., raportul întocmit de experţii G., H. şi I. evidenţiind o valoare de piaţă a terenului expropriat superioară celei stabilite de prima instanţă, anume de 855.900 RON, prin raportare la tranzacţii cu terenuri situate în intravilan (în varianta 1, prin evaluarea comparabilelor datate 17.12.2013, 27.05.2013 şi 20.01.2012), despăgubire care nu poate fi acordată părţii reclamante, în aplicarea principiului non reformatio in pejus.
Instanţa de apel a statuat şi că partea pârâtă, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a formulat obiecţiuni, neîntemeiate, cu privire la raportul de expertiză din apel, solicitând înlăturarea a două dintre comparabilele din Anexa 1 (A şi B), sub motiv că aveau ca obiect terenuri intravilane şi nu extravilane care au făcut obiectul unor tranzacţii încheiate în anul 2013, adică ulterior momentului transferului dreptului de proprietate, ignorând împrejurarea că experţii au arătat că valoarea terenului expropriat, de 6,75 euro/mp, a fost stabilită în considerarea tranzacţiei din 20.01.2012, care este contemporană momentului exproprierii, dispuse prin decizia de expropriere nr. 45/16.01.2012.
În ceea ce priveşte destinaţia terenului expropriat, instanţa de apel a reţinut că înscrisurile existente la dosarul cauzei probează că acesta, identificat cu nr. cadastral x Biharia în tarla x, parcela x, având suprafaţă de 29.252 ha, se află în intravilanul extins al localităţii Biharia din data de 31.10.2007, conform PUG-ului localităţii Biharia, nu în extravilanul localităţii, cum eronat pretinde partea pârâtă şi cum a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite părţii reclamante prin hotărârea de nr. 8/25.04.2012 (la valoarea de doar 16.819,90 RON).
În acest sens, au fost indicate documentaţia nr. 208/23.08.2007 şi adresa nr. x/12.11.2020 emisă de Primăria comunei Biharia, înscrisuri care probează faptul că terenul cu nr. cadastral x (corespunzând fostei parcele cu nr. x), proprietatea părţii pârâte, a fost lotizat în două loturi, lotul I cu nr. cadastral x, în suprafaţă de 29252 mp, care a fost supus exproprierii, şi lotul II cu nr. cadastral x, în suprafaţă de 10748 mp, care a rămas proprietarilor şi aparţine, în considerarea dispoziţiilor HCL Biharia nr. 89/31.10.2017 de aprobare a Planului Urbanistic General al comunei Biharia, întocmit în baza HCL nr. 12/1.03.2005 privind aprobarea rectificării perimetrelor construibile, intravilanului extins al localităţii.
Or, contrar susţinerilor părţii pârâte formulate prin recurs, stabilirea destinaţiei şi a categoriei de folosinţă a terenurilor expropriate ori a celor înscrise în grila de comparaţie, rezultat al evaluării argumentate de către instanţa de apel a probatoriilor administrate de părţi, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, se constituie în chestiuni de fapt ale cauzei care scapă controlului instanţei de recurs, ştiut fiind că recursul, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile în raport cu situaţia de fapt stabilită la judecata în fond a pricinii.
- este nefondată critica potrivit căreia instanţa de apel s-a raportat, eronat, la dispoziţiile HCL nr. 83/31.10.2007 prin care a fost aprobat Planul Urbanistic General al comunei Biharia, hotărâre care nu poate produce efecte juridice, întrucât nu a fost adusă la cunoştinţă publică, măsura nefiind implementată în Planul Urbanistic General al Comunei Biharia la momentul exproprierii.
Documentaţiile de urbanism, de principiu, încep să producă efecte juridice fie la data intrării în vigoare a hotărârii de aprobare, fie la o dată ulterioară stabilită prin hotărârea de aprobare, actul prin care se asigură opozabilitatea fiind hotărârea autorităţii publice locală, după caz, centrală de aprobare.
În acest sens, dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 350/2001 prevăd următoarele: Perioada de valabilitate a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale abilitată să aprobe documentaţia, în conformitate cu gradul de complexitate şi cu prevederile acesteia.
Dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 350/2001 prevăd că litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea hotărârilor de aprobare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se soluţionează de instanţele de contencios administrativ competente, persoanele interesate având dreptul de a ataca aceste hotărâri în termen de 5 ani de la data aprobării.
În speţă, partea pârâtă, deşi susţine că a fost prejudiciată prin hotărârea Consiliului Local Bihaia nr. 83/31.10.2007 (adoptată cu aproximativ 5 ani anterior emiterii deciziei de expropriere nr. 45/16.01.2012), hotărâre prin care s-a aprobat Planul Urbanistic General al comunei Biharia de către autoritatea publică locală menţionată şi potrivit căreia terenul expropriat aparţine intravilanul extins al localităţii Bihaia, nu a făcut dovada contestării şi anulării acesteia.
Ca atare, partea pârâtă nu poate cere înlăturarea efectelor hotărârii menţionate în procedura civilă de stabilire a despăgubirilor cuvenite părţii din patrimoniul căreia a fost expropriat terenul, sub motiv de inopozabilitate, omisiunea contestării hotărârii autorităţii publice locale în cadrul procedurii prevăzute de legea specială fiindu-i imputabilă.
- este nefondată şi critica potrivit căreia hotărârile instanţelor anterioare au fost date cu nesocotirea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât a fost înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor, anume preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel (prevăzut şi de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994) prin validarea concluziilor unor expertize care s-au bazat pe aprecieri subiective ale experţilor, vizând tranzacţii nerelevante.
Critica ignoră împrejurarea că în litigiul pendinte, care a debutat la data de 19.12.2012, criteriul legal enunţat a fost avut în vedere de instanţele de judecată, fiind o cerinţă impusă de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, normă de drept a cărei respectare/încălcare a fost pretinsă de partea pârâtă la judecata în fond a cauzei, dar şi în recurs, printr-o critică anterioară.
Pretinzând validarea de către instanţele de fond a concluziilor unor expertize care s-au fi bazat pe aprecieri subiective ale experţilor vizând tranzacţii nerelevante, partea pârâtă nu dezvoltă însă argumentele pe care îşi fundamentează critica şi ignoră considerentele hotărârii recurate în cuprinsul cărora sunt analizate apărările formulate în legătură cu criteriul legal enunţat, considerente care au făcut obiectul controlului judiciar cu ocazia analizării criticii anterioare, nefondate, întemeiată pe nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Totodată, se constată că partea pp ârâtă, în dezvoltarea criticii, nu indică, punctual, nici tranzacţiile pe care le apreciază a fi fost relevante şi care ar fi fost nesocotite în procedura de evaluare a despăgubirii cuvenite părţii reclamante la judecata în fond a cauzei.
- este nefondată şi critica privind nerespectarea de către instanţa de apel a principiului rolului activ, în baza căruia apreciază că instanţele erau obligate să lămurească tranzacţii care să vizeze imobile de acelaşi fel cu imobilul expropriat, în funcţie de care, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulaţie a acestuia.
Contrar susţinerii părţii reclamante, principiul rolului activ al judecătorului, prevăzut de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu presupune identificarea de către instanţa de judecată a unor tranzacţii privind terenuri similare celui expropriat, care să se constituie în comparabile în cadrul expertizei tehnice judiciare, atare obligaţie fiind în sarcina părţilor litigante, expropriator şi expropriat.
Potrivit normei procedurale menţionate, având îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, judecătorii pot dispune sau ordona, din oficiu, completarea probelor doar în ipoteza prevăzută de norma de drept, anume dacă constată că probele propuse de părţi nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului.
Când însă probele propuse de părţi sunt îndestulătoare, judecătorii au a le evalua, nu a le înlătura, sub motiv că una dintre părţi litigante le contestă, cum eronat pretinde partea pârâtă prin recurs.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea pârâtă.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., constatând că a căzut în pretenţii, partea pârâtă urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON către partea reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj împotriva deciziei nr. 800/Ap din 17 iunie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Obligă pe recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON în favoarea intimaţilor-reclamanţi A., B., C..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2021.