Competence conflict over judicial review of religious property retrocession decisions: application of special O.U.G. 94/2000 administrative jurisdiction versus general Law 165/2013 civil competence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Bucharest Court of Appeal, Administrative and Fiscal Section, ruling that the appellate court prevailed in its assertion of material competence over the Bucharest Tribunal. The dispute concerned the annulment of retrocession decisions issued by the Special Commission for the Retrocession of Real Property of Religious Cults, which restored specific apartments to a religious entity, triggering a jurisdictional clash between civil and administrative courts. The Court determined that because both the initial retrocession request and the contested administrative decision were grounded in Emergency Ordinance No. 94/2000—a special norm governing religious property—rather than the general provisions of Law No. 165/2013, the litigation fell under administrative jurisdiction. Consequently, the decisive legal basis was Article 3(7) of Emergency Ordinance No. 94/2000, which expressly vests jurisdiction in the administrative court located in the territory where the immovable property is situated, overriding the competing interpretation of Article 35(11) of Law No. 165/2013 advanced by the court of appeal initially.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013, art. 4 din Legea nr. 165/2013, art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ; Competence conflict over judicial review of religious property retrocession decisions: application of special O.U.G. 94/2000 administrative jurisdiction versus general Law 165/2013 civil competence: The dispute concerned the annulment of retrocession decisions issued by the Special Commission for the Retrocession of Real Property of Religious Cults, which restored specific apartments to a religious entity, triggering a jurisdictional clash between civil and administrative courts. The Court determined that because both the initial retrocession request and the contested administrative decision were grounded in Emergency Ordinance No. 94/2000—a special norm governing religious property—rather than the general provisions of Law No. 165/2013, the litigation fell under administrative jurisdiction. Consequently, the decisive legal basis was Article 3(7) of Emergency Ordinance No. 94/2000, which expressly vests jurisdiction in the administrative court located in the territory where the immovable property is situated, overriding the competing interpretation of Article 35(11) of Law No. 165/2013 advanced by the court of appeal initially.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the High Court's competence to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată, la data de 13 aprilie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, au solicitat anularea deciziei de retrocedare nr. 9236 din 6 august 2020 şi anularea deciziei de rectificare nr. 9332 din 29 octombrie 2020 prin care au fost restituite Bisericii Evanghelice C.A. apartamentele nr. x, nr. 2, nr. 23, nr. 24 şi nr. 24 A din str. x şi nr. 9A.
I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 972 din data de 22 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Bucureşti, secţie civilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a făcut aplicarea art. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013, în esenţă, reţinând că, în speţă, cererea de retrocedare a fost formulată în temeiul O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, iar, pe parcursul soluţionării acestei cereri de către Comisia Specială de Retrocedare, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Totodată, a constatat că, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, precum şi ale art. 3 pct. 1 din acelaşi act normativ, Legea nr. 165/2013 este aplicabilă şi cererii de retrocedare depusă la entitatea competentă potrivit O.U.G. nr. 83/1999.
I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1431 din data de 25 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ si fiscal, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Astfel, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut incidenţa prevederilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, reţinând că decizia de retrocedare nr. 9236 din data de 6 august 2020 este emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, urmare analizei cererii de retrocedare nr. x din data de 13 februarie 2003, formulată în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, iar la finalul acesteia, la art. 5 se menţionează că poate fi atacata în 30 de zile de la comunicare la instanţa de contencios administrativ în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilele solicitate.
A apreciat că nu se impun a fi avute în vedere dispoziţiile aplicabile cererii de retrocedare depuse la entitatea competentă potrivit O.U.G. nr. 83/1999, deoarece obiectul prezentei cauze este reprezentat de contestarea deciziei de retrocedare nr. 9236 din 6 august 2020 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, urmare analizei cererii de retrocedare nr. x din data de 13 februarie 2003, formulata în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, nefiind deci aplicabile prevederile art. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013 în materie de competenţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
În speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de către constatările diferite ale celor două instanţe cu privire la prevederile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona prezentul litigiu.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a stabilit instanţa competentă în raport de prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.
Prin prezentul demers judiciar, reclamanţii au solicitat anularea deciziei de retrocedare nr. 9236 din 6 august 2020 şi a deciziei de rectificare nr. 9332 din 29 octombrie 2020, emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România prin care au fost restituite Bisericii Evanghelice C.A. apartamentele nr. x, nr. 2, nr. 23, nr. 24 şi nr. 24 A din str. x şi nr. 9A.
Conform art. 3 alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România:
"(6) Comisia specială de retrocedare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială...(7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora...", iar potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Or, O.U.G. nr. 94/2000 îşi găseşte incidenţa în materia imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, fiind un act normativ cu caracter special, în timp ce dispoziţiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.
Prin urmare, în cazul contestaţiei împotriva deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, competenţa de soluţionare revine instanţei de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat.
Din cuprinsul deciziei de retrocedare a cărei anulare se solicită, Înalta Curte constată că aceasta a fost emisă în temeiul art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 3 alin. (11) şi (6) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România soluţionând prin această decizie cererea formulată, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, de Parohia Evanghelică C.A. Bucureşti.
Ca atare, având în vedere că atât cererea de retrocedare cât şi decizia contestată au fost întemeiate pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte reţine că soluţionarea litigiului este de competenţa instanţei de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din aceeaşi ordonanţă.
Astfel, faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2021.