Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2663/2021 AI generated

Litigation costs awardability in cassation decisions remanding cases for retrial

Case Number Decizia nr. 2663/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the application to complete the operative part of a prior cassation decision, thereby denying the appellant's request for the award of litigation costs; this decision is final and leaves the prior cassation ruling—which had cassated the appellate decision and remanded the case for retrial—unmodified. The dispute concerned a procedural request under civil procedure law where the appellant, having won the merits at the cassation level, argued that the lower court erroneously omitted to address their accessory claim for reimbursement of court fees and attorney’s fees incurred during the appeal phase. The court held that the application failed because the legal prerequisite for awarding costs against the losing party under Article 453 of the Code of Civil Procedure was not met at the cassation stage; since the initial decision resulted in a remand for retrial, the identity of the final prevailing or losing party remained undetermined, rendering it procedurally impossible for the cassation court to allocate litigation costs. Instead, the court ruled that such costs must be adjudicated by the appellate court upon retrial, based on the legal criterion of procedural fault, precluding any immediate compensation at the Supreme Court level.

Legislator headnote

AI generated

art. 444 C. proc. civ, art. 444 alin. (1) C. proc. civ, art. 453 C. proc. civ, Art. 453 alin. (1) C. proc. civ; Litigation costs awardability in cassation decisions remanding cases for retrial: The dispute concerned a procedural request under civil procedure law where the appellant, having won the merits at the cassation level, argued that the lower court erroneously omitted to address their accessory claim for reimbursement of court fees and attorney’s fees incurred during the appeal phase. The court held that the application failed because the legal prerequisite for awarding costs against the losing party under Article 453 of the Code of Civil Procedure was not met at the cassation stage; since the initial decision resulted in a remand for retrial, the identity of the final prevailing or losing party remained undetermined, rendering it procedurally impossible for the cassation court to allocate litigation costs. Instead, the court ruled that such costs must be adjudicated by the appellate court upon retrial, based on the legal criterion of procedural fault, precluding any immediate compensation at the Supreme Court level.

Keywords

AI generated
award of legal costs award of procedural costs dismissal of appeal in cassation dismissal of cassation appeal litigation costs grounds for cassation appeal

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Prin decizia nr. 2432 din data de 16 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii A., B., C. şi D. împotriva decizie civile nr. 1815A din data de 17 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A admis recursul formulat de reclamantul E. împotriva aceleiaşi decizii, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

I.2. Prin cererea formulată la data de 18 noiembrie 2021, petentul E. a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 2432 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 16 noiembrie 2021, în sensul pronunţării asupra capătului de cerere accesoriu privind solicitarea recurentului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată din recurs în cuantum total de 5.586,33 RON (2.611,33 RON reprezentând taxa judiciară de timbru şi 2.975 RON constând în onorariu de avocat).

În susţinerea cererii petentul a arătat că, prin cererea de recurs, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată şi, deşi cheltuielile de judecată din recurs în cuantum total de 5.586,33 RON au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în dispozitivul deciziei, instanţa de judecată a omis să se pronunţe asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată.

Totodată, a precizat că suma de 2.611,33 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, a fost dovedită prin chitanţa nr. x din data de 3 martie 2021, iar suma de 2.975 RON, constând în onorariu de avocat, a fost dovedită prin factura fiscală nr. x din 2 februarie 2021 şi chitanţa aferentă.

Reţinând dispoziţiile art. 452 şi 453 C. proc. civ., petentul a solicitat instanţei să se pronunţe şi asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, conform dovezilor depuse la dosar.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 444 C. proc. civ.

I.3. Prin rezoluţia din 22 noiembrie 2021, s-a stabilit termen la 7 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea cererii de completare a dispozitivului deciziei nr. 2432 din data de 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulate de petentul E..

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând cererea de completare a dispozitivului civile nr. 2432 din data de 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de petentul E., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin norma cuprinsă la art. 444 alin. (1) C. proc. civ. s-a reglementat posibilitatea completării hotărârii în situaţia în care prin aceasta instanţa a omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

În speţă, completarea solicitată de către petent priveşte cheltuielile de judecată cerute în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată având un caracter accesoriu în ansamblul procesului.

Înalta Curte constată că, în speţa de faţă, prin cererea de recurs formulată de reclamantul E. s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, la dosar fiind ataşată chitanţa cu care s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.611,13 RON, precum şi chitanţa şi factura privind onorariul de avocat în valoare de 2.975 RON .

În cauză, însă premisa reglementată de art. 453 C. proc. civ. nu se verifică, în condiţiile în care prin decizia nr. 2432 din data de 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă s-a casat decizia atacată, pronunţată în apel, şi s-a trimis cauza spre rejudecare respectivei instanţe, fără a se statua cu privire la partea care a pierdut procesul.

Din perspectiva acestei norme legale, având în vedere soluţia pronunţată prin decizia nr. 2432 din data de 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, se constată că petentul nu se poate prevala, în această etapă procesuală, de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., care devin relevante în rejudecarea după casare.

Astfel, instanţa de control judiciar, dacă este vorba despre o soluţie de casare cu trimitere spre rejudecare, cum este cazul în speţa de faţă, nu va putea dispune obligarea la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu se cunoaşte încă partea care a pierdut şi partea care a câştigat definitiv procesul; cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţei de control judiciar vor trebui însă acordate, în condiţiile legii, de către instanţa de rejudecare potrivit criteriului legal al culpei procesuale.

Ca atare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2432 din data de 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de petentul E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2432 din data de 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de petentul E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2021.