Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2652/2021 AI generated

Inadmissibility of annulment challenge against filter panel dismissal of appeal for non-compliance with formal requirements under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 2652/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the annulment challenge as inadmissible, thereby upholding the prior decision that had cancelled the appeal for failure to pay the judicial stamp duty. The dispute concerned a challenge to a Supreme Court decision issued in a "filter panel" that dismissed an appeal for non-compliance with formal requirements, with the challengers arguing violations of fair trial rights, oral hearing principles, and material errors. The court ruled that decisions issued by filter panels to dismiss appeals for procedural deficiencies or manifest lack of merit are expressly excluded from further judicial review under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which provides that such decisions are not subject to any appeal, rendering the attempted annulment challenge legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ; Inadmissibility of annulment challenge against filter panel dismissal of appeal for non-compliance with formal requirements under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure: The dispute concerned a challenge to a Supreme Court decision issued in a "filter panel" that dismissed an appeal for non-compliance with formal requirements, with the challengers arguing violations of fair trial rights, oral hearing principles, and material errors. The court ruled that decisions issued by filter panels to dismiss appeals for procedural deficiencies or manifest lack of merit are expressly excluded from further judicial review under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which provides that such decisions are not subject to any appeal, rendering the attempted annulment challenge legally impermissible.

Keywords

AI generated
admissibility of annulment appeal inadmissibility of cassation appeal inadmissibility of divorce application annulment on cassation dismissal as inadmissible dismissal of annulment appeal
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra cererii deduse judecăţii, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 1244 din 8 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 16 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare, contestatorii A., B., C., în calitate de moştenitori ai reclamantului C., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 15 iulie 2021, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 2 noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de abţinere a Completului 2, fiind înaintat dosarul spre repartizare aleatorie.

Conform referatului din 16 septembrie 2021, în urma repartizării aleatorii, dosarul a fost distribuit Completului nr. 8.

În motivarea cererii, contestatorii arată că, prin modul de soluţionare a cererii de recurs, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, prevăzute de dispoziţiile art. 6 din CEDO, nefiind avut în vedere faptul că au transmis punct de vedere cu privire la recurs şi la taxa de timbru.

Învederează că, din motive obiective, ce pot fi dovedite cu înscrisuri medicale, nu au putut fi prezenţi la termenul de judecată din recurs şi nu au putut face dovada achitării taxei judicare de timbru. Mai arată că nu s-a ţinut cont de situaţia pandemică şi nici de legislaţia aferentă.

Susţin că nu a fost efectuată citarea faţă de toate persoanele implicate în dosar având în vedere decesul reclamantului C., iar dintr-o eroare a fost soluţionată greşit calea de atac, recurenţii neavând posibilitatea de a se exprima în faţa instanţei de judecată, fiind încălcate principiile oralităţii şi contradictorialităţii.

Apreciază că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză şi că, deşi motivul a fost invocat prin cererea de recurs, instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţia din 22 septembrie 2021, a fost fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2021, în şedinţă publică.

La acest termen de judecată, instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulate şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acesteia.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", va analiza admisibilitatea prezentei căi de atac prin prisma normelor legale în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, care potrivit programului national de gestiune a activităţii instanţelor, Ecris, este 9 martie 2015, anterior modificării acestora prin Legea nr. 310/2018.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 4 C. proc. civ., potrivit cu care " hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) pct. 2 dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (...) pct. 4 instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză" .

Drept urmare, analizând condiţia de admisibilitate referitoare la obiectul contestaţiei în anulare, Înalta Curte are în vedere că, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) C. proc. civ., sunt hotărâri definitive:1) hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2) hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3) hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5) hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii şi 6) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Contestaţia în anulare poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.. În caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În cauză, prin decizia nr. 1244 din 8 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 16 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Decizia împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a contestaţiei în anulare a fost pronunţată în complet de filtru, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care stipulează următoarele:

"în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Din interpretarea textului procedural mai sus menţionat reiese că, în completul de filtru, se analizează aspecte care vizează legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 din acelaşi act normativ, precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Astfel, procedura examinării admisibilităţii recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte.

Înalta Curte reţine că, prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunţate în condiţiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac.

În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate se constată că împotriva deciziei nr. 1244 din 8 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, nu poate fi exercitată nicio cale de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B., C. şi A. împotriva deciziei nr. 1244 din 8 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2021.