Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2636/2021 AI generated

Competence conflict between execution and rendering courts regarding disjunctive review of procedural execution defects and substantive title clarification

Case Number Decizia nr. 2636/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative competence conflict by definitively assigning jurisdiction to the Câmpeni District Court, confirming that the lower court correctly retained exclusive authority over the challenge to the execution itself after the appellate court ordered the disjunction of claims. The dispute arose from an enforcement objection filed by a state forest management company against a judicial enforcement decision, challenging both the procedural legality of execution acts performed before the mandatory notice was served and the substantive sufficiency of the underlying court judgment, which imposed a generic contractual obligation without a specific monetary sum. The decisive legal basis included the distinction between an execution objection under Article 712(1) of the Code of Civil Procedure, which lies with the execution court identified by the debtor's seat under Articles 714(1) and 651(1), and a title objection under Article 712(2), which belongs to the court that rendered the executed judgment; applying the rule for disjunctive competence of main claims with different natures under Article 99(1), the Court held that the procedural objection to execution acts remained within the jurisdiction of the execution court.

Legislator headnote

AI generated

art. 673 C. proc. civ, art. 713 C. proc. civ, art. 666 C. proc. civ, art. 712 alin. (2) C. proc. civ, art. 714 alin. (3) C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ; Competence conflict between execution and rendering courts regarding disjunctive review of procedural execution defects and substantive title clarification: The dispute arose from an enforcement objection filed by a state forest management company against a judicial enforcement decision, challenging both the procedural legality of execution acts performed before the mandatory notice was served and the substantive sufficiency of the underlying court judgment, which imposed a generic contractual obligation without a specific monetary sum. The decisive legal basis included the distinction between an execution objection under Article 712(1) of the Code of Civil Procedure, which lies with the execution court identified by the debtor's seat under Articles 714(1) and 651(1), and a title objection under Article 712(2), which belongs to the court that rendered the executed judgment; applying the rule for disjunctive competence of main claims with different natures under Article 99(1), the Court held that the procedural objection to execution acts remained within the jurisdiction of the execution court.

Keywords

AI generated
Romanian civil procedure conflict of jurisdiction jurisdictional competence conflict of competence cassation jurisdiction procedural grounds
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni la 29 martie 2021, sub nr. x/2021, contestatoarea Regia Autonomă Ocolul Silvic Abud a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea formelor de executare întocmite în dosarul execuţional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B. pentru efectuarea lor anterior emiterii somaţiei şi pentru că titlul executoriu nu conţine suma la plata căreia a fost obligată către intimat, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În motivare, contestatoarea a arătat că actele de executare silită prin poprire au fost efectuate cu încălcarea dispoziţiilor art. 673 C. proc. civ., iar prin titlul executoriu nu s-a stabilit suma cuvenită intimatului, ci doar s-a făcut trimitere la un anumit articol din contractul colectiv de muncă, la vechimea în muncă ori la salariul brut avut la momentul concedierii, prezentându-se doar elemente care pot conduce la stabilirea acesteia.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 712-717 C. proc. civ.

2. Hotărârea Judecătoriei Câmpeni

Prin sentinţa civilă nr. 562 din 22 iunie 2021, Judecătoria Câmpeni a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare. L-a obligat pe contestator să achite, în favoarea Biroului Executorului Judecătoresc B., suma de 52 RON, reprezentând cheltuieli pentru comunicarea copiilor de pe înscrisurile din dosarul execuţional nr. x/2021.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Câmpeni a reţinut că, în situaţia în care executarea silită se face în temeiul altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, astfel cum este în cazul de faţă, pe calea contestaţiei la executare se pot invoca şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede, în legătură cu acel titlu executoriu, o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui, conform art. 713 C. proc. civ.

Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 715 şi art. 666 C. proc. civ., privind procedura contestaţiei la executare şi situaţiile limitative în care se poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite.

A reţinut că, în considerentele contestaţiei la executare, cel puţin pentru al doilea motiv, au fost invocate de către contestator, aspecte care ţin de lămurirea titlului, respectiv întinderea obligaţiilor, situaţie care poate atrage aplicarea dispoziţiilor art. 712 alin. (2) C. proc. civ., competentă fiind, în acest caz, instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, potrivit art. 714 alin. (3) C. proc. civ.

Apreciind că unul dintre motivule prezentate în contestaţie vizează întinderea aplicării titlului executoriu reprezentat de o hotărâre emisă de Curtea de Apel Alba Iulia, a considerat că această instanţă este competentă să judece contestaţia la executare.

3. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia

Prin decizia nr. 1337 din 30 septembrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Câmpeni. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a reţinut că, din conţinutul contestaţie la executare rezultă că, prin intermediul primului petit, contestatorul a învestit instanţa cu soluţionarea unei contestaţii la executare, solicitând anularea formelor de executare din dosarul execuţional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B., întrucât actele de executare silită prin poprire au fost efectuate înainte de comunicarea somaţiei, prin încălcarea dispoziţiilor art. 673 C. proc. civ.

Raportat la acest motiv al contestaţiei la executare, a apreciat că aparţine Judecătoriei Câmpeni competenţa de soluţionare a cauzei, întrucât, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, iar, conform art. 651 alin. (1) teza I din acelaşi cod, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel..."

Având în vedere sediul debitorului, a constatat că instanţa de executare este Judecătoria Câmpeni, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zise aparţinând acestei instanţe, Curtea de Apel Alba Iulia fiind competentă să soluţioneze doar contestaţia la titlu formulată prin aceeaşi cerere.

A apreciat că, în cauză, se impunea disjungerea celor două forme de contestaţie la executare, fiind vorba despre două cereri principale aflate în competenţa materială a unor instanţe diferite, în acest caz competenţa fiind de ordine publică.

În şedinţa de judecată din 30 septembrie 2021, curtea a dispus disjungerea contestaţiei la titlu întemeiate pe art. 712 alin. (2) C. proc. civ., reţinând că obiectul prezentei cauze este reprezentat doar de contestaţia la executare propriu-zisă, întemeiată pe dispoziţiile art. 712 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanţa a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Câmpeni, considerând că aceasta este instanţa de executare, potrivit art. 651 C. proc. civ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că revine Judecătoriei Cîmpeni competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţiilor legale şi argumente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni, contestatoarea Regia Autonomă Ocolul Silvic Abud a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea formelor de executare întocmite în dosarul execuţional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B. şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În dezvoltarea motivelor, contestatoarea a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 673 C. proc. civ. şi a susţinut că, prin dispozitivul deciziei nr. 1376 din 29 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, nu s-a stabilit suma cuvenită intimatului, ci doar s-a dispus obligarea sa la plata compensaţiei în bani prevăzute de art. 66 alin. (1) din contractul colectiv de muncă în funcţie de vechime şi de salariul brut din luna concedierii, această cerere fiind calificată drept o contestaţie la titlu.

Faţă de obiectul şi motivele contestaţiei la executare, s-a constatat că petenta a învestit Judecătoria Câmpeni cu soluţionarea unei contestaţii la executare ce vizează, pe de o parte, anularea actelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul nr. x/2021, iar, pe de altă parte, lămurirea titlului executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită - decizia nr. 1376 din 29 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă - despre care a susţinut că nu prevede suma la plata căreia a fost obligată către intimat, ci doar obligaţia sa de a plăti compensaţia în bani prevăzută de art. 66 alin. (1) din contractul colectiv de muncă, prin raportare la vechime şi la salariul brut din luna concedierii.

Referitor la executarea silită, Înalta Curte constată că aceasta este o etapă a procesului civil, distinctă de cea a judecăţii, care conţine dispoziţii proprii în ceea ce priveşte stabilirea competenţei. Contestaţia la executare propriu-zisă şi contestaţia la titlu, deşi sunt reglementate de acelaşi text de lege, art. 712 C. proc. civ., sub o denumire comună (contestaţia la executare), reprezintă mijloace procesuale distincte.

În vreme ce prin contestaţia la titlu se urmăreşte lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, prin contestaţia la executare exercitată în condiţiile art. 712 alin. (1) C. proc. civ. se pune în discuţie legalitatea actelor de executare silită sau refuzul executorului judecătoresc de a efectua un act de executare silită în condiţiile legii.

Continuând acest raţionament, Înalta Curte observă că, în situaţia particulară a cauzei, era necesară determinarea instanţei competente pentru soluţionarea fiecăruia dintre cele două capete de cerere, conform dispoziţiilor art. 714 din acelaşi act normativ.

Fiind vorba despre două capete principale de cerere, devin aplicabile prevederile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa."

Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că, în cauză, ne aflăm în situaţia a două cereri principale aflate în competenţa materială a unor instanţe diferite, în acest caz competenţa fiind de ordine publică, iar în şedinţa de judecată din 30 septembrie 2021 a dispus disjungerea acestora, reţinând spre soluţionare contestaţia la titlu întemeiată pe art. 712 alin. (2) C. proc. civ. şi declinând competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Câmpeni a contestaţiei la executare propriu-zisă, întemeiată pe dispoziţiile art. 712 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, obiectul prezentului regulator de competenţă este reprezentat doar de contestaţia la executare propriu zisă, referitoare la anularea formelor de executare din dosarul execuţional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B..

Având în vedere locul unde este situat sediul debitorului, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zise aparţine Judecătoriei Câmpeni, întrucât, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, iar, conform art. 651 alin. (1) teza I din acelaşi cod, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel..."

Pentru considerentele expuse, reţinând limitele învestirii şi fără a putea cenzura, în cadrul soluţionării conflictului de competenţă, legalitatea măsurii disjungerii dispuse de Curtea de Apel Alba Iulia a contestaţiei la executare, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpeni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpeni.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2021.