Contractual liability for breach of forest custody duty: liability owed erga omnes precludes fault-based exemption and limitation period runs from official damage detection

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale la 28 martie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj, obligarea acesteia la plata sumei de 1.154.843,81 RON, cu titlu de despăgubiri, în baza răspunderii contractuale dintre părţi, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1350 C. civ.

2. Apărările formulate la fond

Pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, prematuritatea acesteia şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Sentinţa Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin sentinţa civilă nr. 2014 din 22 iunie 2016, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

4. Sentinţa Tribunalului Cluj, secţia civilă

Prin sentinţa nr. 527 din 5 octombrie 2016 pronunţată în dosarul x/2016, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

5. Încheierea Tribunalului Specializat Cluj

Prin încheierea civilă nr. 2387 din 23 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul x/2016, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, precum şi de reclamanta A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus trimiterea dosarului, în vederea soluţionării, la Curtea de Apel Cluj.

6. Sentinţa Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă

Prin sentinţa nr. 17 din 28 martie 2017, pronunţată în dosarul x/2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Cluj, secţia I civilă.

7. Sentinţa Tribunalului Cluj, secţia I civilă

Prin sentinţa nr. 621 din 18 decembrie 2019, Tribunalul Cluj, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj. A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj. A obligat-o pe pârâtă la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.140.035,47 RON, cu titlu de despăgubiri şi a sumei de 24.854 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial).

8. Decizia Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia nr. 86 din 18 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj împotriva sentinţei nr. 621 din 18 decembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia I civilă, obligând-o la plata către intimata-reclamantă a sumei de 12.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

9. Recursul

Împotriva deciziei nr. 86 din 18 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că obligaţia de dezdăunare a intimatei se impune a fi analizată în lumina stipulaţiilor contractuale şi prin prisma faptelor săvârşite de membrii composesori, potrivit contractului încheiat între părţi.

Cu privire la întinderea prejudiciului, recurenta a susţinut că producerea acestuia a fost constatată de I.T.R.S.V. Cluj, actele de control ale acestei instituţii care activează separat şi care are atribuţii de constatare a pagubelor aduse fondului forestier nefiind contestate, întrucât acestea nu reprezintă acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004.

A menţionat că a făcut dovada că membrii intimatei au încălcat stipulaţiile contractului de administrare, aceştia fiind şi autorii tăierilor şi sustragerilor ilegale de arbori din pădurea administrată de recurentă.

A reiterat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, susţinând că raporturile juridice născute sub imperiul C. civ. de la 1864 şi Decretului nr. 167/1958, sunt guvernate, sub toate aspectele, de aceste acte normative. În acest sens, a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, intimata cunoscând paguba şi pe cel care răspunde de ea, conform probatorului administrat în cauză.

A apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile esenţiale prevăzute de norma de drept material pentru existenţa faptei ilicite, aceasta, fiind, în fapt, săvârşită de membrii intimatei care au cauzat prejudiciul, beneficiind în totalitate de cantitatea de material lemnos menţionată în procesele-verbale de control ale I.T.R.S.V. Cluj.

Recurenta a criticat modalitatea de evaluare a prejudiciului, considerând-o nelegală, cuantumul despăgubirii fiind dublat eronat şi cuprinzând valoarea taxei pe valoare adăugată în cotă de 24%, care, de asemenea, a fost dublată, contrar prevederilor art. 105 alin. (2) din Codul silvic.

A susţinut că prejudiciul nu există, iar, în lipsa acestuia, nu se poate reţine legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi că faptele spoliatoare ale membrilor composesoratului sunt de natură a lipsi de culpă pretinsa neexecutare a contractului.

10. Apărările formulate în cauză

La 23 octombrie 2020, în termenul legal, intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A solicitat, de asemenea, respingerea, ca inadmisibile, a motivelor de recurs ce vizează nelegalitatea evaluării prejudiciului, respectiv a despăgubirii în sumă totală de 1.140.035,47 RON, susţinând că acestea au fost invocate omisso medio, nefiind formulate nici prin întâmpinarea depusă la fond şi nici prin motivele de apel. În acest sens, a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 478 alin. (1) şi (2) raportat la art. 494 şi 492 C. proc. civ.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare la 6 noiembrie 2020.

11. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din camera de consiliu din 30 septembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esenţă, reclamanta a promovat o acţiune în răspundere civilă contractuală prin care impută pârâtei nerespectarea obligaţiei asumate prin contract, aceea de a păzi fondul silvic de tăierile nelegale, împrejurare ce i-a produs în patrimoniu prejudiciul pretins.

Prima instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a admis cererea, constatând că pârâta răspunde contractual pentru fapta ilicită care constă în neîndeplinirea obligaţiei de pază a terenului forestier al reclamantei, prejudiciul constând în diminuarea patrimoniului reclamantei cu sumele relevate în actele de control reprezentând contravaloarea masei lemnoase tăiate nelegal.

Instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe, reţinând cu privire la prescripţie că intimata, cel mai devreme, putea să cunoască existenţa şi întinderea prejudiciului la momentul întocmirii actelor de control, în anul 2013, iar cu privire la fondul cauzei, că au fost dovedite condiţiile răspunderii civile contractuale. A constatat că, pentru a beneficia de exonerarea totală sau parţială de răspundere pe temei contractual prin invocarea culpei co-contractantului, pârâta trebuia, la rândul său, să promoveze o acţiune în răspundere civilă contractuală faţă de reclamantă, demers pe care nu l-a întreprins. De asemenea, apelanta nu a solicitat daune interese pentru dereglarea activităţii tehnico-economice - ceea ce însemna că, în realitate, nu au existat acte de tulburare de către proprietar, adică de către intimată.

A fost înlăturată apărarea apelantei potrivit căreia înşişi membrii reclamantei erau cei care tăiau ilegal pădurea, considerându-se că nu o exonerează de răspunderea asumată prin cele două contracte, întrucât obligaţia de pază există în raport de orice persoană, inclusiv faţă de membrii composesori, pârâta fiind obligată, chiar şi în ipoteza depistării membrilor composesori ca autori ai tăierilor ilegale de pădure, să îşi îndeplinească atribuţiile contractuale şi nici nu s-a făcut dovada că persoanele care au tăiat pădurea ar fi membri composesori.

Soluţia instanţei de apel este criticată în recurs, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., atât în ceea ce priveşte respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cât şi modalitatea în care au fost reţinute, ca fiind îndeplinite, condiţiile răspunderii civile contractuale.

Criticile sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în mod corect instanţele de fond au reţinut că termenul începe să curgă de la data când a fost cunoscută existenţa prejudiciului, respectiv cea a efectuării controalelor de fond anuale din iunie 2013 de către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj Napoca (ITRSV) care au constatat tăierea ilegală a masei lemnoase, în condiţiile în care, din probatoriul tehnic de specialitate administrat în cauză, nu s-a putut stabili, cu grad de certitudine, existenţa unui moment anterior al tăierii nelegale.

Constatarea expertului a fost coroborată de instanţa de apel cu prezumţia că perioada în care s-a produs paguba este cea dintre controalele de fond care aveau loc, potrivit legii, de 2 ori pe an în condiţiile în care, la cel anterior, nu s-a constatat lipsa masei lemnoase.

Nu se poate aprecia, astfel cum a pretins recurenta, că preşedintele asociaţiei reclamante din perioada mai 2013- iulie 2014, B., ar fi cunoscut, din această funcţie, anterior lunii iunie 2013, faptul tăierilor ilegale de pădure, aspect dedus din aceea că, în calitate de pădurar, angajat al pârâtei, ar fi refuzat să participe la controalele de fond sau ar fi făcut adrese şi denunţuri referitoare la aceste furturi (care i s-au şi imputat de altfel, fără succes, pe calea unei acţiuni în răspundere patrimonială). Aceasta întrucât nu a rezultat, cu certitudine, că reclamanta, prin organul de conducere, ar fi cunoscut, în mod concret, existenţa faptei, a făptuitorului şi a unui prejudiciu, afirmaţiile imputate acestuia de către recurentă fiind generice şi circumstanţiale.

Prin urmare, în absenţa unui dovezi contrare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că prescripţia începută în iunie 2013, sub imperiul Noului C. civ., nu s-a împlinit la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, 28.03.2016, excepţia fiind corect respinsă.

Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că este exonerată de răspundere contractuală întrucât culpa aparţine cocontractantului care prin membrii săi a încălcat stipulaţiile contractului de administrare, membrii composesori fiind autorii tăierilor şi sustragerilor ilegale de arbori din pădurea administrată de aceasta.

În mod corect instanţa de apel a reţinut că aceste împrejurări, nedovedite în concret prin identificarea acelor membri composesori autori ai furtului, şi dacă ar fi fost conforme cu realitatea, nu ar fi putut reprezenta un caz de exonerare de răspundere contractuală, întrucât obligaţia de pază este opozabilă erga omnes, şi subzistă împotriva oricărei persoane care ar proceda la tăierea masei lemnoase cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Cum recurenta s-a obligat la paza lucrului, fără a conveni cu proprietarul cu privire la inserarea în contract a unei situaţii exoneratoare de răspundere, culpa în neexecutarea acestei obligaţii îi aparţine în exclusivitate.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la modalitatea de cuantificare a prejudiciului, acestea au fost formulate omisso medio, fără a fi fost deduse judecăţii instanţei de apel, motiv pentru care nu pot fi analizate direct în recurs.

Pentru toate aceste motive, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., proporţional cu volumul de activitate în recurs şi gradul de complexitate al cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj împotriva deciziei nr. 86/A din 18 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2021.