Irrevocability of plaintiff's withdrawal of claim in appellate proceedings and effect on merits review

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 1 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Şeful Centrului de Primire şi Evaluare în Regim de Urgenţă "C.", înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu plasamentul copilului B..

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 30 din 15 ianuarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii B., A. şi Şeful Centrului de Primire şi Evaluare în Regim de Urgenţă "C.". A dispus înlocuirea măsurii de protecţie specială a plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului copilului B. la Centrul de Primire şi Evaluare în Regim de Urgenţă "C.", stabilind domiciliul copilului la acest centru pe durata plasamentului, drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil urmând a fi exercitate, îndeplinite, de directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti. L-a obligat pe pârâtul B. la plata unei contribuţii lunare de 200 RON pentru întreţinerea copilului B. pe durata plasamentului, sumele încasate constituindu-se venit la bugetul sectorului 6 al municipiului Bucureşti. A obligat-o pe pârâta A. ca, pe durata plasamentului copilului B., să presteze 20 de ore lunar acţiuni sau lucrări de interes local pe raza administrativ-teritorială a sectorului 3 Bucureşti, incluse în planul de acţiuni sau lucrări de interes local, aprobat de Consiliul Local al Sectorului 3 Bucureşti.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1605 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat apelantul-pârât B. împotriva sentinţei nr. 30 din 15 ianuarie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti şi cu intimaţii-pârâţi A., Şeful Centrului de Primire şi Evaluare în Regim de Urgenţă "C.", Primarul Sectorului 6 Bucureşti şi Primarul Sectorului 3 Bucureşti, a anulat sentinţa atacată şi a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cererii de chemare în judecată.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1605 din 24 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta, invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a admis apelul declarat de pârâtul B. fără a arăta care a fost raţionamentul în baza căruia a adoptat această soluţie. Procedând în această manieră, a apreciat că este imposibil a se analiza temeinicia soluţiei, lipsa motivării şi a considerentelor avute în vedere la admiterea apelului echivalând cu nejudecarea fondului, impunându-se casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Prin motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 272/2004.

A arătat că, deşi curtea trebuia să dispună asupra uneia dintre măsurile de protecţie specială a minorului, prin soluţia adoptată nu s-a pronunţat în acest fel şi nici nu a considerat că minorul poate fi reintegrat în familie.

Făcând referire la principiul specialia generalibus derogant, a menţionat că actul normativ aplicabil în cauză este Legea nr. 272/2004, prin raportare la obiectul cauzei. A susţinut că instanţa de apel a nesocotit principiul menţionat, neaplicând legea specială care nu prevede o altă soluţie decât aceea de instituire a uneia dintre măsurile de ocrotire.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Intimatul Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare la 4 februarie 2021. Prin cererea depusă la aceeaşi dată, a arătat că nu este persoana în îngrijirea căreia se află minorul.

La 17 februarie 2021, intimatul B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 1 martie 2021, intimatul Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul B.. Acelaşi act de procedură a fost îndeplinit de recurentă la 3 martie 2021.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. procedură civilă a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din camera de consiliu din 30 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursul.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a admis apelul declarat de pârâtul B. fără a expune raţionamentul pe baza căruia a adoptat această soluţie, lipsa motivării făcând imposibilă analiza temeiniciei hotărârii şi echivalând cu nejudecarea fondului.

Examinând motivul de recurs invocat, prin raportare la considerentele deciziei instanţei de apel, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Instanţa de apel a fost învestită de pârâtul B. cu soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei nr. 30 din 15 ianuarie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti, dispunându-se înlocuirea măsurii de protecţie specială a plasamentului minorului B., în regim de urgenţă, cu măsura plasamentului acestuia la Centrul de primire şi evaluare în regim de urgenţă "C.".

Prin cererea depusă la 22 octombrie 2020, semnată de reprezentantul său legal, recurenta-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti a arătat că renunţă la judecata cererii de chemare în judecată, considerând că aceasta a rămas fără obiect, în raport de soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă prin sentinţa nr. 552 din 10 iunie 2020, prin care s-a dispus modificarea măsurii de protecţie, în sensul schimbării locului de plasament al minorului B., de la Centrul de primire şi evaluare în regim de urgenţă "C.", la Complexul de servicii apartamente de tip familial din cadrul DGASPC Sector 6 Bucureşti.

Conform aspectelor menţionate în practicaua deciziei recurate, în şedinţa publică din 24 noiembrie 2020, instanţa de apel a pus în discuţia contradictorie a părţilor solicitarea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, faţă de precizarea reprezentantului convenţional al recurentei-reclamante (cu procură specială), în sensul că "susţine în continuare această cerere" de renunţare şi de poziţia procesuală a apelantului-pârât care nu s-a opus cererii.

În condiţiile arătate, dând prevalenţă dreptului de dispoziţie al reclamantei asupra demersului judiciar iniţiat şi respectând principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, instituit prin art. 9 C. proc. civ., curtea a rămas în pronunţare asupra apelului declarat de pârât, pe care l-a admis formal, pentru a face posibilă pronunţarea unei hotărâri legale, în concordanţă cu dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., care reglementează modalitatea de soluţionare a cauzei într-o astfel de ipoteză,

Astfel, aceste dispoziţii legale prevăd că atunci "Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză."

Ele se coroborează cu dispoziţiile art. 480 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că, "În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea atacată".

Rezultă astfel că nu pot fi primite criticile recurentei cu privire la nemotivarea deciziei atacate, prin prisma apelului cu judecata căruia a fost învestită de pârât, întrucât curtea nu s-a pronunţat pe fondul căii de atac, ci a analizat, prioritar, cererea de renunţare la judecată, aplicând unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, acela al dreptului de dispoziţie al părţilor.

Cum reclamanta este cea care a declanşat procesul, acesteia îi este recunoscut şi dreptul de a renunţa la judecată, actul de renunţare fiind obligatoriu pentru instanţa învestită cu soluţionarea litigiului, continuarea judecării cauzei neputându-se realiza decât în urma manifestării de voinţă a părţii interesate. Astfel, renunţarea la judecată are ca efect stingerea procesului declanşat de reclamant, principiul disponibilităţii implicând şi această ipoteză.

Raportând aceste considerente la motivele expuse de instanţa de apel în decizia recurată, Înalta Curte observă că aceasta cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au condus la adoptarea soluţiei de către instanţa de apel, respectiv dispoziţiile legale pe baza cărora a soluţionat calea de atac - art. 406 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. - precum şi pe cele în temeiul cărora a verificat conformitatea actului de dispoziţie al reclamantei cu cerinţele legale care îl reglementează - art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste elemente sunt în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit că obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupune, în fapt, o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, nu se poate reţine o nemotivare a deciziei recurate, care să determine incidenţa cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv casarea hotărârii şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată instanţei de apel, astfel cum a solicitat prin memoriul de recurs.

În ceea ce priveşte criticile încadrate de recurentă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt fondate.

Motivele subsumate acestui caz de nelegalitate vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 272/2004 şi a principiului specialia generalibus derogant de către instanţa de apel, prin aceea că, deşi trebuia să dispună asupra uneia dintre măsurile de protecţie specială a minorului B., prin soluţia adoptată nu s-a pronunţat în acest fel şi nici nu a considerat că acesta poate fi reintegrat în familie.

Înalta Curte constată însă că, prin invocarea acestor critici, recurenta ignoră propria conduită procesuală din calea de atac a apelului, când a înţeles să renunţe la judecata cererii de chemare în judecată pe motiv că situaţia minorului a fost rezolvată prin sentinţa nr. 552 din 10 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Deşi dispoziţiile art. 406 alin. (6) C. proc. civ. prevăd posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii prin care s-a luat act de renunţarea la judecată, în fapt, prin manifestarea sa de voinţă, recurenta, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, a dispus asupra procesului civil, uzând de principiul disponibilităţii care îl guvernează.

Revocarea în recurs a cererii de renunţare la judecată formulate în apel nu poate fi primită, întrucât cererea are caracter irevocabil, instanţa de apel luând deja act de cererea formulată în scris şi reiterată în şedinţă publică şi de acordul pârâtului, conform dispoziţiilor art. 406 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta nu a susţinut existenţa vreunui viciu de exprimare a consimţământului dat de reprezentantul legal al reclamantei sau un alt motiv de nelegalitate al soluţiei instanţei de apel de a lua act de renunţarea judecării cererii de chemare în judecată, neindicând în cuprinsul cererii de recurs o dispoziţie legală din Legea nr. 272/2004 sau un alt act normativ care să interzică posibilitatea reclamantei de a adopta o astfel de poziţie procesuală, astfel încât se constată că nu sunt incidente în speţă nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 împotriva deciziei nr. 1605A din 24 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 împotriva deciziei nr. 1605A din 24 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2021.