Admissibility of unconstitutionality exception against procedural suspension order where underlying litigation became moot

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea din 18 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei nr. 2258 din 17 iunie 2015, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatele Administraţia Finanţelor Publice Sector 6, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Biroul Juridic Contencios 3, şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul, calea extraordinară de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin concluziile scrise depuse la 25 mai 2021, recurentul-contestator a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 411 alin1 şi 2 C. proc. civ.

2. Judecata la Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea din 27 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A., a completului C1R.

La 3 iulie 2019, petentul a formulat cerere de completare a dispozitivului încheierii anterior menţionate.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin încheierea din 25 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatorul A. privind completarea încheierii din 27 iunie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2015. A respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca rămasă fără obiect.

4. Recursul

Împotriva încheierii din 25 mai 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs contestatorul A. în termenul legal, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., ale art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale art. 11 alin. (2), art. 20 şi art. 148 din Constituţia Românei.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa a încălcat prevederile art. 221 şi art. 224 din acest cod, principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi de art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, întrucât nu a comunicat părţilor care nu au fost prezente la termenul de judecată din 25 mai 2021 cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, suprimându-i posibilitatea de a-şi exprima opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

În contextul arătat, recurentul a afirmat că obligaţia instanţei este de a se pronunţa asupra cererilor numai după ce acestea au fost comunicate tuturor participanţilor la proces, fiind o modalitate de punere a acestora în situaţia de a-şi pregăti apărările pentru a putea prezenta, în condiţii de contradictorialitate, toate împrejurările de fapt şi de drept de care depinde soluţionarea cauzei.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că motivarea curţii este contradictorie, întrucât nu a argumentat de ce a invocat lipsa de obiect/inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi nici nu a explicat lipsa de legătură a excepţiei de neconstituţionalitate cu cauza.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a afirmat că hotărârea pronunţată de curte nu conţine o motivare din punctul de vedere al dreptului material, nefiind dezvoltat un raţionament referitor la ansamblul acelor categorii de norme juridice care au un conţinut normativ propriu-zis şi care stabilesc conduite, fapte sau acţiuni ale subiecţilor aflaţi într-un raport juridic, ci doar norme procedurale.

5. Înregistrarea recursului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 22 iulie 2021, sub nr. x/2015/a1.4, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8

Prin rezoluţia completului din 23 iulie 2021, s-a stabilit termen de judecată la 16 septembrie 2021, dispunându-se comunicarea cererii de recurs intimatelor, cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare în termenul procedural.

6. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

La 23 august 2021, intimata Academia de Studii Economice din Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata Administraţia Finanţelor Publice Sector 6, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, nu a formulat întâmpinare, iar recurentul nu a depus răspuns la întâmpinarea intimatei Academia de Studii Economice din Bucureşti.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care s-a stabilit că "…dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti".

Totodată, Înalta Curte va suplini motivarea curţii de apel, faţă de statuările aceleiaşi decizii, prin care recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a fost considerat "un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală".

Procedând, în această modalitate la verificarea incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În baza acestui motiv de nelegalitate, casarea se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 şi art. 176 din acest act normativ, cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulităţii, şi ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le îndeplinesc pe parcursul activităţii judiciare.

Prin critica subsumată acestui motiv de recurs, recurentul a susţinut încălcarea, de către curtea de apel, a prevederilor art. 221 şi art. 224 C. proc. civ., a principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 6 din acelaşi cod şi a art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prin aceea că nu a dispus comunicarea către părţile care nu au fost prezente la termenul de judecată din 25 mai 2021, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, suprimând posibilitatea de exprimare a opiniei asupra iniţiativelor instanţei, în scopul stabilirii adevărului şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Raportând susţinerile recurentului la dispoziţiile legale menţionate şi la hotărârea recurată, Înalta Curte constată că acesta a sesizat curtea de apel cu soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 18 decembrie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecata contestaţiei în anulare promovate împotriva sentinţei nr. 2258 din 17 iunie 2015, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2014.

Prin cererea formulată la 5 decembrie 2019, recurentul a invocat incompatibilitatea absolută a Completului 1 R, cererea de recuzare fiind anulată, ca netimbrată, prin încheierea din 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2015.

Recurentul a formulat cerere de completare a acestei încheieri, pentru soluţionarea căreia instanţa a acordat mai multe termene de judecată în vederea recuperării dosarului de fond, care fusese înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 27 iunie 2016.

Potrivit consemnărilor din practicaua încheierii atacate cu recursul pendinte, curtea a pus cu prioritate în discuţia părţilor prezente, cererea de completare formulată de recurent. Din aceleaşi consemnări reiese că, la 25 mai 2021, prin fax, contestatorul a depus concluzii scrise, invocând şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Referitor la modalitatea în care curtea a judecat cererea ce conţinea excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte constată că aceasta a fost examinată în raport de soluţia adoptată asupra cererii de recuzare prin încheierea din 27 iunie 2019, apreciată ca reprezentând obiectul de sesizare a instanţei. Corelativ situaţiei în care procedura de soluţionare a cererii de recuzare s-a finalizat prin anularea acesteia, pentru netimbrare, curtea a considerat că excepţia de neconstituţionalitate a rămas fără obiect.

Această soluţie apare ca fiind justificată în condiţiile în care, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul a invocat, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, aspecte legate de judecata realizată de curtea de apel la termenul de judecată din 1 octombrie 2019, când a suspendat judecata cererii de completare a încheierii din 27 iunie 2021, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor de la dezbateri şi pentru că acestea nu au cerut judecat în lipsă, iar recursul declarat împotriva încheierii din 1 octombrie 2019 a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 2611 din 8 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.3.

În raport de această succesiune a judecăţii, Înalta Curte apreciază că era inutilă comunicarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată, fiind imperativ necesar ca dispoziţiile pretins neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Aşadar, prioritar efectuării oricărei proceduri în legătură cu cererea ce conţine excepţia de neconstituţionalitate, se impune examinarea interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea acesteia, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina.

Însă, în raport de circumstanţele particulare ale cauzei, interesul recurentului nu subzista la momentul invocării excepţiei de neconstituţionalitate.

Ca atare, nu se pune problema încălcării de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 221 şi art. 224 C. proc. civ., a principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi a art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, recurentului neproducându-i-se vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a fi posibilă constatarea nulităţii actelor de procedură.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, întrucât, din examinarea încheierii recurate nu reies aspecte de contradictorialitate.

Astfel se constată că instanţa a argumentat motivul pentru care a adoptat soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, arătând, în cuprinsul hotărârii că, prin această cerere recurentul a făcut referire la măsurile procesuale dispuse prin încheierea din 1 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care a fost suspendată judecata cererii de completare a încheierii din 27 iunie 2019, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor de la dezbateri şi pentru că acestea nu au solicitat judecata în lipsă.

Instanţa a menţionat că cererea de completare a fost repusă pe rol, însă judecata acesteia a fost amânată din cauza lipsei dosarului de fond, care se afla la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 1 octombrie 2019, care a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 2611 din 8 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015.3.

Or, astfel cum s-a arătat, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 condiţionează admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul său.

În speţă, această conexiune nu a fost confirmată, în raport de soluţia pronunţată asupra cererii de recuzare, prin încheierea din 27 iunie 2019, precum şi de respingerea cererii de completare a dispozitivului acestei hotărâri, prin încheierea recurată, aspect ce ar fi făcut inutilă efectuarea de către instanţă a procedurii prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Reiese astfel că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate îşi găseşte fundamentul în considerentele încheierii recurate, care au fost detaliate corespunzător obligaţiei legale de motivare, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, deşi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului impune instanţelor naţionale să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligaţia de motivare presupunând o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.

Faţă de aceste aspecte, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permiţând verificarea conformităţii sale cu susţinerile părţilor.

Cât priveşte motivul de recurs încadrat de recurent în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Recurentul a subsumat acestui caz de casare criticile potrivit cărora hotărârea recurată nu conţine o motivare din punctul de vedere a dreptului material, nefiind dezvoltat un raţionament referitor la ansamblul normelor juridice care au un conţinut normativ propriu-zis şi care stabilesc conduite, fapte sau acţiuni ale subiecţilor aflaţi într-un raport juridic, ci doar norme procedurale.

Critica este nefondată de vreme ce recurentul nu a indicat, concret, normele de drept material pretins ignorate de curtea de apel în soluţionarea cauzei şi pe care nu se sprijină motivarea acesteia.

Pe de altă parte, în raport de chestiunile care au constituit obiectul învestirii instanţei şi care au fost soluţionate prin încheierea recurată - cererea de completare a încheierii din 27 iunie 2019 şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - Înalta Curte constată că acestea nu sunt reglementate de norme de drept material, ci de norme de procedură - art. 444 C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992 - prin prisma cărora poate fi verificată admisibilitatea acestora.

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui aplicabilitate este condiţionată de pronunţarea unei soluţii prin interpretarea greşită a unor norme de drept material, ceea ce nu este cazul în speţă.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 25 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 25 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2021.