Annulment of cassation appeal for failure to formulate valid illegality critiques regarding judicial auction deed nullity and statute of limitations effects.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare", Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei: 1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.. şi D. să se constate nulitatea absolută a Actului de adjudecare emis la data de 17.11.2016, în dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E. pentru lipsa consimţământului proprietarului.

În drept, reclamanţii s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 1247 şi art. 1250 C. civ.

Prin cererea formulată la 10 iulie 2018, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a S.C. F. S.R.L..

Prin încheierea nr. 1320/02.10.2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II -a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile din cadrul Tribunalului Constanţa.

Dosarul a fost înregistrat la secţia I civilă a Tribunalului Constanţa, la data de 15 octombrie 2018, sub nr. x/2018*.

Prin încheierea nr. 2971/04.12.2018, pronunţată Tribunalului Constanţa, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Constanta, secţia I civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II -a civilă; a fost trimisă cauza Curţii de Apel Constanţa pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Prin încheierea nr. 6/C/31.01.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanta, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanta, secţia I civilă la data de 05 martie 2019, sub nr. x/2018.

Prin încheierea nr. 1073 din 23 aprilie 2019, pronunţată Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, au fost respinsă excepţia netimbrării; a fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei B., decedată anterior introducerii cererii de chemare în judecată; a fost respinsă, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamanta B.; a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru avocat G. al reclamantei B.; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. F. S.R.L., întrucât între această societate şi S.C. C. a intervenit contractul de cesiune de creanţă; a fost respinsă excepţia tardivităţii, având în vedere că acţiunea nu vizează un proces-verbal de licitaţie, împotriva căruia poate fi formulată contestaţie în temeiul art. 849 C. proc. civ. în termen de o lună, ci un act de adjudecare întocmit conform art. 854 C. proc. civ. a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta D. şi a fost amânată judecata la data de 03 iunie 2019.

La termenul din 16 septembrie 2019, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia inadmisibilităţii şi a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor H. şi I., în calitate de reclamanţi.

2. Sentinţa pronunţată la fond.

Prin sentinţa civilă nr. 2198 din 30 septembrie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii; a declarat nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., pentru lipsă capacitate procesuală de folosinţă, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., H. şi I., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.R.L., pentru lipsă calitate procesuală pasivă; a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecata formulată de reclamanţii A., H. şi I. în contradictoriu cu pârâţii D., S.C. C., prin mandatar J. S.R.L.; au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtei D. cheltuieli de judecată de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocat.

3. Decizia pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 183/C din 05 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A., H. şi I., în contradictoriu cu pârâţii D., S.C. C., prin mandatar J. S.R.L., şi S.C. F. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2198 din 30 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă; au fost obligaţi apelanţii la plata către intimata S.C. F. S.R.L. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, modificarea sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii principale, respectiv constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare emis la data de 17.11.2016, în dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E. şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru judecata în fond şi în apel, constând în taxele judiciare de timbru.

Instanţa de apel a apreciat că intimata-pârâtă D. este un terţ de bună-credinţă în condiţiile în care titlul creditorului era valabil la data adjudecării imobilului, astfel încât bunul asupra căruia s-a facut executarea nu se poate restitui, raportat la dispoziţiile art. 723 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, nulitatea actului de adjudecare emis la data de 17.11.2016 în dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E., este generată de efectele anulării executării silite raportat la soluţia definitivă în dosarul nr. x/2016, conform deciziei nr. 2210/22.12.2016 a Tribunalului Constanţa, şi nu sentinţei nr. 12657/10.11.2017, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2017, cum eronat a statuat instanţa de fond şi cea de apel.

Recurenţii au arătat că raţionamentul instanţei de apel este contrar efectelor produse de decizia civilă nr. 2210/22.12.2016 a Tribunalului Constanţa, în dosarul nr. x/2016, prezentând, în continuare, aspecte cu privire la situaţia de fapt a litigiului.

Au mai arătat că fraudarea intereselor debitorilor proprietari ai imobilului (A. şi B.) rezultă din faptul că pârâtul-creditor C. cunoştea, în raport de dovezile existente în dosarul execuţional nr. x/2016 al BEJ E., că, în cadrul dosarului nr. x/2016, reclamanţii au supus contestaţiei atât executarea silită însăşi, cât şi prescripţia dreptul creditorului de a cere executarea silită a creanţei, iar prin decizia nr. 2210/22.12.2016 a Tribunalului Constanţa a fost anulată executarea silită ca efect al constatării intervenirii prescripţiei.

Conchizând, recurenţii au învederat că efectele anulării executării silite în cadrul dosarului nr. x/2016 sunt cele stabilite prin decizia nr. 2210/22.12.2016 a Tribunalului Constanţa, care se refrâng în mod automat asupra tuturor actelor execuţionale emise de executorul judecătoresc în dosarul executional nr. x/2016, deci implicit şi asupra actului de adjudecare emis la data de 17.11.2016, în dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E., a cărui nulitate urmeaza să fie constată.

5. Apărările formulate în cauză.

La 15 iunie 2021, intimata D. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, întrucât recurenţii nu au achitat taxa judiciară de timbru, iar, în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 22 iunie 2021, recurenţii au depus răspuns la întâmpinarea intimatei D., prin care au solicitat respingerea excepţiei netimbrării, întrucât au depus, la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar pe fond, au solicitat admiterea recursului.

La 24 iunie 2021, intimata C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, întrucât recurenţii nu au depus odată cu recursul taxa judiciară de timbru, precum şi excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile formulate nu se încadrează în cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 05 iulie 2021, recurenţii au depus răspuns la întâmpinarea intimatei C., prin care au solicitat respingerea excepţiilor netimbrării şi nulităţii recursului.

6. Procedura de filtru.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare, reglementate de dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că partea are deschisă calea de atac a recursului, că recursul este legal timbrat, este formulat în termen legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

Totodată, s-a reţinut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se că intimata D. a invocat, prin întâmpinare, excepţia netimbrării recursului, iar intimata C. a invocat, prin întâmpinare, excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 14 septembrie 2021, respectiv la data de 15 septembrie 2021, conform dovezilor aflate la filele x; la data de 20 septembrie 2021, recurenţii au depus punct de vedere la raport.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului, invocată invocată de intimatele-pârâte D. şi C.., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia pentru următoarele considerente:

Prin rezoluţia din 26 aprilie 2021, s-a stabilit că recurenţi-reclamanţi datorază taxa judiciară de timbru în cuantum de 4257,5 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. f) coroborat cu art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Înalta Curte constată că, aşa cum s-a reţinut şi prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recurenţii-reclamanţi şi-au îndeplinit obligaţia legală de timbrare, la dosarul cauzei fiind anexată dovada achitării de către aceştia a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4300 RON, constând în OP nr. x emis la 27 mai 2021, în valoare de 1300 RON şi OP nr. x/27 mai 2021, în valoare de 3000 RON, aflate la filele x şi 17.

Prin urmare, constatând că recursul formulat în cauză este legal timbrat, în cauză fiind respectate prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării recursului, invocată de intimatele-pârâte D. şi C..

În ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva posibilităţii încadrării criticilor formulate în motivele de recurs, prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenţii-reclamanţi, prevede următoarele:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii;"

Din verificarea argumentelor inserate în cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au învederat vreo situaţie care să poată fi încadrată în vreuna din ipotezele vizate de norma legală menţionată.

În acest context, Înalta Curte reţine că deşi se invocă motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi nu au arătat care sunt, în concret, aspecte de netemeinicie sau de nelegalitate pe care le-ar fi invocat prin propriul apel şi pe care instanţa de apel nu le-a analizat, care sunt motivele străine de natura pricinii sau contradictorii din cuprinsul considerentelor deciziei curţii de apel, în absenţa cărora instanţa de control nu poate procedura la controlul legalităţii deciziei curţii de apel din această perspectivă.

Invocarea, în argumentarea acestei critici a unei pretinse greşite reţineri în cauză a bunei credinţe a intimaţilor prin raportare la împrejurările de fapt învederate în argumentarea cererii de stabilire a nulităţii absolute a actului de adjudecare din 17 noiembrie 2016, nu relevă o ipoteză aptă a justifica incidenţa acestui motiv de nelegalitate, ci viziunea recurenţilor cu privire la situaţia de fapt a pricinii, or, o atare construcţie juridică nu poate fi circumscrisă motivului de recurs invocat, în realitate, aspectele invocate de recurenţi constituindu-se în chestiuni de netemeinicie, care excedează controlului de legalitate ce poate fi exercitat în recurs.

Aşadar, Înalta Curte constată că invocarea motivului de casare, reglementat prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este una pur formală, fără consecinţe în planul exercitării controlului de legalitate, în condiţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prevăd următoarele: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Prin urmare, norma procesuală vizează situaţia încălcării de către instanţa de apel a normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

În cauza de faţă se constată că prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut că cererea reclamanţilor privind constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare încheiat la 17 noiembrie 2016 în cadrul procedurii execuţionale demarată de către BEJ E. în dosarul nr. x/2016, pentru lipsa consimţământului proprietarului debitor la înstrăinare, precum şi pentru existenţa unei pretinse cauze imorale a actului, încheiat de către adjudecatar cu rea credinţă, în scopul fraudării intereselor terţului proprietar al bunului, pentru neîndeplinirea condiţiilor esenţiale pentru validitatea contractului vizând consimţământul proprietarului bunului la înstrăinare şi cauza actului juridic încheiat, prevăzute de art. 1179 din C. civ., este neîntemeiată.

În pronunţarea acestei soluţii, în esenţă, curtea de apel a reţinut că faptul cunoaşterii de către părţile contractante a nevalabilităţii titlului transmiţătorului, ca urmare a constatării, prin decizia civilă nr. 2210 din 22.12.2016 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2016, ca prescris, a dreptului creditoarei F. de a cere executarea silită a debitorilor A. şi B. şi anulării executării silite înseşi, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al BEJ E., nu atrage nulitatea absolută a actului de adjudecare având în vedere că desfiinţarea executării silite deschide numai dreptul debitorului executat la întoarcerea executării silite, procedură de care, debitorii A. şi B. au beneficiat, aşa cum reiese din cuprinsul sentinţei civile nr. 12657 din 10 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Constanţa.

Pe de altă parte, aceeaşi instanţă a constatat că cererea dedusă judecăţii este neîntemeiată şi din perspectiva în care nu se poate reţine drept cauză de nulitate a actului de adjudecare cauza imorală sau ilicită întemeiată pe fraudarea drepturilor debitorilor proprietari ai bunului adjudecat, pe considerentul că, la momentul licitaţiei şi la data eliberării actului de adjudecare, era înregistrată, pe rolul instanţei, contestaţia la executare în dosarul nr. x/2016, finalizată prin decizia civilă nr. 2210/22.12.2016 a Tribunalului Constanţa, având în vedere că din datele dosarului, nu rezultă că la acea dată debitorii contestatori au procedat la notarea în cartea funciară, pentru opozabilitate faţă de terţi, a litigiului prin care se contesta urmărirea silită asupra imobilului, iar în lipsa unor atare menţiuni, nu se poate reţine reaua-credinţă a adjudecatarului pentru considerentul că acesta ar fi putut prevedea riscul pierderii dreptului de proprietate asupra imobilului adjudecat în condiţiile în care nu rezultă că adjudecatarul avea cunoştinţă de existenţa unui litigiu asupra titlului executoriu care legitima executarea silită.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au indicat ca temei de drept al cererii de recurs şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă, în motivarea incidenţei acestuia nu au expus argumente apte a fi subsumate motivului de casare indicat, şi nici conţinutul acestora nu permite încadrarea, de către instanţă, în niciunul dintre celelalte motive de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esenţă, nemulţumirea acestora care a declanşat exercitarea prezentei căi de atac a fost reprezentată de soluţia curţii de apel din perspectiva menţinerii soluţiei primei instanţe, de respingere a cererii de constatare a nulităţii absolute a actului de adjudecare, încheiat la data de 17 noiembrie 2016 în cadrul procedurii execuţionale demarată de BEJ E. în dosarul nr. x/2016.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenţii-reclamanţi au susţinut că soluţia pronunţată prin decizia civilă nr. 2210 din 22 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Constanţa, care a constatat prescrisă executarea silită care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul BEJ E. şi a fost, astfel, anulată procedura de executare silită, produce efecte juridice şi asupra asupra valabilităţii actului de adjudecare, contrar reţinerilor curţii de apel care, în opinia acestora, în mod greşit, a dat eficienţă efectelor sentinţei civile nr. 12657 din 10 noiembrie 2017 a Judecătoriei Constanţa, pronunţate în dosarul nr. x/2015, prin care a fost dispusă întoarcerea executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 29/2016, aflat pe rolul BEJ E..

Înalta Curte constată, astfel, că recurenţii-reclamanţi nu au adus critici cu privire silogismul curţii de apel care a stat la baza pronunţării soluţiei contestate, ci au expus propriile opinii privitoare la nevalabilitatea actului de adjudecare din perspectiva constatării, prin decizia civilă nr. 2210 din 22 decembrie 2016, pronunţate în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Constanţa, a intervenirii prescripţiei excutării silite ce a făcut obiectul dosarului execuţional nr. x/2016, aflat pe rolul BEJ E..

Astfel, s-au limitat la a afirma că "raţionamentul instanţei de apel este contrar efectelor produse de decizia civilă nr. 2210 din 22 decembrie 2016 a Tribunalului Conatanţa în dosarul nr. x/2016", că, " soluţia Tribunalului Constanţa în dosarul nr. x/2016 (...) se răsfrânge asupra tuturor actelor execuţionale, fără a mai putea să se reţină caracterul valabil al acestora la data emiterii actului de adjudecare", fără a face o trimitere concretă la normele sau principiile de drept pretins ignorate sau greşit aplicate în cauză, susţineri care rămân simple alegaţii, fără aptitudinea de a se constitui în veritabile critici de nelegalitate care să poată face obiect al controlului de legalitate, în condiţiile art. 483 alin. (2) coroborat cu art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată, aşadar, că recurenţii-reclamanţi, deşi au invocat incidenţa prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu au explicitat în ce constă greşeala instanţei care a pronunţat hotărârea atacată din perspectiva aplicării şi interpretării greşite a normelor de drept material, raportat la silogismul judiciar avut în vedere de curtea de apel.

Înalta Curte constată astfel că, deşi au fost indicate ca temei juridic al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, situaţiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

În aceste condiţii, cum invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ. se constată a fi una pur formală, iar susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei date, apte de a fi circumscrise motivelor de casare din art. 488 C. proc. civ., şi constatând, totodată, că nu se identifică motive de ordine publică care să poată fi reţinute din oficiu în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. constată că nici din această perspectivă, recursul exercitat de reclamanţii H., A. şi I. împotriva deciziei nr. 183/C din 05 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii H., A. şi I. împotriva deciziei nr. 183/C din 05 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului, invocată de intimatele-pârâte D. şi C..

Anulează recursul declarat de reclamanţii H., A. şi I. împotriva deciziei nr. 183/C din 05 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2021.