Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2590/2021 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to substantiate statutory illegality grounds in challenge to procedural suspension order

Case Number Decizia nr. 2590/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null, meaning the Appellate Court's order to suspend the judgment of the revision request remained in force, favoring the procedural status quo over the appellant. The dispute concerned a civil revision action where the lower court suspended proceedings due to the appellant's failure to request a trial in absentia; the appellant subsequently filed an extraordinary appeal arguing that the copy of the appealed order served to them was unsigned. The court held that the appeal was null under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellant failed to articulate specific grounds of illegality among the exhaustive list in Article 488(1)(1-8) and Article 486(1)(d), instead raising a procedural objection regarding the method of service which does not constitute a ground for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to substantiate statutory illegality grounds in challenge to procedural suspension order: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation article of civil procedure grounds for revision judgment in absentia civil status
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 218/25.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018.3, Curtea de Apel Timişoara a constatat perimat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de suspendare din 15.05.2018, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A..

Prin încheierea din 05.06.2019, faţă de lipsa revizuentului care nu a solicitat judecata în lipsă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instanţa a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire.

2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin încheierea din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 372 din 8 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs revizuentul A..

4. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 decembrie 2020.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte a procedat, la data de 17 septembrie 2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că, în opinia raportorului, recursul nu respectă cerinţa de formă a încadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. S-a constatat, astfel, că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, cerinţă a cărei lipsă este sancţionată cu nulitatea potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., ci se referă la copia comunicată părţii. S-a mai reţinut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii recursului şi să aprecieze cu privire la îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul A. în motivele de casare prevăzute în mod limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C9, la data de 20 septembrie, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca partea să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului, care nu a formulat punct de vedere cu privire la acesta.

Prin rezoluţia din 2 noiembrie 2021, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 23 noiembrie 2021, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

De altfel, recurentul nu a indicat ca temei de drept a recursului său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor rezultă că recurentul este nemulţumit de împrejurarea că exemplarul de pe încheierea recurată, ce i-a fost comunicat, nu este semnat, aspect care nu vizează nelegalitatea încheierii, ci modul de comunicare al acesteia, efectuat conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, se constată că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea încheierii atacate, iar memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise, fiind străine de considerentele încheierii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuentul A., împotriva încheierii din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.