Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2585/2021 AI generated

Inadmissibility of recourse against appellate decision where first-instance judgment subject only to appeal under Law 10/2001

Case Number Decizia nr. 2585/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse as inadmissible, leaving the Court of Appeal's decision final and in force. The dispute arose from a civil suit concerning the partial nullity of property titles, a placement-in-possession protocol, and a municipal order imposing a 64 m² easement on the appellant's land, which the lower tribunal had partially annulled before the Court of Appeal reversed that ruling and dismissed the appellant's appeal as tardy. The decisive legal basis was Article 483(2) of the Code of Civil Procedure and Article 26(3) of Law No. 10/2001, interpreted in light of the transitional provisions of Law No. 76/2012, which establish that decisions rendered by appellate courts in cases where first-instance judgments are subject only to appeal are not subject to recourse, rendering the High Court's review procedurally barred.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ; Inadmissibility of recourse against appellate decision where first-instance judgment subject only to appeal under Law 10/2001: A anulat în parte Dispoziţia nr. 9/2008 emisă de Primarul Comunei Mârşani în privinţa celor dispuse la art. 2 asupra terenului în suprafaţă de 3.453 mp, identificat la pct. I al notificării, a stabilit dreptul reclamantei pentru suprafaţa de 3.453 mp la măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Legii nr. 165/2013.

Keywords

AI generated
legal easement article of civil procedure procedural nullity appealability of remand decision civil annulment partial decision

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:
art. 490 alin. (2) C. proc. civ
Prin rezoluţia de primire din data de 12 octombrie 2020 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute la art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Totodată, s-a reţinut că, în măsura în care completul de filtru va aprecia că hotărârea atacată este supusă recursului, precum şi că recursul ar putea fi analizat din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin.
art. 493 alin. (6) C. proc. civ
civ., completul de judecată urmează a se pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a acestuia, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
art. 493 alin. (3) din C. proc. civ
Completul de filtru C9, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 483 alin. (1) din C. proc. civ
În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel".

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată la data de 21 aprilie 2015, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Prefectura Dolj, Cancelaria Prefect - Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Funciare, Primăria Comunei Mârşani - Comisia Locală Funciară, Primarul Comunei Mârşani şi Consiliul Local Mârşani, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- retrocedarea şi restituirea şi a restului de teren rămas încă neretrocedat, în suprafaţă de 35,9536 ha din suprafaţa totală de 70,2686 ha, pe categorii de folosinţă agricolă după ce au fost deţinute de bunicul B.;

- să se constate nulitatea absolută parţială asupra titlului de proprietate emis pe numele B. Ştefan şi D. sub nr. x, emis la data de 16.01.1998 şi emiterea unui nou titlu de proprietate cu aceleaşi suprafeţe, situat pe acelaşi amplasament, dar numai pe numele tatălui său, B. I. Ştefan, fiind singurul în drept asupra acestei suprafeţe de teren;

- constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. x/15.06.1998, emis pe numele lui B. I. Ştefan şi D., ca moştenitori ai defunctului B. Ion şi emiterea unui nou titlu de proprietate cu aceeaşi suprafaţă de 1 ha teren forestier şi cu acelaşi amplasament numai pe numele tatălui său, B. I. Ştefan;

- constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. x/20.01.2004 tot pe numele D., întrucât aceasta nu a avut dreptul nici la terenuri forestiere, nici la terenuri intravilane, ci numai la terenurile agricole menţionate ca atare în actul de dotă din 31.10.1946;

- constatarea nulităţii absolute totale şi a procesului-verbal de punere în posesie nr. x/29.11.2007 emis de Primăria Mârşani şi emiterea unui nou proces-verbal pe numele reclamantei, eliminându-se astfel numita D.;

- constatarea şi dispunerea nulităţii absolute parţiale asupra dispoziţiei nr. 9/21.01.2008 emisă de Primăria Mârşani şi emiterea unei noi dispoziţii, solicitând ca punerea în posesie să se facă pentru aceeaşi suprafaţă de 2117 m.p., însă numai pentru reclamanta A., eliminându-se D.;

- să se constate nulitatea absolută parţială şi asupra obligaţiei de a acorda servitute pentru 64 m.p., faţă de proprietarul brutăriei, prin eliminarea acestei obligaţii ce s-a impus în mod abuziv şi ilegal, de vreme ce proprietarul nu a cumpărat decât brutăria, nu şi terenul de sub aceasta, care, de fapt, are deschidere direct în drumul principal aflat la est.

Prin sentinţa civilă nr. 308 din 9 mai 2015, Tribunalul Dolj a calificat capătul de cerere privind contestarea Dispoziţiei nr. 9/2008, emisă de Primarul Comunei Mârşani, ca fiind o cerere întemeiată pe reglementările Legii nr. 10/2001 şi a dispus disjungerea acestui capăt de cerere de celelalte petite.

A declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Craiova a cererii întemeiate pe Legea nr. 18/1991 şi a reţinut în vederea judecării cererea disjunsă, formându-se dosarul nr. x/2015, soluţionat prin sentinţă.

2. Decizia pronunţată de Tribunalul Dolj

Prin decizia civilă nr. 173 din 21 martie 2017, s-a admis în parte plângerea formulată de A., s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 8/2008, emisă de Primarul Comunei Mârşani în privinţa sarcinii instituite asupra imobilului ce face obiectul dispoziţiei respective, constând în drept de servitute pentru o suprafaţă de 64 m.p. din totalul de 2.117 m.p.

S-a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată, a fost obligat Primarul Comunei Mârşani la plata sumei de 1.540 RON, reprezentând onorariu avocat parţial, onorariu de expert şi cheltuieli de transport, cheltuieli judiciare în favoarea reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 302 din 10 mai 2019, Tribunalul Dolj a admis, în parte, cererea de completare dispozitiv formulată de petenta-reclamantă A., prin procurator F., cu privire la sentinţa civilă nr. 173, pronunţată la data de 21 martie 2017 de Tribunalul Dolj, astfel cum s-a identificat obiectul său prin încheierea de şedinţă din data de 7 noiembrie 2017.

A anulat în parte Dispoziţia nr. 9/2008 emisă de Primarul Comunei Mârşani în privinţa celor dispuse la art. 2 asupra terenului în suprafaţă de 3.453 mp, identificat la pct. I al notificării, a stabilit dreptul reclamantei pentru suprafaţa de 3.453 mp la măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Legii nr. 165/2013.

A menţinut celelalte prevederi ale Dispoziţiei - art. 2 contestate.

Prin încheierea din 10 septembrie 2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate, în sensul că în paragraful 10, rândul 2 şi paragraful 11, rândul 5, pagina 2, se va trece corect prenumele "Ana" în loc de "G." şi în paragraful 9, rândul 4, pag. 2 precum şi paragraful 1, rândul 1, pag. 3 se va trece corect numele "B." în loc de "H.".

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 841 din 27 mai 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis excepţia tardivităţii, a respins, ca tardiv formulate, apelurile declarate de reclamanta A. în contradictoriu cu intima-pârâtă D..

A admis apelul formulat de Primarul Comunei Mârşani împotriva sentinţei civile nr. 173/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din 14 iulie 2017 şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată plângerea reclamantei în privinţa sarcinii instituite asupra imobilului ce face obiectul dispoziţiei nr. 9/2008 respective, constând în drept de servitute pentru o suprafaţă de 64 m.p. din totalul de 2.117 m.p. şi cererea accesorie având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată.

A respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de reclamanta A., a admis cererea apelantului Primarul Comunei Mârşani de acordare a cheltuielilor de judecată, a obligat reclamanta A. la plata către apelant a sumei de 200 RON cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la data de 28 septembrie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin rezoluţia de primire din data de 12 octombrie 2020 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute la art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, în opinia raportorului, decizia nr. 841/2020 din 27 mai 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Totodată, s-a reţinut că, în măsura în care completul de filtru va aprecia că hotărârea atacată este supusă recursului, precum şi că recursul ar putea fi analizat din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., completul de judecată urmează a se pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a acestuia, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Completul de filtru C9, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 30 septembrie 2021.

La data de 13 octombrie 2021, recurenta A. a depus punct de vedere prin care a arătat că nu este de acord cu opinia privind inadmisibilitatea recursului şi nici cu concluziile raportului, menţionând că recursul este admisibil.

Prin rezoluţia din 2 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 23 noiembrie 2021, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport de excepţia inadmisibilităţii, reţinută şi prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Prin decizia civilă nr. 841 din 27 mai 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis excepţia tardivităţii, a respins, ca tardiv formulate, apelurile declarate de reclamanta A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă D., împotriva sentinţei civile nr. 308/09.05.2015, pronunţate de Tribunalul Dolj.

Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 308/09.05.2015, a calificat capătul de cerere privind contestarea dispoziţiei nr. 9/2008, emisă de Primarul Comunei Mârşani, ca fiind o cerere întemeiată pe reglementările Legii nr. 10/2001 şi a dispus disjungerea acestui capăt de cerere de celelalte petite. A declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Craiova cu privire la capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi a reţinut în vederea judecăţii cererea disjunsă, formându-se dosarul nr. x/2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel".

Totodată, potrivit dispoziţiilor tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că, atunci când prin lege specială se stipulează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului'" sau că poate fi "atacată cu recurs", aceasta va fi suspusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

Potrivit art. 483 alin. (2)1 teza a II-a din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe cale de consecinţă, rezultă că decizia civilă nr. 841 din 27 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. prin procurator F., împotriva deciziei nr. 841 din 27 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.