Judicial fee restitution in non-contentious procedure: inadmissibility of cassation appeal against final appellate judgment
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal’s decision denying the restitution of judicial fees in force, after rejecting the appellant’s exception regarding the functional incompetence of the Civil Section. The dispute concerned a request for the refund of judicial stamp tax in a civil case involving a public hospital and the National Council for Combating Discrimination, which the first instance had characterized as a non-contentious procedure and rejected, leading to an appeal at the Court of Appeal that was also dismissed. The decisive legal basis was the determination that the underlying proceeding was non-contentious under Law No. 80/2013 and the Code of Civil Procedure, specifically Article 534(2), which provides that judgments in non-contentious matters are only subject to appeal; consequently, under Article 483(2) and Article 457 of the Code of Civil Procedure, the final judgment rendered by the Court of Appeal on the appeal is not subject to further appeal at the Supreme Court, rendering the filed appeal inadmissible despite the appellant’s argument that the matter involved administrative law or specific constitutional court procedures.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 97 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 493 alin. (6) C. proc. civ; Judicial fee restitution in non-contentious procedure: inadmissibility of cassation appeal against final appellate judgment: Raportat la excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurentul-petent A., raportorul a opinat că Înalta Curte este competentă să se pronunţe asupra recursului exercitat în cauză, întrucât hotărârea atacată este pronunţată de secţia I civilă a Curţii de Apel Oradea, conform regulilor instituite prin art. 97 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter imperativ, de la care părţile nu pot deroga.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea formulată la 25 martie 2019, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, petentul A. a solicitat returnarea taxelor din dosarele nr. x/2015, y/2015* şi 4673/111/2015 ale Curţii de Apel Oradea.
Prin încheierea din 2 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Prin decizia nr. 2126/20.10.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constatând că împotriva încheierii atacate se poate declara apel, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Oradea
Prin decizia nr. 409/2021-A din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către petentul A., în contradictoriu cu intimaţii Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." Oradea şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti, împotriva încheierii civile din data de 02.10.2019, pronunţată de către Curtea de Apel Oradea.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 409/2021-A din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs petentul A..
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 mai 2021.
Recursul a fost comunicat intimaţilor la 21 şi 24 mai 2021, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare la dosarul cauzei.
7. Procedura de filtru
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, în opinia raportorului, decizia nr. 409/2021-A din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.
Raportat la excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurentul-petent A., raportorul a opinat că Înalta Curte este competentă să se pronunţe asupra recursului exercitat în cauză, întrucât hotărârea atacată este pronunţată de secţia I civilă a Curţii de Apel Oradea, conform regulilor instituite prin art. 97 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter imperativ, de la care părţile nu pot deroga.
Totodată, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte criticile formulate, în opinia raportorului, acestea ar putea fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. În măsura în care completul de filtru va aprecia că nu este posibilă încadrarea criticilor în niciunul dintre cazurile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ar fi incidenţă excepţia nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în caz contrar, în aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de judecată urmează a se pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
Completul de filtru C9, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 27 septembrie 2021.
La data de 7 octombrie 2021, recurentul A. a depus punct de vedere prin care a arătat că obiectul juridic dedus judecăţii a fost formulat clar prin cererea de recurs, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (5) ultima teză din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, menţionând că judecarea recursului este obligatoriu a fi făcută în 3 zile.
Prin rezoluţia din 3 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 23 noiembrie 2021, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul în raport de excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de petentul A. şi de excepţia inadmisibilităţii, reţinută şi prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că "Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel".
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Coroborând dispoziţiile legale incidente, menţionate anterior şi aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenţei materiale, se reţine că secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu i-a fost atribuită competenţa de a judeca litigii care intră sub incidenţa Legii nr. 554/2004, aflate în stadiul procesual al recursului, legile procesuale şi de organizare judiciară nemenţionând o astfel de posibilitate.
Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competenţă, este necesar ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; or, de lege lata nu există o prevedere care să confere expres acestei instanţe prerogativa de a soluţiona litigii care intră sub incidenţa Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Reţinând că hotărârea atacată este pronunţată de secţia I civilă a Curţii de Apel Oradea, în raport de regulile instituite prin art. 97 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter imperativ, de la care părţile nu pot deroga, Înalta Curte este competentă să se pronunţe asupra recursului exercitat în cauză, excepţia excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de petentul A. urmând a fi respinsă.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.
Art. 457 din C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din cuprinsul ei.
Prin decizia civilă nr. 409/2021-A din 30 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 2 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015.
Prin încheierea din 2 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Împotriva acestei încheieri petentul a formulat iniţial recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Prin decizia nr. 2126/20.10.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a declinat soluţionarea căii de atac declarate de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 2 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele.
Din conţinutul art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, reiese că cererea de restituire a taxei judiciare de timbru are caracter necontencios, neurmărindu-se prin aceasta stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, sens în care dispoziţiile din legea specială, O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, urmează a fi coroborate cu cele ale art. 527 şi urm. C. proc. civ., referitoare la procedura necontencioasă.
Din prevederile art. 534 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că încheierea prin care s-a soluţionat cererea de restituire a taxei judiciare de timbru poate fi atacată doar cu apel.
Faţă de acestea, văzând că legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării încheierii prin care s-a soluţionat o cerere necontencioasă, iar calea de atac prevăzută de lege în acest sens este apelul, pentru a nu încălca dreptul părţii de a-i fi analizate criticile împotriva soluţiei de respingere a cererii sale de restituire a taxei judiciare de timbru, în temeiul dispoziţiilor art. 152 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că deşi petentul şi-a intitulat calea de atac formulată recurs, fiind înregistrată în programul ECRIS ca atare, aceasta reprezintă apel, urmând a fi calificată ca atare.
În consecinţă, văzând că, în conformitate cu prevederile art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a soluţiona cereri de apel, iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege, a fost declinată soluţionarea căii de atac declarate de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 2 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Astfel, prin decizia civilă nr. 409/2021-A din 30 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, care face obiectul prezentului recurs, a fost soluţionat un apel în procedura necontencioasă, conform art. 534 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii potrivit cărora încheierea dată asupra unei cereri necontencioase este supusă numai apelului, cu excepţia celei pronunţate de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este definitivă.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului. Aceleaşi prevederi se regăsesc şi în cadrul art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013.
Pe cale de consecinţă, rezultă că decizia nr. 409/2021-A din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.
În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de recurentul-petent A..
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A., împotriva deciziei nr. 409/2021-A din 30 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.