Exclusive territorial jurisdiction in parental authority and child support actions: domicile of the minor versus defendant's residence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Botoșani Court, definitively assigning it the exclusive territorial competence to hear the civil case. The dispute involved a father’s petition to assume exclusive parental authority, establish the minor child’s residence with him, and obligate the mother to pay child support, which generated a negative conflict after the Botoșani Court declined jurisdiction based on the mother’s domicile under the general rule of Article 107 of the Code of Civil Procedure, while the Caracal Court declined in favor of Botoșani. Relying on Article 114(1) of the Code of Civil Procedure as a special rule of exclusive territorial jurisdiction for cases concerning the protection of a natural person, the court determined that competence lies with the instance where the protected person resides; applying Article 92(1) of the Civil Code, the minor’s domicile is where they reside stably, which was confirmed to be with the father in Botoșani, thereby overriding the general rule regarding the defendant's domicile.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 C. proc. civ, art. 114 alin. (1) C. proc. civ, art. 92 alin. (1) C. civ; Exclusive territorial jurisdiction in parental authority and child support actions: domicile of the minor versus defendant's residence: The dispute involved a father’s petition to assume exclusive parental authority, establish the minor child’s residence with him, and obligate the mother to pay child support, which generated a negative conflict after the Botoșani Court declined jurisdiction based on the mother’s domicile under the general rule of Article 107 of the Code of Civil Procedure, while the Caracal Court declined in favor of Botoșani. Relying on Article 114(1) of the Code of Civil Procedure as a special rule of exclusive territorial jurisdiction for cases concerning the protection of a natural person, the court determined that competence lies with the instance where the protected person resides; applying Article 92(1) of the Civil Code, the minor’s domicile is where they reside stably, which was confirmed to be with the father in Botoșani, thereby overriding the general rule regarding the defendant's domicile.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021
asupra conflictului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021, pe rolul Judecătoriei Botoşani, la data de 05 februarie 2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, instanţa să dispună exercitarea autoritătii părinteşti faţă de minorul C., în mod exclusiv de către reclamant, stabilirea locuinţei minorului la domiciliul tatalui din jud. Botoşani, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere pentru minor, în cuantum de 1/4, raportat la venitul minim net pe economia naţională.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 1993 din 23 iunie 2021, Judecătoria Botoşani admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Caracal.
Judecătoria a reţinut că în cauză devine incidentă regula de drept comun înscrisă în art. 107 C. proc. civ., deci competenta aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, cu precizarea că este vorba de o competenţă teritorială exclusivă, deci poate fi invocată inclusiv de instanţă.
Cum pârâta locuieşte în Caracal, jud. Olt, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal.
2.2. Prin sentinţa nr. 1630 din 7 octombrie 2021, Judecătoria Caracal a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile, având ca obiect exercitare autoritate părintească şi stabilire domiciliu minor, în favoarea Judecătoriei Botoşani. A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei. A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
A reţinut instanţa aplicabilitatea art. 114 alin. (1) C. proc. civ., aceste dispoziţii legale instituind o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită. Astfel, acestea au caracter de normă specială în raport cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte, prin decizia nr. 180/30.01.2019.
A mai reţinut instanţa că minorul se află în prezent la domiciliul tatălui din jud. Botoşani, ceea ce atrage competenţa teritorială a Judecatoriei Botoşani.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1)din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă cererea prin care s-a solicitat exercitarea autorităţii părinteşti de către reclamant, stabilirea locuinţei minorului la domiciliul tatălui şi obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere.
Ca atare, cererea ce face obiectul prezentului dosar intră în sfera acţiunilor privind ocrotirea persoanei fizice, date în competenţa instanţei de tutelă şi de familie şi care sunt reglementate, din punct de vedere al competenţei teritoriale, prin dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
Se reţine, aşadar, că prezintă interes în speţă, în determinarea instanţei competente teritorial a judeca cererea, domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite.
În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (1) C. civ., domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege, cum este şi cazul minorului C., este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic.
Ca atare, din perspectiva locuinţei copilului minor relevanţă are, ca regulă, domiciliul sau reşedinţa părinţilor săi, fie ale amândurora, dacă minorul locuieşte cu ambii părinţi, fie ale celui la care i s-a stabilit locuinţa, prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi familie, prin hotărâre judecătorească.
Or, în cauză, se observă că minorul se află în prezent la domiciliul tatălui din jud. Botoşani, aspect confirmat şi de pârâta B. la termenul de judecată din 7 octombrie 2021, la Judecătoria Caracal.
Astfel, întrucât minorul locuieşte în mod statornic la tată, potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., normă specială care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.