Compensation for nationalized property without valid title and the commencement of the statute of limitations after administrative rejection

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La data de 27 noiembrie 2000 reclamanta W.V. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, reprezentat de Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata despăgubirilor legale pentru apartamentul nr. 23 situat în București.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în calitate de fiică, este unica moștenitoare a defunctei M.M. care a deținut în proprietate imobilul din București, bun ce a fost preluat de stat fără titlu valabil.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1481 din 4 octombrie 2001, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâți să-i plătească suma de 524.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, calculate la valoarea de circulație a imobilului și stabilite pe cale de expertiză tehnică imobiliară.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut și motivat că apartamentul nr. 23 din București, a fost dobândit în proprietate de mama reclamantei, bun ce ulterior a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950. Întrucât reclamanta a dovedit că este singura moștenitoare a defunctei sale mame, în temeiul art. 1 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 11/1997 este îndreptățită a primi despăgubiri ce au fost calculate de expertul tehnic la valoarea de circulație a imobilului.

Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 65 din 19 februarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, prin Primarul General.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat următoarele motive de casare: imobilul a trecut în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, respectiv Decretul nr. 92/1950, compatibil cu Constituția din anul 1948; reclamanta nu a făcut dovada că autoarea ei era exceptată de la naționalizarea imobilului; acțiunea reclamantei este prescrisă și numai moștenitorii foștilor proprietari care au uzat de prevederile Legii speciale nr. 112/1995 sunt repuși în termen pentru a solicita măsuri reparatorii, nu și cei care folosesc calea dreptului comun.

Pârâtul Municipiul București a invocat următoarele critici: admițând acțiunea, instanțele au pronunțat hotărâri cu depășirea atribuțiilor conferite de lege; conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 acțiunea reclamantei este prescrisă, dreptul la acțiune fiind stins prin prescripția de 3 ani, termen care a început să curgă în anul 1990; numai persoanele care apelează la procedurile prevăzute de Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001 sunt repuse în termenul de prescripție pentru obținerea despăgubirilor.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8571 din 10 martie 1933 M.M. a dobândit un drept indiviz de proprietate asupra terenului din București, în scopul construirii unui apartament. În temeiul contractului de construire autentificat sub nr. 8570 din 10 martie 1936 de Tribunalul Ilfov, secția notariat numita M.M. a devenit proprietara apartamentului nr. 23, situat la etajul V al imobilului „M.R.” din București.

Din relațiile obținute de la S.C. A. S.A. întregul imobil cu numărul actual cadastral 36 a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1956.

Prin sentința din 10 aprilie 1984 dată de Tribunalul Rabinic Districtual Tel-Aviv Jaffo în dosarul nr. 6165 s-a constatat că reclamanta W.V. este unica moștenitoare a defunctei sale mame M.M.

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 de pe lângă Consiliul General al Municipiului București, prin Hotărârea nr. 2827 din 30 august 1999, a respins cererea reclamantei de acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul din București, (construcție și teren) cu motivarea că „imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, fiind naționalizat pe numele altei persoane” și că „cererea petentei nu face obiectul Legii nr. 112/1995”.

Potrivit art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1997, imobilele care nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului, pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun.

Întrucât s-a constatat de comisia competentă, constituită conform Legii nr. 112/1995, printr-o hotărâre definitivă, că imobilul ce a constituit proprietatea autoarei reclamantei a fost preluat de stat fără titlu valabil și că bunul nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, competența de acordare a măsurilor reparatorii, sub forma despăgubirilor bănești, aparține instanțelor judecătorești de drept comun, astfel cum și legiuitorul a prevăzut prin textul citat.

Cum de la data de 30 august 1999, când s-a pronunțat Hotărârea nr. 2827 de către Comisia constituită conform Legii nr. 112/1995 prin care s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și până la data de 27 noiembrie 2000, când s-a promovat acțiunea pentru plata despăgubirilor, nu a expirat termenul de trei ani prevăzut de art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se constată că dreptul material la acțiune al reclamantei nu s-a prescris, astfel că acțiunea a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.

Față de cele ce preced, recursurile declarate de pârâți se privesc ca nefondate și vor fi respinse în consecință.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 65 din 19 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenți la 20.125.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă W.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2003.