Health insurance fund and finance ministry lose appeals; default interest award on 31.5 million RON debt upheld.

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă la data de 13.09.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei în valoare de 589.375,45 RON, reprezentând actualizarea debitului în valoare de 31.517.403,71 RON cu indicele preţurilor de consum în valoare de 101,87%, aferent perioadei 22.10.2012 - 04.11.2013, stabilit de către Institutul Naţional de Statistică;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale în sumă de 1.690.714,42 calculată pentru perioada 22.10.2012 - 04.11.2013 conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar, cu modificările şi completările ulterioare, pentru debitul în valoare de 31.517.403,71 RON.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1382 din 12 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune relativ la capătul doi al cererii de chemare în judecată, a respins capătul doi al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca prescris.

A respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune relativ la primul capăt al cererii de chemare în judecată.

A respins primul capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiat.

A respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

A obligat reclamanta la plata către chematul în garanţie a cheltuielilor de judecată în suma de 2.380 RON reprezentând onorariul de avocat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1313 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de apelanta reclamantă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 1382/12.06.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A anulat în parte sentinţa apelată şi rejudecând, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capătului 2 al cererii pentru perioada 13.09.2013 - 10.10.2013, ca neîntemeiată. A admis în parte cererea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale pentru debitul în valoare de 31.517.403,71 RON pentru perioada 13.09.2013 - 10.10.2013 calculată conform O.G. nr. 13/2011. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1313 din 19 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recursuri reclamanta Casa Naţională de Asigurări De Sănătate şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat următoarele critici:

- în ceea ce priveşte menţinerea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1382/12.06.2018 prin care instanţa a respins primul capăt al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat, hotărârea recurată este dată cu încălcarea normelor legale; instanţa nu a avut în vedere faptul că suma solicitată derivă din creanţa care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 115/2009, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 363/13.04.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti;

- în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1349 şi art. 1531 C. civ. CNAS este îndreptăţită la recuperarea sumelor reprezentând actualizarea debitului în valoare de 31.517.403,71 RON, precum şi la plata dobânzii legale calculată pentru perioada 22.10.2012-04.11.2013 conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011;

- este nelegală soluţia instanţei de apel referitoare la obligarea intimatului-pârât la plata dobânzii legale doar pentru perioada cuprinsă între 13.09.2013-10.10.2013 calculată conform O.G. nr. 13/2011; obiectul actului începător de executare nu este reprezentat de suma pentru care a fost emis titlul executoriu, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, ci este reprezentat de data plăţii debitului de către debitor, anume data virării sumei în contul executorului judecătoresc - 16.09.2013;

- este nelegală soluţia instanţei de apel prin care a fost menţinută obligaţia acesteia la plata către chematul în garanţie a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.380 RON, reprezentând onorariu de avocat; instanţa nu a avut în vedere faptul că, potrivit art. 451 alin. (82) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit celor prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat;

- în cauză, culpa procesuală aparţine intimatului-pârât care nu şi-a executat obligaţiile, doar acesta putând fi obligat la plata cheltuielilor de judecată; cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care acestea sunt dovedite cu documente justificative - se invocă cu titlu de jurisprudenţă cauza Lungoci împotriva României.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat următoarele critici:

- hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; în prezenta cauză nu se poate susţine deopotrivă atât incidenţa clauzelor Convenţiei încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cât şi prevederilor legale care constituie sediul în materie, şi anume dispoziţiile O.G. nr. 13/2011;

- instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că dobânda a fost acordată în cadrul unui raport juridic de drept public, şi anume în baza Convenţiei încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin care au fost stabilite şi dobânzile aferente sumelor vărsate în contul trezoreriei, exclusă sferei comerciale care este caracterizată de un scop lucrativ, astfel că nu mai poate fi supusă regimului juridic de drept privat;

- mai mult, instanţa nu a avut în vedere că dobânzile menţionate în Convenţie au fost valorificate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin sentinţa civilă nr. 363/13.04.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2003;

- în mod eronat s-a reţinut incidenţa în cauză a O.G. nr. 13/2011, în condiţiile în care raportul juridic s-a născut cu mult înaintea intrării în vigoare a acestui act normativ; la momentul stabilirii debitului principal erau în vigoare dispoziţiile O.G. nr. 9/2000;

- suma de 9.701.522,71 RON reprezintă actualizarea sumei de 21.815.881 RON acordată cu titlu de dobândă prin sentinţa civilă nr. 363/13.04.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în baza Convenţiei încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sumă a cărei natură juridică exclude posibilitatea calculării de dobânzi;

- în raport de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, în mod greşit instanţa de apel a reţinut neintervenirea prescripţiei pentru perioada 13.09.2013-10.10.2013; soluţia instanţei pe acest aspect încalcă dispoziţiile art. 1 din Decretul menţionat, potrivit căruia pretenţiilor accesorii le sunt aplicabile regulile incidente celor principale; reclamanta era îndreptăţită la plata dobânzii legale de la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 1407 şi anume la 09.11.2004, promovarea prezentei acţiuni la 13.09.2016 fiind exercitată cu depăşirea termenului de prescripţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Recursurile au fost comunicate reciproc recurenţilor şi intimatului la 25 ianuarie 2021, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar.

La 24 februarie 2021, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimatul-chemat în garanţie Biroul Executorului Judecătoresc A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin care solicită respingerea acestuia .

Întâmpinarea a fost comunicată părţilor la 2 martie 2021, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar, nefiind depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la 15 decembrie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 6, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia de primire din 23 decembrie 2020 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Urmarea Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 8 din 27.01.2021 prin care a fost aprobată desfiinţarea completului de judecată nr. 6 din cadrul secţiei I civile începând cu data de 1 martie 2021, şi repartizarea ciclică a dosarelor între celelalte completuri de judecată, a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 33 din 31.03.2021 prin care a fost aprobată prorogarea efectelor Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 8 din 27.01.2021 până la data de 9 aprilie 2021, şi a procesului-verbal de repartizare prin metoda sistemului ciclic a dosarelor rămase pe rolul completelor de judecată noul C. proc. civ. cu nr. 6 din 09.04.2021, prezentul dosar a fost repartizat completului de judecată "Completul filtru nr. 9".

Prin încheierea cu privire la admisibilitatea în principiu a recursurilor din 28 septembrie 2021 s-au admis în principiu recursurile şi s-a fixat termen de judecată la 23 noiembrie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă, sub un prim aspect, arată că s-a reţinut greşit faptul că se putea solicita doar actualizarea sumei cu rata inflaţiei, nu şi cu indicele de consum.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că apelanta-reclamantă s-a rezumat la a critica soluţia primei instanţe din perspectiva faptului că s-a reţinut că, potrivit art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., reclamanta avea posibilitatea de a solicita executorului judecătoresc actualizarea creanţei după momentul emiterii procesului-verbal de actualizare din 22.10.2012, care reprezintă numai un considerent contextual reţinut de instanţă, iar nu un impediment concret al admiterii cererii.

S-a reţinut că apelanta nu a formulat critici concrete în privinţa considerentelor primei instanţe care a arătat că această cerere este neîntemeiată întrucât reclamanta putea cere cel mult actualizarea sumei în raport de indicele de inflaţie, iar nu în raport de indicele preţurilor de consum. În raport de limitele impuse de dispoziţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a constatat că admiterea acestei critici nu este de natură a conduce la reformarea soluţiei primei instanţe, în absenţa oricăror critici referitoare la motivul pentru care cererea a fost respinsă.

Prin urmare, critica reclamantei în sensul că instanţa de apel nu a reţinut că se putea solicita doar actualizarea sumei cu rata inflaţiei, nu poate fi primită.

S-a mai susţinut că eronat instanţa de apel a constatat că reclamanta ar putea solicita cel mult actualizarea sumei de 21.815.881 RON. Arată recurenta că sunt incidente dispoziţiile art. 1349 şi art. 1531 C. civ., Casa Naţională de Asigurări de Sănătate fiind îndeptăţită la recuperarea sumelor reprezentând actualizarea debitului în valoare de 31.517.403,71 RON, precum şi la plata dobânzii legale, calculată pentru perioada 22.10.2012-04.11.2013, conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Or, reclamanta solicită dobânda legală pentru suma de 31.517.403,71, compusă din suma de 21.815.881 RON reprezentând dobânda acordată deja prin sentinţa civilă nr. 363/13.04.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi suma de 9.701.522,71 reprezentând o actualizare a sumei anterior precizată, actualizare efectuată în cadrul dosarului de executare nr. 115/2009 aflat pe rolul BEJ A., cu indicele preţurilor de consum.

Recurenta ignoră că, în ceea ce priveşte pretenţiile referitoare la acordarea dobânzii legale, prin sentinţa civilă nr. 363/2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat la plata sumei de 21.8815.881 RON, cu titlu de dobândă aferentă disponibilităţilor CNAS, a caselor judeţene şi a Municipiului Bucureşti, păstrate în contul general al trezoreriei statului, în perioada 01.07.1999-30.11.1999, în baza Convenţiei încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, astfel că, în mod just instanţa de apel a reţinut că aceasta era suma rezultată din hotărârea judecătorească.

De asemenea, reclamanta invocă dreptul la recuperarea sumelor reprezentând prejudicii, conferit de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, însă acest aspect nu a fost analizat de instanţa de apel pentru a fi susceptibil a fi cenzurat în recurs.

Reclamanta a susţinut că, în mod greşit, s-a acordat dobânda legală doar pentru perioada 13.09.2013 - 10.10.2013, cu omiterea faptului că, în speţă, obiectul actului începător de executare nu este reprezentat de suma pentru care a fost emis titlul executoriu, aşa cum, în mod eronat, a reţinut prima instanţă de fond, ci este reprezentat de data plăţii debitului de către debitor, anume data virării sumei în contul executorului judecătoresc - 16 septembrie 2013.

Sub aspectul prescripţiei, instanţa de apel a constatat în mod just că soluţia primei instanţe este întemeiată numai pentru perioada 22.10.2012 - 13.09.2013, întrucât pretenţiile pot fi formulate numai pentru perioada de 3 ani anterior datei formulării cererii de chemare în judecată - 13.09.2016, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Decretul nr. 167/1954 privitor la prescripţia extinctivă.

În ceea ce priveşte perioada cuprinsă între cei 3 ani anteriori demersului judiciar şi 10 octombrie 2013, când contul Ministerului Finanţelor Publice a fost executat silit cu suma de 31.517.403,71 RON, s-a reţinut că dobânda pretinsă prin cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, după distincţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011, este una penalizatoare, iar nu remuneratorie, astfel că dreptul material la acţiune nu este prescris.

Aşa cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de apel, în ceea ce priveşte dobânda penalizatoare, spre deosebire de dobânda remuneratorie, aceasta nu are un caracter accesoriu debitului principal, ci reprezintă daune-interese menite să acopere prejudiciul rezultat prin fapta ilicită a pârâtului care, în calitate de debitor, a executat cu întârziere obligaţia stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească, răspunderea acestuia fiind de natură delictuală.

Prin urmare, în considerarea dispoziţiilor art. 1349 şi ale art. 1531 C. civ., în mod just s-a apreciat că reclamanta este îndreptăţită a pretinde beneficiul nerealizat sub forma dobânzii legale penalizatoare pentru această perioadă, criticile recurentei reprezentând, de fapt, argumente care privesc temeinicia pretenţiei.

Mai mult, prin memoriul de recurs reclamanta critică aspecte ce se regăsesc în sentinţa civilă, acestea neregăsindu-se în decizia atacată.

O altă critică a deciziei atacate o reprezintă faptul că, în mod greşit, s-a reţinut obligaţia reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către chematul în garanţie, că exista posibilitatea micşorării acestora şi că acestea trebuiau probate.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform prevederilor art. 451 alin. (1) din acelaşi cod, cheltuielile de judecată constau în onorariile avocaţilor, cheltuieli de transport, de cazare, orice alte cheltuieli pentru buna desfăşurare a procesului.

Câtă vreme cererea principală care a determinat chemare în garanţie a BEJ A. a fost respinsă, în mod corect s-a reţinut culpa procesuală a reclamantei, parte care a declanşat litigiul, aceasta fiind ţinută să suporte cheltuielile avansate şi dovedite cu documente justificative, cheltuieli cu un cuantum rezonabil în raport de complexitatea cauzei, de munca depusă de avocat şi de valoarea litigiului, neavând nicio relevanţă calitatea acesteia de instituţie publică sau autoritate şi indiferent de sursa de finanţare a acesteia.

Prin recursul declarat de către pârât se susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; în prezenta cauză nu se poate susţine deopotrivă atât incidenţa clauzelor convenţiei încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cât şi a prevederilor legale care constituie sediul în materie, şi anume dispoziţiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Or, din lecturarea considerentelor instanţei de apel cu privire la soluţia adoptată nu rezultă că s-ar fi reţinut aceste repere cumulate în prezentul litigiu.

Se susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că dobânda a fost acordată în cadrul unui raport juridic de drept public, şi anume în baza Convenţiei încheiate la nivelul anului 2000 între Ministerul Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin care au fost stabilite şi dobânzile aferente sumelor vărsate în contul trezoreriei, exclusă sferei comerciale care este caracterizată de un scop lucrativ, astfel că nu mai poate fi supusă regimului juridic de drept privat.

În speţă, instanţele de fond nu s-au raportat la convenţia invocată şi s-a reţinut că este vorba despre dobândă penalizatoare, neputând fi primită alegaţia pârâtului întemeiată pe faptul că raportul juridic este unul de drept public, deoarece în reglementarea O.G. nr. 13/2011, domeniul său de activitate nu exclude raporturile de drept public.

S-a mai arătat că, în speţă, s-a acordat dobândă la dobândă, însă pârâtul ignoră că reclamanta a solicitat obligarea acestuia la plata dobânzii penalizatoare, după distincţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011, care are natura juridică a unei sancţiuni pentru fapta ilicită a MFP de a achita cu întârziere obligaţia stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească.

Pârâtul consideră că, în mod greşit, s-a reţinut incidenţa O.G. nr. 13/2011, întrucât raportul juridic s-ar fi născut anterior, ignorând data plăţii efectuate în cadrul executării silite şi faptul că a fost obligat la plata dobânzii penalizatoare începând cu data de 13 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ

Astfel, potrivit considerentelor şi dispozitivului deciziei atacate, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a dobânzii legale, calculată conform O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 13.09.2013 - 10.10.2013, instanţa de apel reţinând, cu privire la situaţia de fapt, că în anul 2009 a fost demarată procedura execuţională, constituindu-se dosarul de executare 115/2009 al BEJ A., că la data de 22.10.2012 a fost întocmit procesul-verbal de actualizare a creanţei, că la data de 10.10.2013 debitorul a achitat suma executată în contul BEJ şi că cererea de chemare în judecată a fost formulată la 13.09.2016.

Mai susţine că, în mod greşit, a fost obligat să plătească dobândă şi pentru suma de 9.701.522,71 RON, însă pârâtul omite că reclamanta a solicitat dobânda legală pentru suma de 31.517.403,71 compusă din suma de 21.815.881 RON acordată prin sentinţa civilă nr. 363/13.04.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi suma de 9.701.522,71 reprezentând o actualizare a sumei anterior precizată, efectuată în cadrul dosarului de executare nr. 115/2009 aflat pe rolul BEJ A., precum şi împrejurarea că în data de 10.10.2013 contul Ministerului Finanţelor Publice a fost executat silit cu suma de 31.517.403,71 RON, iar debitorul a achitat suma de 31.126.803,71 RON, în data de 10 octombrie 2013.

Or, se reţine că recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să combată raţionamentul instanţei de apel nici sub acest aspect, ci s-a limitat la a afirma că suma respectivă exclude posibilitatea calculării de dobânzi.

Aşadar, acest motiv de recurs, astfel cum a fost susţinut de către recurentul-pârât, ar putea reprezenta cel mult o critică vizând situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită de către instanţa de apel, însă, nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanţa de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

În ceea ce priveşte motivele de recurs prin care se critică aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, referitor la reţinerea neintervenţiei prescripţiei extinctive pentru perioada 13.09.2013-10.10.2013, acestea sunt nefondate pentru aceleaşi considerente reţinute în cadrul analizei motivului de recurs formulat de către reclamantă, prin care s-a susţinut aceeaşi problemă legată de caracterul accesoriu al dobânzii faţă de debitul principal.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 1313 din 19 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 1313 din 19 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.